Din capitolul: perle memorabile de-ale copiilor

Sunt cateva momente care au ramas intiparite in folclorul familiei noastre. Mai jos le-am enumerat doar pe acelea care au necesitat, inclusiv din partea noastra, o reflectie serioasa pana sa intelegem exact la ce se refereau cei doi strumfi.

Vei vedea imediat de ce.

1. Blondul meu superb facea baita lui obisnuita. Pe vremea aceea avea cam 3.6 ani. Tata-su era langa el.

Copilul, pipaindu-se prin locuri la care ajunge usor fara haine pe el, spune: Tati, ce-i aici?

Tata-su putin blocat, dar manat dupa teoria pe care am adoptat-o amandoi cand am decis sa le spunem mereu adevarul si numai adevarul, raspunde: Tati, acolo ai un ou. De fapt ai doua, tati.

Nu mai apuca sa continue pentru ca vine raspunsul plin de uimire si satisfactie din partea celui mic: Uuuu! Tati sunt un cuib!

 

2. Intr-una dintre zile, mama vine catre mine plangandu-se de o durere puternica de masea. Ca o fiica saritoare ce sunt, m-am oferit sa trag cu ochiul dupa problema aparuta din senin. Ma tot uitam si nu vedeam ceea ce trebuia. Create cea dulce care avea atunci undeva la vreo 5 ani, se uita la noi.

Eu: Mama, nu vad nimic. Unde e problema – stanga … dreapta?

Mama: Mai pe stanga, mai pe dreapta, mai sus, mai jos. Uita-te te rog mai in fund.

Create cea fina, plina de uimire, ne spune: Mamaita, tie ti se vede poponetul prin gura? J

 

3. Era una dintre zilele acelea in care toate se strang, iar corpul oboseste si mintea se blocheaza. Imediat cum vad ca apare cealalta jumatate matura a cuplului, ii spun direct:

Eu: Iubitu, am nevoie de o jumatate de ora doar pentru mine. Te rog stai cu copiii pana fac eu o baie lunga.

El: OK.

Intru eu in baie cu planuri mari – lumina stinsa, doua lumanari, spuma in baie. Evident ca dupa vreo 5 sau maxim 10 minute, minunile familiei apar la usa baii. Cum noi nu avem incuietoare, acestia intra direct. Se uita stupefiati la mama-sa si la peisajul din jur. In cateva minute apare tatal care reuseste sa ii scoata din baie. De dupa usa, se aude vocea blondinului care pe atunci avea in jur la vreo 2 ani:

Tati, de ce doarme mami in baie? J

 

Fetita unor foarte buni prieteni a aflat recent faptul ca mama-sa asteapta un nou membru al familiei. Superba fetita cu ochi albastri are putin peste 4.6 ani. Reactia ei initiala a fost una usor de anticipat, insa parintii au tot lucrat, iar ea a inteles faptul ca s-ar putea sa dea cu plus in continuare.

Discutie intre mama si fiica:

Mama: Mami, e baiat!

Copilul: Pfffiu!!! Nu trebuie sa ii dau pasarica roz. Ii cumperi una albastra! 🙂

 

Sursa foto

 

 

Traiasca umorul romanesc in familiile cu copii mici

Acum patru ani pe vremea aceasta, stateam cu picioarele pe o perna mare, pentru ca burta mea care statea sa plesneasca prezenta ceva riscuri. Dusesem pana aproape de final o a doua sarcina grea. Jumatatea celealta mai buna hoinarea bezmetica prin oras dupa tot felul de lucruri absolut necesare.

Tiparul s-a pastrat mai multe luni dupa ce a aparut si cea de a de a doua minue. Cu doi copii mititei si dulci abia puteam sa ma misc la orice fel de magazin.

Prin urmare, el, saracul, incerca sa satisfaca intr-un procent cat mai mare nebuniile sotiei care se datorau parte de la hormoni – parte de la natura.

Unul dintre dialoguri mi-a ramas puternic intiparit in minte:

Eu: Cum sa nu gasesti ceai de barazburuci acri de padure dulce?!?!?!?! Nu puteai sa intrebi pe cineva din hiper-market? Cand apare si plafarul NON STOOOOP?

El: Iubita mea, eram singurul nebun care a stat in raionul de ceaiuri 15 minute. Aia de raspundeau la intrebari erau asaltati in raioanele de cosmetice si de tigăi de cârduri de femei. Barbatii se descurcau perfect in raionul de bere.

Mda.

Traiasca umorul romanesc.

Sursa foto

4 aplicatii pe care le astept cu infrigurare

A mea iubita jumatate este programator de profesie. Prin urmare asist mai mereu la discutii despre tot felul de aplicatii noi care par sa schimbe soarta omenirii, sau nu. Are dezvoltat un ochi critic extrem de activ. Nu vrei sa intri intr-o dezbatere cu el decat daca detii informatii bine documentate. Cu popriile-ti argumente te face KO pe un fir logic extrem de … programatoricesc.

Asa ca m-am gandit sa ii propun cateva aplicatii care ar avea potential in lumea femeilor cu copii mititei:

  1. O aplicatie care sa-mi ofere zilnic, timp de o saptamana, o idee pentru masa de seara. Dar nu orisicum. Cum probabil se gandeste si el cunoscand micile mele pasarele, vreau o aplicatie care sa-mi inregistreze cateva detalii importante, cum ar fi: ingrediente preferate in saptamana respectiva unde sa pot alege alimentele de sezon sau pur si simplu cele pe care stiu ca le am in frigider si risca sa se strice daca le mai tin mult; ce ingrediente nu pot include in saptamana respectiva, pentru ca exista vreo restrictie alimentara dubioasa.

Cum ar fi ca duminica la cumparaturi, sa introduci cateva alimente in aplicatie, iar aceasta sa iti propuna in fiecare zi a saptamanii urmatoare, varianta potrivita pentru masa?

Totul de preparat in maxim 30 de minute. Optiunea aceasta va fi presetata la mine. Daca tu vrei sa iti impresionezi oaspetii, poti sa presetezi 2 ore si 30 de minute. Bafta.

  1. Oare cum ar fi daca ar exista o aplicatie care sa iti masoare pulsul, ochii iesiti din orbite sau vibratia glandei de la gat si care sa detecteze faptul ca ai nevoie un piiiic de ajutor cand relationezi cu copiii obositi. Stii tu – momentele acelea mai putin frumoase. Si automat sa inceapa o voce cu texte motivationalo – senzorialo – auditivo – ceva:

“fii zennnn”;

“daca nu merge mai incearca odataaaam”;

“uite acolo un pereteeeeeem; da un pumn in eeeeel; nu in ala ca-i din ipsooooos; mai la dreapta putiiiiiiin e unul din betoooooonn; in ala, daaaam”;

“intotdeauna gandeste pozitiv si cauta solutiiiii: ti-a scazut glicemiaaaaaa; cumpara o ciocolataaaaam; ai magazin la 3 minute de tineeeeem”.

  1. O aplicatie care sa se activeze mereu la cumparaturi. Daca se intampla sa cumpar ceva care exista deja acasa sau de care nu am nevoie, atunci sa ma atentioneze: “nimeni nu mananca asa ceva; te rog ia niste paste si paine alba; mana jos de pe painea integrala”.
  2. O aplicatie care sa ma trezeasca, doar pe mine, cand adorm la copii in camera, in incercarea de ai adormi. Nu. Sotul nu functioneaza. Niciodata.

Momentan cam atat. Daca totusi imi mai vin idei, completez in continuare.

Voi? Ceva idei?

Dragostea

Unul dintre principalele lucruri care te scot din cochilia familiala, sociala, din ADN-ul harazit de ursitoare sau de stramosii reptilieni, este insusi dragostea.

Te nasti pur, fara convingeri sau prejudecati. Te formezi functie de familia pe care (se spune ca) ti-ai ales-o si de societatea in care ai aterizat. Iubirea, ei bine iubirea, este cea mai pura forma de exorcizare. Daca nu iubesti, cred ca ai trait degeaba. Daca ai suferit din dragoste, esti infinitamente mai castigat decat daca nu ai fi iubit vreodata. Iubirea adevarata, aia de misca muntii, porneste razboaie (in tine sau sociale sau in altii sau doar in altul), sau aceea de naste copii, este cea mai pura expresie a ta.  Aia te misca prima oara de la baza. Nu nasterea de prunci conteaza, ci iubirea. Devii o opera de arta. Felicitari Michelangelo! Cineva te divinizeaza, iar acel cineva e singura persoana care conteaza. Felicitari. Ai descoperit TOT. Acum cunosti lucrul acela spre care tanjim cu totii: bogat sau sarac, scoala particulara sau de stat, spital sau clinica, program part time sau de workaholic, ai devenit cel mai invidiat om de pe fata Pamantului.

Daca seara se incheie in bratele lui, sau macar cu gandul la el si cu o mana intinsa la dorinta de ai atinge venele, atunci inseamna ca stii mai mult de jumatate din menirea ta aici. Daca nu, incearca sa ti-o reamintesti. Ii simti dulceata. Ii simti puterea. Ii resimti imbratisarea, degetele pe coloana, prin parul des, sau pe coapsele ingrosate de vreme si de sarcini, simti cum se curbeaza corpul feminin sub puterea dominatoare. Simti.

Iubeste.

Iubeste tot.

Esti femeie. Profita de inzestrarea ta, de strigarea lui si prezenta muta de langa perna ta. Profita de noapte, de intuneric si striga pe muteste fericirea suprema pe care cu totii o dorim.

Sa nu uitam cumva ca noaptea, visele nu-s doar cele care vin cand dormi.

Noaptea e magie. Dar noaptea e reala.

Multumesc

… zambet cu incruntare

 

Sursa poza

Jur! Inca exista raionul de femei! Nu doar de copii!

Am ajuns eu sa nu mai fac decat in rare ocazii cartofi prajiti in caminul conjugal pentru ca, deh, nu pot sa dau un exemplu prost copiilor? Am ajuns.

Am ajuns eu sa imi port mai mereu parul prins pentru ca de multe ori nu mai apuc sa il coafez? Am ajuns.

Am ajuns eu sa merg la psiholog pentru copilul de nici 4 ani? Exact.

Am ajuns io, mama de 2 copii mici, mititei, micuti si dragalasi, de doar 1.7 ani diferenta intre ei, sa port in continuare lucruri pe care le am in sifonier de mai bine de 5 ani, adica din perioada inainte de a naste? Da. Fix aici sunt.

In principiu nu ar trebui sa fie nici o problema simplul fapt ca te simti atasata de o fusta care a implinit triplul anilor mezinului tau. Nu? Bine, chiar daca este vorba despre singurul lucru pretios din sifonier, pentru ca altceva nou nu a mai aparut. Nu?

Faptul ca terminarea concediilor de bebe a continuat cu lucrul de acasa, m-a tranformat din femeia care nu se dadea jos de pe pantofii cu toc, NICI MACAR LA MUNTE, la mama care se multumeste cu ce-i pica in plasa, dupa ce termina cumparaturile pentru restul familiei.

Am sesizat totusi ca am o problema in sifonier, abia cand barbatul de langa mine a inceput sa ma indemne sa frecventez molurile. El saracul nu-si dadea seama unde-i buba. Doar nu degeaba e barbat! Am avut o perioada foarte lunga de timp, in care imi tot spunea sa port cercei. Eu mi-am cumparat. Doar ca ultimele doua perechi, la care tineam foarte mult, au suferit mici accidente. Prima pereche a ajuns in gurita iubitei mele printese si nu vreti sa stiti cum a iesit de acolo sau pe unde. A doua a fost gasita in masina de spalat … fara pietrele initiale si cu daune mai mici sau mai mari. Am plans putin. Mi-a trecut acum. Sunt niste ani de atunci. Insa odata cu cele doua incidente, a trecut si dorinta mea de a-mi mai cumpara podoabe. Lucru rau de altfel. Stiu. Ma certati? Bravo voua! Inseamna ca nu sunteti ca mine. Felicitari! Va tin pumnii sa o tineti tot asa in continuare. Nu renuntati! Fiti darze! Cumparati chiar daca ei strica tot. Ascundeti-le mai bine.

Cand au aparut copiii, focusul meu s-a mutat 100% catre ei.

Cunoaste-ti vorba: “cine imparte parte-si face?” Ei bine, la mine era cam asa: buget pentru copii si buget pentru … copii. Iar daca si doar daca mai ramanea ceva, lucru care se intampla foarte rar, atunci revenea o mica parte si catre noile nevoi, dupa cum bine ati ghicit, ale copiilor.

Si uite ca dintr-o data imi fac blog. Revelatoriu.

Am cunoscut de curand un om al carui nume nu poate fi rostit. Inca. Sper sa fie de acord cu o propunere pe care intentionez sa i-o fac, cu scopul direct de a scoate din aceeasi situatie in care ma aflam eu, si alte femei care s-au cristalizat deja in conditia de: “Eu de fapt nici nu prea am nevoie sa imi mai cumpar ceva. Da’ ce au blugii mei? Sunt tociti!!! Nu rupti!!! Asa se purta acum 4 ani!!!!” Daca ajungi sa spui asta, stai pe aproape.

Recent, persoana al carui nume nu poate fi rostit a venit la mine in casa; la mine in sifonier. Mi l-a dat pe tot peste cap. Pur si simplu a ajuns intreg in mijlocul patului. Evident, copiii erau cei mai fericiti. Dupa care a inceput:

Ea: Care-s fustele? Care-s bluzele cu maneca scurta (era inca vara)?

Tot ea: Observi? Marea majoritate a culorilor tale sunt grena si albastru.

Eu: (in minte, pentru ca imi era jena sa intreb) Cum arata grena? Aaaa. Ok.

Dupa care a inceput: Fusta asta nu se mai poarta.

Eu: Dar imi place.

Ea: iti astupa nu stiu ce forma, iti scoate in evidenta altceva (ceva ce nu trebuia. evident), o asortezi foarte greu cu o bluza, ca sa nu mai spun ca iti trebuie ceva toc la ea (iar eu nu mai aveam aproape nimic cu toc). In schimb poti face combinatiile asta, asta si asta si mai ales asta.

Ma uitam perplexa inspre ea, pentru ca in viata vietilor mele nu credeam ca fusta mea mov, care intre timp devenise un bej foarte foarte foarte deschis de la multe multe multe spalari, poate fi combinata cu bluza pe care am iubit-o cand am cumparat-o dar pe care n-am purtat-o decat la un botez. De ce? O credeam mult prea pretentioasa. In schimb, omul acesta o numea casual (?!@#$%^&*(*) si imi dadea ok-ul sa o combin intr-o nebunie vestimentara. Foarte tare. Ma simteam ca la 20 de ani. Jur. Simteam din nou ca sunt deasupra lumii.

La evenimentul de lansare a noii colectii C&A

Nu am nici un amestec in aceasta combinatie. Stiu doar ca arat superb. Prin urmare ma simt superba.

De fapt ea m-a imbracat mai sus. Tot ea m-a sfatuit sa adaug tinutei initiale aceasta geaca de piele. Geaca de piele? Serios? Unde sa port asa ceva? Se pare ca geaca de piele de care m-am ferit o viata, poate fi purtata atat la o incaltaminte cu tocuri cat si la tenisi. (Afli lucruri daca iti faci blog)

Tot ea m-a accesorizat. Totul a fost dupa gustul meu.

Meritul meu este faptul ca imi plac tocurile. Se vede, da? Ma reobisnuiesc cu noile inaltimi.

Al doilea merit al meu este faptul ca imi plac contrastele.

Prin urmare, dragi mamici care mai calcati prin magazine, va adresez un mesaj extrem de important:

In fiecare magazin in care intrati si din care intentionati sa cumparati odorului mult iubit ceva de imbracat, sa stiti ca exista si un raion de dezvoltare personala care se numeste: RAION DE FEMEI/ FASHION FOR LADIES sau pur si simplu LADIES.

Cautati bine. Exista sigur. Daca totusi nu-l gasiti, intrebati-va daca nu cumva e doar lasitatea din voi care striga: “Da’ ce-ti trebuie tie asa ceva???? Lasa banii copiilor!! Ce, strica 4 pulovere in loc de 3 la ala micu’?!?!” Aceasta este vocea lasitatii din voi. Nu-i dati ascultare. Ascultati-ma pe mine.

Prima oara veti fi ingrozite. Mai ales daca ati absentat ca mine aproape un deceniu. Veti fi terifiate. Panica se va instaura mai ceva decat la primii muci ai copilului. Mergeti mai departe. Este ok. Tintiti cu privirea obiectul care va place si incercati sa va imaginati cu el. Asigurati-va totusi ca puteti sa il cumparati. Altfel se va manifesta din nou vocea ratiunii, adica a lasitatii: “Nu-ti permiti asa ceva acum. Lenjerie sexy? Pe bune? Unde sa porti tu palarie?”

Ignorati vocea.

Luati obiectul si indreptati-va catre casa de marcat. E aceeasi ca si la raionul de copii. Identica!

Scoate-ti cardul.

Sunteti aproape. Felicitari. Sunt mandra. Aproape ca-mi dau lacrimile.

La plecare, veti primi obiectul mult adulat si inca necunoscut pentru voi, intr-o punguta frumoasa. Nu este minuscula si draguta ca acelea din raionul de copii. Nuuuu. Aceasta parca are un detaliu mai … feminin. O sa-l descoperiti acasa.

Va asigur ca seara dumneavoastra va fi mult mai reusita. Va asigur ca zambetul de pe buze va fi mult mai prezent si mai asumat.

Astept feedback.

Multumesc pentru ca m-ati ascultat pana la capat.

Chiar astept feedback.

Pe bune. Ce ti-ai luat?????

MameNebune prezenta pentru voi (dar si pentru mine) la evenimentul de lansare a noii colectii C&A

MameNebune prezenta pentru voi (dar si pentru mine) la evenimentul de lansare a noii colectii C&A

PANICA! Am din nou permis de conducere!

Am reusit! In urma cu 2 saptamani mi-am reinnoit permisul de conducere care expirase saracu de 5 ani. Am luat si cateva ore de condus. Ieri trebuia sa iau masina si sa traversez cateva strazi mai la stanga, mai la dreapta. Cand ma uit io pe geam si vad ca de fapt e mama traficului afara, mi-am adus aminte si ca-i prima zi de scoala. Prin urmare mi-am pus sandalele de necondus in picioare, mi-am luat sarsanalele in spate si am purces la drum pe jos. Dupa cum spuneam, aveam de mers doua strazi. Dar de cu seara imi faceam o mie de planuri cum le voi strabate, fragezita in suc propriu, inconjurata de un calm combinat cu luciditatea de care pana acum, probabil, nu am mai dat dovada. De, condusul mi se pare o chestie foarte mare, iar eu sunt atat de mica!

Lucrurile s-au intamplat cam asa. Pe vremea cand am facut eu scoala de soferi, cam cu 15 ani in urma, cele 5 masini care formau traficul bucurestean, nu puneau prea multe probleme pentru o tanara care se afla pe val, cu toate panzele sus. Tot in perioada aceea, si-au luat permisul de conducere si cei 2 sau 3 baieti din gasca noastra. Prin urmare, doar ei conduceau, mandrii fiind ca au pe mana masina familiei. Cum se intampla in mai multe cupluri mioritice, eu ajunsesem sa conduc doar atunci cand cealalta jumatate degusta o bere. Dar pentru ca orice picatura de alcool se lasa cu dureri infernale de cap, el, saracu, nu a mai baut decat in rare ocazii. Prin urmare, n-am mai condus nici eu. Preferam oricum metroul pentru ca ador sa ma plimb. Aproape toate locurile mele de munca au avut in drumul lor: parcuri, cladiri vechi si drumuri superbe. As da oricand un munte sau o mare pe un plimbat printr-o capitala cu ceva istorie sau un oras retras.

Tata. Uffff. Tata. Tata saracul, oricat de mult crede el ca e bun in ale’predatului, se insala amarnic. AMARNIC. Tata isi pierde rabdarea si pentru ca ii aduc un pahar de apa prea incet. Se infurie mereu pentru ca atunci cand vine la mine “iar nu e hartie igienica la baie”. Aici cred ca e o conspiratie a universului. Prea i se intampla lui mereu. Prin urmare, tata in trafic; cu mine; nici acum nici peste 5 ani!! Ultima oara cand am condus cu el, dupa 2 reprize de urlat de pana si parbrizul se aburise, am oprit frumos pe dreapta si i-am aruncat nervoasa cheile pe capota masinii. Pfffff. Si aveam 20 de ani.

Pentru ca nu am avut cine stie ce nevoie de permis, sofatul meu s-a sifonat de tot. Intre timp, cele 5 masini din trafic s-au inmultit ca mucegaiul si ca fluturii in punga de malai atunci cand ne intoarcem din concediu. Panica a crescut an de an.

Dar intre timp, au aparut copiii. Daca pana acum a fost ok cu drumurile, pentru ca nu erau neaparat in fiecare zi, in ultimul an totul s-a schimbat considerabil. Gradinita s-a mutat putin dar suficient cat sa merg cu tramvaiul. Vara a fost ok sa merg cu un copil de 4.6 ani si altul de 3 prin tramvai. Dar cand ploua sau ninge, altfel se asaza lucrurile. Cu totul alta e situatia daca mai ai si masina in fata blocului.

Acum am terminat orele de sofat alaturi de instructor. Am obtinut cu mandrie go-ul lui. Mi-a dat cateva sfaturi, printre care SA CONDUC, dupa care mi-a urat succes.

Lucrurile s-au intamplat destul de rapid. Am avut elan si succes. M-am hotarat dintr-o data. M-am informat. M-am bucurat de faptul ca pot sa imi schimb permisul chiar daca expirase de ani buni (5 la numar). L-am schimbat intr-o joi. Luni eram deja la volan alaturi de instructor. Dupa cateva sedinte, paream stapana pe mine. Miercurea urmatoare, matusica mea imi aducea masina, pentru ca lucrurile s-au asezat astfel incat ea sa isi cumpere o alta masina fix in vara aceasta.

Am facut prostia, ca sambata aceasta care a trecut, sa ma asez la volanul masinii noastre de familie: mult mai mare si foarte indrazneata. Totul se intampla noaptea, pe ploaie, cu slapi in picioare. Oare am ratat ceva? Fix cand m-am urcat eu la volan, un domn politist imi facea semn cum ca drumul e inchis si trebuie sa ocolesc pe nu stiu unde. Deci si drum nou. La un moment dat am renuntat si am cedat volanul.

Si uite asa, s-a facut din nou dimineata. Masina tot acolo e. Nimeni nu a urnit-o din loc. Cele 2 mamaligi din geam rad la mine ca prostalaicele; rad de mine; mai rau ma frustreaza.

As organiza mai degraba o super campanie imposibila, cu target infernal si as suna cetateni pentru parteneriate greu de imaginat pe hartie, dar in masina as urca maine sau poate poimaine. Poate intre timp ajung sa castig foarte foarte foarte multi bani si imi angajez un sofer.

Am un gol in stomac de zici ca-s indragostita. De fapt e teama.

Incurajari, ceva … va rog?

Multumesc

 

,

Prindem aripi impreuna? Primul alaptat in public

Articol care face parte din seria – Mamici pe Tocuri, Alapteaza Oriunde Oricand

In urma cu 2 articole povesteam despre primul alaptat cu primul meu copil – creata cea dulce, care acum are 5,3 ani. Experienta mea a fost de departe una plina de peripetii, ingradita de tipare medicale si sociale, care nu m-au ajutat. Din contra. Prindem aripi impreuna? (primul alaptat)

Primul alaptat in public, iarasi, este o experienta pe care cred ca merita sa o relatez in cadrul acestui grup de articole care fac parte dintr-o campanie foarte frumoasa: Alapteaza Oriunde Oricand are nevoie strumful, pe care am initiat-o alaturi de Ada Chindea, LaCeaiCuMamici.

Trecusem deja de primele hopuri. Copila perfecta care se obisnuise cu lumea putin nebuna in care aparuse, isi ceruse drepturile si castigase: mama pe care singura o alesese – O ALAPTA, chiar si cand nu vroia.

Acum ca noua mama se mai linistise, iata ca tatal copilului vru si el sa vada o atmosfera mai relaxata in sanul familiei. Prin urmare venea cu propuneri indecente, adica indraznete. Toti neuronii mei trecusera prin scurtcircuit abrupt, iar acum urma altul.

Alapteaza Oriunde Oricand, Mamici pe Tocuri

Alapteaza Oriunde Oricand, Mamici pe Tocuri

El: hai sa iesim si noi in oras.

PANICA. Adica unde? Cu cine lasam copilul? Adica stai, il luam cu noi! Dar cum il alaptez? Staaai! Nu pot sa beau vin! De ce sa mai ies?! Nu mai bine asteptam noi pana pe la un an, poate un an jumate si iesim apoi? Dar stai din nou! Daca intre timp raman iarasi insarcinata (cum de altfel s-a si intamplat)? Atunci o sa asteptam vreo 3 ani (adica 5, dar eu inca nu stiam asta).

Cred ca stiti cu toatele furtuna de ganduri care te inunda uneori, aceea fara virgula, logica si bun simt.

Viitoarea creata avea deja spre 3 luni. Da. Suficient. Dupa lungi dezbateri, am ales un restaurant select, in care nu intrasem in viata mea si-n care nu credeam, pe vremea aceea, ca voi intra prea curand. Restaurantul era unul foarte bun, cu personal si practic servicii impecabile, aproape de un parc, just in case, cu locuri de parcare exact la botul portii. De ce ma interesa atat de tare unde parcam masina? Foarte simplu – in cazul in care copilul decidea ca ii este foame, eu urma sa ma duc cu el in parcare, in masina, sa il alaptez. Era pentru prima oara cand constientizam ca puteam SA MA DEZBRAC FRATILOR, in fata altor oameni!! IMBRACATI! Adica daca erau si barbati pe acolo?! Pana si femeile puteau fi pudibonde si puteau privi urat gestul meu de dezmierd adresat pruncului proaspat nascut.

Mi-am facut o sumedenie de scenarii. Jur. Dupa episodul ala, cred ca as fi foarte priceputa pe post de regizor in filmul Misiune Imposibila. Omul meu se minuna la cata imaginatie crescuse din mine in cateva luni, si ne cunosteam din liceu. Dar a fost foarte rezervat si mi-a raspuns in mod practic la toate intrebarile. In final, ma pregatisem cu imbracaminte speciala pentru alaptat, dar nu eram sigura ca voi purcede in directia aceea. Tot mai frumos era in parcare in masina mea.

Iar acum sa trecem la fapte.

Deci m-a convins ca Restaurantul X e locul potrivit pentru o seara linistita in doi, adica in trei.

Alapteaza Oriunde Oricand, Mamici pe Tocuri

Alapteaza Oriunde Oricand, Mamici pe Tocuri

Ne-am asezat la o masa pe terasa, chiar daca era un frig crancen. Ma gandeam ca cine poate sta pe frigul ala afara?! Asa pot si eu sa imi fac curaj sa alaptez linistita. De un chelner o sa reunsesc sa ma feresc. Uite ca sortii nu au tinut cu mine. Pe terasa era o gramada de lume. Na ca asta nu era in calculele mele. Deja eram stresata. Urmaream atenta pasii de la masa unde ne asezaseram pana la usa si pana la masina. In acest select restaurant, in care nu-mi aduc aminte nici macar ce am mancat, oricate eforturi as face, ma simteam ca-n jungla. Jungla era construita de fapt doar in mintea mea. Lumea din jur nici nu se sinchisea de mine si de copilul meu din carucior.

Iata ca una dintre lectiile cele mai valoroase din viata de mamica de pana atunci, abia urma sa-mi fie data. La o masa putin mai indepartata de noi, era asezat un frumos cuplu: ea o blonda superba, aranjata dupa ultima moda din cap pana in picioare, cu o tableta in mana (fara judecati!). El – un barbat cu un telefon in mana. Nu-mi aduc aminte mare lucru despre el. Atentia mea era pironita asupra superbei blonde care avea in stanga un carucior pe care il botezasem eu, dupa model – nava spatiala. Pana atunci nu vazusem un carucior atat de futurist. Si ma uitam eu cu atentie maxima la ea, si o observam cat de aranjata era si cat de natural se imbinase cu flora si societatea din jur. Iar io. Praf! Baie si un creion negru la ochi. Unghii? Par? Imbracaminte? Bine ca erau. Atat parul cat si unghiile, ma gandeam io, tocmai bine aveau si ele timp sa se regenereze cat urma sa nu le mai bag in seama cu oja, spuma sau fixativ. Superba blonda era de alta parere.

La un moment dat, soc si groaza. Nava spatiala incepe sa se miste. Opa. Deja facusem ochii mari. Ia sa vedem noi ce se va intampla in acest cuplu zguduit de odorul mult iubit. Curiozitatea mea era maxima. Ma uitam cu mare nerusinare. Mami isi ia frumos copilul din carucior si il “ataseaza” in dreptul pieptului. Discretie maxima. Problema era ca discretia era atat de mare incat incepusem sa intru la banuieli. Ce face ea acolo? Ma indrept catre jumatatea mea:

Eu: uita-te te rog la blonda si spune-mi ce face? Copilul nu mai plange! Ce ii face???

El: probabil il alapteaza.

Eu, socata dupa care suspicioasa: Dar nu se vede nimic. E imposibil! Uita-te din nou. Cu atentie de data asta!!!

El: iubita mea, alapteaza.

Eu: Pe cine???? Nu se vede nimic. Mai uita-te o data. Vezi ceva?

El: NU.

Tineti cont ca era frig rau afara, prin urmare toata lumea era cu parpalacul gros. La un moment dat, chelnerul se duce si el “cu treaba” la masa respectiva. Eu eram deja alba la fata, probabil empatizand cu sarmana mama aranjata si mult mai deschisa la minte decat mine. Evident. Inca nu-mi iesisem din soc, cand ce sa vezi: caruciorul nostru incepe si el sa se zdruncine de nerabdare.

Aoleu, adica toate scenariile mele de James Bond s-au dus pe apa sambetei? Pai ce fac acum? ALAPTEZ IN RESTAURANT? … Maica Precista, uite ca ma gandesc si la asta!

Alapteaza Oriunde Oricand, Mamici pe Tocuri

Alapteaza Oriunde Oricand, Mamici pe Tocuri

Doar gandul ca o parte din pielea sanului ar putea fi expusa, ma facea sa rosesc pana in varful nasului si globilor oculari. Si ca sa fie treaba treaba, iata ca in spatele nostru se hotaraste sa apara lotul national si international, masculin, la un loc, la sah sau carling. Sau poate erau doar niste insi, saracii, iesiti de la serviciu care venisera si ei sa sarbatoreasca ceva lipsit de insemnatate pentru mine. Ce era insa plin pana la refuz de insemnatate pentru mine, era faptul ca un grup de barbati se asezasera fix la masa din spatele meu. Fuck! Ma uit la barbat, ma uit la copil. Copilul plangea, barbatul ma indemna sa procedez si eu ca superba blonda care intre timp plecase. “Bine, dar ea nu a avut lotul national masculin in spate, pentru sustinere!” Imi fac curaj de unde nu aveam si mufez si eu copilul agitat la san. In momentul ala, tot grupul de barbati se hotaraste sa schimbe masa. Dintr-o data, cred ca si laptele meu ajunsese la punctul de fierbere si incepuse sa se evapore de la cat imi crescuse tensiunea. Atunci s-a produs un soc si mai mare: un chelner s-a interpus fix intre cele doua mese si a indrumat cu o eleganta maxima grupul de barbati, catre o alta masa ceva mai indepartata de noi. Tensiunea mea incepuse sa scada. Adrenalina se potolise. Restaurantul trecuse testul. Jos palaria.

O facusem si p’asta. Alaptasem in public pentru prima oara.

Sentimentul de nuditate, de expunere in fata unor straini care ar putea simti repulsie, s-a transformat usor’usor in ce ar fi trebuit sa fie de la bun inceput – conexiunea cu copilul.

Deci primul alaptat in public, pentru mine, a fost unul cu multe suisuri si coborasuri emotionale, plus 2 kilograme mai putin. Ieeee. Dar eu sunt de fel, destul de exploziva. Cu toate acestea, sunt sigura ca pentru multe mame, exista o sumedenie de retineri cand vine vorba despre alaptatul in public pentru prima oara.

Multumesc

#MamiciPeTocuri

Sursa poze: 

https://ro.pinterest.com/pin/1266706123275401/

https://ro.pinterest.com/pin/1266706126202808/

https://ro.pinterest.com/pin/313774299014913145/

https://ro.pinterest.com/pin/524387950336707190/

Prindem aripi impreuna? (partea 1)

Articol care face parte din seria – Mamici pe Tocuri, Alapteaza Oriunde Oricand

Saptamana alaptarii, de 25 de ani sarbatorita in intreaga lume

In 2011 rata alaptarii exclusive in Romania, in primele 6 luni ale bebelusului, era de doar 12.6%. In 2016 insa, rata creste pana la 29.8%.

Un lucru iarasi foarte important si vizibil imbucurator este faptul ca si rata de alaptare din prima luna de viata a bebelusului a crescut uimitor: in 2011 era de 31%, iar in 2016 ajunge 80%.

Lucrul acesta inseamna in primul rand faptul ca tot mai multe mame si viitoare mame sunt deschise catre alaptare si incep sa se informeze din timp.

Pe langa informare, un alt factor important este sustinerea de care se bucura atat in sanul familiei cat si al societatii in care cu siguranta isi va dori copilul integrat.

WABA – World Alliance of Breastfeeding Action, care lucreaza impreuna cu OMS si UNICEF pentru promovarea alaptatului la san, au inventat (daca-mi permiteti termenul J) Saptamana Mondiala a Alaptarii. Aceasta se sarbatoreste in intreaga lume de 25 de ani, in perioada 1-7 august.

In fiecare an este ales un mesaj de sustinere. Anul 2017 este despre lucrul in echipa, sau cum au spus ei working together for the common good.

Anul acesta #WBW2017 indeamna organizatorii care se implica in promovarea mesajului, sa coalizeze cat mai multe entitati din intreaga societate intru sprijinirea alaptarii: puterea politica, atentie in media, participarea celor tineri si altele.

Mame Nebune alaturi de La Ceai Cu Mamici a indraznit sa isi consolideze efortul in aceasta directie. Speram ca suntem pe drumul cel bun.

Multumim mult pentu sustinere.

Urmariti in continuare #MamiciPeTocuri. Mamici pe Tocuri si Alapteaza Oriunde Oricand

Surse:

Studiul SAMAS 2016

Rata alaptarii exclusive in Romania 2011

http://worldbreastfeedingweek.org/downloads.shtml 

Imagineaza-ti cum ar fi dac-ar fi un muzeu doar al copiilor?

Si oare ce s-ar putea afla intr-un astfel de muzeu?

Pai, jucarii.

Elefanti, cuci, cai, minicuptoare, papusi balerine, roti, masini zburatoare, zmee. Cred ca ati prins ideea.

 

Iosif Herțea, etnomuzicolog si compozitor de muzica de teatru, este cel care a donat catre asociatia DaDeCe o colectie intreaga de jucarii, atent imbogatita de a lungul anilor. Veti intalni jucarii create manual de catre copii, in diverse zone rurale ale tarii, cumpărate din tot felul de targuri din intreaga lume, dintr-o gama variata de materiale: plastic, metal, lemn, mici, mari, lucioase, pufoase sau prețioase :). Toate acestea au fost strânse si valorificate la gandul ca intr-o zi vor ajunge intr-un muzeu intr-atat de special cum este UN MUZEU AL COPILULUI.

Intereasant este faptul ca organizatorii urmaresc interactiunea copiilor cu mediul cultural. In acest muzeu, ei isi pot crea propriile jucarii, pot face mini scenete si inventa dialoguri. In permanenta va exista o persoana din partea muzeului care va oferi sprijin.

 

Vernisajul expoziției a avut loc in data de 8 iunie, la Arcub, Sala Arcelor (str. Lipscani, nr. 84-90, Bucuresti), iar expoziția este deschisă până pe 30 iunie 2017.

Stati, nu plecati!

Cei care sunteti din Brasov sau Cluj aveti sanse reale pentru a admira ideea nastrusnica, pentru ca expozitia va fi itinerata la muzeul Casa Muresenilor din Brasov si la muzeul Etnografic din Cluj.

 

Programul de vizitare este:

miercuri-vineri 10.00-15.00,

sambata-duminica 10.00-18.00,

luni, marti – inchis iar

Accesul este gratuit.

 

Proiectul este cofinantat de Administratia Fondului Cultural National.

Jucariile sunt vii, iar ateliere teatrale sunt sustinute de Daniela Miscov (animator cultural) si Bruno Mastan (actor papusar). Intalnirile cu ei mai au loc duminica, 25 iunie, intre orele 11.00 si 12.30. Participarea se face fara inscriere si este gratuita.

 

 

 

Digital Parents Talk ştie să provoace – De ce scriu?

Adică pe bune, de ce scriu pe mamenebune?

 

Anul acesta a început într-o notă total diferită faţă de tiparul arhicunoscut şi îmbibat cu rutina care s-a aşezat comod în căminul meu conjugal.

Culmea este că cine citeşte mamenebune din 13 februarie anul acesta, de când i-am tot dat înainte cu scriitura, şi vede Digital Divas 2017, mai un eveniment care mă surprinde pe tocuri de 10, mai o ieşire cu cei 3 prieteni rămaşi în peisaj, asezonată cu vin fin de damă, sau mai ales iubirea declarată faţă de Tomorrowland (pentru cunoscători) ar putea să intre uşor la bănuiala faptului că aici zace o femeie obişnuită bine cu practica societăţii. Adevărul este de fapt, într-o direcţie puţintel diferită. Mai staţi pe aproape, mai citiţi, vă veţi lămuri rapid.

Îi dau înainte cu bifatul în direcţia aceasta şi spun – Digital Parents Talk

Iată că în perioada în care interesul meu pică pe alegerea şcolii în ceea ce-i priveşte pe cei doi ştrumfi din familia aceasta iubitoare (creaţa sclipitoare 5 ani şi blondul suprem 3.5 ani), interacţionez cu şcoala potrivită pentru mine şi pentru proaspetele mele începuturi. De fapt nu-i chiar o şcoală cu note şi prezenţă.  Este vorba despre un cadru super organizat şi extrem de primitor, adresat părinţilor care au blog şi activează în acest domeniu.

Luată pe sus de noile direcţii aşezate la orizont şi de verva de a spune mai des DA, m-am trezit participant la Digital Parents Talk. După cum îi spune şi numele, este un cadru deschis tuturor părinţilor care se manifestă vocal pe blogul personal. Nu contează tema blogului. Poate să fie pe teme culinare, mămiceală, tăticeală, adolescenteală, ponturi despre orice, despre refulări, despre veşti bune sau mai puţin bune. Important este să scrii pe blog şi să fii părinte. Deci iată-mă.

Organizarea este asigurată de Parenting PR, şi mai pe scurt de Ana Nicolescu – www.mamicaurbana.ro – şi Lavinia Pavel. Ana şi Lavinia sunt 2 comunicatori profesionişti care au reuşit să creeze o adevărată comunitate în jurul unui nucleu – dorinţa părinţilor de a şti mai multe în zona blogging-ului de calitate. Ca şi participant ai parte de foarte multe informaţii valoroase dezbătute într-un cadru liber şi deschis, din care e imposibil să nu pleci cu soluţii. Dacă ai blog şi ai o nelămurire, trebuie să vii. Mai mult, cunoşti o grămadă de oameni ca şi tine în care găseşti sprijin şi un feedback productiv. Deci super pentru orice începător în zona aceasta, plus un semn de respect pentru cititorii tăi.

Aici mintea mi s-a oprit în jurul unei întrebări rostite pe scenă, esenţială pentru oricare dintre cei prezenţi: De ce scrii pe blog?  Este de fapt o întrebare pe care probabil mi-o voi atârna pe frigider pentru că, uneori, e foarte uşor să pierd focusul.

Am acceptat mental tema prescrisă. Iată rezolvarea

Ce este de fapt spaţiul mamenebune?

Blogul marchează un moment din viaţa femeii devenită mamă. Atât. Este despre acel moment de slăbiciune în care simte că cedează, şi cedează, dar doar pentru a reveni pe scenă mai volubilă şi mai femeie ca înainte. Aici nu mai este singură. Aici e auzită şi în primul rând se aude pe ea.

Ce nu este mamenebune?

Nu este un blog cu focus total pe mine. Chiar dacă plec de la întâmplările mele, empatizez cu atmosfera generală care gravitează în jurul meu şi observ încărcătura emoţională. Aici încerc să creez supapa aceea eliberatoare ca în denese animate. Aici vă rog femei, mame femei, femei mame, aici ŢIPAŢI. Urlaţi. Pe urmă reîntorceti-vă la familia iubitoare. Reveniţi de câte ori simţiţi nevoia dacă empatizaţi cu ideea generală a mameinebune. Puteţi chiar scrie pe blog în rubrica: alte mame nebune. Momentan am avut parte doar de o singură curajoasă.

Despre ce scriu?

Vrem să creştem copii sănătoşi? Atunci să ne ocupăm ÎN PRIMUL RÂND, de sănătatea noastră mentală. O spun eu, care provin din famila în care părinţii “s-au sacrificat constant pentru copii”, la fel ca mulţi alţi părinţi din acea generatie şi care au uitat să mai existe şi pentru ei.

Cu respect şi blândeţe, vreau să arăt o altă faţetă în relaţia mama-copil. Oare câte dintre noi nu ne-am dorit din tot sufletul să o vedem pe mama făcând orice şi pentru ea? Ei bine, hai să nu cădem în aceeaşi capcană.

Abordez parentingul cu bun simţ şi mult umor, din punct de vedere al părintelui. Simţim de multe ori: frustrare, vinovăţie, oboseală, eşec. Aici poţi recunoaşte slăbiciunile şi poţi trece astfel mai usor peste ele.

Voi vorbi despre vinuri fine între prieteni, despre cele 2 ieşiri anuale DOAR cu adulţii, despre ce poate însemna un teatru sau un concert, detaşare, coafor şi altele asemenea.

Digital Parents Talk, aştept reîntâlnirea din toamnă.

Să ne distrăm împreună.

Mulţumesc

Diana,

Sursă poză: http://parentingpr.ro/digital-parents-talks-editia-a-ii-a-cum-iti-gestionezi-blogul-pasi-spre-monetizare/