Pompa de mucișori sau de muci, cum dorești

Pompa de mucișori vine ca expresie pe același principiu ca ciorba de văcuță, și nu de vacă.
Muci-s muci și trebuie scoși, iar vaca-i vacă și trebuie servită. Dar acum, deh, contează cum e servită! Pai una e ciorba de vacăăă și alta e ciorba de văcuță. E mai drăguță. 
Deci, ce ceri doamnei farmaciste? Exact. Pompa de mucișori.

În spatele scenei de parenting. Ce nu afli din cărți

Umbla vorba prin sat că există ceva care scoate “mucișorii” copilului, în mod natural; că nu’tu pastile; nu’tu chin. Bio, cum îmi plăcea mie.
Cum eu făceam imediat aderență cu informațiile din zona aceasta, mi-am spus că trebuie neapărat să o iau până să mă confrunt cu situația în sine.
Așa că am luat-o și am îndesat-o alături de alte 50 de milioane de chestii ultra mega lăudate și absolut necesare, fără de care vânzările și economia … mă scuzați, voiam să spun, fără de care viața bebelușului ar evolua în complet haos.
Habar nu aveam exact cum funcționează.
Nu m-am interesat chiar în momentul acela. Farmacista a răsuflat ușurată că nu o întreb. Avea figura aceea de parcă a scăpat în a mai oferi explicații despre crema împotriva furunculului.
Am întrebat doar clasicul: Are prospectul în interior? Da. Bine. Pa și mulțumesc.
Iată că vin și primii muci, adică mucișori.

În familiile cu juniori se nasc scenariile pentru cele mai bune comedii. Clar.

Mă trezesc eu noaptea pentru că Fina Balerină, pe atunci de doar câteva luni, dădea să se înece.
Mă uitam la ea îngrozită și nu pricepeam ce o împiedică să respire.
Cealaltă Jumătate mai Bună, mai puțin panicată, se dumirește primul: “Aha! Avem muci!”
Eu: “Adică ARE muci. Vorbește în ordinea priorităților, te rog, și fii sigur că de ai tăi nu mă voi ocupa în următorii ani sau veacuri.”
El: Ce facem?
Eu: Ce facem?
El: Ce facem?
Eram ca în desenele animate. Roiam în jurul bebelușului, fără vreun rost aparent. Ne comportam 100% ca toți părinții îngrijorați: ca proștii.
Dintr-o dată, mă luminez: “Ahaaaa. Am o pompă de mucișori.”
Iubirea vieții mele se uită la mine ca la un negru mititel care habar nu are de capul lui. Însă eu mă duc la dulapul cu “minuni”. Deschid ușa. Vreo 3 chestii pică peste mine. El se uită mai neîncrezător, însă știe că n-are altă soluție.
Victorioasă îi întind cutia: Descurcă-te. Ești bărbat. Pune mâna de montează pompa de mucișori. ACUM.
Între timp, eu o țineam în brațe pe Fina Balerină.
Acum râd, însă atunci țin minte că am trăit unele dintre cele mai îngrozitoare momente. Departe de a fi singurele.
La fiecare suspin al copilului mă rugam, iar la fiecare inspir al ei, îi mulțumeam Cerului că aerul încă îi intră în plămâni. Ăla a fost momentul în care m-am reîntors la credință :))). Jur.
Singurul motiv pentru care nu plângeam, era pentru că eram atât de crispată încât nu lăsam să intre sau să iasă nimic din corpul meu. Abia intra aerul.
Iar toate astea … de la un muc.
Lângă noi două, tatăl iubitor își pusese mintea la contribuție. După câteva minute care au părut ore, el tot se scărpina cu mâna stângă la urechea dreaptă.
Eu încep să îmi pierd răbdarea.
El: Bine ….

Se vedea clar că ceva nu se lega

Sigur pe el, cu un aer academic, spune: “Las-o jos pe pat.”
Îl ascult, căci deh, el era doctorul. Se uita la ce urma să devină Fina noastră Balerină, se uita la pompă.
Zice: “Deci partea asta în gură, iar asta în nas. Aha. Apoi trag… Serios?!
Era oripilat.
Culoarea îi dispăruse din obraji.
Însă eu nu aveam timp să mă îngrijorez pentru el. Confortul lui era ultimul pe o listă luuuuungă de priorități. 
Dupa ce aplic ser fiziologic pe nasul bebelinei, imi arunc și eu un ochi pe prospect.
Îl aud că spune ceva de Doamne Ajuta, el ateu convins fiind, și intră în acțiune, după țiței, în nasul fie’si.
STOOOOP, spun eu! Ai pus și tifon la mijloc?
Nu, zice o voce parca joviala.
I se întrezărea și un zâmbet.
Unde trebuie pus?
Păi undeva sigur trebuie, spun eu.
Ne uitam amândoi prostiți la cele câteva piese din mâna lui. Copilul, pe pat, încă se lupta cu neputința de a respira. Acum însă rezolvam o problemă mai stringentă. Era vorba de însuși sănătatea mintală a celeilalte jumătăți.
Gata. Tifon aplicat. Aparat asamblat. Băgat în nas. Forat. Aplicat ulei de susan. Copil fericit. Am scăpat.
Lui începe să îi revină culoarea în obraji.
Îmi spune: Ti-aduci aminte de G când i-am explicat cu toții, în hohote de ras, ce este de fapt mațul ăla de la caltaboș?
Da, spun eu. 
El continua: Se uita oripilat la noi, crezând că glumim, când dintr-o dată s-a prins că e pe bune. Sarmanul, abia isi terminase de mânca prima lui masă de Crăciun.
Da, îi zic eu, amintindu-mi perfect. Râd.
El: Abia acum îl înțeleg perfect pe om.
Cine e ăla de a inventat pompa de muci, că vreau să îl omor.
Oare ce o mai veni?
Și mamăăăăă câte au mai venit după asta :)).
La voi?
Viata de parinte se traieste pe propria piele.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

,

Aș vrea să vorbesc cu tine despre,

Aș vrea să vorbesc cu tine despre ce îmi permiți să găsesc în mine și despre lipsa limitelor pe care le experimentez doar când ieșim amândouă în oraș. 
Nelimitarea aceasta vine odată cu noua cale pe care tu mi-ai arătat-o:
E atât de simplu să trăiești frumos. Pare singura datorie pe care ar trebui să mi-o asum zilnic.
Înainte să te am, mă întrebam dacă e ok, iubita mea, să te aduc într-o lume dominată de lucruri nu întotdeauna frumoase. 
Lumea cea mare? Hai sa fim serioși!
Credem, noi părinții, cu nevinovată copilărie, că cei din jur sunt cei care ar putea schimba sufletul tău frumos.
Astăzi cred, cu cea mai mare certitudine, că exemplul meu pentru tine este mai puternic decât orice găselnițe externe. Nu spun că nu vor conta, ci doar că vor conta mai puțin. Vei putea depăși.
La fel ca un cămin, dacă însăși structura ta e construită pe valori frumoase, nu va fi dărâmată nici măcar de un țunami.
În sinea mea îmi e teamă că nu-s suficientă pentru tine. Aici e marea teama. Dar aici lucrez cu mine. Însă da, încă mă gândesc să nu-ți alterez chiar eu aura nevinovată.

Aș vrea să vorbesc cu tine despre,

Niciodată nu cred că am fost mai fericita ca acum, când îți privesc curiozitatea din priviri, fermitatea gesturilor tale timide de Balerină Fină, de aproape 7 ani.
Acum cred că ne aflăm la una dintre cele mai frumoase vârste din existența noastră: tu aproape 7 ani, eu aproape 37 ani.
Îmi vine să râd acum când îmi aduc aminte cu câtă migală plănuiam momentul perfect al apariției tale, primul copil: întâi casă, apoi mașină, apoi să termin proiectul acesta, apoi vine promovarea cealaltă, apoi poate plecăm din tara.
Bine că ai apărut tu și ai terminat cu întregul șir de apoi… apoi… apoi.
Știiiu cât de greu ți-a fost când a apărut frățiorul tău mai mic, Marele Blond, care acum deja numără 4 primăveri. Ia uite, martie-i după colț și o va începe pe a cincea. Ai supraviețuit. Și eu. Amândouă.
Păi oricât aș fi încercat să bifez din lista marilor realizări pentru a-ți așterne doar petale de trandafir în cale, nimic nu ar fi fost suficient. Imbătrâneam cu lista mea de “apoi”.

Eu îți rămân pe veci datoare

Ce tare că a trebuit cumva să ies din mine, prin nașterea ta, pentru a mă vedea cu adevărat. Privindu-te, mă privesc și pe mine. Ești din mine, dar ești alta. Ești tu. Păi tu ești cea mai tare lecție de dezvoltare personală primită până acum. 

Te rog, schimbă-mă mai mult

Azi am toată încrederea în puterea ta.
Azi te las pe tine la nici 7 ani să faci tot ce vrei din mine. Sunt atât de sigură că tu știi mai bine azi. Te voi ține de mână când vom traversa strada, însă în rest, mă voi lăsa ghidată de tine. Voi merge pe străduțele pe care le alegi, voi lua metroul spre deliciul tău, voi admira, mă voi înfiora, voi mirosi ghiocelul acela dacă tu asta vei face.
În urmă cu ani, făceam asta. Atunci eram îndrăgostită de un bărbat superb. Încă sunt. Mă lăsam dansată în mână lui pe ritmuri de Leonard Cohen.
Astăzi mă las în seama îndrăgostelii față de tine.
Tu ai alte ritmuri ale inimii. Tu inventezi muzica. Mai mult însă, tu dansezi.
Ești atât de delicată.

Mi-este teamă

Aș minți înfiorător să spun altceva, că indiferent cum te-aș crește ai putea să fii rănită într-un fel pe care nu mi-l imaginez acum. Ce spuneam mai sus. Însă știu că voi fi lângă tine. O sa intru în tine atunci și o să-ți dau o fărâmă din mine, așa cum ți-am dat timp de 9 luni. Sper să fie suficient de data asta.
Aceasta este scrierea mea pentru tine, despre ce aș vrea să vorbesc cu tine.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Deci cum e cu romantismul de Valentine’s Day la părinți?

Pentru mine, se anunța o zi obișnuită de joi. Pentru alții însă era o zi aproape la fel de plină ca cea de Crăciun sau Paște.
Muhaha. Ce bine să fiu eu de Valentine’s Day! Creierii îmi sunt la loc, cardul e în siguranță.
Forfota a cuprins tot orașul care este oricum și oricând sugrumat de mașini. Uite, în sfârșit o zi specială care nu necesită vreo acțiune și mai specială din partea mea.

Dar de unde această lejeritate?

Sunt alături de celălalt părinte încă de pe vremea faraonilor, adică din liceu. In veacul acela, Valentine’s Day nu era atât de împământenit în folclorul adolescentin. Prin urmare, totul se rezuma la: “bem cu prieteniiii!”
Plus că ne cunoaștem atât de bine încât, de multe ori, nu este nevoie de cuvinte între noi. Așadar, el știe că ziua aceasta nu a reprezentat vreodată ceva special, tocmai ce spuneam mai sus, însă dacă vrea totuși să se întreacă pe sine, poate veni acasă mai repede cu o sticla de vin roze.
Iar acum să revenim la subiectul atât de arzător al zilei de ieri:

Romantismul de Valentine’s Day la părinți

Prezint o curiozitate sporită cu privire la felul în care ați petrecut seara trecută. Atmosfera se cerea oleacă romantică. Deci cum e romantismul de Valentine’s Day la părinți cu juniori?
De unde această curiozitate?
La noi s-a produs o oareșce chimie, iar rutina zilnică a fost detronată, aproape din greșeală.
Păi Cealaltă Jumătate mai Bună a renunțat să mai meargă la yoga, ca în fiecare seară de joi, pe motiv că tot Bucureștiul e blocat. Nu din alt motiv, da?
Să zicem totuși că astrele s-au așezat destul de bine, iar intenția, bănuiesc, exista de la prima ora a dimineții.
El presupunea că cei care au blocat capitala erau ăștia de n-au familii și se duc să înfulece și să deguste vinuri fine prin restaurante tapițate cu gust.
Ahhh. Amintiri.
Așa că, cel puțin pentru mine, seara s-a terminat foarte bine.
Contrar rutinei obișnuite, el a venit mai repede, la pachet cu o sticlă de vin.
Am scos mazărea cu quinoa din frigider. Am mâncat sănătos ca doi părinți cuminți care cunosc valoarea unei mese pline de nutrienți. Apoi ne-am pus pe depănat viața, pe planificat concedii și, inevitabilul, pe planificat cheltuieli, adică viitorul nostru din vară. Viitorul sună bine atunci când e armonie în familie. Iar armonia se mențile cu un ton al vocii familiar, cu blândețe, cu zâmbete.
Armonia se citește cel mai bine în priviri și în palme. Important e să mai prinzi momentul din când în când, căci acesta fugeeeee, mâncând pământul. Deci e de profitat atunci când apare. 
Așa că, în această seară specială pentru alții, am profitat și noi, părintește, de semnificația ei, în bucătărie, la un pahar de vin și o porție de mazăre.
Valentine’s Day la părinți poate căpăta note puțin diferite de la vârstă la vârstă.
Însă nu am exagerat, căci Cea Mai Iubită Pământeancă a Universului Nostru a ajuns la vârsta la care ne spune “să nu ne mai pupăm; iiii”.
Seara s-a terminat pe ritm de povești terapeutice pentru Fina Balerină și adrenalină pentru mine. Citesc memoriile creatorului Nike, Shoe Dog/ Phil Knight.
Recomand din suflet. Cartea este scrisă cu un umor fin agreabil. Dacă citești Mame Nebune, o să iubești cartea asta.
La voi cum s-a terminat seara?

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Iubitule, răspunde la telefon, te rog, oriunde, oricând!!!

Iubitule, știu cât mă iubești, știu cât ești de dependent de vocea mea;

… de râsul meu nici nu mai amintesc, căci toată lumea știe asta încă din liceu, de când ne cunoaștem;

… de picioarele mele – mai ales când sunt epilate, lucru “mai răruț că-i mai drăguț” de când au apărut copiii;

… de toate gafele mele gastronomice care, până una alta, nu fac decât să te mențină în formă;

… de excesele mele rare-dese sau dese-rare;

… însă,

atunci când sun și a cincea oară după ce tu mi-ai închis deja de patru ori consecutiv, te rog, răspunde la telefon.

Dacă nu, răspunde cel puțin la unul dintre mesajele de pe wats-upp, messenger sau mesagerie. Sunt identice. Deci un răspuns e suficient.

Căci nu te caut cu vreun scop romantic.

Cu alte cuvinte, nu-mi închide în ideea că mă vei suna peste vreo oră, când ai timp să stăm la taclale, neîntrerupți, să depănăm eternitatea.

Mă interesează mica analiză pe care trebuia să o faci de dimineață. Atât.

A făcut? Era normal? …știi rutina. Nu-i prima oară.

Ți se pare puțin lucru să știu fix în secunda aceea dacă Marele Blond a avut scaun normal în ultimele ore? Și nu mă refer la scaunul de șezut! Știi la care mă refer, da?

Eu nu apucasem să verific acest amănunt esențial al zilei, pentru că a trebuit să zbor spre școala Finei Balerine.

Cel mic, dacă ți-a rămas în grijă, să știi că vine la pachet cu tot cu căcuță, bube, muci și altele specifice vârstei. Tu trebuie să iei aminte și să anunți mama responsabilă, panicoasă, nebună. Adică pe mine.

Știu că ești în ședințe importante, dar știi ce?

Cred că știi. Nu mai zic.

 

Deci, răspunde la telefon

Te rog scuza-te în fața partenerilor japonezi, austrieci, americani sau ce altceva or mai fi, ieși afară din birou și răspunde apelului de 3 secunde. Fă asta, te rog, pentru liniștea în familie.

Răspunde la telefon și lasă romantismul pentru când vom mai prinde zile cu copiii la bunici.

Uite, suntem deja la final de februarie. Mai e puțin până în vară și vine vacanța mare, când mai merg și ei în tabere și la bunici. Ce mai înseamnă 3 luni pentru noi? (Astea-s glume între părinți:)) )

Telefoanele scurte dau cu pace în familie, vorba reclamei la nu mai știu ce apă.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

,

Copii la opționale și pregătirea pentru maraton

În urmă cu ani, când grăbeam pasul fin înfășat într-un pantof elegant, era imposibil să nu observ vreo doi bărbați uitându-se admirativ. Părul perfect se unduia sub palele ușoare de vânt, în urma mea se simțea parfumul perfect dozat.
Domni bine crescuți îmi făceau loc zâmbind, mai că voiau să îmi ofere o mână de ajutor pentru orice destinație aș fi avut.

Însă ieri acel spectacol a fost înlocuit cu … altceva.

Ieri aveam două obiective importante, mai importante decât orice tren către mare sau client care m-ar fi motivat să risc vreo entorsă, în urmă cu ani, alergând pe 7 centimetri de toc, cât purtam pe vremea aceea.
Aveam copii la opționale după o schemă complicată. 
Marele Blond avea Aikido de la 16:00 la 17:30, iar Fina Balerină avea balet de la 17:30 sharp. Chiar dacă locațiile sunt apropiate, am înțeles din prima că îmi este imposibil să mă mișc în timp util. De ce? Am mai scris pe aici despre timp, când, de exemplu, ai 3 copii în mașină.
Așa că în schemă a intervenit un bunic.
Acel bunic preia juniorul și se ocupă de ora lui de Aikido.
Astfel, eu am un timp special cu Fina Balerină, bașca mă pot asigura că aceasta ajunge la timp la balet.
Toate bune și frumoase, doar că, de data aceasta, bunicul a primit un telefon urgent și n-a mai putut sta după Marele Blond.

La 17:14, când am aflat, marea schemă s-a complicat 

După ce am plasat primul copil la balet, a trebuit să alerg, așa cum doar o mamă poate, pentru a ajunge după Celălalt Cel Mai Iubit Pământean al Noului Meu Univers, trei străzi maaaaari mai încolo.
Spre deosebire de episodul descris mai sus, acum aspectul meu era cu totul altul.
Picioarele mele, care se resimt după două sarcini, erau ușor țepene, respiram ca o apucată aerul rece, iar părul … Părul mi se desprinsese din coama de cal și mi se răvășise pe toată fața.
De data asta nu observam bărbați uitându-se admirativ, ci șoferi speriați că o nebună se apropie în goană de marginea străzii. Se opreau ei, mă opream și eu, blocam două străduțe.
Cred că înțelegeți perfect.
În mintea mea era doar fățuca perfectă de 5,2 ani, buze groase tremurânde de teama că este abandonat în locul din care toți părinții vin și îi culeg colegii, numai mama lui nu.
Abandon!
Deja mă gândeam că peste ani, întâmplarea va face subiectul unei ședințe de psihoterapie, în care el își destăinuie traumele copilariei. 
Un claxon, din nou, mă face să tresar.
ASTA-I STRADA? NUUUU!! Parca erau apropiate!!
După alte câteva minute de vreo 120 de secunde fiecare, intru cu plămânii varză la cursul juniorului.
Alți părinți, cei responsabili despre care tot citesc, tocmai ieșeau.
Hai că nu-i așa de groasă. În două ședințe de psihoterapie, viitorul adult va fi ca nou. A scăpat ca prin urechile acului.
L-am rugat pe Sensei să îmi ierte întârzierea. Reacția lui a fost una neașteptată. Se pare că există soluții la care el s-a gândit deja, în cazul în care vreun părinte mai face boacăne. Nu oi fi fost eu chiar prima. Departe de a fi ultima.

Deci, copii la opționale

Marele Blond era foarte calm. Râdea împreună cu ceilalți copii, era pus pe șotii. Perfect. Psihoterapeutul lui nu va ști de episodul acesta, care se pare, a fost traumatizant doar pentru mine.
Concluzie: în timp, cu toții alergam altfel, pentru că în timp, altele ne sunt prioritățile. 
PS: Cam același lucru se întâmplă uneori si cu condusul.
Cealaltă Jumătate Mai Bună conduce ca și cum a luat carnetul acum, dintr-un anumit punct de vedere. Nu a depășit niciodată viteza legală. Este, de departe, cel mai bun și safe conducător auto din câți cunosc.
Însă când mi s-a rupt apa într-o seară de mai, și când a simțit contracția pe care eu o trăiam chiar lângă el, pe scaunul din dreapta, a apăsat pedala accelerației de era să găurească mașina.
Vă garantez, și bărbații simt contracțiile.
Dar asta într-un articol viitor.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Personalitatea și îmbrăcămintea de la 20 de ani

Un fior rece mi-a activat puful de pe șira spinării. M-am gândit că sunt în fața unei excepții, însă nu. E o nouă modă printre cei tineri, adică foarte tineri.

Am zărit fix acolo, unde Bucureștiul geme de tinerețe și zâmbete de 20 de ani, buzunare întoarse pe dos de lipsa banilor, sau nu, și cărți subsuoară – zona Romană, ASE; am zărit glezne goale.

Stați așa, că vă explic imediat. E de bine.

Vă mai aduceți aminte îmbrăcămintea aceea ușor unică și în trend cu moda străzii, pe care o purtați la 20 de ani?

Aceea de nu conta să își facă datoria supremă de haină? Conta datoria supremă de a-ți sublinia Eu-l interior, personalitatea. Pfff. Evident!

Datorită acestor doi factori, personalitatea și decența până una alta, am purtat geci scurte care țineau mai mult frig decât cald, pantofi superbi și incomozi, mult rimel, nu purtam căciulă și ocazional nici fular.

Cam asta am văzut eu azi, dar într-o altă formă.

Cetățeanul foarte tânăr, acela de 20 și puțin de ani, în 2019, poartă cam așa: o pereche de pantaloni deasupra gleznei și o pereche de ghete scurte. Glezna e lăsată la vedere.

De ce este totul scurt? De ce nu cu șosete mai lungi? Acestea sunt întrebări care și pe mine m-ar fi plictisit în urmă cu ani.

Priveam acest tablou stradal, ocrotită de căldura gecii și a eșarfei groase din jurul gâtului.

Dar ce m-a înfiorat pe mine, de fapt?

Afară-i iarnă. E adevărat că suntem pe plus în termometre, însă eu resimt frigul.

Și iaca’șa mi-am dat seama că am ajuns la vârsta ‘ceea despre care tot vorbea mama odată:

– Diana, mai ia-ți ceva pe tine, măi mami! E frig afară! Tu cu gâtul ăla gol …

Dragă mami, 15 ani și două sarcini mai târziu, sunt în sfârșit de acord cu tine. 100%.

Astăzi am zâmbit mult datorită lor

Mi-i imaginam închizând ușa în urma lor, după o privire fugară în oglinda din hol. Îmbrăcăminte după personalitate și zâmbet după încredere.

Copiii aceștia cu glezne goale sunt viitorii doctori, judecători, directori de creație, PR, organizatori de evenimente și politicieni. Și le va șade tare bine atât în teniși, cât și în costum.

Am mai spus-o: am mare încredere în aceste noi generații.

 

Iar acum, pe mine mă scuzați. Mă duc la farmacie după Tonsilotren, căci gâtul meu deja rablagit, se resimte după o plimbare lungă printr-un București tânăr și superb.

 

În final vă las mărturia confirmării celor spuse mai sus. Sunt făcute de un creativ român care face o super treabă la o mare agenție de publicitate din Italia.

Decât să fii clișeu, mai bine follower 🙂

 

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

,

Am și eu un hashtag: #MomenteBuneCuMameNebune

Nu știi ce-i acela #?

Afli imediat.

Nici eu nu știam, până de curând. Ideea era să adaug expresia aceasta, adică #momentebunecumamenebune la toate postările de pe Facebook, cele care nu aveau în spate articol pe blog.

În felul acesta, toate aveau un numitor comun.

Scopul:

Dacă dai search pe pagina de Facebook a Mame Nebune după acesta, le găsești pe toate. Nu te trimit pe blog așa cum se întâmplă în cazul articolelor, așa că ai pe o singură pagină posturi nebune cu Mame Nebune.

Cât de nebun sună treabă aceasta, nu?

Însă există o semiproblemă. Uit mereu să-l adaug.

Presimt că lecitina pe care, la rândul său, uit să o iau are o oarecare implicare. Încă sunt în căutare de soluții la treaba asta. Prin urmare, de multe ori editez postul la câteva ore și adaug și veriga lipsă. Deci pentru cei care până acum nu au observat #momentebunecumamenebune, search pe pagina de Facebook a blogului și poate lăsați și un review/rating.

Mulțumeeeeesc.

Cum vine treaba asta, că acum vă trimit înapoi pe pagina de Facebook a blogului. De obicei este invers.

 

Vezi și Cele mai citit articole pe Mame Nebune, în 2018

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

În lume există Certitudini și Probabilități

Dacă în anii premergători maternității simțeam că-s înconjurată doar de certitudini, când am devenit părinte totul a suferit o mare schimbare.

Cunoașteți oare vorba ‘ceea: “Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”? Cam așa și cu mine/cu noi. Păi, cum? Păi, cam așa.

Deci, certitudini și probabilități:

Certitudine: După noaptea asta fantastică, vine o zi în care voi rezista în picioare încă 16 ore neclintită de pe piedestalul responsabilităților de la 20 de ani. Yesss.

Probabilitate: Daca trec de seara asta cu termometrul 37 grade Celsius, probabil că mâine tot alarmez pediatrul. Daca a fost aruncată vreo bomba chimică cu muci și eu nu știu?

 

Certitudine: Răceala aceasta, deși nesuferită, va trece până în weekend, când am planuri la mare.
Probabilitate: Chiar dacă Cel Mai Iubit Pământean al Noului Meu Univers nu va mai avea acești trei muci, probabil voi pune în temă mamele care vin cu juniori sub trei ani la petrecere.

 

Certitudine: Seara se va termina cu eterna mea baie cu sare de baie, paharul de vin roze și cărțile nebune.
Probabilitate: Mai e mult până se termină seara asta?!?! Dă, Doamne, să ajung odată în pat. Baie? Mâine sau în weekend.

 

Certitudine: Zilele de luni până vineri încep toate în același stil, la aceeași oră, cu aceeași veșincă ceașcă amăruie de cafea. Yami.
Probabilitate: Ziua poate începe la 7 dimineața, cum poate la fel de bine să înceapă la 12 noapte. Totul depinde de noul ceas deșteptător: Cel Mai Iubit Pământean al Noului Meu Univers.

 

Momente dulci de intimitate.
Certitudine: Evident.
Probabilitate: Probabil că și azi voi adormi strâmbă pe jos. Probabil că iubitul soț va adormi, și el, aproape îmbrăcat în drum spre dormitorul nupțial, cuibușorul nostru de nebuni …adică fostul… pardon, viitorul.

 

Certitudine: Evident că voi mânca în oraș.
Probabilitate: Probabil că ăștia pun o grămadă de Knorr și alte nebunii în mâncăruri, deci mâncarea de acasă e cea mai sigură.

Și doar câteva probabilități și certitudini:

Probabilitate: Dacă nu mă va suna până la ora șase, astăzi, probabil îl voi face să sufere.
Certitudine: Daca nu vine până număr la 10 cu scutece, suzetă, pompă de muls, un borcan mare de ciocolată și înghețată, DIVORȚEZ!

 

Probabilitate: Probabil va fi cel mai tare concediu de până acum.
Certitudine: Cu siguranță nimic nu mai e din ce a fost :))).

 

Cu siguranță nimic nu este așa cum credeam sau visam că va fi, însă, cu certitudine exista acolo cineva care nu degeaba a așezat lucrurile în felul acesta.
Adică mai întâi sunt certitudinile tinereții, ca mai apoi să urmeze probabilitățile vieții de părinte.
Este bine.
De la generație la generație, lucrurile sunt făcute mai bine, mai acătării.
Depinde de noi și de multele ajutoare pe care le putem chema: soț, iubit, bunici, prieteni, bonă, menajeră, mătuși, toți prezenți în a oferi un ajutor cât de mic. Nu toți odată, căci cine poate fi atât de norocos?

Vise plăcute.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Circuitul ADN ului în natură, adică de la părinți la copii

Cred că secretul unei căsnicii armonioase constă atât în punctele comune dintre cei doi locatari ai cuplului, cât mai ales, în diferențele care vin să completeze “ce celălalt nu are”.

Acum, serios, probabil ți-ar conveni să ai o jumătate ordonată, dacă tu ești ordonat de fel însă, îți promit că te-ai plictisi de moarte peste 10 ani.

La mine acasă, este apreciată atât doza de echilibru cât și cea de dezechilibru de la celălalt.

Copiii noștri perfecți, fara nici un dar și poate, ne-au moștenit. Evident că au și ei particularitățile specifice, însă ADN ul meu s-a lipit mai mult de unul, iar celălalt ADN s-a lipit de celălalt copil, într-o proporție covârșitoare.

Astfel, avem unul care se lovește constant, cade, intră în pereți, strică mai tot ce găsește pentru că îl macină ispita, râde și îmbrățișează până și pomii.

Celălalt e meticulos, atent și răbdător ca un doctor care întreprinde studii pe 10 ani (jur!!!), PERFECȚIONIST până dincolo de tatăl perfecționiștilor. Presimt o adolescență cel puțin interesantă.

ADN ul moștenit de la celălalt părinte

Iar când copilul acela mega atent se întâlnește cu părintele acela care mereu scapă o picătură de cafea pe bluză, care face gafe atât de absurde încât un zâmbet și o glumă sunt suficiente pentru a întrema situația, apare următorul scenariu:

– Mami, uite, un țurțure perfect! Ah s-a spart, se intristeaza Fina Balerină, 6,8 ani.

După vreo 5 țurțuri imperfecți – natura, bat-o vina, face și ea ce poate – ea este mândra deținătoare a unui țurțure perfect.

Cică. După mine, și ceilalți erau fix la fel, dar evident că eu greșeam. Așa că tac și o aprob.

Pentru că ne apropiam de casă, mă ofer să îi țin eu țurțuroiul, pentru ca ea să deschidă ușa, să cheme lift, conform tradiției.

Răspunsul ei însă, m-a lăsat stană de piatră:

– Mami, nu ți-l dau. Tu nu ești SUFICIENT de atentă.

Whaaaaaat!

Așa-i.

Ok.

Și uite de ce e bine să faci doi copii!

 

Eu încă mă simt foarte bine cu mine, chiar și după atâția ani.

Și vai, serios, îmi place maximum să fiu eu. Ce tare ar fi să existe mai multi ca mine!

Plus că Cealaltă Jumătate Mai Bună n-ar supraviețui fără mine. S-ar apuca de escaladat pereții albi ai micului apartament, înfuriat de plictiseală.

Tabere

E simpatic atunci când fac tabără comună cu Marele Blond de 5,2 ani.

El de mult nu mai plânge la fiecare căzătura, așa cum nici pe mine nu mă mai deranjează colturile îndoite de la agende, îmbrăcămintea sifonată sau cum arată mâncarea în farfurie. Până la urmă, nu ajunge tot în stomac?

 

Și uite cum ea, la cei 36 de ani pe care îi are, îmi servește lecția de maturitate. A pardon, e invers. Ea are aproape 7 iar eu 36.

Concluzie: da, ADN ul circulă în familie așa cum apa circulă în natură. Se reîntoarece sub o altă formă și sub un alt chip. Ești pregătită :)?

 

Viața nu-i perfectă. Profită de clipă.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză