De ce sunt eu cel mai prost parinte din lumea asta?

De ce sunt eu cel mai prost parinte din lumea asta ?

Initial voiam sa scriu un singur articol pe tema aceasta, dar dezbatand cu inca doua mame si bune prietene, carora le multumesc pe aceasta cale, mi-am dat seama ca fiecare punct in parte reprezinta, de fapt, un articol intreg.

Prin urmare, m-am hotarat sa inventez o noua rubrica pe blogul MameNebune – De ce sunt cel mai prost parinte din lumea asta

Al doilea argument in aceasta directie au fost cele 7 pagini cat ar fi iesit articolul initial. Asadar sunt multe motive care ma macina si nu-mi dau pace sa gasesc o gura de aer curat pentru plamanii de-mi apartin.

1. Nu stiu sa ma joc impreuna cu copiii

De multe ori m-am surprins facand cu totul altceva atunci cand ei ma cereau alaturi. Mi-am dat seama ca am dezvoltat expresia „Stai putin”: „stai putin sa pun rufele la uscat”, „stai putin sa va fac un suc”, „stai putin sa va tai un fruct”. Foarte rar ma mobilizam imediat in spre dorinta lor declarata de a ne juca. Cumva, trebuia intai sa ma pregatesc.

Sunt jocuri care-mi par foarte dificile si care-mi creaza un sentiment apropiat cu claustrofobia sau ma aduc in pragul temerii ca ma arunc in gol. Imi este foarte greu sa ma lupt cu ei asa cum o face tati. Ei vor sa ii alerg, sa ma rostogolesc pe bile, sa ma urc pe tobogane, iar cea mai grava … sa merg la sanius. Din pacate detest iarna. Din fericire, iubesc vara. Vara pentru mine inseamna viata si oportunitati, pe cand iarna o asociez cu stagnare si stat in casa la caldura. Nu iubesc sporturile de iarna. Nu m-am dat in viata mea pe o partie de sanius. Trist, nu? Dar conteaza acum pentru copiii mei? Nu! Mai important este faptul ca nu pot sa fac lucrul acesta, decat intr-o nota fortata.

Si da, stiu ca atunci cand vor fi mari, vor avea sechele de la o mama nebuna care nu s-a distrat cu ei la sanius, decat un moment scurt, dupa care si-a plans de mila intr-un colt unde nu o vedea nimeni, cu gandul la caloriferul cald de acasa.

Am intrat pana si in labirintul acela din locurile de joaca, de dimensiuni mici. La un moment dat am ramas blocata pe acolo pentru ca se tipa din doua directii in acelasi timp, iar eu pierdusem copilul cu care intrasem. Mi-am revenit. Cel putin asa cred :).

Nu stiu ce fel de copilarie ati avut voi, dragi prieteni

Acesta era vesnicul meu raspuns la argumentele pro in aceasta directie, care-mi umplu urechile si uneori inima de vinovatie. Va invidiez sincer, de pe margine.

Otilia Mantelers, intr-una dintre sedintele individuale la care m-am inhamat cu entuziasm dar si cu teama a ceea ce voi descoperi, imi spunea: „Fake it till you make it” (Prefa-te pana iti iese). Asadar am purces la drum si am depus efortul dadator de vindecare. Insa mi-am dat seama ca joaca alaturi de ei devenea fortata, nesincera si-mi dadea o stare profunda de incarcare, la fel ca o cura de slabire necesara dar drastica. Diferenta majora era faptul ca aceasta cura nu era atat de importanta pentru mine cat pentru copiii mei. Deci motivatia era de o mie de ori mai puternica.

Totusi, aceasta fortare a fost primul pas, prin care am inteles cat de important este jocul pentru ei si cat de bine ajungi sa te conectezi prin ras, doar participand la … orice alaturi de acestia.

Cealalta jumatate mai buna insa, se simte ca pestele in apa cand se afla la un loc de joaca. Am enorm de mare noroc prin faptul ca el adora sa ma inlocuiasca. Ce sa mai spun despre sanius! Insa copiii ma vor si pe mine pe acolo.

Si ca sa raspund intrebarilor parintilor care adora aceste zone si care doresc feedback-ul meu dupa experienta dadatoare de o noua viata: nu m-am simtit intr-atat de bine acolo incat sa imi doresc sa fac abonament sau sa revin si maine, asa cum se intampla in cazul lor. Nu, nu este cel mai tare lucru pe care l-am ratat pana acum. Ca adult, tot la yoga prefer sa platesc abonamentul. Voi nu? Pe bune! Ok. Inseamna ca am facut o descoperire: suntem diferiti. Nu-i nimic!

Dupa mine, iarna tot rece ramane, chiar daca este asezonata cu zambetele copiilor mei pe care ii ador pana la soare si inapoi (observati, soare, da?). Tot uda ajung acasa si iau un calorifer in brate, gandindu-ma la copilaria MEA de la tara, in care mirosea a cald si a jucat impreuna cu fratiorul mai mic si cam atat. Este foarte posibil sa nu fiu un om al zapezii. Cred ca voi pica prima daca filmul „The Day After Tomorrow” se va adeveri.

Cu mentiunea ca inteleg, ce-i drept abia acum, faptul ca acestea sunt limitele mele care provin din niste blocaje, pe care in timp le pot rezolva, punctez in continuare, negru pe alb, Jocurile care ma infioara cel mai tare si mai tare:

Tobogan

Labirinturile aka locurile de joaca pline cu bile

Luptele cu copiii

Legouri ingenioase cu o mie si cinci sute optzeci si noua de piese cat de mici posibil

Nisip chinetic

Sanius 

Ce aleg mereu si propun la schimb:

Sa pictam cu mainile prin acuarele – chiar daca se murdaresc pana in dinti

Sa ma plimb cu ei prin Bucurestiul vechi, la Ateneu (unde sincer e asa liber si cumva, civilizat, linistit, dadator de energie vie pentru mine).

Sa o pieptan pe fetita mea cea dulce de o suta de ori, pe numarate

Sa ne facem unghiile impreuna (cu fetita, da?)

Prefer sa ne iubim si sa ne pupam decat sa ne batem. Lucrul acesta a devenit acut de cand cel mic nu mai este atat de mic. In familia noastra, el este micul Hercule, nume dobandit, nicidecum cersit de catre mezin. Ghici de ce.

De ce totusi, sunt cel mai bun parinte pentru copiii mei:

Nu ar fi gasit vreodata un parinte care sa ii iubeasca, la pachet, la fel de mult.

Cred, cumva, ca ne-am gasit cu totii si doar impreuna formam o echipa si astfel o familie completa. E bine si cald acum, in formul aceasta.

Cred ca fortandu-ne sa facem lucruri pentru ei, ne fortam pe noi sa fim mai buni. Ce am descoperit pana acum este faptul ca evit jocurile care imi dau senzatia ca pierd controlul.

Iar in ton ton de gluma, evident, intotdeauna poate exista si varianta – nu esti facut pentru asta. Insa sunt linistita. Cu siguranta m-oi pricepe la ceva.

Sursa poza

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *