Vreau sa dau copiii la scoala pe care nu mi-o permit  

Vreau sa dau copiii la scoala pe care nu mi-o permit

Articolul nu cuprinde nici o recomandare si nici un nume de institutie. 

Imi place maxim sa rad. Imi confera sublimul sentiment de libertate. Simt pur si simplu ca muschii feţei, umerii si burta se incordeaza de o placere nebuna care urca de la inima drept in cap.

Dar in ultima vreme nu prea am mai ras.

Am trait ceva senzatii de panica, observand faptul ca in jurul meu roiesc mamici care stiu deja toate scolile, educatoarele, toate optionalele, cum functioneaza transportul dar si vorba dulce cand vine in discutie atingerea obiectivului principal al perioadei – copilul iubit in cea mai buna pozitie a inceputului de scoala. Se pare ca scoala de stat cere si din partea parintilor multe abilitati in ale comunicarii. Scoala particulara devine o Nirvana.

Scoala aceasta imi pare ca devine deja o competitie inainte de a fi inceput. Toti parintii sunt in expectativa. Cu totii oferim informatii si suntem cu urechile palnie cand subiectul apare.

Cercetarea

Undeva pe la jumatatea anului trecut, am inceput si eu sa ma interesez de faimoasa clasa 0. Mandra mea cea creata face 6 ani in luna mai a acestui an.

Am ochit doua scoli in zona unde locuim noi. Doua scoli si doua povesti de groaza mai incolo, m-au facut sa ma cocosez de neputinta.

Sintagma “copii de bani gata” suna extrem de amenintator atunci cand vine din gura unui parinte care incearca sa descrie o “scoala buna”. Oricat de prestigios e ea pozitionata intr-un top pe capitala, din pacate, pentru mine e cu un NU mare in fata. Respectul fata de copil ramane printre prioritati in ceea ce ii priveste criteriile de alegere. In umila mea parere, respectul e sinonim printre altele si cu egalitatea. Acolo nu prea pare sa existe asa ceva.

Insa, pentru ca google s-a prins care este dorinta mea arzatoare de moment, a inceput sa imi arate la tot pasul reclame cu tot felul de scoli private. Cum curiozitatea era mare, am zis ca un simplu click nu o fi asa cu foc. Prin urmare, link-ul a fost accesat. Ochii au fost mariti. Curiozitatea s-a hranit pe indelete cu informatii despre care nici nu stia ca exista.

Am intrat in jobul de mama si mi-am activat toate simturile. Am inceput sa filtrez informatia din online, scormonind dupa … nici eu nu stiam dupa ce, pentru ca nu dispunem de mii de euro, echivalentul unei masini noi in fiecare an. Spun anual pentru ca aceasta familie mare si frumoasa, are doi copii mici, mititei, draguti. Evident ca totul se inmulteste cu doi, la noi:  bucurii, lacrimi, cheltuieli.

Prin analiza si eliminare, am selectat vreo doua scoli care mi-au atras atentia, dar de care stiam ca nu ma pot apropia decat cu gandul. Prin urmare am lasat gandul in voia sa, iar acesta a venit cu formula: “Dar ce ar fi daca … ?!”

Trecand la fapte

Tot curiozitatea m-a indemnat sa merg mai departe si sa fixez si o intalnire in cadrul scolii. Pana la urma, oare ce pot oferii oamenii astia, unor copii la clasa 0, de ATATIA BANI?! Ca doar nu ii fac pe toti presedinti?! Sau … ? In fine. Hai sa vedem. Scoala e aproape de casa, iar pe deasupra aud doar de bine.

Am fixat intalnire intr-un moment in care am prins si cealalta jumatate matura a cuplului, lucru foarte greu de materializat. O fi vreun semn. Trecand peste emotiile initiale, am intrat cu zambetul pe buze, cautand justificarea intrebarilor mele.

Cat am stat si am asteptam directoarea, am tot analizat imprejurimile: copii veseli, zgomotosi, extrem de frumosi, in sensul ca detineau o doza de bun simt specifica varstei. Cumva se simtea un respect fata de institutie in sine. M-a surprins faptul ca toata lumea ne saluta. O spun cu regret, dar mi se parea ciudat pentru tara noastra. Am intrat in cateva scoli in care copiii au facut ceva cursuri si nu mi s-a intamplat lucrul acesta. Niciodata. Oameni acestia straini zambeau si ma salutau.

Da, veti spune, asta pentru ca stiau ca tu esti un posibil contribuitor la nivelul lor salarial. Dincolo de faptul ca nu mi se pare o problema ci doar un unghi de a privi situatia (va rog, haideti sa nu mai judecam atat, gasind o justificare in fata a orice e frumos, doar pentru ca e prea frumos sa fie adevarat), eu am observat de fapt un detaliu important intr-un mediu in care mi-as dori sa imi vad copiii studiind. Copiii vad si copiaza absolut tot. Bunul simt si veselia sunt intotdeauna un plus pentru oricine.

Am auzit si vazut o singura profesoara pe care probabil nu as dori-o la grupa vreunui copil al meu.

Am intalnit directoarea. Era o femeie extrem de blanda. Ne-a prezentat clasele. Am ramas masca. Incercam sa nu par prea placut surprinsa. Simteam ca am intrat in alta lume care pana atunci imi fusese interzisa. Totul parea o utopie acolo. Pentru mine invatatura a fost mult timp sinonim cu chin, neplacere si trebuie; foarte mult trebuie. Aici totul parea pe dos. Copiii se intalneau pe holuri si vorbeau frumos, ne intorceau priviri curioase dar cu atat de mult bun simt. In clase pareau atat de curiosi si atenti la ce se intampla acolo. Am vazut pe chipul lor placerea de a se afla acolo.

Mi-am adus aminte de inspectiile atat de bine pregatite de pe vremea mea. Cand se stia ca vine inspectia, invatatoarea mea, care era foarte bine cotata, ne pregatea atat de bine incat stiam ora la care va pune intrebarea X, se stia cine va raspunde si exact cum va raspunde.

Am vazut ce au facut copiii aia la atelierul de arta. I-am sugerat directoarei sa faca si o expozitie. Mi-a venit greu sa cred ca niste copii de pana in cinci clase, pot face ce era afisat pe peretii atelierului. Absolut fabulos. Cum am o pasiune pentru impresionistii francezi, atelierul acesta a fost cireasa de pe tort.

Alternativa

Pai cum vor mai invata oare copiii nostri cum sa “ia faţa” altora care stau frumos la o biata coada la targul de Craciun, studiind intr-o astfel de scoala? Bunul simt de care ar da dovada la iesirea de pe bancile acestei scoli, le-ar pecetlui intregul viitor. Adica parintii ies in strada ca ultima solutie la nedreptatea crunta din jur, iar copiii studiaza in mediu zen? Astia ai nostri trebuie sa fie razboinici de mici! Poate ca din cauza aceasta este sistemult de invatamant izvorul atator povesti aproape inimaginabile. 

Am plecat cu un zambet tamp pe chip si un nod in gat. Si acum simt nodul.

Inainte de a vizita scoala pe care NU mi-o permit, omul meu era 100% impotriva acestei variante, motivand pretul si faptul ca si noi am iesist din acest sistem. Si uite, suntem normali! Nu?! Acum e 95% pentru.

So let’s start a revolution

Un rinichi de la mine anul asta, unul de la ta’su la anu’ si inca un transplant de cornee de la bunici. Cat timp vor mai avea nevoie de asa ceva?

Nu ma intereseaza scoala cat oamenii de acolo. Nu ma intereseaza sa am copiii genii. Vreau doar sa ii vad ca zambesc si astfel ca se dezvolta uniform si normal. Stiu ca sunt copii buni si destepti. Voi incerca sa cultiv bunatate si ratiune in ei. Dar as vrea sa traiasca intr-un mediu in care sunt inconjurati de … de dreptate.

Sunt parintele care a iesit in strada pentru el ci nu pentru copii. Am iesit afara pentru mine si pentru generatia mea. Cred ca asta este datoria generatiei noastre. Sper ca ai nostri copii sa aiba vână pentru lupta lor: poate pentru a obtine burse obligatorii pentru toti cu schimb international, poate pentru liberalizarea internetului in scop educational. Habar n-am. Dar sunt sigura ca si ei vor avea luptele lor.

Pana atunci, sper sa ii formam cum trebuie, unde trebuie.

Sursa Poza

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *