Antreprenoriat, o casa de tinut si mult noroc

Antreprenoriat

2 mame de afaceri, in fapt, 2 mame la inceput de antreprenoriat, tot discuta de aproximativ 2 luni, pentru a stabili un conf-call valoros pentru micul business al fiecareia dintre ele.

In sfarsit astrele se asaza favorabil intr-o zi, iar ora este stabilita. Insa chiar si asa, subiectul nu este batut in cuie. Momentul intalnirii ramane deschis pana in ultima clipa, ca daca apare ceva ce nici cu gandul nu gandesti!

Daca esti mama, intelegi perfect. Daca esti barbat, sunt sigura ca ai gasit deja 3 solutii salvatoare pentru noi, dar care probabil nu vor face nici o diferenta. De aceea sunteti voi barbati, iar noi femei. De aceea noi nastem iar voi … ne iubiti pe noi si pruncii nostri si ai vostri.

Minune!

Iata caci astrele nu se aliniasera degeaba. Mica noastra discutie de antreprenoriat a avut loc chiar ieri. UAU. Ne-am sms-uit pana cu o jumatate de ora inaintea orei stabilite de vreo 4 ori, dar cu folos. Spre deosebire de alte dati, tehnologia m-a ajutat din prima. Eu de obicei atrag tot felul de piedici tehnologice, cum ar fi imposibilitatea de a ma loga la net pe baza de parola, despre care, evident, aflam atunci.

Deci am avut net, calculator, telefon si voce.

Ca 2 femei mature, am profitat cat am putut de timpul pe care l-am primit in dar de la Univers. In orice moment se putea intampla ceva, mai ales ca intr-una dintre case se afla un bebelus de 2 luni care abia adormise. Nu la mine acasa. Dupa cum spuneam si in alte pagini pe aici, m-am oprit definitiv si fara echivoc la acesti 2 mandri copii.

Antreprenoriat sau mancarea de seara?

Insa trebuie sa recunosc faptul ca pe masura ce treceam usor de ora 4, incepeam eu sa ma stresez ca nu voi termina mancarea copiilor la timp.

Dupa cum observati, starea economiei depinde la randul sau si de starea copiilor.

Cifra 13 mi-a purtat in permanenta noroc, iar ieri nu a fost o exceptie. Ne-am incadrat in timp mai ceva ca trenurile japoneze.

La final, amandoua, entuziasmate de eficienta noastra, am exclamat la unison: Super, iar acum hai sa mutam muntii si sa rupem norii! Acum! Da?

Eu: Da. ….acum! Adica maine! Acum trebuie sa fac mancare pentru copii.

Ea: Perfect! Eu trebuie sa ma apuc de curatenie! Dar maine …

Dar promisiunea este promisiune. Azi ne-am apucat sa mutam muntii si tot ce mai putem odata cu dansii: o tura de rufe din masina de spalat direct pe sarma, un raport, un articol, un copil din cada direct in pijamale.

Sa nu uitam insa sa invatam sa mai cerem si ajutorul.

Sursa poza

4 raspunsuri

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] ”Antreprenoriat, o casă de ținut și mult noroc” – Ha! Fix așa e și la mine! Freelance life, viața de mamă, casă, masă, vacanța de vară… Habar nu am cum o să le împac pe toate. […]

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *