Curajul de a fi vulnerabil

Era pentru a doua oara cand o intalneam, insa abia acum imi atrasese atentia, la cei 14-15 ani ai sai.

Am intrebat-o ceva, orice, din politetea cirsumstantelor, stiti cum este. Abia de data aceasta, magnetismul ei m-a prins. Rau. Nu era frumusetea rapitoare: o barbie perfect dozata, ochi patrunzatori, voce de povestitor dincolo de timpurile noastre prea umane.

Poate va imaginati ce piele de gaina am simtit cand mi-a spus ca, in opinia ei, vocea ii creaza un mare dezavantaj.

– Cum, i-am raspuns zambind? OK! Cred ca inteleg putin, insa ce ar fi sa creezi din acest dezavataj, un avantaj?

Fina mea Balerina, eu si atatea alte femei …

Imi aduc aminte discutiile pe care le purtam cu prietenele mele. Ne incurajam si ne sustineam reciproc foarte mult. Avantul tineretii ne sufla in aripi pana la proba contrarie.

Am crescut fiind incurajata ca sunt perfecta.

Eticheta de pe bluza mea scria: bla, bla, Perfecta, bla, bla

De fapt, mai toti aveam aceeasi eticheta in piept.

Tindeam catre perfectiune si stiam ca, intr-un fel sau altul, voi ajunge sa fac lucruri marete. Se cheama ca aveam asteptari mari de la mine.

Mai departe, viata si-a urmat cursul sau firesc si a ajuns sa ma sifoneze, spun eu, de mai multe ori decat era cazul pentru a intelege lectia.

Asa am aflat ca am si parti mai putin bune. Parti pe care era bine sa le lucrez. In ordine pentru a le lucra insa, trebuia sa le descopar. Mai precis, sa mi le recunosc.

In cazul meu, era sfiala, rezerva sau, mai simplu, timiditatea

Sfiala aka lipsa mea fizica de la anumite evenimente – fie evenimente prea mari sau chiar sedinte restranse – imi crea mereu angoasa. Imi repetam de mii de ori, pe puncte, tot ce urma sa rostesc. Degeaba. Mereu aparea neprevazutul, iar in fata neprevazutului eu ma conformam … tacand.

Asa am inceput sa ma sustrag din anumite situatii care ma asezau in posturi deja cunoscute, deloc flatante pentru egoul meu.

Mi s-a intamplat sa organizez interviuri la care nimeni nu visa, iar eu nu am putut sa fiu fizic de fata.

Mi s-a intamplat chiar sa organizez un intreg eveniment – formatie, masa, presa – si sa nu fiu in stare sa rostesc doua cuvinte catre persoanele care venisera acolo doar si numai la apelul meu.

Atunci dadeam vina pe altii, pe sansa sau, cel mai grav, dadeam in mine. Se mai cheama si autoflagelare.

Intre timp, iata, am devenit mama

Nu as fi banuit nici intr-o mie de vieti faptul ca binele copiilor, dorinta suprema a oricarei mame, depinde fix de binele acesteia.

Sufeream datorita vulnerabilitatii mele. Inca sufar.

Mai mult, depistam imediat aceasta vulnerabilitate – inca o fac – in comportamentul Finei mele Balerine de 7,1 ani. Incercam sa o corectez prin metode invechite si ineficiente, ca orice alt parinte. Cum era de asteptat, nu am obtinut nici un rezultat.

In ordine pentru a-mi schimba copilul am fost nevoita sa ma schimb eu.

Astfel, am inceput sa sap adanc in mine. Inevitabil, mi-am descoperit toate vulnerabilitatile. Inevitabil, am ajuns la concluzia ca singura sansa in a le depasi si a nu ma lasa controtala de acestea este:

1. sa incetez sa-mi gasesc scuze externe;

2. sa accept faptul ca exista si alta cale. Mai departe, trebuia sa-mi dau voie sa o descopar. Intr-o prima faza, am reusit doar cu ajutor extern – coaching si chiar uleiuri esentiale, dar si altele (in cazul meu au functionat; nu dati cu pietre)

3. sa ies din zona de confort si sa ma asez fix in situatiile care-mi creau angoasa.

Asa am inteles faptul ca actionam dupa acele tipare doar pentru a capata o stare de siguranta. In fapt, aceasta siguranta era falsa.

Asadar, am decis sa le iau in plin avant

Nu vreti sa stiti cum am fost la primul eveniment Mami Next Level, cand am fost nevoita sa vorbesc in fata a doar 20 de persoane.

Vocea mi-a tremurat mai ceva ca frecventa unui radio in vremea razboiului. Cu toate acestea, imi repetasem discursul, constant, ore in sir, in ultimele 3 zile. Ultima repetitie fusese chiar in baia Ceainariei, unde a avut loc evenimentul J.

Dam. De asta a fost ocupata baia 40 de minute inainte de inceperea evenimentului. Ma scuzati.

In timp am descoperit ce poata sa zaca dincolo de natura aceea naimblanzita.

Dincolo de inchistarea refuzului meu se afla cel mai de pret bun pe care puteam sa il posed: o vulnerabilitate exersata in atatia ani. Iar vulnerabilitatea dozata imi permite sa-mi trasmit mesajul, catre tine si catre ceilalti.

Mai mult de atat, vulnerabilitatea aceasta ma ajuta sa imi castig o paine, caci jobul meu implica fix comunicarea.

Curajul de a fi vulnerabil

Copila aceea de 14-15 ani, despre care va povesteam la inceput, m-a facut sa realizez ca noi toti umblam cu vulnerabilitatile atarnate de noi. Faptul ca nu le recunoaste si pozam in cocosi, nu inseamna decat ca, doar poate, inca nu am devenit parinti J sau poate suntem parinti de prea putin timp.

Cred ca in ordine sa ne educam copiii, suntem nevoiti sa ne educam pe noi insine.

Exista aceasta boala a societatii in care adultii “pozeaza” in anumte personaje, ca intr-o piesa de teatru.

“Nu fac X pentru ca … (minciuna)”

“Nu merg la Y pentru ca … (minciuna)”

“Ma enerveaza Z pentru ca … (minciuna)”

In nici un caz nu este rea vointa. In sinea mea cred ca este doar o educatie primita constant, cu cele mai bune intentii, necesara atunci.

Antidotul consta in indrazneala, de neimaginat, (pfff) de a face lucrurile altfel, chiar pe dos.

Sunt sigura ca suntem pe drumul cel bun. Vad din ce in ce mai multi oameni deschisi spre a incerca orice experienta care mai dezvaluie o latura ascunsa a propriei personalitati.

Vrem copii liberi si autentici.

Noi ne-am descoperit parinti. Am descoperit ca dincolo de a-i asigura copilului o casa, o masa, o scoala buna, suntem datori in a le oferi libertatea de a fi. Doar de a fi ei.

Indiferent ce varsta ai, draga cititorule, te indemn, cu prietenie, sa fii vulnerabil.

PS: un fan nebun mi-a dat studiul asta DET despre vulnerabilitate

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare