Cu 3 copii în mașină

Abia îi urcasem pe toți 3 în mașină si reușisem să închid până și cele două uși din spate. Deci copiii erau în siguranță. Situația părea sub control.

Tocmai culesesem de pe la grădiniță și școli înalte 3 copii minunați, 2 fiind ai mei

Copiii erau veseli, pesemne, cei mici erau dormiți, cea mare, Fina Balerină, avusese o zi bună la școală.
Și ce fac oare 3 copii bine dispuși, când abia au ieșit pe porțile instituției lor de învățământ?
Ai ghicit!
Se copilăresc, țipă de bucurie, râd din orice, se enervează când celălalt nu râde din orice și altele. Pe bancheta din spatele mașinii, era o vorbăraie de nedescris.
Dacă aș fi făcut imprudența de a interveni peste sporovăiala lor, cu nesuferitul “Puneți-vă centura” ar fi fost ca și cum aș fi intrat într-un stup de albine fără protecție. Mă umpleam de bube, dar nu ajungeam la miere.
Prin urmare, am decis să fac ce fac de obicei: aștept oleacă până să le amintesc că nu pornesc de pe loc până nu au toți trei centurile fixate.
Dau să pun mâna pe telefon pentru ai spune celeilalte mame care-și aștepta copilul la trei străzi mai încolo, că urmează să plec de pe loc într-un timp nedefinit, dar sigur sigur sigur sunt pe drumul cel bun, când, ce să vezi?!

Un domn, în stânga mea, îmi trimite un flesh discret

Cum sunt șofer de București, am dibuit imediat ce-și dorea domnia sa: locul meu de parcare. Întâmplarea era ușor diferită față de cea petrecută în urmă cu ceva timp, cu aceeași miză – tot un loc de parcare. 
Am stat eu și m-am gândit puțin, iar în cele din urmă, am decis sa fac ce nu credeam vreodată să fac. Am coborât din mașină și m-am dus spre dânsul să îi explic matematica de pe bancheta din spate a mașinii mele, unde se aflau 3 copii cu vârste de 4,11 ani, 5,11 ani și 6,6 ani. 
Eu, zâmbind calmă: “Da. Spuneți”
Dânsul: “Plecați acum, așa-i?
Pțai, deci prefera abordarea directă.

Oare cât de sinceră să fiu cu omul aista? Pare așa de treabă!

Varianta “pe bune” poate părea un banc bun. 
Eu, cu o mimică serioasă, de om care a văzut multe și care e bine să nu-l pui sub semnul întrebării, zic: “Pe bancheta din spate am 3 copii mici. Nu știu care-i îmbrăcat, care-i dezbrăcat și nu garantez că nu mă va trimite vreunul înapoi la gradi că și-a uitat vreo mănușă. Plecarea mea depinde 100% de momentul în care ei hotărăsc să își pună centurile. Iar momentul acela, este unul așteptat de mine, dar niciodată nu coincide de la zi la alta. Cel mai devreme, probabil, în 7 minute.” – dialogul este foarte real.
Îl simțeam cum se întreabă: “Oare face mișto’ de mine sau fata asta chiar exista pe bune?”

Dar eu nu aveam timp pentru dilemele altuia

L-am lăsat pe acest domn în singurătatea mașinii sale și m-am așezat în mica mea mașină plină … de toată iubirea lumii.
Nu mai știu cât a durat până când copiilor le-au trecut nervii pe aceleași motive de fiecare seară. Rând pe rând, le-au bifat din nou pe toate:
“Iubitu’ e cald! Te rog dă-ți căciula jos!”
“Nu vreau! Vreau să-mi scot geaca!”
“Te rog lasă-ți geaca. Avem un drum se 10 minute.”
Riposte.
În cele din urmă: “Pornește masșinaaaaaa! Mi-e caaaald! Vreau să cobor!”
“Nu pornesc până nu aveți centura, toți trei”
“Oooof”
Domnul acela încă era acolo când eu am plecat. Acum habar nu am dacă a făcut-o din pură curiozitate sau chiar avea nevoie de locul meu de parcare.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa foto

Marele Blond vrea să devină navetist … de la navă spațială, da?


Marele Blond nu mai vrea să devină bucătar, ci navetist … de la navă spațială, da? 

În timp ce eu îi alergam prin casă cu speach-ul meu de om de comunicare și cu sticluța de vitamina D în mână, cealaltă jumătate mai bună a reușit să îi sustragă de la datoria sacră de copii mucioși în plin sezon de răceli, prin alt speach – o navă spațială aterizează acum pe Marte. 

Știrea sună cam așa:

NASA a confirmat că InSight, sonda spațială, a aterizat cu succes pe planeta Marte, după ce a călătorit timp de aproape șase luni de la lansarea acesteia din data de 5 mai.” 
Și uite așa s-a dizolvat instantaneu conectarea mea de seară cu juniorii și, implicit, unica mea șansă de a-i culca la o oră decentă, pe care, ca o mamă responsabilă și ușor nebună, încerc să o bifez mereu, fără succes.
Instantaneu, casa mea a fost redecorată în maldăre de jucării așezate – a se înțelege, aruncate – una peste alta, cu supremul scop de a zbura.

Scărpinându-mă ușor cu stânga pe la urechea dreapta,

… și încercând să-mi analizez șansele, mi-am dat seama că el, tatăl iubitor, știe mai bine de data aceasta. Eu, cu siguranță, aș fi intrat într-o dispută deja pierdută.
Căci am experiență cu cei trei bravi mușchetari. Cunosc fapte.
Așa că am decis să-mi fac de cap.
Că oare ce altceva pot face când, atât Marele Blond de 4,11 ani cât și Fina Balerina de 6,6 ani, au găsit dintr-o dată cea mai bună scuză să nu se vâre la culcare?
Și până la urma urmei, era vorba și despre viitorul generației lor. Așa că am scos bicicletele din holul micului apartament bucureștean, fix în holul blocului și m-am apucat să fac o scurtă curățenie românească. Vai ce gospodina sunt!
După ce am terminat, deja celebra navă spațială încă se lăsa așteptată pe mult prea cunoscuta Marte.

Perfect! Îmi fac și baie!

Însă, de data aceasta, m-am adresat tatălui inovator și ușor iresponsabil: “Astă seară tu adormi micii exploratori, mâine tu-i trezești. Bicicleta ta e pe holul blocului. O re-bagi în casă după ce îi adormi
Ultima parte cred că i-a captat atenția, căci și-a ridicat brusc capul din tableta care-i arăta viitor, însă un viitor fără bicicletă.
Touchee
Sunt sigură că tot așa apare și echilibrul în natură. Trebuie să existe pe undeva o gură de mamă responsabilă, care să spună: “Da’ vitamina D? A luat vitamina azi?”
Și dacă tot am intrat eu în baie, și el trebuia să spună povești către cele două perechi de urechi curioase, mi-am permis chiar să fac și o baie la cap. Este a doua în interval de maximum 5 zile. Pff.

Uite aici record și performanță

Când am ieșit din baie, părea că lucrurile erau cam la fel.
Doar sufrageria suferise transfigurări profunde: aici se aflau o grămadă de chestii, una peste alta, într-un echilibru ușor discutabil.
naveta spatiala

nava spatiala

 

Habar nu am ce căuta creionul acolo. Pot să pun pariu că soțul care m-a ales să îi fiu soața l-a așezat acolo. Nu juniorii!
Am zâmbit , am mârâit, am mârâit și mai tare când am văzut că e trecut de 11 noaptea.

Dar am jucat dur

I-am pupat apăsat cât să simt căldura lor – ahhh, cât sunt încă de dulci – după care am accelerat către sufragerie, înarmată cu peria de păr și feonul. Cuvintele însă mi-au ieșit involuntar pe gura-mi aurită. Aproape că nu știam dacă-s eu sau alta:
“Cătălin Simion, mâine tu-i duci atât la școală cât și la grădi, pe amândoi, dacă nu ADORM în MAXIMUM 5 minute.”
Am auzit o forfotă ușor forțată după ușa închisă de la sufrageria în spatele căreia tronam, după care … liniștea.
Mi-am aranjat eu parul, meticulos, am scris articolul, după care am deschis ușa sufrageriei.
Liniște deplină.

A. E 12 noaptea.

(…)
Ce tare, îmi zic! 5 mai este fix ziua când e născută Fină Balerină.
S-ar putea ca generația lor să prindă viața pe Marte. Vor trăi vremuri foarte interesante. 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa foto

Cum arată un domn în trafic? Fără glumă, eu chiar am întâlnit unul

Stimate și drag domn bucureștean, vă rog să nu mai riscați să blocați o străduță întreagă, și cu sens unic, așteptând pe avarii, în umbră, adică undeva în spatele mașinii deja parcate, ca doamna care abia a intrat în mașină, fără copil, pe care deduceți corect că tocmai l-a lăsat la școală, să plece rapid, și astfel să elibereze locul acela atât de râvnit într-un București aglomerat!

Dacă se întâmplă ca la volan să fie doamna de mine, lucrul acesta se va întâmpla … într-un final, dar nu tocmai degrabă.

Din respect față de gestul care debordează a bun simț, m-am hotărât să scriu acest articol. Pentru mine este clar că așa vă comprtați mereu. Sincere felicitări. Asta spune multe.

Vă rog, ascultați și nu săriți cu acuzațiile

Lucrul acesta nu se întâmplă frecvent – depinde ce înseamnă frecvent pentru domnia voastră – dar se întâmplă.

Cert este că, noi, doamnele, imediat ce purcedem pe drumul spre școală, începem să ne gândim la cel putin 3 lucruri pe care le vom face în secunda doi după ce vom ieși singure pe poarta școlii.

Asta în nici un caz nu înseamnă că îmbrățișarea și sărutul copilului nu sunt de calitate. Din contră. Atunci timpul îngheață, iar afecțiunea transmisă către copil este pură 100%. 

Însă când intrăm în mașină, care se întâmplă să fie și personală, este ca și cum am intra în baie, singure și am închide ușa pentru primele momente de intimitate. Dacă se întâmplă chiar să avem la dispoziție și câteva minute aparent libere, atunci cu siguranță le vom petrece acolo, în mașinuță.

Vă întreb așa … ca să vă răspund tot eu:

Stiți cumva când este posibil să fi fost ultimele momente de intimitate – a se înțelege de singurătate?

Păi este posibil ca acestea să fi avut loc, tot în aceeași parcare, cu o zi în urmă. 

Așadar, statul în parcare poate fi un moment după care, cel puțin eu, râvnesc.

Iertată să-mi fie această dependență.

Așteptatul nu ajută, drag domn în trafic

Și spun asta, în condițiile în care, în ziua aceea, fix cea care m-a determinat să purced a scrie acest text, știind ce zi mă așteaptă, îmi luasem și cafeaua la mine. Deci puteam să stau mult și bine: aveam telefon, căldură și energie amăruie la bord.

Dragă domn în trafic, dragi cavaleri bucureșteni, oameni educați, citiți, eu atât mai adaug la folclorul construit în atât amar de ani: uneori, o doamnă nu pornește de pe loc imediat cum pornește motorul mașinii. De fapt, e ca la loterie. Șanse sunt, dar depinde de mâna pe care o nimerești.

Acum, vă rog, fiți domn până la capăt, și încercați să nu insistați foarte tare cu răbdarea dumneavoastră nativă. E posibil ca nici măcar să nu vă fi remarcat.

PS: știiiiu, la fel cum există acest exemplu multiplicat pe întregul spațiu urban, există alte doamne cât și domnișoare trase la indigo. Dar, cumva, ele parcă înțeleg si empatizează rapid cu consoarta din parcare. Ele caută imediat un alt loc de parcare.

Acest manifest este dedicat, cu umilință, către acei dragi conducători auto, puțini, dar buni ca exemplu, care nu înțeleg mecanismul din mintea unei doamne care nu pornește imediat din parcare, și fără a folosi semne obscure și obscene, doar așteaptă. Sincer nu mai văzusem de mult. 

Și pentru a lămuri situația, m-am gândit să explic dincolo de gândirea A+B este întotdeauna egal cu C, pe care știu că o au în special bărbații.

Și cum jumătatea mea mai bună este programator, cunosc despre ce vorbesc

Deci chiar dacă avem A+B, adică doamna este în mașină cu motorul pornit, acestea s-ar putea să nu dea neapărat C, iar ea să pornească de pe loc. Oricând poate să-și aducă aminte că a uitat ceva acasă, poate poșeta, poate o agrafă sau copilul numărul doi. Un drum înapoi e musai. În aceeași ordine de idei, poate să dea cele 5 telefoane urgente sau să răspundă la 2 mailuri, din mașină.

Există conducători auto pentru care merită să te dai jos și să le strângi mâna la propriu.

Din păcate, gradul de civilizație din trafic este foarte scăzut, așa că fauna aceasta e pe cale de dispariție. Trebuie apreciată și recultivată.

PS2: imediat cum l-am observat pe acest domn în trafic, mi-am lăsat cafeaua jos – jumătate pe mine – telefonul l-am aruncat .. pe undeva și am pornit.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

 

Sursa poza

 

Textul aparține unei cititoare. Ea este Jane Eyre. Partea 5

Textul aparține unei cititoare, dar și scriitoare :). Mama a 4 fete, viața nu a fost deloc blândă cu ea.  

Ea a ales să își spună Jane Eyre, personajul ei preferat. De asemenea, toate persoanele din scrierea sa sunt personaje din literatura. 

Celelalte părți le poți citi aici: 

Partea 4 

Partea 3

Partea 2

Partea 1

Din Partea 4

Jane era singură de aproape 2 ani…

Romeo ieșise din viața ei, chiar dacă acum câțiva ani, când auzea de divorț, era sigură că lor nu li se va întâmpla. A fost un an greu. El a tot amenințat că se va sinucide. O suna pe Jane și o întreba ce vrea să audă: sunetul trenului…s-au ultimul te iubesc în timp ce se aruncă în Olt? Plângea și Jane, plângeau și copiii.

Cumva, acestea au trecut.

 

Partea 5

Robin Hood între 4 fete

Jane a fost remarcată la locul de muncă. Pur și simplu îi căzuse cu tronc un nou cavaler, să-l numim Robin Hood.

Inițial, Jane nu-i dădea atenție, dar el nu se lăsă până nu făcu întălnirea posibilă…lucru pe care Jane l-a regretat de multe ori de atunci.

Robin Hood era tot cea ce dorea ea (așa crezuse Jane atunci): era atent cu ea, o ducea la restaurant, le cumpăra dulciuri copiilor, celor trei fetițe ale lui Jane. Încetul cu încetul, ea a prins puterea să spere că va reuși să-și refacă viața și să le ofere copiilor tot ce nu reușise până atunci.

Câtă naivitate! Avea să plătească un preț prea mare, preț pe care-l plătește și acum!

Robin Hood era șofer de cursă lungă. Era obișnuit să fie plecat. Jane se transformase. Încercă din răsputeri să fie acea femeie pe care și-o dorea el. O verifică întotdeauna unde era sau cu cine. Era gelos chiar și pe fratele lui Jane. I se părea că toți bărbații tineri vor ceva de la ea.

Jane, de felul ei, era o fire veselă, exuberanță, ușor romantică, îi plăcea să scrie pentru sufletul ei, îi plăcea să citească, să fie la curent cu noutățile, să danseze.

Robin Hood a convins-o pe Jane să-și ia concediu și să plece cu el pentru 10 zile, într-o cursă, cu tirul. Jane era încântată. Avea 32 de ani, dar nu fusese vreodată plecată din țară. Pe de altă parte avea remușcări că-și lasă copiii cu mama ei. Pe atunci, fetele aveau 16, 13 și 7 ani. În cele din urmă a decis să meargă. Măcar atât merita.

Și au plecat.

Jane avea emoții foarte mari. El era vizibil încântat că erau împreună. Au traversat 9 țări.

Bucurie a fost enormă, până când lui Robin Hood i s-a părut că Jane e prea vorbăreață cu colegul lui.

Într-o seară, când s-au retras cu toții, el beat fiind, a început calvarul

I-a dat două palme. Au urmat amenințări violente care au trezit-o pe Jane din visarea de la început. Brusc devenea șocată și neputincioasă. Nu avea unde să plece. El nu se mai oprea din acuzații absurde: Jane îl i-a de prost … pentru că ea se dă fățiș la colegul lui.

Degeaba încerca ea să explice. El nu mai auzea și nu mai vedea, orbit de gelozie nefondată, cu mintea încețoșată de alcool.

Cumva, noaptea a trecut.

A doua zi, Jane era o altă femeie. El își tot cerea scuze, îi spunea că o iubește, că nu poate trăi fără ea, că nu se va mai întâmpla. Ea l-a crezut. Afecțiunea care începuse să se instaleze în sufletul ei a câștigat.

S-au întors.

După lungi discuții, el a convins-o să-și dea demisia și să plece să lucreze în străinătate, pentru a-și construi o nouă viață.

Munca în afara țării, alături de el

După o săptămână ea a slăbit 10 kg de dorul copiilor.

Dar nu aceasta era cea mai mare problemă. Din nou, lui Robin Hood i să părut ceva suspect. De data aceasta, patronul lui Jane vorbea prea mult cu ea.

A urmat a 2 rundă de corecție. Nu mai intru în detalii.

După 3 săptămăni s-au întors acasă. Jane era hotărâtă să rupă relația. A reușit să se reangajeze la vechiul loc de muncă. Nu povestise nimănui prin ce trecuse.

Părea ireal. Nu credea că tocmai ei i se întâmplaseră toate acele lucruri. Ea susținea întotdeauna cu voce tare că nu ar accepta de la nimeni umilirea de a fi lovită, că fiecare femeie poate să aleagă și să plece dintr-o relație care nu îi este benefică.

La teorie toți suntem buni, dar practica ne omoară

Jane a rămas în aceași relație. S-au certat foarte mult.

El nu vroia ca fetele să-și viziteze tatăl. Jane ducea lupte aprige. Accepta orice până la copii. Mai ales că erau fete, vroia să le impună regulile lui.

Jane era împărțită în 3 lumi. Juca teatru zilnic. La început încerca să-și ferească copii, pentru ca aceștia să nu vadă cât era ea de distrusă. El era mai mereu pe drumuri. O tortura cu telefoanele. Când venea, aducea de toate, iar Jane se consola mereu cu gândul că poate se va schimba.

Între timp, din cauza lui Jane, a renunțat la 3 locuri de muncă. Niciodată nu era bun orarul, era prea departe, etc.

Marea dorință a lui Robin Hood era un copil

Jane nici nu vroia să audă. Dar după ce a primit asigurări de la medicul ginecolog că la vârsta ei nu rămâne așa ușor însărcinată, având mici probleme, s-a liniști.

Și ce să vezi? Peste 3 luni nu-i vine ciclul.

Se duce la medic. Aici află cu mare spaimă că s-ar putea să aibă probleme de col uterin. Începuse deja să se roage să fie însărcinată, pentru că alternativa părea îngrozitoare.

La a 3 vizită află diagnosticul – sarcină de 11 săptămâni. Dacă lua în calcul o eventuală întrerupere de sarcină, avea la dispoziție o săptămână pentru a decide. După 12 săptămâni nu se mai putea face. Dar când aude bătăile inimii copilului, Jane știe că nu va putea renunța la ea, el …

Și altă bătălie de dat acasă: trebuia să-și anunțe părinții. Spre norocul ei, o avea ca musafiră pe Nașa ei, mama băiețiilor de care ea avusese grijă în copilărie și al căror tată, Unchiul ei, murise de cancer.

Și le-a dat vestea…

Mama ei a sărit ca arsă. Ea nu mai crește nici un copil. Însă de data această Jane nu mai era singură. Fiica cea mare a venit lângă ea, arătându-și sprijinul fata de mama sa.

A urmat perioada sarcinii care bineînțeles a fost presărat cu certuri și impăcări … dar nu-i pare rău, pentru că a acceptat să mai aducă pe lume un îngeraș, care i-a dat forța necesară pentru a merge mai departe în viața, bineînțeles și cu ajutorul celorlalte fete.

Copiii ei sunt lumina și bucuria fiecărei zile. Datorită lor trăiește!

 

Povestea va urma luni 3 decembrie. 

Dacă dorești și tu ca povestea ta să apară pe blogul Mame Nebune, te aștept cu un email pe

diana@mamenebune.ro 

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

 

Comparația cu ceilalți

Fina Balerină de 6,6 ani a fost puternic lăudată de doamna profesoară de balet. Doamna chiar a ținut să sublinieze de față cu ea, faptul că este dată ca exemplu celorlalte fetițe. Copilul însă nu a reacționat deloc la început. Comparația cu ceilalți colegi este ceva nou pentru ea.

Când am ajuns acasă, m-a întrebat: Mami, cum adică m-a dat drept exemplu?

Copiii mei au crescut fără a fi comparați cu alți copii și nu am agreat metode ca bulinuțe de recunoștință în piept sau altele asemănătoare, pentru a-i stimula. Am decis însă, să le vorbesc mult despre importanța de a fi mereu ei înșiși.
Le-am vorbit întotdeauna foarte mult, poate prea mult, după spusele unora. La un moment dat m-am speriat și eu de lucrul acesta, crezând că, totuși, exagerez. Ambii mei copii mă mai opresc din când în când din tumultul verbal. Deh, dacă-s om de comunicare, îmi place să fiu sigură sigură sigură sigură că mesajul este înțeles până în cel mai fin substrat.

Prin urmare, ea crede că fiecare copil în parte este unic în felul lui. În mintea ei este și normal ca ea să fie bună la balet, iar altul să nu fie. I s-a părut extrem de ciudat să fie așezată, chiar și metaforic, pe un piedestal, doar pentru că era diferită, adică normală.

Sincer, la fel și mie.

Uitasem cum stăteau lucrurile în copilăria mea

Notele erau strigate în gura mare, iar copiii rețineau nu doar nota lor, ci și pe a altora. Acasă erau întrebați. Unii părinți admonestau copilul în urma comparației, alții nu. Părinții mei mă întrebau doar cu titlul informativ, dar niciodată nu m-au comparat verbal. Însă chiar și așa idea rămânea suspendată în aer, iar eu o culegeam: “Aha, deci dacă am luat 9, iar Alina 10, înseamnă că, poate, ar trebui să iau și eu 10 … ca ea”.
Asta în nici un caz nu înseamnă că Fina Balerină este lipsită de motivație sau că nu se compară cu alții. Se compară și își dorește lucruri pe care le vede la alții. Însă comparația din mintea ei funcționează altfel. În loc să își dorească să fie la fel de bună ca Alina, ea își dorește să fie bună pentru ea. De ce? Pentru că îi place activitatea respectivă.

Dacă nu îi place, atunci nu mai are nici o importanță ce a făcut Alina. Alina poate să fie în continuare bună pe părticica ei, în timp ce ea își vede mai departe de drumul ei.

Comparația cu ceilalți există

Privită cum se cuvine, aceasta aduce avantaje. Ca orice individ, la un moment ești curios să vezi ce face și capra vecinului. Acest proverb românesc străvechi, cred că va căpăta alte conotații în generațiile viitoare. Cel puțin sper …

Comparația cu ceilalți poate stimula curiozitatea
Comparația împreună cu o doză de curaj, empatie și comunicare fac minuni.

Marile idei, acelea care mișcă lumea, apar din curiozitate. E normal să ne dorim să observăm lucrurile din jur. Așa se nasc proiecte, cele care mișcă lumea și repun totul pe alt drum. Este foarte ok să analizezi ce se întâmplă în jur, să treci prin propriul filtru și să culegi acele puncte pe care tu poți construi ceva frumos.

Deci să îi încurajăm să fie ei, în comparație cu ei și atât

După mai bine de 6 ani de părinteală, pot spune cu mâna pe inimă că un copil crescut fără comparații este unul ușor mai liber față de cu o generație în urmă. Iată comparația :)).

Oricând este cel mai bun moment să îi spunem copilului că nu are importanță rezultatul lui Gigel de la test, câte goluri a marcat Răducu la fotbal sau cacă proiectul lui Gheorghiță a avut doi copaci de carton în plus.

Singurul lucru care contează este ca ei să își găsească identitatea. Comparația cu ceilalți îi limitează și îi așază într-un loc care de multe ori se dovedește a fi unul fals.

Să îi încurajăm mereu să facă doar ceea ce iubesc și nimic altceva.
Hai să creștem împreuna copii frumoși la suflet.
Un nou Tomorrowland.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

 

,

Jocuri și jucării pentru inginerii de mâine

Ați observat oare că juniorii ocupă mult mai mult spațiu raportat la cei câțiva centimetri pătrați cât măsoară ei?

Dacă pentru tine era suficient spațiul în garsoniera aceea cochetă de 30 m2, cu tot cu balcon, și a rămas suficient inclusiv când a apărut Făt Frumos, lucrurile se schimbă brusc după ce revii de la maternitate.

Până și încăpătorul Matiz va fi înlocuit cu un minivan confortabil. Păi, cădița? Unde punem cădița, olița, fierbătorul și sterilizatorul când mergem în concediu?

Încetul cu încetul, pe măsură ce juniorii cresc, crește și speranța adulților cu privire la recăpătarea spațiului comun. Ei bine, mai este timp de așteptat, pentru că toate aparatele și accesoriile vor fi înlocuite cu jocuri, jucării și cărți.

Jucării tocite și jucării depozitate

Ca multe alte accesorii pentru copii, jucăriile pot fi utilizate până se tocesc sau pot fi depozitate într-un colț, așteptând și atât. Nu toate ajung să își îndeplinească rolul pentru care au fost create.

Jocurile trebuie să fie bine gândite, să aibă un obiectiv clar definit – este pentru dezvoltarea vocabularului copilului, motricitate, dezvoltarea logicii etc – să fie distractiv, să ofere mai multe variante de joc, să fie ușor de înțeles. În caz contrar, copilul se plictisește indiferent dacă părintele este alături de el.

Deci ce fel de jucării?

Inginerii de mâine

De câțiva ani încoace, a început să se dezvolte o piață foarte activă a jocurilor inteligente pentru copii. Există tot felul de provocări care pun în mișcare o grămadă de rotițe micilor ingineri de mâine.

Lucrul acesta este demn de lăudat, promovat, și descoperit alături de copii.

Ca o mică paranteză, Crăciunul trecut am acumulat mai multe jucării decât puteau fi depozitate structurat în micul nostru cămin. Evident că au existat mai multi Moși dornici de zâmbete mărețe pe fețele Marelui Blond și Finei Balerine. Cu toții am cumpărat jucării cât mai impresionante, însă nu toate au supraviețuit. O parte a ajuns să fie depozitată într-un colț obscur.

Deci conform zicalei “Nu tot ce zboară se mănâncă”, tot așa se întâmplă și în cazul jucăriilor. Nu tot ce pare strălucitor în cutie, minunat în vitrinele magazinelor, rezistă în inima copiilor.

Antreprenoriat responsabil și decizia unei mame

De o săptămână, am descoperit un site de jucării crescut cu responsabilitate de o mămică: www.juland.ro.

Otilia Constantinescu a pus bazele unui mic business, pornind din dorința de a-i dezvolta abilitățile juniorului ei. Practicând tăvălitul pe covor cot-la-cot cu cel mic, a descoperit în timp comoara din tărâmul jucăriilor.

Pasul următor a venit organic, iar ea s-a înhămat cu toată responsabilitatea în direcția antreprenoriatului. A renunțat la jobul care îi conferea stabilitate, însă care nu îi aducea tot atâtea satisfacții.

Am vorbit doar de câteva ori și de fiecare dată am trăit aceeași senzație: este o mică enciclopedie când vine vorba despre ultimele ponturi în materie de jocuri și jucării. Ambițioasa blondă are planuri mărețe, dorind să aducă în România și jocuri care vor sparge o gheață destul de rezistență în mentalul colectiv – Roboți performanți pentru copii cu vârste începând de la 6 ani. Despre acestea voi povesti într-un articol viitor. Pe Testate.

Dar de ce tocmai jucarii Juland?

Otilia aduce pe piață doar jucării cu recenzii bune sau foarte bune, multe dintre acestea fiind premiate la nivel internațional.

Jocurile care mi-au atras atenția în mod special, în urma documentării și testării:

  • Robot Turtles – este un joc “de codificare pentru micii programatori”. După ce am testat jocul alături de copii, am înțeles perfect la ce se referă. Cealaltă jumătate a mea mai bună este programator. Prin urmare, cunosc o parte din bazele acestei meserii. Jocul acesta, urmează cu pași mici și logici un traseu în stil programatoricesc pentru atingerea obiectivului – ajungerea la un diamant. Practic, juniorul trebuie să scrie codul de programare – prin jetoane – pe care la finalul jocului îl poate verifica. Este un joc de consumat alături de părinți, super amuzant.
inginerii de maine

Inginerii de mâine

Eu l-am jucat alături de 3 copii cu vârste între 5 și 6 ani. Regulile sunt extrem de simple așa că au fost înțelese din start. Au copiat strategii de unul la altul și au analizat trasee. Jocul oferă copiilor posibilitatea de a explora mai multe variante/piste prin care ei ajung la destinație.

A fost interesant de urmărit, când descopereau că puteau face același lucru în mai multe feluri: “Deci tu ai făcut așa și acum trebuie să o iei la stânga … sau la dreapta … și tot acolo ajungi?”.

A fost un fel de brainstorming între ingineri.

Am trait cu senzatia ca ei au o flexibilitate mentale ceva mai exersata decat a noastra 🙂

  • Set STEM – căsuța din copac. Este vorba despre un set foarte practic, adresându-se copiilor de școală, pentru a-i antrena în direcții ca știință, tehnologie, inginerie, matematică.
  • Joc de vocabular Djeco, Eduludo Tocto – dezvoltă vocabularul copiilor, aceștia trebuind să identifice personajele după descrierea primită din partea partenerilor de joacă. La noi a avut un imens success.
  • Day & Night Puzzle – este un joc în care copiii compun un puzzle 3D.
  • Mosaic rigolo Djeco – dacă nu ați avut până acum jocuri cu “pioneze” trebuie neapărat să treceți unul pe lista de Crăciun de anul acesta. Este un joc care implică multă atenție dar și concentrare din partea juniorului. Rezultatul obținut este unul fabulos. Noi avem înrămată în sufragerie, prima realizare de genul acesta. La noi a mers de la 4,6 ani, la fetiță.
Inginerii de maine

Inginerii de mâine

Cel mai mare success în rândul juniorilor noștri l-a avut jocul magnetic. Indiferent ce variantă preferați, copiii sunt țintuiți locului pentru zeci de minute în șir. Nu-mi permit să spun ore pentru că, în cazul meu, am fost nevoită să fac un program strict după care s-au jucat. În caz contrar, existau mari divergențe, fiecare având dezvoltată, se pare, altă viziune cu privire la ingineria așezării magneților. Așa că s-au jucat separat sau împreună cu noi 😊.

Jocurile din fiecare zi

Haideți să recunoaștem faptul că stimularea logicii juniorilor va ocupa și în continuare mult spațiu în căminele și în inimile noastre.

De asemenea așa este și normal.

Până și grădinițele și școlile din ziua de astăzi, încep să pună accentul cuvenit pe jucării. Astazi auzim despre centre unde există zile în care copiii prezintă în fața colegilor jucăria preferată. Mai mult, ei își argumentează alegerea făcută, prin urmare își asumă în fața unui grup o decizie “foarte persoanală” 😊.

Și uite așa apare învoația de mâine.

Spor și inspirație.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

Abia după ce apar copiii începem să …

Ajung în pat pe la 11.30, sfârșită, dar fericită pentru ce realizasem: cumpărături, frigider sortat, chitanțe de calculat, felicitări de împărțit către mine, pentru că finalul de lună ieșise cu plus. Am putut chiar să spăl și gresia din bucătărie. Am bifat și dușul celor doi juniori și chiar spălatul lor pe dinți.
Ușor după 11.45 am făcut și eu duș. Pțai. Mă simțeam o doamnă.
În dormitorul unde dormeau copiii însă, descopăr un maldăr de rufe ude.
Uitasem să le pun la uscat. Asta se întâmpla pentru că jumătatea mea mai bună le-a pitit cu credința că mă ajută… să nu-mi stea în drum. Ce-i drept, mă împiedicasem de ele, de vreo două ori.

Ce bine-i la mine acasă…! 🙂

După ce apar copiii

Acum că doarme toată casa, iar gresia miroase a flori, copiii a copii, iar eu a gel de duș, realizez câte se pot schimba într-un suflet de om, când Cei Mai Iubiți Pământeni ai Universului apar pe lume, fix în brațele noastre.
Fericirea consta în lucruri mărunte.
Dincolo de cuvintele clișeistice însă se afla mult adevăr pe care înainte l-aș fi negat în hohote de râs.

Generația noastră

Abia dupa ce au apărut juniorii în lumea mea, m-am oprit în loc și mi-am rescris tot. Da. Cam tot. Mi-am resetat obiectivele mărețe și mi-am fixat unele realiste și realizabile în noul eșalon de timp și spațiu.
Tot atunci am descoperit că părinții mei au avut ceva puteri magice, altfel cum s-ar fi descurcat? În fapt, eu fiind moștenitorul lor, am cam aceleași puteri. Acum rămâne să le descopăr până la ultima și timid să le moșesc și pe acestea spre lumină.
Înainte să apară copiii, nu știam nimic despre adevăratele mele puteri, despre limite sau despre ce înseamnă lucrurile cu adevărat importante.

Generația părinților noștri

Nu văd tiparele predate de mama, tipare de care-mi era extrem de frică pentru că mă vor doborâ.
Mi-a fost teamă că mă voi transforma într-o bucătăreasă pricepută – însă am rămas la fel de nepricepută…ieeeei – că voi fi o mamă “proastă” și neinspirată. (Cum neinspirată? Ia uite ce nume de blog!!)
Suntem diferiți față de ei, chiar daca ei ne-au dat toată seva vieții lor, așa cum noi le-o oferim acum nepoților lor.
Nu voi ști să fac niciodată cozonac și sunt destul de sigură că nici sarmale, însă știu să fac cel mai tare guacamole și cele mai tari chifteluțe cu brânză și quinoa.
Nu port fustă din aceea despicată la spate, ca mama, ci maximum una tip creion.
Nu m-am tuns scurt așa cum se tundeau mai toate mamele înainte.
Pun accent și pe timpul meu, care deși scurt, există.
Cealaltă jumătate mai bună se ocupa cot la cot cu mine de juniori. Ne știm limitele și cerem ajutorul unul altuia când simțim nevoia. Altfel nu ar mai fi fost el niciodată … jumătatea aceea mai bună, ci n-ar mai fi fost deloc.
Astăzi, noi femeile ajunse mame, nu ne mai temem atât de tare în a vorbi, a ne cere drepturile și chiar a lua o hotărâre abruptă, deși foarte dureroase, ca aceea de a divorța.
Generația noastră se lasă mișcată de alte lucruri, pentru că prioritizăm banii, timpul și atenția după alte criterii, râdem la alte glume, plângem la alte drame.
Abia după ce apar copiii începem să decidem cu sufletul și mai puțin cu mintea, iar asta ne repune altfel pe drumul vieții. O perdea se ridică de pe ochi.

Iar în intimitatea căminului nostru:

Mâncăm altceva, în alte feluri, decât au făcut-o părinții noștri.
Ne certăm pe alte motive, în alte feluri și ne împăcăm diferit.
Lucrăm în alte joburi.
Uităm de vecini.
Ne creștem copiii după cum am învățat, după cum știm, dar mai bine și în același timp diferit. 
Nu ne mai trezim la 5 dimineața.
De fapt, conturăm o nouă lume.
Cred că este una mai conștientă și mai autentică la fel cum și copiii noștri vor proceda la fel, însă în stilul lor.
Lumea se schimba foarte repede, iar fiecare generație în parte va avea cu siguranță alte lupe și alte mijloace la dispoziție.
după ce apar copiii

după ce apar copiii

 

 

Indiferent de ce vom face, de câți bani vom cheltui pentru ei sau nu vom cheltui, indiferent de starea căminului nostru de astăzi, copiii noștri vor fi bine si își vor continua drumul lor nealterat de decizia noastră de acum.
Ei vor fi bine, așa cum și noi suntem astăzi. Indiferent de momentele grele prin care am trecut sau poate trecem chiar acum, acestea  vor rămâne în spate.
Ceea ce există acum este fățuca zâmbitoare din pătuțul de junior care, cu muci sau fără, a mișcat o lume și ne-a dat un șut pentru a vedea dincolo de lucrurile inutile – viața noastră.
Azi, trăiți!
PS: dacă ar știi mama că am rămas cu rufele nepuse pe sârmă o seară întreagă, m-ar face de rușine obrazului întregului sat…

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

După mulți muci și multă tuse urmează … multe concluzii

După mulți muci și multă tuse urmează …

…alte aproximativ 5 zile de tratat adulții responsabili care s-au avântat vitejește în habitaclul unde colcăiau toate virusurile universului, ca într-un SPA. De fapt, erau în dormitorul juniorilor de unde au migrat unde au văzut cu ochii.

Și cum mama era cea care îi contraataca cu măceșe, ser fiziologic și siropuri, e limpede ce a urmat.

Nu cred că am lipsit vreodată de la grădiniță, școală sau serviciu pe motiv de “mulți muci și multă tuse”. De aproximativ doi ani însă, am început să am mai multe episoade decât ambi copii la un loc. Poate exagerez puțin, dar nu cu mult.

Lucrul acesta m-a pus pe gânduri și m-a făcut să reflectez asupra generației lor, cu ADN mai cu moț decât al nostru, adică al părinților pe care, chipurile, i-ar moșteni.

Există upgrade de la generație la generație

Concluziile mele după 6,5 ani de părinteală sunt următoarele:

  • Încet și sigur, sistemul lor imunitar îl întrece pe al nostru. După săptămâna aceasta, presimt că voi declara capitulată și jumătatea mea mai bună, care abia acum începe să guste stările specifice prin care eu am trecut deja.

Organismul lor e belea.

  • Este clar pentru toată lumea că sunt mai deștepți decât noi, da? Habar n-am de unde vin! Oare unde vor ajunge?
  • E foarte clar că sunt ceva mai frumoși decât noi, chiar daca sunt miniaturile noastre. Sunt mai drăguți, cu ochii mai nuștiucum, buzele de număuita, nas mai acvilin iar părul….offf, părul de reclamă.
  • Sunt mult mai intuitivi decât noi. Asta am sesizat foarte clar momentul în care uitasem cheile în ușă, iar Fina Balerină a avut amabilitatea să mă ajute. Intuiția îi spunea că nu am cum să le găsesc dacă le am în ușă.
  • Tot intuiția se ițește și la jocuri, unde pun în aplicare strategii … . Îmi place tare mult că acum chiar găsești jocuri specifice pentru dezvoltarea acestei laturi. Go, go, go.
  • Cred, și în același timp sper din toată inima, că sunt mai adaptabili decât noi. Ei știu să ceară. Nu se încurcă prea mult în etichete politicoase. Sunt exagerat de sinceri.
  • Abia acum învață diplomația. Poate trebuie început cu puțină empatie.

În gura mare, la metrou: “Mami, de ce e așa negru domnu’?” și celebrul “Mami, am făcut un pârț”, “Tu ești bătrân, nu?”, “Ție ți-a căzut un dinte?”, “Și tu ai avut varicela? Atunci de ce ai atâtea bube pe față?”

mulți muci și multă tuse

Și mai e uimitor faptul că:

  • Se mulțumesc cu puțin. Nu au nevoi de aproape nimic. Iubirea is the ultimate sheet. Nu vor mai mult-ul si diversitatea pe care adulții le vânează mereu.
  • Trăiesc doar prezentul. Nu prea îi interesează ce va fi la final de lună, asta dacă nu se întâmplă să fie chiar ziua lor sau Moș Crăciun.
  • Nu sforăie și sunt sigură că nu vor sforăie niciodată la cât sunt de simpatici.

Dacă lucrul acesta se întâmplă în mod excepțional, nivelul lor de adorabilitate oricum rămâne neschimbat.

  • Învață mai repede decât noi. În ritmul acesta, mi-e teamă că vor obține carnetul de conducere mai devreme de 18 ani. Sper să se desființeze motocicletele în următorii 9 ani.

Și în principiu, după mulți muci și multă tuse îndurate,

cred că sunt mai romantici și mai iubibili, mai războinici, mai plini de viață, mai buni dansatori, mai precoci, mai plini de soluții decât noi, mult mai autentici.

Se observă totuși rădăcinile lor zdravăn înfipte în structura noastră. Așa găsesc încrederea care le conferă cinci clase în avans.

Sunt varianta noastră mai bună. În fapt, sunt varianta lor cea mai bună.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

Sursa poza

Textul aparține unei cititoare. Ea este Jane Eyre. Partea 4

Textul aparține unei cititoare, dar și scriitoare :). Mama a 4 fete, viața nu a fost deloc blândă cu ea. În partea a IV-a povestește despre decizia de a divorța după 13 ani. 

Ea a ales să își spună Jane Eyre, personajul ei preferat. De asemenea, toate persoanele din scrierea sa sunt personaje din literatura. 

Celelalte părți le poți citi aici: 

Partea 3

Partea 2

Partea 1

Din Partea 3

Victorie! Cineva a răspuns la telefon.

Cu ultimele puteri, i-a explicat situația. Prietenul de la celălalt capăt al firului, ultima șansă pe care o întrezărea cu mintea încețoșată de la procedura medicală abia suferită, a înțeles imediat. I-a spus să nu mai facă nici un pas. El, personal, va veni să o ia de acolo, cu mașina. Jane nici lacrimi nu mai avea.

Primul lucru pe care l-a făcut omul acesta a fost să îl caute pe soțul lui Jane. L-a muștruluit zdravăn pentru faptul că a lăsat-o singură într-un asemenea moment.

Au ajuns acasă la 12 noaptea.

Și acum, după mulți ani, Doamna povestește că nu va uita niciodată cum arăta Jane: obosită, murdară, fără vlagă în pragul leșinului.

<<Asta-i soarta femeii>>, zic unii!

A doua zi Jane trebuia să meargă la lucru.

Avea un serviciu de 8 ore…făcea curățenie.

PARTEA 4

Când a văzut-o asistenta medicală de acolo, și-a dat seama imediat despre ce-i vorba. A trimis-o în cabinetul ei, cu motivația să-i facă curat. Bineînțeles că n-a lăsat-o să facă nimic. Timp de o săptămână i-a făcut injecții pentru a se reface repede.

A fost prima oară în 9 ani de căsnicie, după 3 copii sănătoși, cănd a fost foarte dezamăgită de soțul ei. Simțea că s-a schimbat ceva. Nu știa ce… dar nimic nu mai era la fel.

Mail 5

Nota – textul este extrem de personal, dovadă și faptul că, pentru prima oară, autoarea vorbește la persoana I. Personajul Jane Eyre a fost dat la o parte. Textul original este nealterat.

Decizia de a divorța

Să locuiești la sat și să iei decizia de a divorța era ceva  de neconceput, mai ales dacă aveai nu 1, ci 3 copii. A fost o hotărâre grea. Au fost 13 ani de căsnicie, cu bune, cu rele, dar de aproape 3 ani, mă chinuiam singură să întrețin familia. El, când lucra, când stătea acasă. De bani, ce să vorbim?!

Când a primit hârtia că l-am dat în judecată, nu-i venea să creadă, deși i-am zis ce am de gând. S-a dus la mama, eu fiind la serviciu și a făcut circ. Mie n-a avut curajul să-mi zică nimic. Am locuit împreună până am avut înfățișarea la tribunal. Bineînțeles, i-am dat bani să aibă de autobuz. Cel mai greu a fost că a trebuit să ducem și fetele mari pentru că aveau vârsta la care erau întrebate cu cine vor să locuiască? M-am simțit trădată/părăsită…parcă rămăsesem a nimănui …

Deși aveam prieteni care mă susțineau a fost cea mai grea decizie.

Spre surprinderea lui, fetele m-au ales pe mine. Asta am aflat când am primit sentința. El era ferm convins că i-am influențat pe copii în luarea deciziei. Eu chiar nu o făcusem. Le-am tot zis că orice decizie vor lua, le voi susține, le voi iubi și voi fi alături de ele. Au urmat bârfele și comentariile răutăcioase, dar au rămas în urmă.

Au trecut 13 ani de atunci

De multe ori mi-am pus întrebarea “dacă se mai putea face ceva?” Dacă aș fi putut salva acea căsnicie? Dar timpul și copiii mi-au dat încredere că am luat hotărârea corectă.

Eu, și cu 3 copii, am muncit. I-am ținut la școală, mi-am făcut modificări în locuință, el, neajutăndu-ne cu nimic în primii 2 ani. A zis, dacă am vrut divorț să-mi întrețin copii. De multe ori le-a chinuit sufletele fără să-și dea seama ce zice. Dar eu mi-am educat copiii în așa fel încât să-și respecte și să-și accepte tatăl așa cum este el.

Unchiul meu mi-a propus să mă duc la psiholog, dacă simt nevoia, dar l-am refuzat. Făcuse foarte multe pentru mine și nu voiam să fac abuz de bunăvoința lui. Și aveam prieteni care mă susțineau și mi-au dat puterea de a merge înainte.

Cu fiecare copil în parte, am avut mici bătălii de dat

Cu unele am avut chiar probleme medicale … dar s-au rezolvat. A fost foarte greu să mă cenzurez de multe ori, să nu spun ceva ce le-ar putea deranja. Acum putem să discutăm dezinvolte, dar și pentru mine a fost o încercare grea.

E foarte greu, locuind la sat, să ajungi în oraș.

Poate de multe ori nu aveam bani nici de pâine, iar un specialist costă. Vedeam multe lucruri la televizor, sunt lucruri bune … dar să le punem în practică e altceva. Bineînțeles, copiii au fost afectați de toată această strădanie.

După 2 ANI, a intrat din nou un bărbat în viața noastră…altă încercare…care se poate numi relație toxică și despre care sunt multe de povestit …

 

Mail 6

Nota: autoarea revine la personajul ei, Jane Eyre, prin ochii căreia preferă să relateze povestea sa. 

Jane era singură de aproape 2 ani…

Romeo ieșise din viața ei, chiar dacă acum câțiva ani, când auzea de divorț, era sigură că lor nu l-i se va întâmpla. A fost un an greu. El a tot amenințat că se va sinucide. O suna pe Jane și o întreba ce vrea să audă? Sunetul trenului…s-au ultimul te iubesc în timp ce se arunca în Olt? Plângea și Jane, plângeau și copiii.

Cumva, acestea au trecut. Decizia de a divorța a fost parte din viata mea, din drumul meu.

Povestea va urma luni 19 noiembrie. 

Dacă dorești și tu ca povestea ta să apară pe blogul Mame Nebune, te aștept cu un email pe

diana@mamenebune.ro 

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza