,

Dar cum este, de fapt?

“Dar cum este, de fapt?”

“Pe bune, cum este?”

Nu-ți pot spune decât ce înseamnă pentru mine, personal

Păi este o combinație ridicolă, absurdă și în același timp fantastică de sentimente amestecate. Treci ușor de la senzația de plutire deasupra timpului când identifici secunda perfectă, la groaza că Pământul se va sfârși peste maximum 3 secunde.

Apoi, mai este și fericirea aceea dincolo de pereții inimii și de camerele naturale ale plămânilor. Descoperi că corpul tău nu a fost vreodată forțat, fizic vorbind, să acapareze vibrația pe care o transmite către tine ființa care până mai ieri crescuse în tine. Atât de mititică și totuși …

Apoi e treaba cu întregul sistem muscular. Pe cât de neîncăpătoare ți se par a fi inima și plămânii, laolaltă cu ficații, pe atât de neajutorați par mușchii în primele momente de panică. Căci aceștia se compactă într-o asemenea măsură încât ar intra într-o cutie de chibrit. Degeaba îi ai, că nu știi să îi folosești – primele momente de panică. Numai pentru asta ar trebui să existe un blog întreg scris de un psihoterapeut cu experiență.

Nu degeaba auzi uneori că mamele sunt nebune.

Legendele pornesc de la un sâmbure de adevăr. Crede-mă!

Am descoperit că habar nu aveam cine sunt

Că aveam totul, însă nimic. Că noul TOT nu poate fi cucerit prin muncă asiduă cum era până atunci, când îmi doream o mașină, o casă sau un proiect. Noul Tot Ce Vrei Tu Cel Mai Tare Și Mai Tare există fix în fața ta și nu va pleca pentru că nu poți plăti ratele. Doar știi că le vei plăti și gata. Știi.

Există o certitudine dincolo de rațiune, pe care, ca mamă, nu mi-o pot explica. Chiar și în momentele de maximă panică, nu-mi permit să nu sper. Eu știu sigur că totul va fi bine, chiar și cu lacrimi pe obraz.

Pentru mine, personal, a fost o forțare în a mă cunoaște mai bine. A existat o întreagă luptă în care m-am văzut exact cum sunt: întunecată dar și solară, cu plusuri dar și cu minusuri. Am îndrăznit să rostesc. A părut altfel când “m-am articulat singura” în subiect și predicat. Ziceai că m-am duplicat.

“Bună, Diana cea întunecată. Acum că te-am definit, te înțeleg mai bine. Momentan nu am nevoie de tine. Aș vrea să dispari din ce în ce mai des de lângă mine.” Și, evident, “mulțumesc” la final, că așa i-am obișnuit pe copii să zică uneori.

Într-un final, am reușit să înțeleg că pentru a-mi atinge scopul final, “binele lor”, este musai să am grijă de sufletul meu, de somnul meu (aici a fost foarte greu; încă este) și de relația mea cu toți cei din jur: Cătă, mama, tata, prietenii apropiați. Până la urmă, după cum spunea o bună prietenă recent, Nico – www.mamapetoc.ro, suntem suma celor mai apropiate 5 persoane din viața noastră.

Am descoperit că nu lumea este limitată

Așa crezusem odată, plângându-mi de milă pentru vreun eșec insigmnifiant. Eu eram limitată de la prea multă încrâncenare și prea puțină deschidere.

Ei m-au forțat să-mi depășesc limitele și să caut dincolo. Apoi să caut dincolo de ce tocmai descoperisem. Apoi, din nou, dincolo de ce tocmai descoperisem. Apoi din nou de la capăt.

M-am transformat din femeia citadină, în îmblânzitorul de leoparzi din Amazon

Abia în timp au început să pice unul câte unul acești leoparzi, grei ca pietrele de râu, iar eu m-am înălțat mai tare și mai frumos. Copiii m-au regăsit altfel.

Deci iată-mă după mai bine de 6 ani încheiați de maternitate, cu doi copii încă mititei, apăruți la diferența mică de vârstă, 1.7 ani, complet schimbată.

Uitându-te la mine, ai spune că Universal meu e foarte limitat.

Am un fond de ten și nici măcar o pudră. Prietenii îi pot număra pe degetele de la o singură mână, însă la fel ca degetele acestea, sunt foarte bine fixate de restul mâinii. Știu că mă pot baza pe ele, de la degetul mic până la cel mare, pentru absolut orice.

Deci Universul meu e mult mai larg acum. Am puterea să fac orice. Am aripi să ating cerul. Am curajul să o fac.

Acum știu să profit de clipă cu adevărat. Prin urmare, când copiii sunt la bunici, dorm 😊. Ei, glumesc. Nu mereu.

În final, copiii m-au forțat să ies din mine, să mă reclădesc și să revin la o nouă formă mai naturală a mea, mai putin încrâncenată în ambiții.

Întreabă-mă același lucru în perioada lor de adolescență, căci presimt că altfel vor sta lucrurile acolo. Încă nu-s pregătită.

Dar primii ani cam așa au fost.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Există fericire după divorț? Da! Nu! Poate.

Textul aparține unei cititoare. Ea vorbește cu deschidere despre gânduri și frământări după divorț, când în ecuația căsniciei apar și copiii. 

 

Țin cu ambele mâini, cu încrâncenare, de marginile fotografiei de la nunta noastră de acum două decenii. Aș mototoli-o, i-aș da foc, i-aș desena lui o mustață din aceea mică și dark, așa ca mintea lui; și două coarne…

Of, stai, coarnele sunt pentru mine că eu am fost cea încornorată.

La naiba cu fanteziile astea mediocre! Pot mai bine de atât! Sunt mai bună de atât!

În plus, când va crește băiatul nostru vreau să știe că s-a născut din iubire. Și fotografia asta este dovada faptului că a fost dorit, așteptat, crescut cu iubire. Că există și trădători, îl va învăța viața oricum; nu e nevoie să îi spun eu asta.
Că tot vorbim de fantezii mediocre, despre ex-șii din viețile noastre, știți dorințele acelea cu “să îi cadă un avion în cap, călca-l-ar trenul etc”?

Ei bine, spune maică-mea că nu e creștinește. De fapt, nu despre asta e vorba. E vorba că îți dorești ca altcineva să îți rezolve problema. Adică nu îți asumi pe deplin responsabilitatea.

Destul de clar?

Dacă da, atunci lucrurile stau cam așa:

Cea mai bună abordare a problemei complexe, viața după divorț, este spargerea acesteia în unele mai simple

Dacă în acest moment îți trece prin cap că tu nu ai o problemă, atunci tot ce ai de făcut este:

Back to Menu/ Read again/ Welcome back to real life.

Continuăm?

Poți începe cu:

  1.  Acceptarea. Da, el a plecat de acasă cu alta pentru că și-a dorit dintotdeauna să vadă Europa și tu îl țineai cam ocupat cu copilul, cumpărăturile, facturi, jobul și pasiunile tale, care cer timp și deseori și din timpul lui! Din timpul lui cu “ea”, vreau să spun.
  2. Nu, nu e vina ta! Poate să-și ia vina înapoi! Ție nu îți trebuie! Nu e/era de datoria ta să îi spui cum să fie sau cum să gândească la vârsta adultă. Că doar nu erai mama lui, nu?!
  3. Asta cu castrarea psihologică a bărbatului nu ține și jur că am întrebat bărbați asumați și deștepți și au fost de acord că își doresc lângă ei femei independente, asertive, sănătoase moral și nu numai. Și fericite. Așa scriu și câțiva dintre terapeuții, antrenorii de fericire la care sunt abonată prin email și probabil și cercetătorii britanici :)).

Dacă nu mă crezi, lucrează cu tine, pune-te pe picioare și redevin-o cele de mai sus

Apoi construiește mai mult.

Abia apoi vei vedea că atragi în viața ta oameni asumați și deștepți. Numai că dacă ești deja la nivelul acesta din Meniu, atunci nu mai ai nevoie de validarea nimănui, nu-i așa? :))

  1. Nu, nu a ales-o pe ea pentru că ea îl validează ca bărbat și nici pentru că ea nu se descurcă fără el. Și nici pentru că tu te-ai schimbat, după cum spune el, într-un bărbat care ține casa, plătește facturile, crește copiii și are succes profesional și ai uitat să fii feminină. E doar invidia și concurența din mintea lui. Îi poți reaminti că poate concura oricând cu bărbații din generația lui!
    5. Încă mă gândesc dacă să îi trimit fostei soacre în dar, prin curier, o mătură. Nu, nu să decoleze spre alte dimensiuni, ci să-și facă ordine în propria-i viață.

viața după divorț

Cum de ce? I-a spus fiului nostru că surioara abia născută nu este sora lui bună pentru că nu e concepută cu tatăl lui.

Dar știți ce? Mi-am cheltuit energia investind într-o frumoasă poveste despre cum el și surioara lui au locuit în aceeași burtică. Nouă luni fiecare. A meritat! Și i-am mai spus că tot ce îmi doresc pentru el este sa fie fericit!

6. Când puteți fi sigure de fericirea copiilor ai căror părinți se reclădesc după divorț?

Nu am încă un nivel în Menu pentru întrebarea asta, dar jur că l-am auzit pe copilul cel mare cântând în baie, iar surioara lui îmi gângurea în brațe.

Or fi acestea semne că există fericire și după divorț?

 

Poate vrei să citești și: Mama nebună de Gremlin

Sursa poza

Sursa poza

 

Mamele Nebune se trag din Bunici Perfecți

Pasiunea Celeilalte Jumătăți a familiei m-a făcut să-mi dau seama cât de greu a fost mereu pentru bunici să asculte când le spuneam: “Nu le da, te rog, ciocolată! NICI Skitels!! E cam același lucru! Nu crezi?!”
Sau: “Nu le mai da lipie sau covrigi când îi iei de la grădiniță/ școală! Le poți cumpăra, însă vor mânca DUPĂ masă.”

Tata, deși bunicul perfect, suferea de autism sever când venea vorba de subiectul acesta dureros.
Copilul voia!
Copilul avea.

După îndelungate discuții, am ajuns la urlete de neputință și chiar la ultimatumuri. În cele din urmă, tata a adoptat o altă tehnică.
Îi întreabă pe ei, Marele Blond de 5,1 ani și Fina Balerină de 6,8 ani, dacă “mami va dă voie”, timp în care, probabil, le flutură tentația prin fața ochilor.

Zici că-i Guvernul de azi în urma căruia se bocește șiroaie fierbinți.

“Pai i-am întrebat! Mi-au spus că le dai toate dulciurile din lume, oricând și oricum.”
Și uite așa se întâmplă că azi mândra mea a încercat până și guma de mestecat. A fost ca un pumnal în inimă pentru mine. Pfff

Însă recent m-am confruntat cu o situație care m-a pus ușor pe gânduri.

Oare eu ce aș face în locul lu’ tata dacă…

Cealaltă Jumătate are o nouă pasiune. Pe motiv că juniorii vor fi în extaz, a luat 3 pești și un acvariu.
Asta se întâmpla cândva, anul trecut. Între timp, micul acvariu a evoluat într-un fel de Amazon de apartament. Avem plante plutitoare ca stâncile din Avatar  și pietre colorate curcubeu, cum zice Marele Blond.
Cei trei pești au crescut ca număr de nici nu mai pot ține pasul la numărătoare. Pe lângă alte câteva exemplare cumpărate, sunt încă vreo 5 generații noi, dospite din primii ocupanți ai acvariului, plus creveți și melci – o întreagă metropola subacvatica.

El este mai mult decât fascinat de aceste suflete de care are grijă ca de propriii copii: le schimbă scutece, pardon, apa, le cumpără filtre, jucării, le dă să mănânce și Impune Reguli.

De fapt are o singura regula:

Nu le da să mănânce! NICIODATĂ

Inițial am fost nepăsătoare la o astfel de cerință nevinovată. Însă nu mi-am dat seama niciodată cât poate să fie de greu.

Au apărut pești atât de frumoși. Puii au crescut și, deși sunt jumătate cât cei mari, sunt fascinanti.

Așa că vin să îi admir. Mai aproape și apoi mai aproape.

Iată că dintr-o dată apare așa o forfotă în colțul unde ei mă văd și singurul lucru pe care îl strigă în gura mare este: “Ne e foameeee!”

Da. Și peștii vorbesc pentru urechile de mamă.
“Apăi, stați așa, că vă dă mama imediat.”

Când el ajunge acasă niciunul nu mai vrea să mănânce. Nimic.
Ce chestie. Fix asta îi spuneam și eu lu’ tata.

Pai eu nu știu ce să mai spun, dar îmi este milă de sărmanele vietăți, care mai sunt în parte și pui.

Mă întreb ce fel de bunic voi fi eu.

Dragi părinți, am o bănuială cum că e foarte greu să fii bunic perfect și să asculți de regulile ălora pe care în urmă cu 35-36 de ani îi țineai în brațe iubindu-i și ocrotindu-i de orice.

Sursa poza

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Mă aflam în căutarea identității mele

Eram pe val. Aveam tot avântul lumii în pânzele abia deschise. Făcusem pași de uriaș în căutarea identității mele sau cel puțin eu așa credeam.

Înainte

Tocmai mi se propusese o mega avansare. Adrenalina pulsa în venele tinere, abia mânjite cu un strat fin de experiență.

Iubitul din liceu, tocmai îmi devenise soț.

Prietenii mei, ăia alături de care mă simțeam deja ca într-o familie, erau alături de mine mereu.

Mama, ca orice mamă, era mereu lângă mine.

Locuiam într-un apartament cu două camere de 26 metri pătrați cu tot cu balcon, în Militari – cel mai cochet apartament văzut de noi și prietenii noștri până atunci. Îl renovasem împreună cu prietenii și familia, în șuete exuberante și hohote de râs. Altă poveste. Alt articol.

Așa că am trecut la următorul pas, fără să ne dăm seama ce ne paște:

Ne-am cumpărat, eu împreună cu iubirea vieții mele, mașina visurilor și am plecat într-un tur al Europei. Totul a fost făcut la cea mai mare plesneală, fără cazări dinainte stabile. Eram tineri și voiam să simțim fiorul. UUUUUU

Primul punct de cotitură în relația noastră, care exista din liceu, da?

S-a petrecut undeva pe aceste drumuri.

Dintr-o dată, l-am rugat pe el, bărbatul perfect, să oprească mașina pe dreapta. “ACUM! Fix în secunda asta!! AAA”

Eram pe serpentine prin Croația, așa că, sărmanul, îmi tot spunea că să mai aștept oleacă. M-a apucat plânsul și m-au năpădit întrebările existențiale: “Vai, nu mă iubește suficient!!!”

Plângeam șiroaie și lacrimi adânci îmi năpădeau rimelul și-mi pătau superba bluză.

În cele și urmă, el oprește.

Mă întreabă dacă-s nebună!

Pardon…

Dacă am ceva…

Eu îi răspund că NU, doar am nevoie să plâng și să … offff, să mă descarc de povara dramei existențiale. Problema era că habar nu aveam ce aveam să descopăr, iar asta foarte curând.

Ne-am continuat traseul.

El era tot mai atent la fiecare silabă rostită.

Eu aveam acea privire de nebună, pardon, de femeie dramatică, pe punctul de a face o mare descoperire în căutarea identității întregului Univers.

Deci, stai! CE?

Abia când am ajuns acasă, în București, doamna ginecolog ne-a dat vestea: “Felicitări, nu înnebunești și nici nu descoperi marile adevăruri ale lumii, doar ești însărcinată. Iată primele schimbări hormonale! Stai sa vezi ce urmează :)))”.

Mare bucurie.

Șampania s-a dezlănțuit în cel puțin 4 apartamente. Eram printre primii prieteni, frați si veri care urmau să aibă un bebeluș.

Și iată cum începusem, de fapt, de prin 2012 o altă viață. Am devenit mamă și practic m-am transformat într-una.

Aventura aceea cu departament nou înființat, mașină nouă, prieteni, adrenalina, toate erau un fâs pe lângă ce urma să descopăr în mine, doar pentru că puneam bazele unor noi oameni.

Se pare că viața se trăiește mai mult din interior în spre exterior, ci nu invers, așa cum credeam atunci când aveam senzația că dețin totul.

Deci cum ne continuăm drumul?

Mai e puțin și intră la școală și Marele Blondin, 5.1 ani. Apoi, gata. Înființez departamentul.
Sau poate …

Poate deschid restaurantul: Mame Nebune da’ bune. Cred că aș avea clienți și cliente :).

 

Pe vremea aceea habar nu aveam ca identitatea mea nu putea fi descoperită acolo unde căutam: în afara mea, în vreun apartament cochet sau la job.

Aveau să mai treacă ceva ani până să aflu că nu aveam cum să găsesc răspunsurile. Atunci încă nu-mi puneam întrebările corecte.

Și chiar dacă fiecare experiență în parte este importantă, undeva pe la mijlocul vieții, atunci când se întâmplă să apară și Cei Mai Iubiți Pământeni ai Universului Tău, îți dai seama că “mai puțin” îți este suficient.

Reziști fără somn, fără mâncare, chiar și fără apă, fără concedii sofisticate și chiar și fără serile dumnezeiești alături de prieteni. Ultima-i una dintre cele mai grele! Pfff!

Contează doar clipa de fericire din jurul mesei, seara în care ne prindem cu toții spălați, cu unghiile tăiate și părul uscat, la o cană de ceai sau de lapte, în armonie. Partea cu armonia este cea mai grea. Atunci când se întâmplă toate, profit de moment, așa cum în urmă cu ani profitam de orice proiect sau șansă nouă.

Astăzi mă aflu din nou în căutarea identității, doar că sunt pe altă treaptă a vieții. Cu toate că știu mai multe, noile întrebări care au apărut din senin mă fac să înțeleg că de fapt mai am multe de aflat.

Maternitatea nu este decât o etapă. Noi suntem mai mult decât mame.

Suntem femei, suntem visătoare, iubibile, îndrăznețe, uneori temătoare, pline de idei, extrem de curioase, iar lista rămâne deschisă pentru a fi completată de fiecare dintre voi.

Trăiți deschis

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

 

Planurile se schimbă când ești părinte

Paharul de vin din stânga mea și-a creat singur cale liberă printre munții și văile de vinovăție care mă înconjoară uneori, ca acum, însăăăă…

Chiar dacă aveam în plan un weekend de familie, început de vineri cu un trio de juniori gălăgioși, la ora asta toate sunt anulate.
Căci un lucru am învățat de când am devenit mamă:

Planurile se schimbă

Acum stau singură, în intimitatea sufrageriei mele, în dreapta am paharul de vin – da, l-am mutat între timp – cu televizorul pe Investigation Discovery, scriind articolul acesta. Îmi cer scuze, am și eu o obsesie TV. Cred că se trage de la prea multă Agatha Christie devorată în copilărie.
Pe holul micului apartament încă se află plasele de cumpărături de la Lidl, nedespachetate de dimineață. Nici măcar celofanul de la buchetul de lalele mov, proaspăt cumpărat, nu am apucat să îl arunc. Am așezat florile în prima vază care mi-a picat în mână, cu tot cu ambalaj.
De ce?
Nu a fost timp pentru amănunte “inutile” de genul acesta.
Mi-au plăcut florile – deh, suflet de femeie?
Le-am luat!
A trebuit să răspund la mailuri urgente imediat cum am intrat pe ușă?
Am răspuns!
Mailurile urgente au prioritizat organic câteva telefoane la fel de urgente?
Le-am dat! Le-am bifat. Super!
Agenda pe săptămâna viitoare se anunță una fructuoasă.
Deci semne bune anul are. Că doar facturile nu se plătesc doar prin zâmbete și amor. Scuzați-mi franceza și directivitatea.
Imediat, a trebuit să iau din nou volanul mașinii în mână, căci copiii ieșeau de la grădiniță și scoală.
Coșul de rufe, deși gol printr-o minune la ora asta, se compensează prin maldărul de rufe de călcat, pe care îl am de bifat până luni.


Înainte … 

Îmi aduc aminte, cu o ușoară nostalgie, de serile de vineri de dinaintea apariției Celor Mai Iubiți Pământeni ai Universului Nostru.
Întrebările primordiale erau “Dar cu cine desfacem noi sticla asta de Purcari Roze, sâmbătă? Apăi, ce facem apoi? Pizza să fiiiiiieeeee!!!!”
Oare sunt singura femeie care a învățat să gătească după ce au apărut juniorii? Mi-e foarte greu să cred așa ceva. Oricât de mult îmi simt unicitatea în sângele care începe să simtă rozeul, îndrăznesc să cred că sunteți multe ca mine.
În weekendul acesta am acceptat “cruda soartă” și am răspuns cu un la fel de mare DA, ca la cununia civilă, când sărmana mama m-a întrebat: “Vrei să îmi dai copiii în weekendul acesta?”
Mai că îmi venea să plâng, doar gândindu-mă că aș putea să încep anul 2019 cu cel puțin 75% din lista de priorități bifată, doar pentru că am astăzi copiii la cea care acum 36 de ani mi-a dat viață.

În caz contrar, acum făceam bagaje pentru un weekendul superb de familie, dar exagerat de altfel, comparativ cu alt fel de priorități care ardeau în flăcări. Și le-aș fi făcut cu toată inima, doar că … doar eu știam câte nopți nedormite m-ar fi așteptat. Și chiar și așa, le-aș fi făcut. 

Căci hai să recunoaștem ce-i de recunoscut: 

Programatorul Suprem a fost genial când ne-a înzestrat pe noi, femeile, cu darul aducerii de copii pe lume. Sunt mai mult decât perfecți și avem o copilărie întreagă în fața lor, pentru a o preschimba în ceva minunat. Însă weekendurile în care bunicii sună din senin pentru a ne propune “indecențe” ca acestea, “lasă copiii la mama” sunt printre cele mai frumoase cadouri din viața de părinte, alături de primul dinte căzut, primii pași, sau primul căcuță făcut la oliță.

Dragi prieteni,

vă rog să-mi iertați exuberanța acestei inocente plăceri, vă rog să mă iertați pentru că am anulat, dar și pentru că voi mai anula mici sau mari ieșiri de acum înainte, însă asta-i viața de părinte.
Niciodată nu vei ști cum va fi copilul fix în ziua când plănuiți/plănuim acea ieșire minunată, ca să fim siguri-siguri-siguri că planurile rămân bătute în cuie ca acum 7,8 ani în urmă.

Dragi părinți,

profitați de orice pauză apare, căci nu se știe niciodată când va fi următoarea, până la 18 ani ai copilului. 

Iar acum, mă scuzați, am de despachetat niște flori și de pus la congelator câteva pungi de legume congelate, care sper că nu-s chiar bune de pus direct în ciorbă sau poate la gunoi.

PS: deși nu-s epilata pe întregul corp acoperit de cele 36 de primăveri, presimt că voi ști să profit de lipsa juniorilor.
Căci da, planurile se schimbă.
… de fapt, nici măcar nu se schimbă.
În 90% dintre cazuri, planurile se anulează. Totul se termină cu punct și de la capăt, cu alt scenariu pe post de fapte.
Cine oare nu a anulat vreodată o petrecere pentru că juniorul are febră 40?
Cine, ajuns părinte, nu a închis brusc ușa casei prietenilor care aveau 3 muci amărâți sau poate Zona Zoster – intrasmisibilă, de altfel – de teama de Doamne ferește?
Inevitabilul exista.
Să profităm, așadar, DE CLIPĂ.

Vă doresc cel mai plăcut weekend dintr-un ianuarie călduros.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Descoperindu-te prin bebelușul din brațe

Pțai, cum sună asta!

Recent, am văzut un bebeluș miiiiic, aoleu ce mic era, scuuuump, nu-ți puteai lua privirea de la el, roooooz, petale de trandafir, chircit în poziția specifică bebelușilor – cu piciorușele sub el. Din când în când mai deschidea gurița și căuta sânul mamei.

Azi povesteam unei prietene despre minunea recent REdescoperită.

“Am uitat complet cât sunt de mici, scumpi, chirciți, roz …”.

“Vezi, îmi spune ea, nu contează ce a fost. Contează ce există acum.”

Fiecare etapă are momentele ei de glorie.

Revenind la gălăgia ordonată din cotidianul meu

Îmi dau seama că tocmai am pus și ultima virgulă pe lista de cheltuieli lunare. Așa funcționăm de când a început Fina Balerină școala.

Telefonul sună din nou și la celălalt capăt al firului se află prietenii alături de care planific vacanța de vară. Totul e discutat – locația e aceeași – trebuie doar achitat.

Afară ninge, însă mintea planifică detaliile pentru vară.

Și va veni vara iar Marele Blond mă va întreba din nou când vine iarna împreună cu ziua lui.

Aha, deci așa se zâmbește cu adevărat

Apariția unui copil rupe timpul și reduce totul la fiecare milisecundă care se scurge, parcă pentru prima oară în viață, cu o însemnătate dincolo de tot ce-i perisabil.

Și, ca un fel de restart de Windows, cele 4 zile de viață nouă aduc un nou miros în microuniversul tău. Descoperindu-l pe bebeluș, te descoperi, de fapt, pe tine.

Apare tumultul nebun de sentimente amestecate. Îți dai seama că iubirea face casă bună cu teama și panica primilor muci. Un canal lacrimal înfundat poate crea scenarii de groază.

Descoperi alți 5 mușchi pe chip, mușchi pe care nu i-ai utilizat niciodată. Este exact ca la sală, doar că de data asta nu simți nici o febră musculară, ci doar cum sprâncenele se arcuiesc diferit, colțurile gurii se îndreaptă haotic mai mult ca niciodată spre tâmple. Aha, deci așa se zâmbește cu adevărat?

Emoția face parte din caruselul nebun al prezentului. Fiecare respirație a ființei roz bombon din brațe devine mai importantă decât orice viitor.

 

Și iată cum iubirea învârte lumea

 

Ei devin generatoarele aripilor noastre doar pentru că ne reamintesc mereu, ca și cum ne-ar trage strămoșii de mânecă și ne-ar sulfa: “Cârpe Diem”- “Trăiește Clipa”.

Hai să trăim azi o zi superbă de iarnă, ca mâine să … mâine să … mâine să ne lăsăm din nou surprinși de miracolul unei noi zile.

Unde dragoste nu e, nimic nu e

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

5 Femei îndrăznețe

Anul trecut am cunoscut câteva super doamne. Despre cel puțin 5 dintre ele, am scris pe Mame Nebune. Aceste femei îndrăznețe au în comun două lucruri esențiale:

  1. Sunt mame
  2. Au spus un mare DA provocării

Oare la ce? 😊

Odată ajunse mame, și-au dat seama că viața dinaintea maternității nu se va împăca foarte ușor cu cea de familie. Cum primul an zboară cu viteza luminii, iar începând cu cel de al doilea multe erau nevoite să reînceapă serviciul, s-au trezit destul de repede cu fiori reci pe șira spinării.

Dincolo de veșnica problemă cu reducerea timpului pe care urmau să îl petreacă – adică, să nu-l mai petreacă – alături de copii, vechiul job nu mai părea la fel de ofertant.

Dintr-o dată, ele și-au dorit să schimbe lumea, să ofere un plus valoare, să aducă zâmbete sau informații utile acolo unde trebuie.

Scopul era mereu același:
O lume mai bună

Iar pentru o lume mai bună, toate au concluzionat la unison: este nevoie de o tânără generație mai informată, mai prezentă, mai empatică și mai conectată la semenii lor, precum și la natură.

Cine sunt aceste doamne?

1. Oana Totora a pariat pe produsele organice

Apariția Sarei în viața ei, a determinat-o să aleagă cu mare atenție produsele pe care urma să le mai folosească vreodată în cămin. Ușor-ușor a înlocuit totul cu produse organice. Până la urmă, cremele sunt absorbite prin piele în proporție de 60%. Prin urmare, ea a ales să folosească produse tot mai blânde cu pielea.

De aici și până la decizia de a dezvolta un business, nu a fost decât un pas.

Povestea MyOrganic s-a născut în acest punct, când în familia noastră a venit Sara și printre primele achiziții făcute au fost produse de băiță organice și detergenți eco. Într-o discuție în familie, am stabilit că printre principiile pe care vrem să i le transmitem Sarei este să trăiască sănătos, începând de la alimentație, sport și până la o minte hrăniță cu informații de calitate.”

Astăzi ea a reușit să pună pe picioare un shop online unde sunt adunate cu mare atenție produse organice destinate  fiecărui membru al familiei.

Întreaga poveste, aici – Un parcurs organic – femeie, mamă, antreprenor

2. Centrul de recuperare al Anuței

Anuța este si o bună prietenă a mea care a pus pe picioare unul dintre cele mai moderne centre de recuperare din București, Apollus Institute

Pe lângă faptul că a reușit să reunească mai mulți profesioniști în domeniu, Anuța abordează întreaga ecuație de echilibrare a omului care-i trece pragul, anume: trup, minte și suflet.

Personal, apreciez mult medicina blândă, prin urmare, am aplaudat cum se cuvine această inițiativă.

Ca o confirmare a calității serviciilor, aici am regăsit-o și pe Sorina. Ea este kinetoterapeutul care s-a ocupat cu mare succes de juniorul meu, când acesta avea doar câteva luni.

Întreaga poveste, aici – Kilograme de cafea, ciocolată amăruie și masaj

3. Otilia Constantinescu s-a transformat în visul oricărui copil – testează și alege jucării pentru shop-ul ei

Otilia este o furtună de informații.

Este exemplul perfect de femeie tânără, frumoasă, deșteaptă și extrem de ambițioasă, care reușește indiferent de ceea ce-și propune. Dacă vasul se scufundă, asigură-te că o ai aproape și totul va fi bine.

Ea nu a stat mult pe gânduri când ideea i-a încolțit în minte. A trecut la acțiune. După multă muncă, Otilia are până și primul ei angajat. Testerul numărul 1 este chiar băiețelul de 3 ani și puțin, cel mai fericit angajat despre care cred că am auzit vreodată :).

La fel ca doamnele despre care am vorbit mai sus, Otilia pune accentul pe plus valoare. Îți recomand cu drag selecția de jucării Juland a Otiliei.

Întreaga poveste, aici: Jocuri și jucării pentru inginerii de mâine

4. Monica s-a specializat în răsfățul destinat femeilor

Despre ea am scris recent, adică în decembrie anul trecut. Ea este omul care a adus la noi în țară un nou brand de ceară de epilat, net superior comparativ cu ce există astăzi în piața locală. În Scoția, țara care a adoptat-o pentru câțiva ani, a descoperit Lycon.

Astăzi, Monica deține un salon cosmetic în centrul Bucureștiului și este reprezentantul Lycon la noi în țară și în Moldova. Totul s-a materializat în momentul în care a decis că acesta va fi noul ei parcurs profesional.

S-a apucat imediat de învățat. A urmat cursuri de specialitate. A luat legătura cu brandul mama din Australia (!) și s-a apucat de treabă încă din prima zi de la sosirea ei pe meleagurile natale.

Fiind prima pe piață, și-a permis să fie creativă. Ea este și inițiatoarea campaniei “Epilatul Igienic”, o campanie foarte importantă pentru orice femeie.

Întreaga poveste, aici: Se apropie marea petrecere

5. Rochiile de mireasă contra bijuterii statement

Gia aka Urban Diva este un fel de dinam al creativității. Nu are atâtea mâini câte idei îi trec prin minte, idei pe care le vrea puse în practică începând de astăzi.

Dar în primul rând, Gia este buna mea prietenă alături de care organizez de un an cea mai binemeritată pauză din timpul maternității, evenimentul gratuit MNL – Mami Next Level. Ulterior, am atras de partea noastră o a treia doamnă croită după chipul și asemănarea noastră, care s-a potrivit perfect pe construcția abia începută – Nicoleta Ababei sau Nico.

Fost designer de rochii de mireasă, Gia a trebuit să schimbe macazul când a devenit mamă. Așa a luat naștere un proiect de business frumos – Sash Accessories. Ea creează bijuterii din piele naturală, pe care o combină cu pietre semiprețioase și alte elemente estetice deosebite. Eu am 3 perechi de cercei de la Gia și o listă cu încă vreo 4 de achiziționat :).

Ca stylist, are dezvoltate servicii personalizate. Și ca și cum nu era suficient, s-a gândit să combine cunoștințele ei de stylist cu arta Feng Shuiului. Alături de Ioana Moga, un expert Feng Shui, a lansat o nouă gamă de servicii – Feng Shui Fashion Styling. Rezultatul consta într-o schemă personalizată de sfaturi de imagine, oferite în baza acestei analize. Și oare ce poate fi mai personal decât un sfat calculat temeinic în funcție de ziua de naștere, oră, loc și alte detalii pe care doar ele le cunosc? 🙂

Cum designerul nu putea sta prea departe de materialele în care croise ani la rândul, a revenit și pe partea aceasta, prin brandul vestimentar – GIYA.

Unul dintre momentele în care noi ne-am apropiat foarte mult, a fost organizarea evenimentului ei de lansare. Întreaga poveste o poț citi aici – Cum organizează două mame, singure, un super eveniment?

 

Aveți mai sus povestea celor 5 Femei care au Îndrăznit, au investit și au avut curajul să spere în mai bine. Fiecare în parte și-a dorit să aducă produse și servicii de calitate într-o piață înțesată de multe ori de chici. După fiecare interviu în parte, ajungeam la aceeași concluzie:

Lor le pasă

Îmi doresc ca poveștile celor 5 Femei Îndrăznețe să vă inspire și să vă ofere lungimea de aripi necesară pentru a vă pune în aplicare orice idee. Anul abia a început.

Maternitatea, observ, este un incubator de idei mărețe. Trebuie doar ca cineva să creadă.

Mi-aș dori mai mulți oameni ca Mama

Din capul locului vă spun, că nu-i cazul să o bănuiți de puteri supranaturale. Mama e și ea om, exact ca tine. Jur. Însă chiar și așa, cred că mai mulți oameni ca Mama ar crește ușor natalitatea și speranța la o viață mai frumoasă în general. Așa că m-am așezat pe dezvoltat problema.

După cum spuneam mai sus, este și ea om. Prin urmare, este și fericita posesoare a unei tolbe doldora cu defecte, exact ca tine și ca mine.

Și așa cum se întâmplă când stai mult timp lângă cineva, așa cum eu am stat lângă ea iar ea lângă mine, ajungi să o cunoști prea bine, pe ea, pe tolbă.

Însă, în același timp, balanța s-a echilibrat natural cu mult mai multe calități, ca în exemplul nostru

Astăzi se strânseseră câteva în mintea-mi. Le-am scris repede pe o foaie și m-am minunat.

Oare cum ar arăta lumea dacă ar fi mai mulți oameni ca Mama?

Oare cum ar fi, dac-ar fi un om ca Mama în spatele fiecărui Pământean?

Așa că am surclasat-o din capul locului în topul omeniei, doar pentru că o cunosc așa cum o fiică își știe mama.

a) Mama nu a plecat niciodată cu adevărat de lângă mine.

Chiar dacă mi-a acordat și spațiu atunci când i-am cerut-o, a revenit la primul scâncet de durere. Pot spune că momentele dificile sunt un liant mai puternic decât momentele frumoase.

Mama nu renunță niciodată la mine sau la fratele meu. Mintea ei este într-o permanentă căutare de soluții oricât de neagră ar fi situația.

Din cauza asta, eu sunt omul care nu a fost niciodată singur.

b) Mama știe să ierte.

Mama nu poate sta supărată pe noi.

Ceva în structura ei cea mai profundă, aceea de nu se vede în nici un laborator, se activează și încearcă să înțeleagă și acel punct de vedere de neînțeles ieri. Un zâmbet ici, o vorbă din colțul ușii unde stă fratele meu, iar ea începe să uite temerile care o aduseseră în pragul disperării cu 24 de ore sau poate chiar cu o săptămână în urmă.

 

c) Am aflat că mama poate trăi cu aer și atât

.. eventual amestecat cu puțină apă, să nu cadă greu la stomac. În rest, cu gura de aer e pregătită de atac, înarmată cu ce are ea mai periculos în arsenalul de femeie … iubirea de mamă.

Mama poate ignora dureri fizice profunde, fără lacrimi, doar activând acest ceva.

M-a vegheat dintr-un scaun incomod, atât când eram mică și sufeream de bolile specific cât și acum când am avut cele două sarcini, foarte dificile amândouă.

(Mame, pregătiți-vă!)

 

d) Mama se poate schimba și se poate adapta ca un cameleon.

Găsește transport atunci când ești nicăieri, găsește medicamente, îmbrăcăminte, mâncare în locuri unde acestea nu par a fi și în principiu, mama găsește soluții și varianta la soluții în aproape orice situație.

 

e) Cel mai important este faptul că mama știe să tacă atunci când e nevoie să tacă. Știe să aștepte. Știe când să izbucnească în lacrimi.

Eu și mama avem un canal central, deschis pe modul empatie. Eu nu știu sa il folosesc mereu. Nu îi pot interpreta întotdeauna semnalele. Ea însă știe tot.

 

Nu mi-e niciodată frică atâta timp cât știu că Mama îmi răspunde la telefon.

Așa că mi-aș dori mai mulți oameni ca Mama, într-o lume din ce în ce mai speriată de un viitor nesigur, încărcat cu soluții fabricate, împachetate în campanii frumoase de marketing și poleite cu staniol ieftin.

Dacă în spatele fiecărui Pământean ar exista un om ca Mama, cred că ar exista mai puțină frică.

Ar domina curajul.

Sursă poză

Fiecare fereastră poate fi o poartă prin care un copil visează

Cineva mi-a spus recent că m-am transformat complet când am început să vorbesc despre copiii mei.

“Uau, dintr-o dată ai devenit mama”, îmi spunea acesta. 

Era cineva care-și dorea copii. Circumstanțele nu erau neapărat în avantajul lui, iar el era conștient de lucrul ăsta. Însă nu era demotivat. Își dorea un an nou mai bun, mai blând și mai plin de realizări sufletești. Nu era imposibil, doar că era oleacă mai dificil.

Când un copil visează o lume nouă se deschide

Fereastra viitorului se tipărește prin ochi mari de copil, printre perdele albe, de la geamul dormitorului. Oare nu acolo apar primele momente de reverie?!

Când un copil visează, se întâmplă să apară avioane colorate în arămiu, mov sau portocaliu; bomboane multe sub brad, ciocolată – găleți, curcubee din jeleu, zăpadă în straturi, nu’ma bună pentru derdeluș, marea cea mare și albastră, jocurile copilăriei alături de prietenii de pe uliță sau de la bloc, vacanța mare și vacanța de iarnă. Părinții fericiți împreună.

Iar dintr-o dată, ochii se măresc mai mult și mintea uită complet că afară-i vară, iar visul se petrece pe derdelus, uită ciorba din farfurie cu gândul la curcubeul din jeleu, uită cearta dintre părinți.

Apoi copiii ajung doctori sau doctorițe, oameni ambițioși sau mai puțin ambițioși, mai omenoși sau deloc, mai principiali și doar atât sau prea tranșanți și inflexibili.

Alții preferă să tacă și să viseze în continuare cu ochii deschiși, atunci când întâlnesc un geam, iar altcineva le modifică scenariul, în funcție de principii false – în general bani și funcții; dar să nu intrăm acolo 😊.

Așa că, azi, mâna sus toți aceia dintre voi care încă vă treziți cu gândul aievea pe un geam, când în urechi se aude vocea plicticoasă a vreunui ins lipsit de orice fel de esență verbală și de noimă. Mâna sus toți cei care încă visați în liniște de la geamul dormitorului, din noul cămin.

Când un copil visează, un adult descoperă o fereastră

Sper că încă visați cu ochii deschiși și veți continua să facem treaba asta atâta timp cât vor exista ferestre “cu perdele albe”.

Doar că visurile acum se mai numesc speranțe. La final de an, ne-am obișnuit să le adunăm ușor în gânduri și să le înregistrăm într-un bilanț contabil, “că așa-i în tenis”, adică, așa-i în viața de adult. Intrăm în noul an cu noi speranțe cu noi propuneri.

Visam cu toții, cu ochii deschiși pe veranda vreunui geam.

Gândul acesta mi-a trecut prin minte când străinul m-a întrebat “Ce-mi doresc pentru noul an”. Oare ce-mi pot eu dori, ar spune omul din afară, față de străinul pe care abia îl cunoaște?

Tot ce știu este că încă visez cu ochii deschiși.

Tu cum visezi?

 

Sursă poză