Generatia „cu cheia de gat” – o copilarie libera

Generatia „cu cheia de gat” - o copilarie libera

Ratele si vanatorii, Tara-Tara vrem ostasi,

Bordura folosita pe post de barna, precum si bara de batut covoare folosita pe post de paralele, exact ca cele vazute la televizorul alb-negru, de ziceai ca ii apartin Nadiei Comaneci,

Bataie zdravana cu bulgari de zapada,

Colindat cu bicicletele printre stradutele bucurestene,

… si multe altele intra in aceasta categorie, iar toate la un loc mi-au creat o multime de amintiri. Toate erau gustate inca de la varste foarte fragede. Toate au in comun un singur element – libertatea mea de a incerca, de a ma lovi cu putere, de a ma ridica si de a incerca din nou. Nu-mi aduc aminte teama, insa stiu si acum gustul inocentei care imi atata simturile.

Nu stiam ce-i aceea plictiseala.

Eram cocotati pe gratarul din fata blocului pe care se intindea bolta de vie si nimeni nu ne facea vreo observatie. Parintii care mai treceau pe sub bolta plina ciorchine nu de struguri, ci de copii, radeau cu vreo observatie pe care stia ca nu o va asculta nimeni si mai arunca in spate vreun „sa nu stai foarte tarziu afara”, adresata copilului care-i apartinea. Eram copii. Dar mai mult de atat, eram copii liberi sa faceam ce ne dorim.

Familiaritatea vecinilor de bloc construia, cumva, un sentiment de siguranta. Nu ma simteam niciodata trista, chiar daca se intampla uneori sa ma mai supar pe vreun copil. Toate neintelegerile erau imediat uitate daca striga cineva, oricare dintre noi, un simplu: „Cine-i primul pana la coltul bloculuuuuui?”

Fac parte din generatia „cu cheia de gat”. Am avut parte de multa libertate din partea parintilor, care, chiar si asa, nu erau printre cei mai permisivi parinti din lume. Cu toate acestea, imi aduc aminte cum plecam spre scoala inca de la 7 ani, pe drumul indicat pentru prima oara cu doar cateva zile in urma, de catre tata. Era o singura strada de traversat, iar un bloc mai incolo intram deja in curtea scolii. Strada fiind destul de micuta si necirculata, nici macar nu avea trecere de pietoni pe toata lungimea ei. Astazi, un scenariu de genul acesta ar da ceva palpitatii mai multor parinti, eu intrand in aceasta categorie.

Deci cum procedam cu generatiile acestea? Cum le „atarnam cheia de gat”, cum ii investim cu incredere si ii incurajam sa isi descopere lungimea aripilor, in conditiile in care timpurile s-au schimbat drastic. Pana si un scurt drum la scoala poate fi periculos. 

Parcurile dintre blocuri

La tara, la bunici, exista celebra vale, care se intinde, dupa cum probabil te asteptai deja, ca o vale – cat vezi cu ochii. Mergeam cu bunicul la „luat randul la oi” dupa lapte. Admiram mereu peisajul apusului, mirosul care si acum mi se pare frumos – fiecare cu amintirile lui. Oile noastre erau ingradite in tarc, ferecate frumos pentru a nu fugi.

Tot ferecate sunt in ziua de astazi si multe parcuri mici dintre blocuri. Acestea mi-au fost de mare ajutor cand copii aveau varste cuprinse intre 1,5 ani – 3 ani. Dupa ce au implinit 4 ani, am inceput, fara sa-mi dau seama, sa le evit.

Din nou tabara de vara

Dupa primul articol in care va povesteam despre Tabara NERF (Tabere pentru copii si concedii pentru parinti), am primit numeroase reactii de la parinti care mi-au scris despre propriile experiente. Asa ca iata-ma din nou dornica sa abordez subiectul.

Una dintre mamici chiar imi povestea foarte incantata despre baiatul ei care a revenit acasa mai disciplinat (deci dublu avantaj :)) si mai sigur pe aptitudinile lui. Programul taberei a semanat in micul barbat o dorinta puternica de a experimenta si realitatea naturala care il inconjoara. Ca sa nu mai spun ca a fost maximum incantat cand a participat la aprinderea focului de tabara. Inteleg ca exista si mici secrete legate de drumetiile lor, despre ursi si asa mai departe.

Glume intre prieteni, munca finalizata in echipa, teluri potrivite varstei lor, toate acestea sunt pe ordinea de zi a celor care se transforma din simplu prieten de bloc in „camarad”, un termen aproape neologism pentru cei 35 de ani ai mei.

Cel mai tare lucru este faptul ca nu exista nici un gard, parintii sau bunicii sunt inlocuiti de un soi de frati mai mari, atenti la nevoile lor.

Copiii mei, la cei 4,3 ani si respectiv 5,11 ani, sunt inca mici pentru astfel de tabere. Cu toate acestea, le observ spiritul de explorare si dorinta de a alerga atunci cand mergem la munte sau pur si simplu la un prieten la curte. De obicei nu ii culcam la pranz. Ei aproape ca nu cer de mancare decat la finalul zilei. Imaginatia lor nu cunoaste limite si-si permit sa exploreze acolo unde orasul le pune limite.

Deci daca ai copil cu varsta cuprinsa 8-12 ani, intra aici http://www.tabaranerf.ro

Restul parintilor sunt rugati sa profite cu indrazneala de vacantele la mare, la munte si mai ales de prietenii care stau la curte.

Sursa poza

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *