Care-s micile tale plăceri nevinovate?

Nu știu exact ce mi-a pus capac:

Oare să fie ciugulitul din prunele copiilor sau gurile de bere din berea desfăcută de pe biroul Celeilalte Jumătăți?

Sau: amândouă consumate cam în același timp?

 

Cum am ajuns să vă scriu despre lucruri atât de neimportante? Ohooo, stați să vedeți unde-i importanța.

Adevărata întrebare este: Cum am ajuns eu să combin prune cu bere, când de fapt sunt băutoare de vin și consumatoare de salate? Fructele nu prea au ce căuta în stomacul meu.

Nu judecați. Fiecare cu viciile lui.

Întâi, prioritățile:

Asta pentru că printre prioritățile mele se află pe rând: copiii, căminul, soțul, proiectele – adică responsabilitățile de acolo – familia prelungită, apoi mai intervin câteva chestii ușor insignifiante, după care, undeva în capul listei de lucruri mai puțin importante mă aflu și eu.

Așa procedăm multe dintre noi. Spun multe, da? În nici un caz nu toate.

Deci:

  1. Nu fi ca mine
  2. Dacă te bați cu pumnul în piept că te prioritizezi, fii sigură că nu te păcălești. Pune-ți câteva întrebări de bun simt:

Ia deschide frigiderul și servește-te cu un pahar de vin. Găsești sau apuci tot berea soțului. Măcar un Strongbow … ceva care să spele rușinea? Tot nimic? Dar căpșuni cu frișcă? Ups! Asta-i din altă viață :)))). Dar parcă ….ar mai merge 🙂.

Ia deschide dulapul de încălțăminte și numără: câte încălțări are copilul și câte ai tu?

Lasă că lui îi trebuie, iar ție nu prea.

Sinceritatea e singura monedă de conversie acceptată aici, da?

Câte opționale face copilul? si … Când ai luat tu masa în oraș cu fetele, ultima dată?

Deci da, eu sunt omul care nu se prioritizează decât în caz de “Doamne Ferește”, vorba lu’mama:

  • Că Doamne’ fereste, vine concediul și n-ai și tu un costum de baie decât ăla de acu’ 5 ani.
  • Doamne ferește, ai musafiri și n-ai un vin bun în casă!

O daaaaa. Doamne ajută de cât mai multi musafiri, ca sa vina si vinul!! Asta-i vorba mea, nu a mamei :)))).

 

Nu-mi explic nici acum cum găsesc bani pentru orice ar avea nevoie copiii, inclusiv pentru sisteme de învățământ private, stomatolog, homeopați de top – că doar nu ne jucăm cu sănătatea copiilor! Pff! – iar eu umblu cu:

  • “Las’ că merge și așa.
  • Hai să treacă și luna aceasta cu reduceri; că uite, copiii aveau musai nevoie de încă 5 tricouri, Fina Balerină de încă o pereche de balerini, geaca, salopeta asta va veni turnată în concediu.”

Stoooop!!!

Jur. Aproape că sunt o cauză pierdută.

 

Voiam o pălărie de soare pentru același concediu în care mândra mea va fi îmbrăcată ultimul răcnet, însă am găsit motivul perfect pentru a nu o lua: trebuia să ajung în altă parte fix atunci.

 

După ce am început să mă cunosc mi-am dat seama de tiparele prin care mă păcălesc singură.

Dacă era orice altceva pentru copil: o șosetă, un opțional, un stomatolog aș fi intrat și aș fi analizat problema.

Mai mult ca sigur aș fi scos portofelul.

Cam unde mi-ar zbura mintea, dacă mi-ar zbura …

  • Aș savura cocktailuri la prânz;
  • Iubesc vinul seara – o sticlă împărțită la doi;
  • Ador să citesc;
  • Ador să visez cu ochii deschiși;

…doar timp și/sau bani să am.

Aceasta-i scuza omniprezentă, însă, pentru ei găsesc mereu, atât bani cât și timp??

Cum? De ce îmi prioritizez atât de greu mici plăceri nevinovate?

Începusem să fac asta prin acele cocktailuri, vinuri, restaurante și concedii alese pe sprânceană, însă toate au sfârșit brutal când au apărut doi copii, unul după altul.

 

Statistica de la vin:

Aseară eram la vin cu încă două prietene, așa că ne-am permis sinceritatea de a răspunde liber la aceasta întrebare:

Pe ce loc te așezi când vine vorba despre simple plăceri nevinovate?

 

Ele mi-au recunoscut că nu s-au neglijat niciodată în fața copilului, pe motivul mentalității că pantofii aceștia superbi, mânca-i-ar mama de frumoși, dacă ar fi în garderoba lor, ci nu în vitrina aceea, ar aduce vreo gaură semnificativă în micile plăceri ale copilului.

Pe una dintre ele o cred 100%, pe cealaltă însă, 80%. Oricum eu sunt in alta parte a statisticii, foarte departe de ele.

 

Care-s – sau care erau – micile tale plăceri nevinovate?

De câte ori iei o sticlă de vin de pe raft, un cocktail, raport la numărul de kilograme de fructe din frapieră?

Mă scuzați. Voiam să spun … fructieră? O greșeală nevinovată. I se poate întâmpla oricui.

 

PS: în articolul acesta, doar arunc întrebarea, adică provocarea. În următoarele voi încerca să adaug continuarea pe măsura ștachetei ridicate.

PS2: sper că toată lumea SUNTEM de acord, ca niște oameni maturi și citiți, că un concediu alături de copii nu prea se compară cu un concediu fără copii. Nu neg importanța amândurora. Io doar subliniez diferențele colosale.

Sursa poza

Marele Blond în prima tabără la 5.6 ani. AAA!!!

Să fie foarte clar, la mijloc a fost vorba de o cantitate considerabilă de inconștiență maternă, nicidecum curaj.

Căci la început de vară, după ce Marele Blond a dat examenul de Aikido și l-am văzut un viitor bărbat ce ‘va să devină, mi-am zis mândră, că nu există ceva ce el nu poate face. Prin urmare, tabăra de Aikido de 6 zile, la munte, cu piscină, drumeții, foc de tabără și alte distracții mi s-a părut cea mai bună idee. Parcă aș fi vrut și eu să merg. Singură. Evident. Adică fără părinți.

Așa că aprobarea mea în această primă tabăra la 5.6 ani, alături de alți copii de vârsta lui – ce tot vorbesc eu, acolo? el este cel mai mic!!!!; cine m-a pus? ce m-a apucat? – a venit destul de ușor atunci, cu zâmbetul pe buze chiar.

Socoteala de la început de vară nu se potrivește cu realitatea de la mijlocul acesteia

­

Păi dacă eu fac yoga de 3 ani încheiați, iar acum o ard pe energii gen Theta Healing și cochetez cu un curs de sabie, de ce nu ar avea și mezinul parte, al doilea intrat pe lume dintre Cei Doi Cei Mai Iubiți Pământeni Ai Întregului Meu Univers, de o experiență extra?

M-am dezmeticit abia când am început să îi fac bagajul. Adică duminica aceasta.

I-am cumpărat creme de plajă, antițânțari, gustări, câteva sucuri naturale și fructe confiate.

Nu am găsit Soluția prin care mă pot transforma într-o Muscă pentru a fi în permanență pe umărul lui și nici walkie talkie prin care să îi spun la fiecare pas ce să facă. Măăăi, societatea modernă de azi, ce aștepți pentru a inventa aceste lucruri de bază pentru mamele nebune?!

Apoi mi-am dat seama că astea făceau parte din alt film, căci ideea de tabără tocmai în asta constă: în a nu fi mama lângă mezin și, deci independent și, deci … . O Doamne, ce poate să mai fie?!

Cred că duminică am dat cel puțin 100 de mesaje către Sensei. La un moment dat m-a sunat, sărmanul. Presimțirea mea a fost că m-a sunat pentru a râde oleacă de mama ZEN – panicată.

Sunt foarte multe lucruri pe care nu știam exact cum le va gestiona mezinul, în formula solo:

  1. Oare cum va ști să își cheltuiască banii? Adică, oare chiar are nevoie de bani?
  2. Oare cum se va îmbrăca? Din păcate, vremea se anunță destul de capricioasă.
  3. Cum va ști să își ia hanorac mai gros sau mai subțire?

De asortat culori, gen pantalonași – tricou, știu că nu poate fi vorba. Și oricât de superficial ți s-ar părea, pe el îl asortez mai mult decât pe Fină Balerină, care deja nu mă mai lăsa să intervin în alegerile ei fashion-iste.

Plecarea de luni dimineață, în prima tabără la 5.6 ani

Una peste alte, în dimineața de luni, oricâtă meditație făcusem cu o seară în urmă, tot eram dată peste cap. Nedormită, e puțin spus!

Nu știu exact de ce, însă bănuiesc faptul că și atunci când se va însura voi trăi ceva asemănător.

Chiar dacă va avea, cu siguranță, lângă el fata visurilor, tot voi avea o strânger de inimă. De ce? Asta îmi propusesem să aflu.

Am încercat aseară să mă gândesc ce se întâmplă cu mine. De ce simt un fel de rupere de nori când mă gândesc la plecarea mezinul pe care îl ador până la Cer și înapoi. Aș face orice pentru acesta, fără a calcula vreun risc cu privire la mine. Pentru copil, evident, îți vine să îți dai acolo, pe loc, o mână și un picior, însă cu grijă ca nu cumva să îl sochezi prin acțiunea nesăbuită. Căci este o acțiune nesăbuită, pe care, dacă ești părinte, știi că ai face-o și tu în 3 secunde.

Concluzie: părinții sunt mult mai nesăbuiți decât copiii. Probabil din cauza asta țipăm uneori mai tare decât aceștia.

Așadar, am pornit în calculul meu mintal pentru a elucida, ce papuci mă face să pun mâna pe telefon și să anulez totul

Nu îmi era teamă pentru siguranța lui. Sensei, persoana responsabilă pentru Marele Blond în prima tabără la 5.6 ani (!!!), ne-a devent între timp prieten. Frecventăm dojo-ul lui de mai bine de un an. Mai mult, el este prieten vechi cu sora lui Cătălin, tatăl Marelui Blond.

Prin urmare, mi-am permis să îi transmit franc, dar elegant – adică lui Sensei – faptul că îl voi bântui 7 vieți de acum înainte, dacă nu este cu geana pe băiețoiul meu perfect, secundă cu secundă.

Simțeam că o experiență de genul acesta îi face foarte mult bine, însă, pe măsură ce mă apropiam de ziua aceea, simțeam și o strângere de piept.

Un fel de maceta venea să disece o legătură invizibilă, dar care unea o sumedenie de nervi sensibili.

Cine manevra maceta?

Chiar eu?

De aici venea marea teamă. Ziceai că tai firul roșu de la bomba atomică! … sau verde? (Există?)

Văzându-mă într-o stare din ce în ce mai discutabilă, Cealaltă Jumătate Mai Bună a decis pe loc:

“Eu duc Blondul la autocar. SINGUR! Am zis!”

“AAAAAA. ok.” am îngânat, conștientă că mă paște o criză de apoplexie.

De ce nu m-am răzgândit?

Cred că sunt un om al extremelor, însă bine calculate. Deși pare o paradigmă, aici nu este vreuna. Întotdeauna mi-a plăcut să fac lucruri trăznite, însă, mereu le-am făcut atunci când am avut un fel de galerie, un învățător sau, ca acum, un Sensei.

Viața e făcută să fie trăită. Astăzi, avem o grămadă de posibilități, din care putem alege calculat măcar una potrivită pentru fiecare în parte.

Avem centuri de siguranță – oare știți câte vieți omenești au trebuit să fie pierdute pentru ca o simplă regulă ca aceasta să fie introdusă cu titlu de obligativitate? – avize medicale, controale sanitare, etc, cu riscul asumat că trăim în România.

Apoi am stat și am analizat traiectoria de până acum a deciziilor mele, cu privire la copii.

Am încercat medici, grădinițe, mâncăruri și stiluri de educație, chiar psihoterapeuți. După căutări conștiincioase, am găsit doctor bun, un meniu ok pentru ei, opționale, grădinițe, școli și chiar stil de educație. Ce au toate în comun? Omul. Promotorul.

Principiul: omul sfințește locul

Îmi doresc tot mai mulți oameni ca Sensei, lângă Marele Blond.

Ce face el acolo – adică Marele Blond – este un pas semnificativ către orice …

Se spune că e bine să lași copiii să aleagă singuri și să le accepți deciziile. Este un principiu în fața căruia mă înclin. Însă parcă nu prea-mi venea să o fac și luni dimineață. Este ușor de spus, extrem de greu de îndeplinit.

Până la urmă era vorba despre o limită a mea pe care nu o acceptam. Era mult mai safe pentru el – în fapt, pentru mine – să stea acasă sau la bunici. Aș fi putut să îl refuz de la început.

Creierul meu a avut o luptă acerbă de dat. Inima a cedat. Noroc cu tatăl, Mâna De Fier, care se gândea la cât a costat tabăra:

“Îl ducem! Io îl duc acolo!”

Vorba mamei: Numa’mamă să nu fi!

Ei, exagerez.

Se distrează maximum. E mascota blondă a localului. De la astronaut iarna, la tabaragiu vara

 

PS: Ia-uite, cu această ocazie, am zărit primul fir de păr alb!

Sursă poză

 

,

Iubire necondiționată și accesele ei de furie

Lacrimi de emoție șiroiesc pe obraji-mi fierbinți, mânate de iubire necondiționată.

Mâine, adică deja azi, suntem în drum spre Cei Mai Iubiți Pământeni ai Intregului Nostru Univers.

Oare Marele Blond – 5,7 ani – are deja barbă? Nu spuneți nu, căci s-ar putea. Generația aceasta este foarte precoce.

Oare i s-a îngroșat vocea? Ei, haideți să nu exagerăm. Inocența cât și glumele noastre s-ar dizolva instantaneu. Încă nu suntem – adică eu nu sunt – pregătiți să trecem la Next Level.

Oare cât a citit Fina Balerină, deja pasionată de lectură. Ah, cât ador asta. Recunosc. E moștenită din genele mele bune. Pfffff, de unde altundeva????

Aceiași obraji susțin și lacrimile femeii care, pe lângă sentimentele maternității tăietoare în carne roșie până la os, susțin și sentimentele că profesionistul va trebui să reinter în vacanță.

Două sau poate chiar 3 săptămâni cu normă de mini-part-time va reuși abia să scrijelească mailuri. Întâlniri? Adios! Marios!

Așa că acum, doi părinți responsabili, ușor nebuni, se îndreaptă spre a-și întregi familia aka căminul.

Cele două picioare împart teritoriul:

  1. Dacă unul abia așteaptă să ajungă pentru a lăsa gura să pupe carnea cu miros pe copil fraged;
  2. Celălalt simte că avântu-i profesionistului va fi disecat ca la Hara Kiri.

Cu toate riscurile de rigoare, o mamă nerăbdătoare și-a ascuțit buzele roșii.

Inima încă nu-i pregătită să cuprindă atâta emoție. Dar, uite, vezi, tocmai asta-i frumos: viața e frumoasă când e trăită cu sentimente ca acestea.

Iubirea necondiționată, cum m-a învățat Ovidiu la Theta Healing, e mai puternică decât orice zămislește în venele odată maternizate – oare exista cuvântul ăsta; detalii; nu contează; trecem mai departe.

Legătura aceasta coaptă 9 luni există și mișună în fiecare fărâmă de ADN. Prin urmare, nu există bani suficienți pe lume care să cumpere iubirea necondiționată.

Vă mulțumesc pentru ascultare.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă Poză

Ioana Moga cu Feng Shuiul și …

Iți aduci aminte mesele în familie în care știai sigur-sigur-sigur că vei fi întrebată de bunica sau de vreo altă rudă care, de altfel, te iubeste: “da’ tu, maică, te mai căsătorești?” sau “când te muți și tu la casa ta și nu mai plătești chirie?” Atunci mi-ar fi facut tare bine Ioana Moga cu Feng Shuiul ei :).

Dar pentru că pe ea urma să o cunosc la câțiva ani distanță, atunci îmi spuneam două lucruri:

  1. Că eu nu voi face niciodată treaba asta.
  2. Că voi găsi ceva-ul meu și-l voi îmbrățișa, chiar dacă este diferit de ceva-ul la care se gândește bunica, sărmana.

Cum însă scriitura din codul genetic e mai puternică decât o simplă zicere spusă pe fond de stres emoțional, m-am trezit înfiptă într-o situație destul de asemănătoare, doar că de cealaltă parte a baricadei.

Iată-mă în zilele noastre, încercând într-o manieră mult mai versatilă – că doar sunt părinte citit; pfff – să implantez programe “utile” în căpșorul Finei Balerine.

Shhhhh. Nu-s singura care procedează astfel, sunt doar printre aceia care recunosc.

Așadar, într-una dintre ieșirile noastre, am început cu logoreea specifică, și am luat-o pe după vișin, pentru a o determina să îmi spună ceea ce în mod normal nu-mi spune.

Introducerea:

– Iubita, hai să-ți spun ce mi-a zis Ioana Moga cu Feng Shuiul ei. Vrei? Vrei? Adică nu îți spun dacă nu vrei tu. Dar ce zici?

– Mami, sunt sigura că tu tot îmi vei spune. Dar asta este, tu ești mai vorbăreață ca mine. Așa ești tu.

Si iată că m-am oprit la introducere, pentru că mi-a dat o palmă de m-am trezit. De unde știe ea așa bine?

De ce spun asta?

Păi recent, Ioana Moga cu Feng Shuiul :), despre care vă vorbeam la început, m-a citit și m-a descris pe alocuri, conform copilului. Mi-a desenat o hartă. Nu este nicio metaforă. Ea chiar este consultant Feng Shui.

Am cunoscut-o pe Ioana la primul eveniment Mami Next Level, ea făcând parte, alături de mine și Gia, din trioul organizării de atunci.

Cum am ajuns să fac năzbâtia alături de Ioana Moga cu Feng Shuiul.

Căutam răspunsuri pentru câteva întrebări foarte importante în momentul acela.

Simțeam că mă învârt în cerc.

Neobosită, la o anumită perioadă după ce îmi vindecam rănile deja infectate, încercam din nou să mă ridic, însă degeaba. Mereu eșuam. De fiecare dată, altfel.

Mă săturasem.

Pur și simplu voiam să știu unde greșesc.

Chiar dacă eram din ce în ce mai înverșunată, realizam că pe măsură ce timpul trecea, renunțam mult mai repede la întregul proces, ca apoi să aștept vindecarea și reluarea chinului. Îmi era totul foarte cunoscut.

Începusem chiar să și gândesc în termeni de eșec: “Eu încerc, dar sigur va fi la fel!”

Așa că mi-am făcut curaj și am sunat-o pe Ioana Moga cu Feng Shuiul :).

Arta feng shui, căci este vorba despre o artă veche și testată de multe generatii în spatele nostru, a început să îmi facă cu ochiul stâng peste umărul drept.

De unde venea teama de a o suna?

Deși eram ușor sceptică în privința vreunui ultimatum picat din stele, chiar și așa, nu mi-ar fi picat bine la stomac vestea că focusul meu MUSAI să fie îndreptat către altceva. Nu voiam altceva. Punct.

Eram decisă sa acord o șansă întregului proces. Până la urmă pe Ioana o știam și aveam încredere în ea.

Am apelat la ea cu o problemă concretă, pe un palier foarte important al vieții mele.

I-am explicat prietenește temerile mele, limitele psihologice pe care nu le puteam depăși. A înțeles. Mi-a spus că va fi blândă :).

Sub bagheta confidențialității, cu profesionismul unui consultant, după câteva zile mi-a spus că are răspunsuri pentru mine.

Răspunsurile ei m-au șocat. M-au bucurat. Mai mult, m-au confirmat.

A fost o experiență cel puțin interesantă.

Am în minte multe momente în care mama “mă valida” cu încredere, însă momentul acela în care Ioana “m-a validat” pe de-antregul a fost …cel puțin diferit.

Da, spunea Ioana, din cauza asta simți ce simți și vrei ceea ce vrei. Io’te aci steaua buclucașă. …și tu ai vreo 3 din astea. Așa ești tu. Deci mergi mai departe. Nu te opri.

BONUS: M-a descries incredibil de bine, inclusiv in momente importante din viața mea.

Mi-am luat notițe ca la matematică, am pus întrebări ca un adevărat investigator și am închis telefonul cu cea mai mare uimire.

Ce nu recunoaștem ne face doar mai slabi, ci nu mai tari

De fapt, cred că fiecare dintre noi știe exact ce are nevoie dar și ce nu are nevoie mâine, luna viitoare sau de acum până la sfârșitul vieții.

Uneori însă, nu recunoaștem. De ce?

Ne este teamă de repercusiuni sau pur și simplu de durere. Așa că preferam să mergem pe aceleași căi bătătorite și îndoite de durerile altora. Căci dăca ei au putut să ducă atâta durere în spate, noi de ne n-am face-o?

Dacă tot am făcut medicina, trebuie să ajung doctor, nu architect așa cum simt, nu?

Dacă mama a îndurat jigniri, eu de ce n-aș face-o? Până la urmă, nu mă bate, doar …

Sau dacă am copiii sănătoși …de ce sa-mi doresc o carieră?!

Oare?

Oare DACĂ nu ar mai exista atâția DACĂ de rod în tine, ce ai alege fără să stai pe gânduri? Acum gândește-te că lucrul Acela s-ar putea să fie acel ceva special al tău, pe care îl ascunzi mută. Doar tu asta simți, corect?

Am decis sa scriu articolul acesta, încă din prima secundă după ce am vorbit cu Ioana la telefon, însă am vrut întâi să testez noile descoperiri.

Astăzi am și confirmarea. Cel puțin în cazul meu, Feng Shuiul funcționează.

 

Iată astăzi experiența mea.

Pe Ioana o găsești aici. Ea mi-a calculat chiar Coloanele Destinului. Detalii in link

Nu mai trebuie să spun că o recomand, da?

Copilul meu face un an peste juma’ de ora

Articolul acesta este scris de mine în 2013, când nu aveam blog. Nu a avut niciodată intenția să iasă la lumină. Astăzi însă, bloggerul din mine și-a dorit să atârne și mărturia aceasta în șirul povestirilor de până acum.

Scriam altfel atunci 🙂

4 mai 2013; Ora 11:39

Copilul meu 

Iar acum, mă uit la copilul meu care peste 28 de minute va face un an. E minunată. Îmi aduc aminte când am văzut-o prima oară. Era atât de mică și parcă nu avea nimic comun cu mine. Nici nu s-ar fi zis că stătuse 37 de săptămâni în mine.

Mi-a fost atât de teamă o vreme. A existat chiar și momentul în care am crezut că o să o pierd definitiv. Panica aia din prima lună a primului născut, alimentată de „droia de doctori incompetenți” pe care, rând pe rând, i-am cunoscut. Pe toți. (Așa gândesc mamele în acele momente. Scuzați-mi patosul nedrept)

Dacă se întâmplă totuși ceva rău? Oare chiar au fost reale zilele alea? Eu pe banca aia rece, el lângă mine, neștiind ce să-mi spună … Nu cred că aveam cum să mă mai refac vreodată. Nu vedeam cum puteam trece peste asta.

Acum, sunt din nou însărcinată. Sper să fie bine sarcina și să fie un nou bebe frumos și dulce.

Sper ca Maia – Fina Balerină, care intre timp a implinit 7,2 ani 🙂 – să crească frumos, să aibă prieteni și să întâlnească iubirea. Sper să ne iubească pe mine și pe Cătă și sper să își respecte rudele și oamenii din jur. Sper să am și eu puterea să îi transmit tot binele lumii.

Maia, mama îți dorește să fii sănătoasă, să fii voioasă, să zâmbești în viața asta și să fii înconjurată numai de prieteni și …de noi. Sper să ne lași cât mai mult în viața ta.

Mami și tati te iubesc enorm.

La mulți ani iubirea mea,

Să știi că noi, eu și tati, vom fi mereu lângă tine

 

Atât.

Pe 19 februarie 2019 scriam tot despre ea: Aș vrea să vorbesc cu tine despre, unul dintre cele mai citite articol.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

 

,

Am decis să dăm copiii la școala aceea privată

Cândva, anul trecut, ne-am așezat amândoi cu capul în mâini, ne-am analizat ridurile, puterea, norocul și perspectivele pentru următorii 10 ani, gâtuiți de problema școlii.
De ce pentru următorii 10 ani?
Pentru că luam pentru prima oară în calcul înscrierea copiilor, DOI LA NUMĂR, la școală, în sistem privat.
El nu a fost de acord, încă de la prima silabă pe care am rostit-o în această direcție.
Am scris mai pe larg acum doi ani, fix înainte de a lua această decizie, cum am ajuns să cochetez eu cu ideea și cum începuseră să îmi cadă, rând pe rând, zidurile de NU-uri.

Deciziile care privesc copiii se iau într-o liniște aproape de meditație, într-o seară cu multe tăceri și mult mai puține cuvinte, de ambii părinți.

Înainte de decizia – școala privată

Iată-ne de mână, doi părinți responsabili pe bugetul limitat al familiei, către unul dintre cele mai fabuloase fonduri de investiții, în opinia mea, către cămătăreală sigură în opinia celuilalt.

Întâlnirea cu directoarea școlii, anul trecut, când căutam școala pentru Fina Balerină.

Nu o să pun accent pe informațiile, avantajele și ZEN-ul pe care le-am întâlnit acolo, căci toate pot fi combătute, rând pe rând, în polemicile deja cunoscute: “doar asta au vrut să îți arate”, “normal că îți vorbesc frumos pentru că tu dai banul” etc.
Sunt fix lucrurile pe care le spuneam și eu la rândul meu, când eram sigură că vom alege sistemul de stat. Doar nu eram nebuni să dăm atâția bani. Nici nu ne permitem! Pfff

El, ateul convins întru un sistem de învățământ privat care promite în van marea cu sarea, ca guvernarea ultimilor 20 de ani de România, a tăcut în acea întâlnire. Mai mult, a început să asculte cu atenție fiecare cuvânt rostit de doamna directoare de la scoala privată.

În timpul procesului de luare a deciziei – școala privată

Am plecat amândoi muți. Ne-am vârât în taxiul care urma să ne ducă la aeroport – întâmplarea făcea că un proiect ne cerea departe de România aceasta, în care amândoi parcursesem parte din sistemul național de învățământ, până la master.

Dintr-o dată, el, ateul, spune:

– Deci, ce bancă jefuim ca să îi trimitem p’ăștia doi acolo? 

Ai grijă ce semne de întrebare îți pui, că s-ar putea să ți se arate …

Am ajuns peste hotare.

Evident, ne-am minunat cum de alții pot iar noi nu.

Vă rog ține-ți cont că am fost plecați în interes de serviciu. Am avut de a face cu statul și alte entități, însă totul a mers ca uns.

Noi, ca românii, ajungeam întotdeauna cu 30 de minute înainte, însă mereu eram “luați” la fix. Am văzut loc amenajat pentru copii mici într-o clădire a statului!!! Anormal!!! Știu. Asta deja era o exagerare, exact ca discursul doamnei directoare de la școală.

Curios, la noi ÎNCĂ se schimbă bordurile peste care sunt parcate mașini, peste care nu pot trece mamele cu cărucioare și sunt nevoite să meargă pe stradă.

Noi eram, de asemenea, cei care veneau cu întrebări stupide, de încurcam oficiosul din fața noastră. Ca de exemplu:

Când va expira cardul acesta, va trebui să venim din nou aici pentru a-l reînnoi?

– Cum adică, întreaba oficiosul?

– Adică, peste cei 3 ani de valabilitate? Venim din nou să dăm cu subsemnatul etc?

Hmm, cum să vă explic, ne spune oficiosu’, după ce se duce și se consultă cu un alt oficios, probabil mai mare în rang?! Astăzi, aceasta-i procedura, însă 3 ani înseamnă foarte mult. Procedura se poate schimba. Este posibil să nu mai fie nevoie să vă deplasați aici. (Fără nici cea mai mică formă de exagerare, am redat exact ce ne-a explicat)

Așa că după 30 de minute de așteptare, doar pentru că noi am ales să facem asta, din experiența de acasă, și încă 3 minute cât a durat întreg procesul, am plecat de acolo, mai uimiți decât după discuția cu directoarea de la școala privată.

Nu se poate nene, suntem în Twilight Zone. Neapărat să experimentăm sexul cât mai curând!!!!

 

Cum am luat decizia – scoala privată

Într-o altă seară, de data asta singură, cu o sticlă de vin bun lângă mine, m-am așezat frumos în fața laptopului și am început să fac balanța de venituri și cheltuieli. Ieșeam bine.
Noi nu suntem niște oameni cheltuitori. Din contră, suntem chibzuiți. Avem excese, da, asta întâmplându-se doar dacă ne permitem. Rate nu prea avem, cheltuieli mari, iarăși, nu prea sunt, pentru că locuim decent în 3 camere superbe, într-un bloc vechi.
Cele mai mari cheltuieli sunt cele două rate venite de la sistemul privat de învățământ. Astazi, o școală și o grădiniță. În 2020 vor fi două școli private.
Cu aceste calcule, m-am adresat ateului convertit, care între timp își ascuțise barda ca să jefuiască banca.
Iubitu’, noi ne cam permitem două școli private. Asta dacă tăiem CONȘTIENT ȘI ASUMAT de pe listă, o parte dintre excesele noastre.
Partea bună a fost faptul că în urma acestor calcule, ne-am dat seama că avem cheltuieli acolo unde nu ar fi trebuit. Adică plăteam degeaba niste chestii de care nu pot să spun că ne bucuram.

Concluziile de astăzi:

Fina Balerină a terminat clasa 0 aici. Sunt 20 de copii în clasă. Au două educatoare, una dintre ele are experiență atât în sistem de stat cât și în școala aceasta. Pe lângă cele două educatoare, mai există încă un ajutor. În clasa lor există câțiva copii cu profesor de sprijin/shadow.
Marele Blond este de 3 luni la grădinița din acest sistem. În 2020 va începe și el școala aici.
Copiii sunt bine. Fina Balerină iubește cititul, Marele Blond adoră engleza, amândoi își iubesc colegii, sunt respectați, ȘTIU să respecte alegerile celorlalți … multe; nu stiu ce este ăla bullying. La randul meu, nici eu. Am mai scris aici. 

Pseudo-renunțări

Nu mă ajută nimeni la curățenie, nu am demachiant luna aceasta, îmi cumpăr o pereche de blugi, o carte sau o cremă antirid la fel ca în liceu, programat la urmatoarea alocație, pardon, proiect. Totul este foarte calculat acum. Mai mult ca sigur nu ne vom lua casă următorii 10 ani. 
Aceasta a fost o alegere personala. 
Ne permitem un concediu decent pe an, Untoldul de la Cluj pentru noi, am ratat la mustață Elementum de anul acesta, însă anul viitor nu mai ratăm.
Ce nu ne mai permitem: De exemplu Tomorrowland o dată la 10 ani – pentru pasionați; pffff – am taiat brânză puturoasă și croissantele de pe lista obișnuită de cumpărături. De asemenea am taiat cu roșu Mega Image. Acum am apelat la Lidl, Kaufland și mai nou Selgros.
Sistemul privat este o opțiune foarte bună astăzi. Din pacate nu este usor accesibil. 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.