Neobișnuița de a fi recunoscătoare

Când eram mică, eram și oleacă superstițioasă, ca românu’.
Însă înainte de a fi recunoscătoare, in primul rand trebuia să-mi recunosc că ceva bun se întâmplase. Astfel, trăiam cu senzația – în mintea mea, senzatie deja verificată de câteva ori – că lucrurile dispar imediat cum validam acest proces simplu.
La ani distanță, număr în jurul meu o grămadă de exerciții de recunoștință în cadrul proceselor de dezvoltare personală. 
Diferența între cum privesc recunostinta acum versus atunci e remarcabilă. Noua perspectivă e … cea realistă.

Viața-i încărcată cu de toate, întocmai ca shaorma

Important este ca ansamblul evenimentelor pozitive, pe o perioadă suficient de lungă cât să fie relevantă, să iasă pe plus în fața celor negative.
Până și Otilia Mantelers spunea într-un articol faptul că, uneori în meseria de părinte, este important ca numărul momentelor plăcute să fie peste cele neplăcute.

Viața curge liniar. Poate de asta e greu să separ lucrurile.

Viața e un mix.
Nu bag de seama când s-a mai scurs o zi plina de zâmbete sau nezâmbete.
Copiii mei se iubesc incredibil.
Ăla micu’ îmi aruncă șugubatic că o iubește mai mult pe soră-sa decât pe mine. Eu mă fac că mă supăr. Cer iubire. El se face că mă iubește. Doar din datorie… așa, să nu rămân supărată.
Apare Cealaltă Jumătate mai Bună și-mi arată el toate iubirea, în fața Marelui Blond de 5,6 ani.
Însă exista și reversul medaliei.
Am parte și de zile în care nu știu pe unde să scot cămașa: copiii se ceartă, Cealaltă Jumătate mai Bună vine târziu acasă, busola mea e pierdută pe undeva. Nu apucăm să vorbim mai deloc. Bine că ne știm de ani și, cumva, simbiotic ne descurcăm.

Când recunoștința se intersectează cu ascultarea de sine

Cred că aceste exerciții de recunoștință au apărut organic din neputința de a vedea cu usurință partea plina a paharului.
De multe ori vedem doar lucrurile pe care nu apucam să le facem, cele pe care le facem prost, sau cele pe care nu apucăm niciodată să le facem. Relaxarea aceasta mentală care vine odată cu practicarea recunoștinței – căci sunt sigura, oricine are de ce anume sa fie recunoscătoare – creează o supapă de detensionare a instalației vechi.
Ce mai contează că n-ai apucat să cumperi avocado proaspăt. Uite ce bine le merge mămăliga si brânza.
Nu ai avut bani pentru cele un-catraliard-cinci-miliarde-de opționale? Ia uite ce fericiți vin de pe ulița satului, din parc sau după ce au realizat un slime din lipici.
Abia recent am realizat că ultimii 7 ani au fost atât de plini încât abia acum apuc să-mi trag sufletul și să spun: Copiii au crescut!
Yesssss, am scăpat de schimbat scutece, mănâncă singuri, vorbesc, gândesc, cer drepturi – chiar și dreptul la vacanță.
Știu că poate suna nasol, însă eu mă bucur că perioada aceea a trecut. Bebeluși de bebelușit voi mai întâlni pe parcursul vieții, însă ai mei au zburat, iar asta mă liniștește.

Însă, recunoștința asumată vine și cu o ascultare de sine la fel de asumată.

Pentru ce ești cu adevărat recunoscător?

Unde te afli acum?
Unde ai vrea să te afli?

Îți las mai jos un filmuleț în care călugărul budist Thich Nhat Hanh vorbește despre ceva mai important decât atât: ascultarea asumată – compassionate listening.

Despre recunoștință, numa’ de bine

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Cu fiecare minciună, rămânem datori adevărului

Stau la coadă și observ vânzătoarea nervoasă cum se răstește la clientul care nu și-a cântărit lămâile. Nici eu n-am știut că există cântar în acest mic magazin de la colț de stradă.
Stau în trafic și observ cum curge timpul, atât de valoros, doar pentru că două picături de ploaie au picat din cer.
Stau și mă urmăresc cum îmi ies din pepeni pentru că timpul nu mi-a ajuns să trimit și mailul acela.
Am ajuns la școala Finei Balerine. Nu știu cum. Probabil că traficul s-a fluidizat ca prin minune. Am bifat mecanic numărul meu de telefon din geam – staționez din nou pe locul de parcare al vreunui cetățean care plătește taxe pentru acesta. Am bifat și plierea oglinzii, încuiatul mașinii. Gândul îmi este tot la mailul acela.

Oare atunci când trăim prezentul nefiind prezenți nu se cheamă tot minciuna?

Între timp am afișat pe chip zâmbetul, tot mecanic, pe care îl adresez întotdeauna portarului. Îi sunt recunoscătoare. Jobul lui e simplu – portar la școala Finei Balerine, însă face ceva magic: Dă binețe și ureaza tuturor o zi/ după amiază / seară frumoasă, în funcție de programul care-ți permite să aduci sau să iei copilul de la școala. Binețea lui e contagioasă.
Oare el cum ar întâmpina vânzătoarea de la magazin, dacă nu și-ar fi cântărit usturoiul? Pardon. Lămâile.

Cu fiecare minciună …

În drum spre Marele Blond, o întreb pe prințesă, tot mecanic, cum a fost. Întotdeauna primesc același răspuns: “Frumos.” Întotdeauna o întreb mai departe: “Si ce ați făcut? X? Y?” Îmi oferă câteva detalii.
Nu o ascult cu adevărat.
Suntem deja în mașină și radioul a pornit automat la contactul cheii. Nu știu dacă nu o aud de la radio sau de la gândurile de care n-am reușit să mă eliberez.
După alte câteva minute lungi, ni se alătură și micul bărbățel. El e ca portarul Balerinei: întotdeauna zâmbește. El sigur are starea asta încă neimpusă, nu ca mine acum. Așa e el. Se mai numește sinceritate de copil.
După alte câteva minute prin trafic, sunt pregătită să le defrișez cerințele, să le trec prin filtrul rațiunii portofelului. Vor înghețată. Apoi vor să vadă Aladin. Filmul.
În capul meu sunt calculele rațiunii. Deci urmează să plecăm în concediu, așadar trebuie să fac ultimele cumpărături: pălării, pijamale de vară, sandale, excursia de o zi încă e neachitată, iar mailul acela…omul ăla se baza pe mine.
Brusc realizez, din nou, că acasă, nu am nimic prin frigider. Deci trebuie să ne oprim pentru o mică aprovizionare. Cu două mâini pline de Cei Mai Iubiți Pământeni ai Întregului meu Univers portofelul îmi este amenințat grav.

Ei vor atenția și iubirea mea,

iar dacă inocența lor traduce totul în înghețată, atunci, cum să îi refuz eu acum? Funcționez 50% așa că înghețata pare o variantă bună. Accept trocul. Nu-s în stare de altceva azi.
Iar mă mint, spunându-mi că sunt un părinte bun, în fapt, sunt unul care vrea să scape ieftin și fentează prezentul.
Ajung acasă și îi rog să stea lângă mine cât gătesc. Ei aleg să se joace singuri. Ufff. Au crescut. Au o simbioză de care sunt foarte mândră. Măcar am luxul de a mă gândi ce să fac mai departe cu mailul…
Îmi vine o idee după ce pun o oală pe foc. Dau un telefon. Observ imediat că oala de pe foc e goală. Ups. Iar mă mint singură spunându-mi că pot face șapte lucruri dintr-o dată.
Cum era emisiunea aceea? De 3 ori femeie? Văi, și câte ediții au existat!
Oare cum reușea mama?
Bine, îmi spun, voi continua totul după ce adorm copiii. Pffff.

Altă minciuna, căci …

Cad lată în pat.
Stau la pândă să adoarmă Fina Belerina. Eu am de lucru. Însă ea are chef de făcut drumurile de seara: ba îi e sete pentru a șaptea oară, ba vrea la baie, ba nu s-a spălat pe dinți. “Spălatul pe dinți e musai. Fugi.”
Ajunge lângă mine și vrea să citim. Citim puțin. Eu din cartea mea, ea dintr-a ei.
Doamne cât am așteptat momentul ăsta.
Își schimbă cartea de vreo 3 ori. Tot nu-i place. Măcar a bifat 3 rânduri.
Stingem lumina. Yesssss. Nu se mai poate întâmpla nimic. Corect. Asta pentru că adorm înaintea ei.

Mă trezesc înfrântă

Gândul îmi zboară fără voia mea la vânzătoarea de ieri. Oare ei îi ajunge timpul?
Oare ce ascundea tonul ei sarcastic din spatele întrebării tăioase?
Oare câți soferi nervoși au promis copilului că vin mai repede astăzi și uite, o .. doamna – să nu-i spună tută – nu vede că ăla din fața ei o lasă să treacă chiar dacă blochează juma’ de intersecție?
Ce se ascunde de fapt în spatele răspunsurilor tăioase, a claxoanelor nejustificate, a nevoii noastre de a face mereu totul perfect?
Ce înseamnă, de fapt, perfect? Cine ține socoteala? Adică: cine ține socoteala în afară de noi? Oare ce am vrea cu adevărat să facem? 
Oare știm ce transmitem către un necunoscut? Dar spre cei apropiați care probabil văd că suntem, însă de fapt nu suntem acolo?
Dar stai. Noi suntem adulții – un fel de Zei. Atlas poartă pe umeri bolta cerească. Noi de ce n-am putea?
Poate doar pentru ca viața e un dar prețios.
De ce să o irosim cu griji și probleme?
Nu mai bine ne reparăm noi, acceptandu-ne, apoi iubindu-ne? Pe urmă nu ne rămâne decât să “ne lăsăm crescuți” de copii.
Ei au ceva-ul ăla al lor de care noi am uitat.
Ni-l mai amintim citind, când avem noroc de o carte buna + timp.
Însă lângă ei, îl trăim.
Azi vreau să trăiesc fără datorii.
Azi vreau sa fiu ca Marele Blond – de 5,6 ani.
De azi înainte am un nou crez: vreau ca certitudinile inventate de adulți să fie învinse de inocența copiilor.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Festivalul Elementum. Clujul te invita cu toata familia + un concurs

Anca Dinu este PR-ul.

Iar dacă n-ar fi ea, nu s-ar mai povesti aici, pe Mame Nebune, despre Festivalul Elementum.

Umorul ei fin mi-a atras atenția, căci l-a dozat cu multă căldură de clujean. Așa că am rugat-o să-mi povestească mai multe despre acest prim festival din România, gândit special pentru copiii de toate vârstele și părinții lor.

Deci nu era suficient ca în Cluj să fie unul dintre cele mai mari festivărui de muzică electronică de pe la noi, acum vor să bifeze și zona de familie? Nooo, bineee.

Pe scurt:

Laser tag, ateliere de creație, (ne)conferințe, ateliere gastronomice, SALT CU PARAȘUTA (pfff), automodele, navomodele, aeromodele

Artiști:

DJ Project și Giulia, Ioana Ignat, Țapinarii, Teatrul de păpuși puck, Ministral Cluj și alții.

Când: chiar acum – 21-23 iunie

Iar eu am o invitație pentru un fericit câștigător.

Promisiunea lor:

Între 21 și 23 iunie 2019 ne întâlnim la Complex Lac Luncani cu toată familia, pentru a da viață primului festival din România gândit special pentru copiii de toate vârstele și părinții lor. Credem în puterea timpului petrecut în natură de a ne aduce împreună, iar scopul nostru este să oferim tuturor membrilor familiei momente de relaxare, distracție și conexiune.

Festivalul este construit în jurul unui concept în care oricine se poate regăsi, fărâmă cu fărâmă: Foc–Aer–Pământ–Apă–Suflet

Și pentru că ei pun mult accent pe statul în natură, cazarea este în camping :).

Festivalul Elementum

Festivalul Elementum

Puncte importante de știut:

CUIBUL MAMA & COPILUL:

Un loc special amenajat cu toate condițiile, unde mamele să poată avea grijă de puii lor și de ritualurile zilnice sanitare (mese pentru înfășat și îngrijirea copilului, facilități pentru pregătirea biberoanelor, chicinetă pentru prepararea pireurilor pentru bebeluși).

LINIA DE VACANȚĂ:

Un sistem de cărat bagaje, astfel încât participanții să se bucure de peisaj și să înceapă să exploreze zona imediat cum ajung, fără eforturi suplimentare.

CASA LUI MOȘ ENE:

O cladire pe teritoriul festivalului amenajată pentru somn, muzică ambientală, lumină redusă, beanbags, pături, pufuri.

CAMPING

Loc special amenajat pentru a acomoda corturi. Toalete, dușuri, charging point, coffee point, chill zone.

RESTAURANT & FOOD TRUCKS

Preparate internaționale cât și ciorbița de acasă. Zonă dulce și food court pentru cei mari și meniuri pentru cei mici.

PICIpit

Un loc special amenajat și sigur, cu personal specializat, unde copiii până în 3 ani se vor juca și vor explora în compania celor de vârsta lor.

BARURI ȘI COFFEE POINT

Nu au uitat nici de băuturile răcoritoare pentru adulți.

 

Ce zici? Ai vreun plan în weekendul acesta?

Concurs Festival Elememtum

Daca nu ai planuri, iar o miniexcursie te-ar tenta, iată ocazia perfectă.

Lasă un comentariu mai jos și poți câștiga acest bilet de familie: ai asigurată intrarea pe parcursul celo 3 zile, plus spațiu pentru cort, căci cazarea va fi în camping, după cum am spus mai sus.

Pachetul este disponibil pentru întreaga familie: părinți + copii:

 

Intrebarea concursului: Ești iubitor de camping sau hotel de 5 stele strălucitoare + all inclusive?

 

 

 

I hate you bilete la NEVERSEA

Păi bine măi, băieți și fete, ați organizat treaba asta cu donarea de sânge de vinerea aceasta, cu dare de mână la bilete la NEVERSEA pentru o zi la marele show de la mare, doar pentru o zi, doar pentru un singur cetățean aka un singur părinte? E nevoie de 2, știi?

Dacă va exista vreodată o petiție, voi semna: nu există și nu va exista niciodată singularul pentru părinte. Întotdeauna: părinți!

Ați uitat complet de faptul că există – și încă rezistă – oameni care, deși au copii, rezistă și există cu muzica electronică? Păi cum să doneze sânge în același timp?

Piata Victoriei, ’17-’18

Vreau să spun că până și în Piața Victoriei, când au fost ieșirile în stradă, ne-am sincronizat, când unul când altul, din datorie în fața a ceea ce credem. Singura dată când am ieșit în formula de 4, a fost când am ieșit oranizat alături de grădiniță și de toți părinții aferenti!

Cum crezi că ar putea doi părinți dedicați să doneze sânge pentru un amărât de bilet, într-o singură zi?

Nu există așa ceva!

Mai ales vineri, în ultima zi de școală/ gradi când sunt programate 3 serbări aproape simultan.

Rușinea e de partea mea. Am ratat ultima petrecere, de la școala Finei Balerine, 7,1 ani. Însă am bifat serbarea Marelui Blond, 5,6 ani și baletul EI de la Excelsior, pentru spectacolul de balet. Ea este, într-adevăr, o adevărată viitoare balerină sensibilă și plină de vulnerabilităti.

Păi, hai să-ți explic:

Ne-am luat abonament la UNTOLD – fără cazare momentan; dacă aveți idei, vă rog, share mai jos.
Deh, funi declarați Armin, însă nu mai avem buget pentru Neversea.

Știi ce de?

Pentru că o grădiniță particulară + o școală la fel de particulară nu ne permit.

Nu ne plângem. Donam sânge, însă dintr-o singură venă. A doua venă a stat prezentă la două serbări.

Așa că, vă rog eu, o mamă extrem de (NE)bună, dar în parametri extrem de bine dozați, restructurați strategia pentru 2020, că așa nu se mai poate!

PS: dacă se poate și dacă citiți acest mesaj, vă rog să-l strângeți și pe Timmy Trompet anul viitor la Neversea, pentru că sunt mare fun. Poate nu contează. Eu sper să conteze. Voi, ce ziceți … ?

Anul viitor aș vrea să bifez și un bronz superb la festival, iar Clujul nu mă avantajează; tot marea, bat-o vina.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

 

Curajul de a fi vulnerabil

Era pentru a doua oara cand o intalneam, insa abia acum imi atrasese atentia, la cei 14-15 ani ai sai.

Am intrebat-o ceva, orice, din politetea cirsumstantelor, stiti cum este. Abia de data aceasta, magnetismul ei m-a prins. Rau. Nu era frumusetea rapitoare: o barbie perfect dozata, ochi patrunzatori, voce de povestitor dincolo de timpurile noastre prea umane.

Poate va imaginati ce piele de gaina am simtit cand mi-a spus ca, in opinia ei, vocea ii creaza un mare dezavantaj.

– Cum, i-am raspuns zambind? OK! Cred ca inteleg putin, insa ce ar fi sa creezi din acest dezavataj, un avantaj?

 

Fina mea Balerina, eu si atatea alte femei …

Imi aduc aminte discutiile pe care le purtam cu prietenele mele. Ne incurajam si ne sustineam reciproc foarte mult. Avantul tineretii ne sufla in aripi pana la proba contrarie.

Am crescut fiind incurajata ca sunt perfecta.

Eticheta de pe bluza mea scria: bla, bla, Perfecta, bla, bla

De fapt, mai toti aveam aceeasi eticheta in piept.

Tindeam catre perfectiune si stiam ca, intr-un fel sau altul, voi ajunge sa fac lucruri marete. Se cheama ca aveam asteptari mari de la mine.

Mai departe, viata si-a urmat cursul sau firesc si a ajuns sa ma sifoneze, spun eu, de mai multe ori decat era cazul pentru a intelege lectia.

Asa am aflat ca am si parti mai putin bune. Parti pe care era bine sa le lucrez. In ordine pentru a le lucra insa, trebuia sa le descopar. Mai precis, sa mi le recunosc.

In cazul meu, era sfiala, rezerva sau, mai simplu, timiditatea

Sfiala aka lipsa mea fizica de la anumite evenimente – fie evenimente prea mari sau chiar sedinte restranse – imi crea mereu angoasa. Imi repetam de mii de ori, pe puncte, tot ce urma sa rostesc. Degeaba. Mereu aparea neprevazutul, iar in fata neprevazutului eu ma conformam … tacand.

Asa am inceput sa ma sustrag din anumite situatii care ma asezau in posturi deja cunoscute, deloc flatante pentru egoul meu.

Mi s-a intamplat sa organizez interviuri la care nimeni nu visa, iar eu nu am putut sa fiu fizic de fata.

Mi s-a intamplat chiar sa organizez un intreg eveniment – formatie, masa, presa – si sa nu fiu in stare sa rostesc doua cuvinte catre persoanele care venisera acolo doar si numai la apelul meu.

Atunci dadeam vina pe altii, pe sansa sau, cel mai grav, dadeam in mine. Se mai cheama si autoflagelare.

Intre timp, iata, am devenit mama

Nu as fi banuit nici intr-o mie de vieti faptul ca binele copiilor, dorinta suprema a oricarei mame, depinde fix de binele acesteia.

Sufeream datorita vulnerabilitatii mele. Inca sufar.

Mai mult, depistam imediat aceasta vulnerabilitate – inca o fac – in comportamentul Finei mele Balerine de 7,1 ani. Incercam sa o corectez prin metode invechite si ineficiente, ca orice alt parinte. Cum era de asteptat, nu am obtinut nici un rezultat.

In ordine pentru a-mi schimba copilul am fost nevoita sa ma schimb eu.

Astfel, am inceput sa sap adanc in mine. Inevitabil, mi-am descoperit toate vulnerabilitatile. Inevitabil, am ajuns la concluzia ca singura sansa in a le depasi si a nu ma lasa controtala de acestea este:

1. sa incetez sa-mi gasesc scuze externe;

2. sa accept faptul ca exista si alta cale. Mai departe, trebuia sa-mi dau voie sa o descopar. Intr-o prima faza, am reusit doar cu ajutor extern – coaching si chiar uleiuri esentiale, dar si altele (in cazul meu au functionat; nu dati cu pietre)

3. sa ies din zona de confort si sa ma asez fix in situatiile care-mi creau angoasa.

Asa am inteles faptul ca actionam dupa acele tipare doar pentru a capata o stare de siguranta. In fapt, aceasta siguranta era falsa.

Asadar, am decis sa le iau in plin avant

Nu vreti sa stiti cum am fost la primul eveniment Mami Next Level, cand am fost nevoita sa vorbesc in fata a doar 20 de persoane.

Vocea mi-a tremurat mai ceva ca frecventa unui radio in vremea razboiului. Cu toate acestea, imi repetasem discursul, constant, ore in sir, in ultimele 3 zile. Ultima repetitie fusese chiar in baia Ceainariei, unde a avut loc evenimentul J.

Dam. De asta a fost ocupata baia 40 de minute inainte de inceperea evenimentului. Ma scuzati.

In timp am descoperit ce poata sa zaca dincolo de natura aceea naimblanzita.

Dincolo de inchistarea refuzului meu se afla cel mai de pret bun pe care puteam sa il posed: o vulnerabilitate exersata in atatia ani. Iar vulnerabilitatea dozata imi permite sa-mi trasmit mesajul, catre tine si catre ceilalti.

Mai mult de atat, vulnerabilitatea aceasta ma ajuta sa imi castig o paine, caci jobul meu implica fix comunicarea.

Curajul de a fi vulnerabil

Copila aceea de 14-15 ani, despre care va povesteam la inceput, m-a facut sa realizez ca noi toti umblam cu vulnerabilitatile atarnate de noi. Faptul ca nu le recunoaste si pozam in cocosi, nu inseamna decat ca, doar poate, inca nu am devenit parinti J sau poate suntem parinti de prea putin timp.

Cred ca in ordine sa ne educam copiii, suntem nevoiti sa ne educam pe noi insine.

Exista aceasta boala a societatii in care adultii “pozeaza” in anumte personaje, ca intr-o piesa de teatru.

“Nu fac X pentru ca … (minciuna)”

“Nu merg la Y pentru ca … (minciuna)”

“Ma enerveaza Z pentru ca … (minciuna)”

In nici un caz nu este rea vointa. In sinea mea cred ca este doar o educatie primita constant, cu cele mai bune intentii, necesara atunci.

Antidotul consta in indrazneala, de neimaginat, (pfff) de a face lucrurile altfel, chiar pe dos.

Sunt sigura ca suntem pe drumul cel bun. Vad din ce in ce mai multi oameni deschisi spre a incerca orice experienta care mai dezvaluie o latura ascunsa a propriei personalitati.

Vrem copii liberi si autentici.

Noi ne-am descoperit parinti. Am descoperit ca dincolo de a-i asigura copilului o casa, o masa, o scoala buna, suntem datori in a le oferi libertatea de a fi. Doar de a fi ei.

 

Indiferent ce varsta ai, draga cititorule, te indemn, cu prietenie, sa fii vulnerabil.

PS: un fan nebun mi-a dat studiul asta DET despre vulnerabilitate

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare