,

O fărâmă de iubire și povestea ei

A fost odată o fărâmă de iubire

Iar iubirea aceasta se tot dădea cu capul de pereții moi ai cutiei toracice unde se simțea captivă.

De ce o ținea stăpâna ei aici?

Păi, nu știa de existența ei. Adică, la propriu, habar nu avea că o asemenea scânteie poate să existe într-însa. Descoperise ea pe parcursul existenței diverse alte scântei care proveneau din același loc. Credea că le știe pe toate:

  • Cutia toracică devenise neîncăpătoare când stăpâna ei se afla în brațele mamei sau ale bunicii sale, de exemplu.
  • Tot la fel, când un flăcău mai chezeș apărea în peisaj, hop, altă fărâmă de iubire acapara mai fiecare celulă a corpului stăpânei, de la părul din cap până la unghiile din picioare.

Și, cam în perioada în care l-a cunoscut pe el, Cealaltă Jumătate – adică Yangul din poveștile cu care crescuse stăpâna – scânteia aceea de iubire despre care vă vorbeam la început a fost eliberată.

A început să respire altfel de oxigen. Oxigenul i-a eliberat bine de tot corzile vocale. Apoi a plâns; mult; muuult; foaaaaaarte mult; până a obosit, adică și scânteia și ea, stăpâna.

Amândouă căpătaseră forme diferite

Stăpâna devenise, totodată, mai frumoasă ca niciodată, dar și mai obosită, mai empatică, dar și mai luptătoare pentru drepturile tuturor scânteilor în general și în particular pentru a ei, mai citită dar și mai selectivă.

A putut să distingă de zgomotul inutil din jur.

Iar într-un efort nemaiîntâlnit până atunci, a deschis larg ochii.

A văzut o lume plină de scântei și mamele lor, care, la fel ca ea, își doreau o lume mai bună, mai frumoasă, mai corectă, mai autentică.

Ea a început să se descopere altfel

Mamele de scântei s-au reinventat mereu și se spune că se reinventează până și in zilele noastre:

Unele dintre ele au devenit directoare de grădinițe altfel, lifecoach, altele au devenit antreprenoare care promovează principii mânate de întreaga comunitate a micilor scântei. Jurnaliste, crainice sau bloggerițe au încercat să exprime în cuvinte sau în imagini ceea ce înainte părea ireal.

Povestea ta și a scânteii tale este aproape identică. Până la un punct.

Oare cât de mare este diferența între ceea ce credeai că este maternitatea cu tot tumultul ei și ceea ce este cu adevărat?

Oare cât de mult te-ai schimbat, descoperind cu adevărat ce înseamnă empatia, adevărul, durerea minciunii sau a neputinței de a face lucrurile cât mai bine, nu pentru tine, ci pentru fărâma de iubire care a iesit din tine?

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

,

Mama, bucură-te. Misiunea ta s-a împlinit.

Ca majoritatea și eu detest minciuna. Sunt și mamă, așa că adevărul este miza oricărei discuții, mai ales în sânul familiei.

Sunt un aprig susținător al dreptății. Am ieșit și voi mai ieși în Piața Victoriei. Am plâns, nu de puține ori, la frustrarea gândului că nu pot face mai mult uneori.

Cu atât mai mare mi-a fost uimirea, că am căzut și de pe scaun, când tocmai Cealaltă Jumătate Mai Bună, care cică mă știe și pe față și pe dos, îmi spune calm:

“Tu minți de îngheață apele.”

Uaaaat? OMG, ce am ratat? Are amantă și caută motive să mă părăsească? Twilight Zone la mine-n casă?

După ce mi-a zărit blocajul vădit, continuă:

“Păi, n-o minți tu întotdeauna pe maică-ta:

  • copiii au doar trei muci, când au febră 40;
  • plata grădiniței e o nimica toată, pfff;
  • ca să nu mai spun că nici acum nu i-ai spus că suntem amândoi freelancer-i.

“Asta niciodată, sar eu ca arsă de pe parchetul de unde căzusem. Adică îi voi spune la un moment dat, însă trebuie câteva analize uzuale înainte: EKG-ul e obligatoriu.”

Știu. Am pășit într-o zonă care mă depășește.

Cum?

Mama este omul care îmi știa foarte bine toate dorințele. Cumva, ea le făcea posibile. Poate era vorba doar despre încrederea pe care mi-o vira, fără nicio dobânda, însă era tot ce trebuia.

De când au apărut copiii, adică nepoții – 5 la număr – lucrurile s-au schimbat dramatic. Și-a luat foarte în serios rolul de bunică, iar cel de mamă a atins apogeul pe care eu îl bănuiam deja atins.

Nici pe departe. Ce văzusem până la 30 de ani când am născut prima oara, era doar vârful unui iceberg care sălășluia în inima mamei mele.

La început, mama a început să se înfioare de două ori: ca mamă, apoi ca bunică

Cum îi era felul, a venit cu soluția. Cum eram obișnuită, mi-am lăsat greutatea în palmele sale, am plâns, mi-am regăsit speranța, apoi forța de a pleca din Groapa Marianelor.

Am înțeles cu adevărat ce înseamnă să fiu mamă. Am înțeles muuult mai bine cum apar firele albe.

Apoi, pe măsură ce copiii au început să crească, complexitatea situațiilor a atins alt nivel. Am început să aleg dintr-o gamă foarte mare de opțiuni. Evident, dintre atâtea opțiuni, se nimereau câteva să fie diferite de ale mamei. Ca mine însă, și mama e destul de inflexibilă, mai ales când vine vorba despre binele copiilor și ai copiilor copiilor ei.

Au început nopțile nedormite de mama, datorită alegerilor mele și ale fratelui meu, cu privire la proprii noștri copii.

La un moment dat mi-am dat seama că e momentul să am și eu grijă de mama

Primul lucru pe care-l puteam face era să o scutesc de grijile mele. Deci trebuia să umplu minusul.

Iar dacă la început am ales să nu îi mai spun anumite “detalii”, în timp am început “să reformulez” ceea ce fac.

Ce contează până la urmă cât a fost febra? E un număr. Atât. Important e că juniorul e bine azi.

Până și plata data în sistemul de învățământ e tot o cifră. Ce să mai numărăm acum zerourile? Poate am sărit puțin numărătoarea când m-am exprimat în fața mamei. Doar puțin.

Însă treaba cu …amândoi părinții lucrează de acasă, recunosc, m-a depășit.

Vreo luna, i-am spus mamei că îl aștept pe Cătă să vină de la serviciu. Evident că m-am încurcat în propriile-mi ițe de multe ori.

Însă am înțeles ceva foarte interesant din acea observație simpla care mi-a fost adusă de către omul lângă care trăiesc:

Ce-mi doresc pentru mama?

Să fie bine. Atât

Să o văd zâmbind. Să o văd că se bucură de viață.

Odata cu varsta, relaxarea poate deveni o Nirvana – prea greu de atins.

De ce?

Simplu – “grijile” cum spune ea. Interesant e că sunt grijile copiilor ei, cu privire la copii lor. Deci nu le poate controla. Sunt lecțiile noastre de viață.

Nu înseamnă că e simplu sau greu, ci doar că …e viața.

Așa că am ales să modific varianta expusă mamei, pentru ca mesajul să fie nealterat –

Suntem bine cu toții, suntem recunoscători pentru tot ce ai făcut pentru noi până acum și, cu siguranță, vei mai face. Însă ce ne dorim acum, atât eu cât și fratele meu, este să te vedem pe tine fericită. Crezi că poți? Îți promit că noi suntem bine, chiar dacă uneori mai cădem.

Ne-ai crescut tare frumos.

Misiunea ta s-a împlinit

Observă: nu am spus “s-a încheiat”, doar “s-a împlinit.

Acum bucură-te tu, mama.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză