Festivalul Elementum. Clujul te invita cu toata familia + un concurs

Anca Dinu este PR-ul.

Iar dacă n-ar fi ea, nu s-ar mai povesti aici, pe Mame Nebune, despre Festivalul Elementum.

Umorul ei fin mi-a atras atenția, căci l-a dozat cu multă căldură de clujean. Așa că am rugat-o să-mi povestească mai multe despre acest prim festival din România, gândit special pentru copiii de toate vârstele și părinții lor.

Deci nu era suficient ca în Cluj să fie unul dintre cele mai mari festivărui de muzică electronică de pe la noi, acum vor să bifeze și zona de familie? Nooo, bineee.

Pe scurt:

Laser tag, ateliere de creație, (ne)conferințe, ateliere gastronomice, SALT CU PARAȘUTA (pfff), automodele, navomodele, aeromodele

Artiști:

DJ Project și Giulia, Ioana Ignat, Țapinarii, Teatrul de păpuși puck, Ministral Cluj și alții.

Când: chiar acum – 21-23 iunie

Iar eu am o invitație pentru un fericit câștigător.

Promisiunea lor:

Între 21 și 23 iunie 2019 ne întâlnim la Complex Lac Luncani cu toată familia, pentru a da viață primului festival din România gândit special pentru copiii de toate vârstele și părinții lor. Credem în puterea timpului petrecut în natură de a ne aduce împreună, iar scopul nostru este să oferim tuturor membrilor familiei momente de relaxare, distracție și conexiune.

Festivalul este construit în jurul unui concept în care oricine se poate regăsi, fărâmă cu fărâmă: Foc–Aer–Pământ–Apă–Suflet

Și pentru că ei pun mult accent pe statul în natură, cazarea este în camping :).

Festivalul Elementum

Festivalul Elementum

Puncte importante de știut:

CUIBUL MAMA & COPILUL:

Un loc special amenajat cu toate condițiile, unde mamele să poată avea grijă de puii lor și de ritualurile zilnice sanitare (mese pentru înfășat și îngrijirea copilului, facilități pentru pregătirea biberoanelor, chicinetă pentru prepararea pireurilor pentru bebeluși).

LINIA DE VACANȚĂ:

Un sistem de cărat bagaje, astfel încât participanții să se bucure de peisaj și să înceapă să exploreze zona imediat cum ajung, fără eforturi suplimentare.

CASA LUI MOȘ ENE:

O cladire pe teritoriul festivalului amenajată pentru somn, muzică ambientală, lumină redusă, beanbags, pături, pufuri.

CAMPING

Loc special amenajat pentru a acomoda corturi. Toalete, dușuri, charging point, coffee point, chill zone.

RESTAURANT & FOOD TRUCKS

Preparate internaționale cât și ciorbița de acasă. Zonă dulce și food court pentru cei mari și meniuri pentru cei mici.

PICIpit

Un loc special amenajat și sigur, cu personal specializat, unde copiii până în 3 ani se vor juca și vor explora în compania celor de vârsta lor.

BARURI ȘI COFFEE POINT

Nu au uitat nici de băuturile răcoritoare pentru adulți.

 

Ce zici? Ai vreun plan în weekendul acesta?

Concurs Festival Elememtum

Daca nu ai planuri, iar o miniexcursie te-ar tenta, iată ocazia perfectă.

Lasă un comentariu mai jos și poți câștiga acest bilet de familie: ai asigurată intrarea pe parcursul celo 3 zile, plus spațiu pentru cort, căci cazarea va fi în camping, după cum am spus mai sus.

Pachetul este disponibil pentru întreaga familie: părinți + copii:

 

Intrebarea concursului: Ești iubitor de camping sau hotel de 5 stele strălucitoare + all inclusive?