Controversele școlii din spatele ușilor închise

Recent am luat parte la un seminar dedicat în special părinților ai căror copii erau în sistemul educațional, fie grădiniță sau școală.

Am rămas surprinsă să observ cât de mulți dintre cei prezenți au izbucnit în hohote de râs când una dintre soluțiile oferite unui părinte, de către o terță persoană – educatoarea de clasă pregătitoare – a fost ședința de psihoterapie.

Mi-am adus aminte, bineînțeles, că și eu la rându-mi, am fost copleșită initial de aceasta idee. Cum să merg pe mâna unui specialist de așa natură pentru un copil?

Reacția mea de la seminar a venit mai mult din perspectiva unui părinte care a conștientizat, abia după ce a mers pe aceasta cale, emoțiile puternice care zac în juniori. Cumulul acestora creează însă, ceva mai prețios decat orice IQ – inteligența emoțională a adultului de mai târziu.

Teama de a acționa și comoditatea de a închide ochii și urechile

Teama mea vis-a-vis de reacția sălii nu a fost legată de închiderea unei părți importante dintre cei prezenți pentru un astfel de proces. Până la urmă și eu m-am aflat în barca aceea în urmă cu foarte putin timp.

Teama mea era dată de închiderea părinților care plana în încăpare, în fața unor soluții oferite de specialisti. Atmosfera generală era una de resemnare, în fața unui sistem defect care trebuie îndesat pe gât copilului … că doar tot se vor lua la trântă cu viața la un moment dat.

Părea că lumea venise acolo pentru a găsi soluții prin care să liniștească apele, nicidecum să rezolve situații.

Cum să facă față la episoade de bullying? Discuții unu la unu … Păi e cam greu.

Cum să rezolve zecile de teme? Păi să se discute cu profesorul că nu prea e normal… Păi iar e imposibil.

Uităm cu toții cât de importantă este cunoașterea și conștientizarea de sine pentru un adult care acționează cu încredere, ci nu mânat de teamă. Acolo am simtit foarte multă teamă și închidere.

Cunoașterea și acceptarea de sine

Un viitor adult are mai multe șanse de reușită în viață dacă nivelul său de încredere este unul normal, adică crescut. În caz contrar, daca este mânat permanent de teamă de eșec, rezultatul este unul prost. Încrederea vine odată cu înțelegerea profundă și acceptarea propriei persoane.

Dar cum să se cunoască ei, viitorii adulți de mâine, daca le impunem să meargă pe reguli știute a fi greșite – din păcate, uneori cu forța – pe care le discutăm mereu cu ușile închise, pentru că știm că nimic nu se va schimba?

E interesant de observat ca noi ca adulți cunoaștem efectele verbalizări, așa-i? Ce bine este când uneori putem scoate of-ul care s-a așezat zdravăn în minte, dar mai ales în sufletul nostru.

Este nevoie de o ascultare profundă a copilului, pentru a se înțelege cauza reacției sale. Recunoașterea din partea lui a problemei pe care o resimte – rușine, teama, neacceptare, etc – precum și verbalizarea acesteia, duc în timp la creșterea gradului de încredere, care duce fix acolo unde-și dorește orice părinte – un copil fericit.

După ce iese puroiul, apare soluția. Nu invers.

Dacă ne dăm seama că o anumită conjunctură socială sau profesională ne face rău, atunci acționăm. Poate ne dăm demisia, poate luăm decizia de a face cursuri de specialitate sau poate doar ne determină să purtăm o discuție serioasă cu superiorul. Mintea noastră ne oferă soluții atât timp cât le și căutăm. Dacă soluția constă într-o persoană, cerem o cafea cu prietenul respectiv sau o ședință cu superiorul, în funcție de caz. Dacă este o instituție atunci ne punem în mișcare către: poliție, protecția consumatorului, protecția copilului etc.

Inteligența lor emoțională dezvoltată mai ales în primii ani de viață este esențialmente necesară pentru orice succes.

IQ-ul este un factor care poate da greș în fața unui psihic sărac emoțional

Cu toții cunoaștem persoane care promiteau multe în sistemul de învățământ, dar care nu au reușit în plan profesional atât cât se credea. La polul opus se află oameni simpli care poate nu au reușit să intre nici măcar la o facultate bună, dar singura care i-a acceptat a fost suficient pentru o carieră de succes.

Nu este vorba de noroc, ci despre o dezvoltare emoționala corectă.

Teama unui eșec curent, actual, cum ar fi incapacitatea completă – și normală uneori – de a se adapta la clasă un copil de pregătitoare, poate îngrozi orice părinte.

controversele scolii

Uneori chiar acesta ajunge ca în clasa a doua să ceară mai multe teme pentru stimularea inteligenței și creșterea șanselor copilului la o viață bună.

Emoțiile îmbogățesc omul

Un copil de 10, cu toate cele 200 de exerciții terminate peste vară este, fără îndoială, unul care deține un IQ sănătos/ normal. Asta dacă nu le face chiar părintele.

Însă emoțiile îmbogățesc omul. O minte care ignora și care nu știe ce-i aceea empatia, respectul, devine dintr-o dată mai săracă. Tot aceasta dezvoltare il va ajuta sa inteleaga discutiile dintr-un colectiv, într-un mod corect, ci nu trecut printr-un filtru personal extrem de obiectiv, dictat de teama de esec si de neincredere in propriile puteri, indiferent de pragul IQ-ului purtatorului.

Cu o inteligență emoțională dezvoltată, copilul poate deveni mai om în viața de adult. Acesta poate fi liderul de mâine. Mai mult, aceștia vor fi oamenii pe care, la rândul său, îi va atrage lângă el. Daca este un om bun, va atrage oameni buni, etc.

Teama tuturor părinților

Reacțiile negative panichează orice părinte. Pentru acesta, poate chiar devine decisiva educarea lui pentru guerilla, nicidecum pentru o societate funcțională, mai ales când nimic nu pare să mai funcționeze. Nici istoricul nostru de adulți nu ne ajută. Acesta este măcinat și supt de vlagă, sistemul de stat fiind unul care, nu de puține ori, mai degrabă atacă, lipsit de empatie, în loc să lucreze pentru cetățean. Am întâlnit recent oameni la 20 de ani care-și puneau întrebări serioase referitor la societatea în care ar putea să aducă un copil pe lume.

Este adevărat și înțeleg reacția. Însă nimic nu se va schimba daca noi nu vom schimba ceva. Orice.

Putem continua făcând noi lucrurile bine.

Soluția se află întotdeauna în noi, nu în ceilalți

Uităm unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ținem cont, asta cam de când am devenit părinți:

Ca părinți devenim în primul rând exemplul copiilor noștri, ci nu al vecinului sau al colegilor de serviciu.

Dacă noi acționăm întotdeauna sub deviza “lasă mai că merge și așa” tot așa vor învăța și ei că merg lucrurile. Poate unora li se pare ideal, copilul transformându-se într-un jmecher, părând că supraviețuiește. De oamenii aceia nu mă interesează. Nu pentru ei scriu.

Dacă însă aceasta nu este o variantă pentru tine, atunci ai tot respectul meu.

În final pot adăuga doar atât: soluțiile ușoare sunt pentru a rezolva o situație de moment, însă soluția care va conta cu adevărat este aceea aplicată corect pe toate planurile. E dificil, dar nu imposibil.

Sunt sigură că nu ești singurul părinte care își dorește schimbarea. Dacă te uiți împrejur, s-ar putea să vezi că ai mulți aliați, alături de care poți aduce o îmbunătățire acolo unde o observi necesară.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

Sursa poza