Stând eu în bezna nopții, la o țigară – da, știu, nasol moment să fii fumător – copiii adormiți, soțul … pe undeva, mi-am pus întrebarea: “Ce pot face pentru a iesi cu bine de aici?”

Urmăresc recomadarile OMS, citesc ceva CNN, wordmete și câțiva jurnaliști locali. Așadar, pentru siguranța mea, a familiei mele, a comunităților în care mă învârt stau decent. “Cu Dumniezău înainte”, cum e vorba românului.

Și când mintea se simte în siguranță, poate să cotrobăie coclaurile. Iată coclaurile mele, sub lumina tutunului în noapte.

Atunci m-a pălit scena pe care o trăisem la farmacie, în dimineața respectivă. Totul se întâmpla cu ceva timp înainte de nebunia de acum, cu tot cu criza de vitamin C, la care, recunosc, am contribuit.

Asadar, scena:

În fața mea era un bătrân, trecut de 70 de ani, care, după vorbă – după port emana bun simț și respect.

Bătrânul: “Mi-ați aplicat și reducerea … spuneți.”

Farmacista, cu un calm demn de o mamă înțelegătoare: “Da. Totul face 100 …” și ceva de lei.

Bătrânul: “Aha. Bine. Atunci mai revin eu pe la dumneavoastră.”

Farmacista, cu aceeași blândețe: “Dar, vedeți, că vă expiră rețeta.” Îi arată data, care se făcea peste vreo 4-5 zile.

Cu calmul specific bătrânilor, acesta a stat 10 secunde pe gânduri, apoi a împăturit rețeta: “Promit să revin”.

De cele mai multe ori, 10 secunde înseamnă pentru mine o eternitate. Cam atât îmi trebuie să bifez chiar și două taskuri în tumultul nebun al programului. Atunci însă, le-am înghițit cu rușine, oferindu-le reflecției unui bătrân care se confrunta cu probleme mai grave decât coronavirusul care atunci începuse să atace Italia. Totul se întâmpla la început de martie. La noi, încă nu exista nici o restricție.

Mi s-a oprit inima oleacă, găndindu-mă că Moșul intră în casa unde îl așteaptă Baba și îi povestește. Amândoi pe fotoliu, cu taloanele de pensii în mână, decid care este medicamentul de tăiat de pe listă.

Un viitor posibil

Deși există șanse ca și eu să contactez acest virus, am mult mai multe șanse de recuperare decât bătrânul din farmacie. Statistic vorbind.

Chiar dacă se ajunge în situația în care pot fi intubată, iar lângă mine s-ar afla unul dintre bătrânii noștri, sunt destul de sigură că medicii vor inclina balanța în fața tinereții. Italia, Spania vorbesc tot mai des despre Etica Medicală.

Însă până atunci mai este. Puțin.

Ce știu este că ceea ce facem azi ne defineste și ne transformă în cel de mâine.

Mâine vom fi alții.

Peste 3 luni s-ar putea ca dreapta nici să nu mai semene cu stânga.

Acțiunea e singura care ne definește.

Cei care vor judeca la final nu suntem noi între noi, ci generația care face acum home schooling. Nouă nu ne rămâne decât să Facem.

Astăzi Facem să respectăm interdicțiile impuse.

Nu e vorba despre noi, este vorba despre ei – bătrânii și copiii noștri totodată – trecutul și viitorul. Pentru ei decidem acum. Lecția privită de copiii noștri va rămâne forever întipărită pe retina minții lor.

Izolarea noastră nu îi salvează doar pe vârstnici, dar oferă o lecție de iubire profundă pe care noi o predăm acum viitorului – generației următoare.

Stați izolați din bun simț pentru cei bătrâni și totodată cei tineri.

Stați sănătoși. Îi înțeleg pe cei care ies ocazional, respectând codul de prevenție, doar pentru a-și clăti mintea. Nu degeaba Groenlanda a limitat numărul de sticle de băutură cumpărate pe perioada carantinei ….

Norocul nostru este că suntem români și învârtim cu respect umorul pe degete. Am râs săptămânile acestea ca niciodată.

În final vă urez Vacanță Plăcută în carantină :).

PS: sunt sigură că fiecare în parte face cât de mult poate în condițiile date.