“Dar cum este, de fapt?”

“Pe bune, cum este?”

Nu-ți pot spune decât ce înseamnă pentru mine, personal

Păi este o combinație ridicolă, absurdă și în același timp fantastică de sentimente amestecate. Treci ușor de la senzația de plutire deasupra timpului când identifici secunda perfectă, la groaza că Pământul se va sfârși peste maximum 3 secunde.

Apoi, mai este și fericirea aceea dincolo de pereții inimii și de camerele naturale ale plămânilor. Descoperi că corpul tău nu a fost vreodată forțat, fizic vorbind, să acapareze vibrația pe care o transmite către tine ființa care până mai ieri crescuse în tine. Atât de mititică și totuși …

Apoi e treaba cu întregul sistem muscular. Pe cât de neîncăpătoare ți se par a fi inima și plămânii, laolaltă cu ficații, pe atât de neajutorați par mușchii în primele momente de panică. Căci aceștia se compactă într-o asemenea măsură încât ar intra într-o cutie de chibrit. Degeaba îi ai, că nu știi să îi folosești – primele momente de panică. Numai pentru asta ar trebui să existe un blog întreg scris de un psihoterapeut cu experiență.

Nu degeaba auzi uneori că mamele sunt nebune.

Legendele pornesc de la un sâmbure de adevăr. Crede-mă!

Am descoperit că habar nu aveam cine sunt

Că aveam totul, însă nimic. Că noul TOT nu poate fi cucerit prin muncă asiduă cum era până atunci, când îmi doream o mașină, o casă sau un proiect. Noul Tot Ce Vrei Tu Cel Mai Tare Și Mai Tare există fix în fața ta și nu va pleca pentru că nu poți plăti ratele. Doar știi că le vei plăti și gata. Știi.

Există o certitudine dincolo de rațiune, pe care, ca mamă, nu mi-o pot explica. Chiar și în momentele de maximă panică, nu-mi permit să nu sper. Eu știu sigur că totul va fi bine, chiar și cu lacrimi pe obraz.

Pentru mine, personal, a fost o forțare în a mă cunoaște mai bine. A existat o întreagă luptă în care m-am văzut exact cum sunt: întunecată dar și solară, cu plusuri dar și cu minusuri. Am îndrăznit să rostesc. A părut altfel când “m-am articulat singura” în subiect și predicat. Ziceai că m-am duplicat.

“Bună, Diana cea întunecată. Acum că te-am definit, te înțeleg mai bine. Momentan nu am nevoie de tine. Aș vrea să dispari din ce în ce mai des de lângă mine.” Și, evident, “mulțumesc” la final, că așa i-am obișnuit pe copii să zică uneori.

Într-un final, am reușit să înțeleg că pentru a-mi atinge scopul final, “binele lor”, este musai să am grijă de sufletul meu, de somnul meu (aici a fost foarte greu; încă este) și de relația mea cu toți cei din jur: Cătă, mama, tata, prietenii apropiați. Până la urmă, după cum spunea o bună prietenă recent, Nico – www.mamapetoc.ro, suntem suma celor mai apropiate 5 persoane din viața noastră.

Am descoperit că nu lumea este limitată

Așa crezusem odată, plângându-mi de milă pentru vreun eșec insigmnifiant. Eu eram limitată de la prea multă încrâncenare și prea puțină deschidere.

Ei m-au forțat să-mi depășesc limitele și să caut dincolo. Apoi să caut dincolo de ce tocmai descoperisem. Apoi, din nou, dincolo de ce tocmai descoperisem. Apoi din nou de la capăt.

M-am transformat din femeia citadină, în îmblânzitorul de leoparzi din Amazon

Abia în timp au început să pice unul câte unul acești leoparzi, grei ca pietrele de râu, iar eu m-am înălțat mai tare și mai frumos. Copiii m-au regăsit altfel.

Deci iată-mă după mai bine de 6 ani încheiați de maternitate, cu doi copii încă mititei, apăruți la diferența mică de vârstă, 1.7 ani, complet schimbată.

Uitându-te la mine, ai spune că Universal meu e foarte limitat.

Am un fond de ten și nici măcar o pudră. Prietenii îi pot număra pe degetele de la o singură mână, însă la fel ca degetele acestea, sunt foarte bine fixate de restul mâinii. Știu că mă pot baza pe ele, de la degetul mic până la cel mare, pentru absolut orice.

Deci Universul meu e mult mai larg acum. Am puterea să fac orice. Am aripi să ating cerul. Am curajul să o fac.

Acum știu să profit de clipă cu adevărat. Prin urmare, când copiii sunt la bunici, dorm 😊. Ei, glumesc. Nu mereu.

În final, copiii m-au forțat să ies din mine, să mă reclădesc și să revin la o nouă formă mai naturală a mea, mai putin încrâncenată în ambiții.

Întreabă-mă același lucru în perioada lor de adolescență, căci presimt că altfel vor sta lucrurile acolo. Încă nu-s pregătită.

Dar primii ani cam așa au fost.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză