Digital Parents Talk ştie să provoace – De ce scriu?

Adică pe bune, de ce scriu pe mamenebune?

 

Anul acesta a început într-o notă total diferită faţă de tiparul arhicunoscut şi îmbibat cu rutina care s-a aşezat comod în căminul meu conjugal.

Culmea este că cine citeşte mamenebune din 13 februarie anul acesta, de când i-am tot dat înainte cu scriitura, şi vede Digital Divas 2017, mai un eveniment care mă surprinde pe tocuri de 10, mai o ieşire cu cei 3 prieteni rămaşi în peisaj, asezonată cu vin fin de damă, sau mai ales iubirea declarată faţă de Tomorrowland (pentru cunoscători) ar putea să intre uşor la bănuiala faptului că aici zace o femeie obişnuită bine cu practica societăţii. Adevărul este de fapt, într-o direcţie puţintel diferită. Mai staţi pe aproape, mai citiţi, vă veţi lămuri rapid.

Îi dau înainte cu bifatul în direcţia aceasta şi spun – Digital Parents Talk

Iată că în perioada în care interesul meu pică pe alegerea şcolii în ceea ce-i priveşte pe cei doi ştrumfi din familia aceasta iubitoare (creaţa sclipitoare 5 ani şi blondul suprem 3.5 ani), interacţionez cu şcoala potrivită pentru mine şi pentru proaspetele mele începuturi. De fapt nu-i chiar o şcoală cu note şi prezenţă.  Este vorba despre un cadru super organizat şi extrem de primitor, adresat părinţilor care au blog şi activează în acest domeniu.

Luată pe sus de noile direcţii aşezate la orizont şi de verva de a spune mai des DA, m-am trezit participant la Digital Parents Talk. După cum îi spune şi numele, este un cadru deschis tuturor părinţilor care se manifestă vocal pe blogul personal. Nu contează tema blogului. Poate să fie pe teme culinare, mămiceală, tăticeală, adolescenteală, ponturi despre orice, despre refulări, despre veşti bune sau mai puţin bune. Important este să scrii pe blog şi să fii părinte. Deci iată-mă.

Organizarea este asigurată de Parenting PR, şi mai pe scurt de Ana Nicolescu – www.mamicaurbana.ro – şi Lavinia Pavel. Ana şi Lavinia sunt 2 comunicatori profesionişti care au reuşit să creeze o adevărată comunitate în jurul unui nucleu – dorinţa părinţilor de a şti mai multe în zona blogging-ului de calitate. Ca şi participant ai parte de foarte multe informaţii valoroase dezbătute într-un cadru liber şi deschis, din care e imposibil să nu pleci cu soluţii. Dacă ai blog şi ai o nelămurire, trebuie să vii. Mai mult, cunoşti o grămadă de oameni ca şi tine în care găseşti sprijin şi un feedback productiv. Deci super pentru orice începător în zona aceasta, plus un semn de respect pentru cititorii tăi.

Aici mintea mi s-a oprit în jurul unei întrebări rostite pe scenă, esenţială pentru oricare dintre cei prezenţi: De ce scrii pe blog?  Este de fapt o întrebare pe care probabil mi-o voi atârna pe frigider pentru că, uneori, e foarte uşor să pierd focusul.

Am acceptat mental tema prescrisă. Iată rezolvarea

Ce este de fapt spaţiul mamenebune?

Blogul marchează un moment din viaţa femeii devenită mamă. Atât. Este despre acel moment de slăbiciune în care simte că cedează, şi cedează, dar doar pentru a reveni pe scenă mai volubilă şi mai femeie ca înainte. Aici nu mai este singură. Aici e auzită şi în primul rând se aude pe ea.

Ce nu este mamenebune?

Nu este un blog cu focus total pe mine. Chiar dacă plec de la întâmplările mele, empatizez cu atmosfera generală care gravitează în jurul meu şi observ încărcătura emoţională. Aici încerc să creez supapa aceea eliberatoare ca în denese animate. Aici vă rog femei, mame femei, femei mame, aici ŢIPAŢI. Urlaţi. Pe urmă reîntorceti-vă la familia iubitoare. Reveniţi de câte ori simţiţi nevoia dacă empatizaţi cu ideea generală a mameinebune. Puteţi chiar scrie pe blog în rubrica: alte mame nebune. Momentan am avut parte doar de o singură curajoasă.

Despre ce scriu?

Vrem să creştem copii sănătoşi? Atunci să ne ocupăm ÎN PRIMUL RÂND, de sănătatea noastră mentală. O spun eu, care provin din famila în care părinţii “s-au sacrificat constant pentru copii”, la fel ca mulţi alţi părinţi din acea generatie şi care au uitat să mai existe şi pentru ei.

Cu respect şi blândeţe, vreau să arăt o altă faţetă în relaţia mama-copil. Oare câte dintre noi nu ne-am dorit din tot sufletul să o vedem pe mama făcând orice şi pentru ea? Ei bine, hai să nu cădem în aceeaşi capcană.

Abordez parentingul cu bun simţ şi mult umor, din punct de vedere al părintelui. Simţim de multe ori: frustrare, vinovăţie, oboseală, eşec. Aici poţi recunoaşte slăbiciunile şi poţi trece astfel mai usor peste ele.

Voi vorbi despre vinuri fine între prieteni, despre cele 2 ieşiri anuale DOAR cu adulţii, despre ce poate însemna un teatru sau un concert, detaşare, coafor şi altele asemenea.

Digital Parents Talk, aştept reîntâlnirea din toamnă.

Să ne distrăm împreună.

Mulţumesc

Diana,

Sursă poză: http://parentingpr.ro/digital-parents-talks-editia-a-ii-a-cum-iti-gestionezi-blogul-pasi-spre-monetizare/

 

2 replies
  1. Nico
    Nico says:

    Pai, uite aici inca o mama nebuna! Imi place tare mult tot ce am citit si ma regasesc in multe dintre vorbele tale! Succes cu blogul!

    Reply
  2. mamenebune
    mamenebune says:

    Buna Nico,
    ma bucur sa aflu ca ce astern eu aici rezoneaza cu tine. Apreciez maxim faptul ca mi-ai lasat si o impresie despre articol. Te mai astept.
    In ceea ce priveste viitoarele articole, totul depinde si de voi, femei superbe. Nu scriu doar pentru mine, scriu si pentru mine … daca ma intelegeti.
    Astept in continuare comentariile voastre ale tuturor.
    O zi frumoasa,

    Reply

Trackbacks & Pingbacks

Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *