Tu oare ce-ti doresti, mami? … adica femeie?

Tu oare ce-ti doresti draga femeie?

Inainte sa-mi spuna cineva mami, stiam exact ce voiam. Cel putin asa credeam si asta era tot ce conta. Ma luptam puternic pentru “viitorul meu”, pentru progres, pentru eficienta, pentru lucrurile acelea masurabile si pe care le voiam gata cat mai repede. Tocmai terminam Management/ ASE. Stii cum e cand abia descoperi lungimea aripilor, nu? Vrei sa le folosesti imediat aruncandu-te in gol de pe cea mai mare stanca. Pur si simplu abia astepti sa iei in plin avant curentul strain de aer. Stii ca pot orice. Ce vremuri! Zambesc.

Dupa cum s-a intamplat deja si la case mai mari, apar copiii iar asta schimba intreaga ecuatie. Poate sotul iubitor este alaturi, poate familia te ajuta putin, poate prietenii iti raspund la telefon atunci cand ai nevoie, iar tu inca incerci sa tii pasul cu ei. Apoi incepi sa te schimbi. Primul lucrur care te schimba este iubirea care dintr-o data nu mai incape in camaruta din piept. Sta sa plesneasca. Nu stii cum sa o opresti. Aproape simti febra musculara de la prea mult zambet.

Apoi apar, rand pe rand:

… primii muci,

… primul planset isteric (probabil colici, dar tu nu stii asta)

… primul control la care ti se spune ca minunea de la piept “nu este in grafic” (!@#$%^)

… sau ca i-a aparut o buba (minora) in talpa

… sau o analiza absolut insignifianta a iesit putiiiiin modificata,

… sau ca “cum dom’ne nu vorbeste la 7 luni???” sau “nu stie sa se lege la sireturi de la 3?!”

Toate iti dezvolta un alt sentiment preschimbator din vechea TU in ceva ce pana atunci nu stiai ca se ascunde pe acolo: Teama. Indoiala ca “daca totusi nu e bine?”

Copilul este bine. Si chiar daca nu este bine, el tot este bine. Stii de ce? Pentru ca tu femeie, tu, mama lui, vei gasi pana la urma solutia ca el sa fie bine.

Si totusi, tu cum esti?

Prima oara cand am auzit intrebarea aceasta, am amutit. M-a bulversat intr-atat de tare incat am tacut. Iar o mama care „le stie pe toate”, tace foarte greu spre imposibil de oprit. (mame nebune din alea despre care vei mai citi pe blogul asta. Stii genul, nu?)

Ma intreba lucrul acesta, femeia care avea atunci 3 fetite mici si care ajunsese din directoare de sucursala de banca si alte cateva joburi solicitante, manager de gradinita. Era femeia la gradinita careia decisesem sa imi inscriu atunci, primul nascut, superba fetita creata. Venisem la sedinta individuala cu parintii. Aveam lista cu intrebari, propuneri, discutii de bifat. Dintr-o data m-a intrebat. Incerca sa ma faca sa constientizez rolul meu de parinte. Dar pentru asta, trebuia sa fiu constienta de mine insami. Pai cum sa stiu cine sunt daca eu nu stiam ce vreau?

La urmatoarea intrebare: “Ce vrei tu pentru tine?”

I-am raspuns: “Sa fie copiii bine!”

Ea: Nu! Ce vrei tu! Strict pentru tine!

Eu: Nu stiu.

Ea: Descopera.

Si azi imi este greu sa raspund, cu toate ca au trecut vreo 2 ani de atunci. Nu familia pentru care esti recunoscatoare pana la cer si inapoi este raspunsul tau. Tu ca individ, cine esti? Ce vrei tu? Ce te face pe tine sa zambesti astazi, maine, penste 10 ani dar si peste 100?

In seara aceasta, mi-am intrebat mandra de 5.6 ani, ce o face pe ea fericita. Mi-a raspuns foarte rapid – baletul. Nu a mai fost la balet de luni, dar i-a ramas intiparit pe undeva. Ea care e de o timiditate demna de un trandafir imbujorat, mi-a marturisit ca isi doreste sa danseze pe o scena in fata lumii (!@@#$$%^&). Ii place sa deseneze. Aveti dovada aici. Ii place sa creeze forme.

Cred ca este mai aproape de ea decat sunt eu de mine.

M-am ambitionat si m-am zgarmanit mai adanc, strat dupa strat, pana cand mi-am adus aminte: ador sa stau langa prieteni, dar nu oricum. Langa cei 4 sau poate 5 pe care ii stiu dincolo de lumea asta, sa rad ca proasta, sa beau vin fiert cu ei. Ador sa ma dezbrac de masti. Am multe. Dar abia daca mi-am dat seama de asta pana acum recent (adica in ultimii ani). Doar cei bravi imi pot tine piept. Sunt nebuna in exprimari si ganduri. Asa cum probabil si tu ai fi daca mi-ai cunoate prietenii. Asa cum probabil esti si tu cand esti cu ai tai dragi si scumpi prieteni. Pentru clipele astea mi-as da suflare, nopti, atentie, ganduri si multe altele. De fapt in gura mare, la aniversarile copiilor, cand am ridicat paharul sa le spunem “La multi ani”, le-am urat mereu: “Sa aiba prieteni, cel putin la fel de buni cum ii avem noi pe ai nostri. Cel putin”.

Ador sa citesc cu un pahar de rose langa mine. Seara.

Imi doresc sa plec intr-o calatorie, cu masina, poate chiar cu printesa mea alaturi. Imi doresc sa cunosc oameni noi la focuri de tabara. Inca nu mi-am gasit curajul pentru asta. Dar imi doresc. (problema este ca abia acum am invatat sa conduc – Panica! Am din nou permis de conducere)

Pe tine oare ce te face fericita acum, in momentul acesta al vietii?

Nu trebuie sa imi raspunzi mie, dar: zboara, scrie, razi, condu cu viteza (dar safe), plimba-te, mananca sau stai, opreste-te sau …

Multumesc

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *