Ferea! Imaginația Marelui Blond, 5,8 ani, is fully loaded

Nu știu exact de unde vine imaginația copiilor și mai ales curajul de a o pune în practică, însă, în mod sigur, Marele Blond a scăpat în căldarea plină ochi când s-au împărțit darurile.

Ce ție nu-ți place …

Cealaltă Jumătate mai Bună râdea de se prăpădea când îi povesteam din boacănele la care nici cu gândul nu gândești, însă pe care le făcuse Marele Blond “pe tura mea”.

  • A dat scortișoară câinelui (câine de jucărie, da? Nu mă reclamați), însă jumătate era pe el și cealaltă jumătate se scurgea din bucătărie până la etaj.
  • A aruncat osul câinelui, de data asta real, pe casă.
  • A descoperit furtunul de apă din grădină. Aici nu mai vin cu detalii suplimentare. Le bănuiți bine. Pot adăuga doar că ne-am schimbat toți 3, eu, Fina Balerină și el, de la piele. El, că-i mai cu moț, s-a schimbat chiar de două ori.

… altuia nu-i face

A venit însă și rândul lui.
Dintr-o dată, aud: NUUUUUUUUU

Marele Blond îl udase, cu același furtun descoperit mai devreme, însă când el era cu telefonul la ureche.
Acum nu știu cum sunt jumătățile voastre masculine, însă cea de la ușa mea se comportă cu telefonul ca și cum ar fi o pereche fabuloasă de pantofi.
Iar acum gândiți-vă că perechea aceea de pantofi era din piele întoarsă. Cam aici erau tonurile din Nuuuu uuuuu iiiii aaaaa îîîî mmmm.

În vasta mea experiență alături de copii, am schimbat ceva ecrane de telefon. În fapt, procesul devenise o rutină. Deja aveam buget alocat la 3 luni, mai ceva ca RCA-ul la mașină.

Așa că, la fel cum procedase și el mai devreme, am râs de m-am prăpădit, fără fir de empatie.

Cu siguranță voi avea ce povesti nepoților Marelui Blond, dar și ai Finei Balerine, când se vor hotărâ să ne îmbogățească viețile.

Amintiri din propria imaginatie

Tot așa îmi aduc aminte de momente povestite de mămăița și tătăițul mei, momente care le-au condimentat bine de tot traiul liniștit de la țară.
La fel ca în cazul lor, tot frate-miu ieșea în evidență.

  • Știu de momentul în care a dat drumul la robinetul de la butoiul cu vin, și-a umplut un pahar până în buza acestuia și a plecat liniștit, uitând, bineînțeles să închidă robinetul…. Șoarecii toți cred că au chefuit în seara aia, căci frate-miu făcuse cinste.
  • A stricat motorul lu’ tătăițu’, “meșterind” la el cu ciocanul.
  • Și-a rupt ✋
  • .. și altele.

Eu, spre deosebire de el, nu mă pot lăuda cu astfel de amintiri.
Nu mi-am rupt nicio mână, nu am îmbătat nici șobolanii.

Îmi aduc aminte că la un moment dat am încercat o zi întreagă să fac capra să vorbească și odată am făcut clismă unei purcele. Detalii.
Mi-am uitat cartea pe capița de fan, iar ceasta s-a dezmembrat toată pentru că a început ploaia. Banalități, mai că mi-e jenă să le și spun.

Deci el a fost campionul.

Astăzi însă, el lucrează într-o multinațională, iar eu am blogul MameNebune, iar semnătura mea de email se termină cu “PR (ne)Bun pe proiecte frumoase.

Soarta tot soartă se numește și se clădește prin deciziile de azi și de mâine.
Amândoi însă, suntem exact așa cum ar trebui sa fim.
Exact ca Marele Blond de numa’ 5,8 ani și Fina Balerină de abia 7,3 ani.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

Copilul meu face un an peste juma’ de ora

Articolul acesta este scris de mine în 2013, când nu aveam blog. Nu a avut niciodată intenția să iasă la lumină. Astăzi însă, bloggerul din mine și-a dorit să atârne și mărturia aceasta în șirul povestirilor de până acum.

Scriam altfel atunci 🙂

4 mai 2013; Ora 11:39

Copilul meu 

Iar acum, mă uit la copilul meu care peste 28 de minute va face un an. E minunată. Îmi aduc aminte când am văzut-o prima oară. Era atât de mică și parcă nu avea nimic comun cu mine. Nici nu s-ar fi zis că stătuse 37 de săptămâni în mine.

Mi-a fost atât de teamă o vreme. A existat chiar și momentul în care am crezut că o să o pierd definitiv. Panica aia din prima lună a primului născut, alimentată de „droia de doctori incompetenți” pe care, rând pe rând, i-am cunoscut. Pe toți. (Așa gândesc mamele în acele momente. Scuzați-mi patosul nedrept)

Dacă se întâmplă totuși ceva rău? Oare chiar au fost reale zilele alea? Eu pe banca aia rece, el lângă mine, neștiind ce să-mi spună … Nu cred că aveam cum să mă mai refac vreodată. Nu vedeam cum puteam trece peste asta.

Acum, sunt din nou însărcinată. Sper să fie bine sarcina și să fie un nou bebe frumos și dulce.

Sper ca Maia – Fina Balerină, care intre timp a implinit 7,2 ani 🙂 – să crească frumos, să aibă prieteni și să întâlnească iubirea. Sper să ne iubească pe mine și pe Cătă și sper să își respecte rudele și oamenii din jur. Sper să am și eu puterea să îi transmit tot binele lumii.

Maia, mama îți dorește să fii sănătoasă, să fii voioasă, să zâmbești în viața asta și să fii înconjurată numai de prieteni și …de noi. Sper să ne lași cât mai mult în viața ta.

Mami și tati te iubesc enorm.

La mulți ani iubirea mea,

Să știi că noi, eu și tati, vom fi mereu lângă tine

 

Atât.

Pe 19 februarie 2019 scriam tot despre ea: Aș vrea să vorbesc cu tine despre, unul dintre cele mai citite articol.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

 

,

Dar tu cum te simți, femeie?

Nu știu cum a fost ultima lună în alte case, însă în aceasta din care vă scriu s-a adunat așa un nor deasupra. Iar norul acesta aducea el, din toate zonele, și ploaie curată de vară, dar și din aceea de ziceai că plouă cu ouă de găină.

Au fost multe evenimente cărora am fost nevoiți să le facem față. Cel mic a fost mutat la altă grădiniță. Grădinița era oricum în planul nostru apropiat, însă nu chiar atât de apropiat. Era mai pe la toamnă.

Dar așa cum se întâmplă de obicei în familia cu copii mici, neprevăzutul bate orice plan. Pe lângă multele zile state acasă, împreună cu programul scurt de la adaptarea iminentă, s-au mai scurs și alte evenimente care au avut ca unic rezultat – modificarea sfintei rutine.

Iar când rutina se modifică de la altceva decât concediu,

… unde chiar aștept o modificare – în primul rând să nu mai gătesc – apar scenariile pe care copiii le încearcă ușor cu un deget, ca apoi să și le ia pur și simplu, indiferent de răspunsul tău. În concluzie, ne-am cam inflamat.

Răbdarea mea de plastic, super-ultra-mega lucrată la sala de psihoterapie, este acum în revizie. O să merg să o vizitez, însă cred că mai are de stat.

Lângă aceasta se află și orgoliul rănit. Știu că este bine ca mamele să aibă un orgoliu mai lucrat decât abdomenul, însă eu nu îndeplinesc cu succes aceasta regulă nescrisă. Promit să recuperez până la adolescența copiilor.

Așa că mi-am zis să îmi fac singură loc oxigenului pur în plămâni și să scap de tensiunea arteriala. Cum? Scriind of-ul aici, pe MameNebune.

Deși sunt încă buimăcită de trenul care m-a lovit în ultimele săptămâni, sistematic, sunt bine.

Mai mult, sunt pregătită pentru finalul acestei zile, pentru pupăturile de seară și pentru aceleași întrebări pe care le voi întâmpină cu același deja cunoscut refuz:

“Putem înghețatăăă?”

“Putem să mai mergem la X-ulică și aaaaaazi?”

“Poți să mă iei mai repede de la scoalăăă/ grădinițăăăă?”

 

Norocul lor că-s așa iubibili.

Sper să avem și noi același efect la bătrânețe – eu și cealaltă jumătate mai bună – când se va învârti roata.

Mă pregătesc să fiu iubibilă.

Așa că vin și eu cu întrebarea retorică, însă rostită din sufletul de femeie și mamă mega mândră: Oare tu cum te simți, dragă femeie? Ce fel de lună ai avut? 

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Un bebeluș pe nume Soare, în Univers

Poveste de noapte bună

Partea 1: La început a fost Universul

soare

Soare

Iar Universul nostru, privindu-se el așa în măreția lui, și-a dat seama că era prea serios. Se plictisise de atâtea reguli dupa care funcționau toate, într-o perfectă ordine. Voia altceva.
Nu era bătrân așa ca mămăița și tataitul vostru. Își dădea seama că mai are mult până la pensionare; chiar multe milioane de ani.
Deci, ce să facă, sărmanul? Nimic nu-l mai distra.
Plictisitor. Știti și voi.
Ia, își spune el într-o zi, ce ar fi să fac ceva nou. Vreau să mă joc sau măcar să privesc pe altcineva cum se joacă, cum descoperă tot ce am descoperit eu până acum. 
Zis și făcut. Se puse pe treabă încă de a doua zi.
Adună el o mare imensă de praf magic, aer cu miros de flori, căldură de neimaginat pentru noi, pământenii, și le concentră pe toate într-un punct neînsemnat, dar intim, al său; undeva pe la jumătatea sa, pe la burtică.

Partea 2: Știai că lumina cât și curiozitatea se nasc și ele?

Soarele s-a nascut

Soarele s-a nascut

Căldura era de neimaginat. Bombele atomice reunite erau mici copii pe lângă aceasta. Tot praful se strângea în snopi, apoi din nou se dezlega și iar se strângea.
Dintr-o dată, ce să vezi! O minge mare de foc deschise un ochi. Îl deschise și pe al doilea. Când deschise gura însă, totul amuții.
De la ce crezi?
De la orăcăitul unui corp ceresc superb, bineînțeles. Un Soare bebeluș. Era Soarele sistemului nostru solar. Și era așa de frumos, de perfect, de galben, de rotund cum nu mai fusese nimic până atunci.
Plângea, mititelul. Aterizase în lume. Era speriat. Trăia, respira și ardea pentru prima oară în viața lui.

Prima zi – iubirea 

În prima zi a înțeles cine-i sunt părinții.
Erau, evident, cei care-l țineau și-l susțineau; adică cel care-l ținea, căci Soarele avea un singur părinte – Universul.
Și-a dat seama că nu va cădea niciodată atât de tare încât să-și frângă razele, că mereu avea apă și lapte când era nevoie, că scutecele-i sunt schimbate, că are parte și de dușul de seară.
Era iubit. Se simțea în siguranță. 

Ziua 2 – curiozitatea

Însă ceața aceea densă nu-i permitea să vadă mai mult de jumătate de metru în jurul său. Lucrul acesta îl făcea să descopere, în el, pentru prima oară ce-i aceea curiozitatea:
Oare ce se află dincolo de praful acesta cosmic, își spunea el în gând? S-ar putea ca în fața mea să fie multe de explorat!
S-a chinuit el o grămadă și apoi încă o grămadă să vadă ce-i în față.
Universul nu-l scăpa din prinsoare. Era protejat.
Atunci a început să îi încolțească în minte dorința de a explora dincolo de lumea pe care o știa. Se simțea pregătit să își înceapă călătoria.

Ziua 3

Ceața

Ceața

Abia în ziua 3, sau cel puțin el așa credea, a reușit să înainteze oleacă, mai mult cu privirea, căci după cum știi, Soarele nu are picioare. El alunecă ușor prin Univers.
Iar acolo, ce văzu?
Ceva rotund. Ceva frumos ca el. Ceva se rotea în jurul său. O nouă planetă.
Era Mercur. Acesta s-a răstit dintr-o dată la el:
– Te rog, te implor, nu te apropia mai mult ! Mă arde dogoarea ta!
– Dar eu vreau doar să mă joc cu tine, spuse Soarele!
– Probabil, însă eu nu-ți pot permite să te apropii mai mult. Stai acolo, îi porunci Mercur!”
Soare, îl ascultă.
Respectă cerința noului și unicului său prieten.
– Oare tu reușești să distingi și alți prieteni dincolo de tine? Eu am plecat să explorez. Sunt tare curios și aș vrea să cunosc mai multe corpuri cerești, așa ca noi.
– Nu mai știu pe nimeni. Mie îmi place să mă învârt în jurul tău și să mă încălzesc atât cât am nevoie. Mai mult de atât nu cunosc și nici nu reușesc să văd dincolo de ceața aceasta care nu se mai ridică. Însă nici nu mă interesează.
Hmmm, nu e un profesor foarte bun, își spuse Soarele în gând. Sper să nu devină profesorul cuiva, căci limitarea lui va face rău exploratorilor.”

Ziua 4

… sau cel puțin, el așa credea, că au trecut abia 4 zile.
A întâlnit el încă o planetă, însă ceva l-a făcut să nu se oprească din călătoria sa. S-a îndepărtat ușor de Mercur, de noua planetă (Venus) și s-a oprit în fața unui nou corp ceresc.
– Bună, eu sunt Soarele!
– Eu sunt Pământul și mă bucur tare mult să te cunosc.”
– Și eu, zise Soarele.
De fericire începu să îi sară inima de bucurie și să verse căldura sa în stânga și-n dreapta.
Dintr-o dată, Pământul începu să capete culoare. Ca orice lucru pe care-l știi și tu, de la căldură, iubire și de la bucurie, acesta începu să se transforme. Mult albastru se desluși pe întreaga sa suprafață. Apoi apăru verdele, apoi maroul presărat cu alb pe vârfuri. Pământul desluși ape, văi verzi, munți înalți cu zăpezi polare. Apoi apărură primele semne de viață microscopice.
Pământul începu să jubileze de fericire. Îi spuse Soarelui:
-Nu știu cât ti-a luat să ajungi la mine, însă mă bucur că ai facut-o. Acum știu că noi doi vom fi buni prieteni.
Păi mi-a luat patru zile:
   În prima zi am învață ce-i aceea iubirea părintelui meu, Universul. Așa am căpătat încredere. 
   În a doua zi am învățat ce înseamnă curiozitatea,
   A treia zi am învățat să-mi ascult instinctul,
   Astăzi am învățat să perseverez și să caut neîncetat. Căci lucrurile frumoase apar acolo unde viața și bucuria fac casă bună
Apoi continuă: 

– Dacă dorești, putem explora împreună ce se află în fața noastră.
Este o super idee. Cred că i-ai cunoscut deja pe prietenii mei, Mercur și Venus. În fața mea se află Marte. Sunt foarte drăguți și buni. Îmi place să mă întrec alături de ei. Dar dincolo de ei nu mai cunosc pe nimeni. Poate ne ajuți tu, cu lumina ta să descoperim mai multe.

Partea 3: Bătrânul Univers

Universul se simțea fericit. Soarele se dovedise a fi un fiu strașnic. Fiecare aventură îl ajuta să descopere tot felul de minunății și să îi crească încrederea în propriile sale forțe.
Nu contase faptul că în drumul sau întâlnise alte corpuri ceresti diferite de el. Era diferit de ceilalți, însă respecta pe fiecare în parte, dar mai ales părerile acestora.
Chiar dacă se mai și întrista, așa cum se întâmplase în cazul lui Mercur, mergea mai departe.
Oare ce va mai descoperit Soarele nostru? Oare câți prieteni va mai cunoaște? Oare va face față furtunilor cosmice? Dar astronauților care vor veni să învețe despre el? Oare va găsi vreo metodă prin care să comunice cu aceștia?

Partea 4: Revenind cu picioarele pe Pământ:)

Oare cum va reacționa Marele Blond, 5,2 ani în tabăra din vară?
Oare cum va reacționa Fina Balerină în tabăra din vară.
Astăzi mi-ar plăcea să am puterile Universului: un ochi în fiecare unghi în care se află Cei Mai Iubiți Pământeni ai Întregului Nostru Univers 🙂

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Deci cum e cu romantismul de Valentine’s Day la părinți?

Pentru mine, se anunța o zi obișnuită de joi. Pentru alții însă era o zi aproape la fel de plină ca cea de Crăciun sau Paște.
Muhaha. Ce bine să fiu eu de Valentine’s Day! Creierii îmi sunt la loc, cardul e în siguranță.
Forfota a cuprins tot orașul care este oricum și oricând sugrumat de mașini. Uite, în sfârșit o zi specială care nu necesită vreo acțiune și mai specială din partea mea.

Dar de unde această lejeritate?

Sunt alături de celălalt părinte încă de pe vremea faraonilor, adică din liceu. In veacul acela, Valentine’s Day nu era atât de împământenit în folclorul adolescentin. Prin urmare, totul se rezuma la: “bem cu prieteniiii!”
Plus că ne cunoaștem atât de bine încât, de multe ori, nu este nevoie de cuvinte între noi. Așadar, el știe că ziua aceasta nu a reprezentat vreodată ceva special, tocmai ce spuneam mai sus, însă dacă vrea totuși să se întreacă pe sine, poate veni acasă mai repede cu o sticla de vin roze.
Iar acum să revenim la subiectul atât de arzător al zilei de ieri:

Romantismul de Valentine’s Day la părinți

Prezint o curiozitate sporită cu privire la felul în care ați petrecut seara trecută. Atmosfera se cerea oleacă romantică. Deci cum e romantismul de Valentine’s Day la părinți cu juniori?
De unde această curiozitate?
La noi s-a produs o oareșce chimie, iar rutina zilnică a fost detronată, aproape din greșeală.
Păi Cealaltă Jumătate mai Bună a renunțat să mai meargă la yoga, ca în fiecare seară de joi, pe motiv că tot Bucureștiul e blocat. Nu din alt motiv, da?
Să zicem totuși că astrele s-au așezat destul de bine, iar intenția, bănuiesc, exista de la prima ora a dimineții.
El presupunea că cei care au blocat capitala erau ăștia de n-au familii și se duc să înfulece și să deguste vinuri fine prin restaurante tapițate cu gust.
Ahhh. Amintiri.
Așa că, cel puțin pentru mine, seara s-a terminat foarte bine.
Contrar rutinei obișnuite, el a venit mai repede, la pachet cu o sticlă de vin.
Am scos mazărea cu quinoa din frigider. Am mâncat sănătos ca doi părinți cuminți care cunosc valoarea unei mese pline de nutrienți. Apoi ne-am pus pe depănat viața, pe planificat concedii și, inevitabilul, pe planificat cheltuieli, adică viitorul nostru din vară. Viitorul sună bine atunci când e armonie în familie. Iar armonia se mențile cu un ton al vocii familiar, cu blândețe, cu zâmbete.
Armonia se citește cel mai bine în priviri și în palme. Important e să mai prinzi momentul din când în când, căci acesta fugeeeee, mâncând pământul. Deci e de profitat atunci când apare. 
Așa că, în această seară specială pentru alții, am profitat și noi, părintește, de semnificația ei, în bucătărie, la un pahar de vin și o porție de mazăre.
Valentine’s Day la părinți poate căpăta note puțin diferite de la vârstă la vârstă.
Însă nu am exagerat, căci Cea Mai Iubită Pământeancă a Universului Nostru a ajuns la vârsta la care ne spune “să nu ne mai pupăm; iiii”.
Seara s-a terminat pe ritm de povești terapeutice pentru Fina Balerină și adrenalină pentru mine. Citesc memoriile creatorului Nike, Shoe Dog/ Phil Knight.
Recomand din suflet. Cartea este scrisă cu un umor fin agreabil. Dacă citești Mame Nebune, o să iubești cartea asta.
La voi cum s-a terminat seara?

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Iubitule, răspunde la telefon, te rog, oriunde, oricând!!!

Iubitule, știu cât mă iubești, știu cât ești de dependent de vocea mea;

… de râsul meu nici nu mai amintesc, căci toată lumea știe asta încă din liceu, de când ne cunoaștem;

… de picioarele mele – mai ales când sunt epilate, lucru “mai răruț că-i mai drăguț” de când au apărut copiii;

… de toate gafele mele gastronomice care, până una alta, nu fac decât să te mențină în formă;

… de excesele mele rare-dese sau dese-rare;

… însă,

atunci când sun și a cincea oară după ce tu mi-ai închis deja de patru ori consecutiv, te rog, răspunde la telefon.

Dacă nu, răspunde cel puțin la unul dintre mesajele de pe wats-upp, messenger sau mesagerie. Sunt identice. Deci un răspuns e suficient.

Căci nu te caut cu vreun scop romantic.

Cu alte cuvinte, nu-mi închide în ideea că mă vei suna peste vreo oră, când ai timp să stăm la taclale, neîntrerupți, să depănăm eternitatea.

Mă interesează mica analiză pe care trebuia să o faci de dimineață. Atât.

A făcut? Era normal? …știi rutina. Nu-i prima oară.

Ți se pare puțin lucru să știu fix în secunda aceea dacă Marele Blond a avut scaun normal în ultimele ore? Și nu mă refer la scaunul de șezut! Știi la care mă refer, da?

Eu nu apucasem să verific acest amănunt esențial al zilei, pentru că a trebuit să zbor spre școala Finei Balerine.

Cel mic, dacă ți-a rămas în grijă, să știi că vine la pachet cu tot cu căcuță, bube, muci și altele specifice vârstei. Tu trebuie să iei aminte și să anunți mama responsabilă, panicoasă, nebună. Adică pe mine.

Știu că ești în ședințe importante, dar știi ce?

Cred că știi. Nu mai zic.

 

Deci, răspunde la telefon

Te rog scuza-te în fața partenerilor japonezi, austrieci, americani sau ce altceva or mai fi, ieși afară din birou și răspunde apelului de 3 secunde. Fă asta, te rog, pentru liniștea în familie.

Răspunde la telefon și lasă romantismul pentru când vom mai prinde zile cu copiii la bunici.

Uite, suntem deja la final de februarie. Mai e puțin până în vară și vine vacanța mare, când mai merg și ei în tabere și la bunici. Ce mai înseamnă 3 luni pentru noi? (Astea-s glume între părinți:)) )

Telefoanele scurte dau cu pace în familie, vorba reclamei la nu mai știu ce apă.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Marele Blond vrea să devină navetist … de la navă spațială, da?


Marele Blond nu mai vrea să devină bucătar, ci navetist … de la navă spațială, da? 

În timp ce eu îi alergam prin casă cu speach-ul meu de om de comunicare și cu sticluța de vitamina D în mână, cealaltă jumătate mai bună a reușit să îi sustragă de la datoria sacră de copii mucioși în plin sezon de răceli, prin alt speach – o navă spațială aterizează acum pe Marte. 

Știrea sună cam așa:

NASA a confirmat că InSight, sonda spațială, a aterizat cu succes pe planeta Marte, după ce a călătorit timp de aproape șase luni de la lansarea acesteia din data de 5 mai.” 
Și uite așa s-a dizolvat instantaneu conectarea mea de seară cu juniorii și, implicit, unica mea șansă de a-i culca la o oră decentă, pe care, ca o mamă responsabilă și ușor nebună, încerc să o bifez mereu, fără succes.
Instantaneu, casa mea a fost redecorată în maldăre de jucării așezate – a se înțelege, aruncate – una peste alta, cu supremul scop de a zbura.

Scărpinându-mă ușor cu stânga pe la urechea dreapta,

… și încercând să-mi analizez șansele, mi-am dat seama că el, tatăl iubitor, știe mai bine de data aceasta. Eu, cu siguranță, aș fi intrat într-o dispută deja pierdută.
Căci am experiență cu cei trei bravi mușchetari. Cunosc fapte.
Așa că am decis să-mi fac de cap.
Că oare ce altceva pot face când, atât Marele Blond de 4,11 ani cât și Fina Balerina de 6,6 ani, au găsit dintr-o dată cea mai bună scuză să nu se vâre la culcare?
Și până la urma urmei, era vorba și despre viitorul generației lor. Așa că am scos bicicletele din holul micului apartament bucureștean, fix în holul blocului și m-am apucat să fac o scurtă curățenie românească. Vai ce gospodina sunt!
După ce am terminat, deja celebra navă spațială încă se lăsa așteptată pe mult prea cunoscuta Marte.

Perfect! Îmi fac și baie!

Însă, de data aceasta, m-am adresat tatălui inovator și ușor iresponsabil: “Astă seară tu adormi micii exploratori, mâine tu-i trezești. Bicicleta ta e pe holul blocului. O re-bagi în casă după ce îi adormi
Ultima parte cred că i-a captat atenția, căci și-a ridicat brusc capul din tableta care-i arăta viitor, însă un viitor fără bicicletă.
Touchee
Sunt sigură că tot așa apare și echilibrul în natură. Trebuie să existe pe undeva o gură de mamă responsabilă, care să spună: “Da’ vitamina D? A luat vitamina azi?”
Și dacă tot am intrat eu în baie, și el trebuia să spună povești către cele două perechi de urechi curioase, mi-am permis chiar să fac și o baie la cap. Este a doua în interval de maximum 5 zile. Pff.

Uite aici record și performanță

Când am ieșit din baie, părea că lucrurile erau cam la fel.
Doar sufrageria suferise transfigurări profunde: aici se aflau o grămadă de chestii, una peste alta, într-un echilibru ușor discutabil.
naveta spatiala

nava spatiala

 

Habar nu am ce căuta creionul acolo. Pot să pun pariu că soțul care m-a ales să îi fiu soața l-a așezat acolo. Nu juniorii!
Am zâmbit , am mârâit, am mârâit și mai tare când am văzut că e trecut de 11 noaptea.

Dar am jucat dur

I-am pupat apăsat cât să simt căldura lor – ahhh, cât sunt încă de dulci – după care am accelerat către sufragerie, înarmată cu peria de păr și feonul. Cuvintele însă mi-au ieșit involuntar pe gura-mi aurită. Aproape că nu știam dacă-s eu sau alta:
“Cătălin Simion, mâine tu-i duci atât la școală cât și la grădi, pe amândoi, dacă nu ADORM în MAXIMUM 5 minute.”
Am auzit o forfotă ușor forțată după ușa închisă de la sufrageria în spatele căreia tronam, după care … liniștea.
Mi-am aranjat eu parul, meticulos, am scris articolul, după care am deschis ușa sufrageriei.
Liniște deplină.

A. E 12 noaptea.

(…)
Ce tare, îmi zic! 5 mai este fix ziua când e născută Fină Balerină.
S-ar putea ca generația lor să prindă viața pe Marte. Vor trăi vremuri foarte interesante. 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa foto

Webstock 2018 și cele mai mișto proiecte

Lumea onlineului este vie și extrem de dinamică. Mi se întâmplă de multe ori când mă intersectez cu o informație nouă, primul lucru pe care-l fac să fie un search Google. Dacă nu-l găsesc acolo, pentru mine nu prea există. Sunt mereu împărțită între o mie de sarcini și nu am timp să caut. Am nevoie de o singură platformă din care să-mi culeg toate informațiile o dată – feedback, contact, cuprinsul exact.

Webstock 2018

La Webstock 2018, cel mai mare eveniment de social media de la noi din țară am aflat despre o grămadă de proiecte frumoase. Mai jos am făcut o listă.

  1. Nu tasta ura creata

Cei de la Bitdefender au ambiții foarte mari. Ei doresc să strângă semnături pentru a convinge Facebook de implementarea unui buton care să alarmeze situațiile de Cyberbullying. “Cyberbullyingul se întâmplă și nu poate fi ignorat. Pe cele mai mari platforme de socializare, acolo unde toți adolescenții caută validare. Primul pas în luptă cu cyberbullyingul? Înțelegerea lui.”

Este una dintre primele campanii despre care am scris și eu pe blog: Despre Cyberbullying si despre o generatie pe care o vrem altfel

  1. RePlate Waste

Pizza Hut a avut o idee genială venită dintr-o direcție alarmantă care merită scoasă din cutia ignoranței sociale.

Din păcate, resturile alimentare ajung la cantițai greu de imaginat. Doar în restaurantele lor, există reziduuri de 400 kg .. PE ZI. Evident, toate ajung în groapile de gunoi. Pentru a crește conștientizarea oamenilor în această direcție, echipa Pizza Hut a strâns aceste reziduuri creand fotografii 😊. Le-au cosmetizat și aranjat frumos, iar rezultatul, adică pozele, le-au pus în vânzare în online. Banii obținuți sunt îndreptați în direcții caritabile.

  1. Samsung Live Museum

Dacă muzeele ar avea o zi specială, aceasta ar fi cu siguranță, într-un mod paradoxal, Noaptea Muzeelor. Din păcate, numărul celor care trec pragul unui muzeu, este scăzut. Echipa Samsung s-a gândit că în singura noapte specială din an, dedicate acestora, cei care fac poze să le poate afișa într-un singur lor. A existat atât o platformă în online cât și una în offline. Instagramerii de zi cu zi au ajuns să își posteze instantaneele într-un muzeu. Cool, nu?

  1. Vitrina cu meserii

Iată unul dintre proiectele puse pe picioare de un blogger de pareting.

După cum îi spune și numele, proiectul cuprinde o mulțime de hinturi din spatele unor meserii interesante, toate descrise pe înțelesul tuturor, de la mare la mic și de la mic la mare.

  1. Sunt mândră

Aici sunt reunite poveștile româncelor ambițioase, frumoase și mândre de ceea ce au realizat. Platforma este foarte bine pusă la punct. Merită promovată pentru că mesajul transmis este unul plin de pozitivism – un exemplu de așa trebuie făcute lucrurile.

  1. Privirile care lasă urme

“8 din 10 femei trăiesc cu imperfecțiuni ale tenului și sunt privite altfel. Pentru ele orice plimbare prin oraș devine o agresiune directă, fie că o conștientizează sau nu.”

Studiul Ipsos Sănătate și frumusețe 2012

Cei de la Vichy Dermablend au realizat un experiment foarte interesant prin care au fost măsurate emoțiile a trei femei care prezentau probleme ale tenului, in momentul în care simpli privitori pe stradă le fixau insistent.

  1. The Otter Shoes

Este o campanie de donație pentru oamenii străzii. La campanie au participat și Cristina Bazavan și actorul Marius Manole

  1. Este o campanie de donație pentru oamenii străzii. La campanie au participat și Cristina Bazavan și actorul Marius Manole

    Ultimul dar nu cel din urmă proiect despre care îmi doresc să vorbesc, este cel al colegului meu de breaslă, DaddyCool – proiectul Amintiri din Coplărie.

Atât de la Webstock 2018. Mă pregătesc pentru 2019

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Învățăminte de la tata-socru către fiul său

Mi-am spus că ies pentru o gură de aer, când de fapt am nimerit în mijlocul unei lecții de viață, ca de la tată la fiu.

Nu s-a jenat niciunul de prezența mea acolo. Aproape că nici nu m-au sesizat. Tatăl, abia iesit la pensie în vara aceea, și-a continuat discursul către fiul ajuns deja bărbat :

“Contează ca în fiecare zi să îți legi câteva clipe doar pentru tine. Să deschizi cartea aia de pe noptieră și să citești două pagini, dacă asta îți dorești.

Copiii cresc oricum. Ei cresc pe lângă tine.

La final, când ei vor crește, veți rămane doar voi doi – tu și Diana. Planurile pe care le faci acum pentru ei sunt făcute să fie adaptate, ca să nu spun rescrise, după timpuri și după personalitatea lor. Tu nu poți decât să le oferi principiile, căile. Să îi faci oameni.

Dar nu uita de tine.”

În acel moment, gândurile au început să îmi umble. Am observat că paharul din mana mea era aproape gol. Șampania pe care abia o desfăcusem pentru ocazia acelei revederi își făcuse într-un fel efectul pentru care fusese concepută.

Într-un exercițiu al minții, mi-am văzut copiii mari

Parcă le întrevăd cumva parcursul. Uneori mă simt mândră, alteori încerc să mai modific pe alocuri, ca un croitor cu metru-n mână. Dar la fel ca și în cazul acestuia, lucrurile depind în mai mare măsură de “gustul clientului”. Nu pot interveni mereu sau nu pot să îi fac întotdeauna să înțeleagă o situație.

Ca părinți facem o sumedenie de lucruri pentru ei, nimic ieșit din tiparul vremurile. La fel facem toți.

Cu toate acestea, cei doi copii ai mei sunt extrem de diferiți si se dezvolta parca de la ploaie si de la aer.

Cel mic mă surprinde cu bunătatea lui. La fetiță mă surprinde dozarea fiecărui cuvânt. Degeaba-mi spun azi că a luat de la mine x caracteristică iar de la Cătă y, căci ei sunt cel mult un mix al nostru, precum și al timpului lor. Personalitatea lor însă dictează undeva mai de sus. Aceea îi definește.

E adevărat că viața “se întâmplă” și vine peste noi:

Balerina mea cea fină va fi întotdeauna primul născut, chiar dacă uneori nu-i convine, ea dorindu-și mereu mai mult timp alături de părinții ei, ca înainte de frățior.

Indiferent ce vom face pentru ei, vor avea viața lor, așa cum și noi o avem acum pe a noastră, datorită dar și în ciuda doleanțelor părinților noștri.

PS: vai câte ar schimba mama și acum la mine :)))

Căci să nu uităm, în final, copiii noștri nu-s ai noștri, sunt ai lor înșiși.

Viața noastră ca părinți nu se rezumă doar la calitatea de părinte, ci continuă cu aceea de a fi oameni și de a ne căuta fericirea. Zâmbetul.

Sursa poza

Oare cât de departe pot ajunge copiii românilor, adică ai noștri?

Dacă românii au fost întotdeauna recunoscuți la nivel internațional prin rezultatele excepționale în diverse domenii, oare unde pot ajunge copiii acestora – adică ai noștri – într-un viitor care este deja aici? Echipa Malaxa poate oferi un răspuns destul de convingător .

Competitia internațională F1 în Schools și echipa Malaxa

Aceasta este întrebarea care-mi răsare astăzi în minte când vreau să vă povestesc despre F1 in Schools – o competiție internațională la care participă aproximativ 17.000 de școli din 40 de țări.
Anul acesta, pentru prima oară, printre cele doar 51 de echipe din 23 de țări, se află și 5 elevi români.

Emilia, Lara, Andrei, Pavel și David formează echipa Malaxa.
Împreună, ei lucrează de câțiva ani (!!!) la un prototip de mașină de, țineți-vă bine, Formula 1.
Vorbim despre un prototip. Scara mașinii este redusă, semănând cu ce are și marele meu blond de aproape 5 ani acasă – 1/20. Însă viteza pe care o prinde acest prototip, repet, construit de niste copii români, este una remarcabilă.
Am fost prezentă la demonstrația minunăției lor, iar aceasta a parcurs pista de 20 de metri într-o secundă. Raportat la indicatorii mai uzuali nouă, mică mașinărie poate prinde 100 km/h.

F1 in Schools începe chiar astăzi în Singapore și se va termina pe 12 septembrie.

Echipa Malaxa se dorește a fi un punct de pornire în ambiționarea celorlalți copii care sunt uniți prin pasiune întru dovedirea capacităților extraordinare care zac într-înşii.

De ce spun asta?

Pentru că ei au reușit să acapareze atenția mai multor entități educaționale, media și nu numai, care vor să ducă proiectul și în alte școli. Deci, țineți minte F1 in Schools, căci în anii ce urmează s-ar putea să mai auziți vorbindu-se, poate chiar în școala/ liceul unde învață piciul vostru.

Complexitatea competiției precum și potențialul de care au trebuit sa dea dovadă copiii este enorm. Ei s-au folosit inclusiv de programe de proiectare, inginerie și design, învățând totul de la zero. Echipa ar putea să complexeze ușor o întreagă companie, mai mică sau mai mare, prin eficiența de care au dat dovadă.

Au un om dedicat – adică un copil dedicat – pe partea de marketing, precum și unul dedicat părții financiare. Am rămas cu gura larg deschisă când am auzit că proiectul a avut nevoie de sponsori pe care singuri i-au contactat și i-au câștigat de partea lor.

Deci perseverența este un atribut must have în echipă. Sunt mânați de obiective extrem de clare.

Ei sunt cei care reprezintă România, la Singapore anul acesta

Au nevoie de sprijinul nostru, pentru că până și partea de social media este o componentă care va atârna la partea de jurizare.

Echipa Malaxa:

Emilia Barbu – Team Manager & Marketing Manager

LaraȚîru – Graphic Design & Marketing Manager

David Șerban și Pavel Bulgac – Manufacturing Engineers
Andrei Ostahie – Financial Executive

Mai jos aveți linkurile unde îi găsiți:
MalaxaTeam.ro
Facebook
#HaiRomania
#MalaxaTeam

 

Dacă sunteți curioși cum s-au petrecut lucrurile anul trecut, intrați Aici – F1 in Schools World Finals Malaysia 2017 Highlights

Prima zi a competitiei poate fi urmarita Aici – F1 in Schools World Finals Singapore 2018 – Day 1 – Opening Ceremony and Racing