Delta Dunării văzută din caiac și un pariu pierdut

Îmi propusesem de mult timp să ajung în Delta Dunării. Numai că viziunea mea implica un hotel de câteva stele aurii, o barcă motorizată și ceva mese la restaurant. Aș fi dat bucuroasă restaurantul pe o bojdeucă locală înmiresmată cu specialități din zonă, dar niciodată niciodată niciodată nu mi-am imaginat că Delta poate fi văzută din caiac, în două zile, cu mine la vâsle alături de cealaltă jumătate.

Urmează: jocuri pentru părinți când copiii sunt la bunici

Fila aceasta, odată scrisă în subconștientul familial, are efect memorabil, acumulând șanse să ajungă o legendă. Vă veți hrăni nepoții cu frânturi din această peripeție. Alte frânturi însă, vor rămâne de povestit doar pentru alți adulți …

Veți petrece un timp deosebit, din toate punctele de vedere, alături de celălalt părinte. Oare când mai apucați să stați la doar câțiva centimetri distanță de el, într-un caiac, vâslind în aceeași direcție, la propriu și la figurat?!

La fel ca și în viața de zi cu zi, am experimentat toate stările:

Euforia nebuniei  – „Vai, cât sunt de tare! Sunt pregătită! Pot orice! Acum!”

Panică de după conștientizare – „Nu mă urc în caiaaaaac! Îmi place la maaaaaal! Ăăăăăă, credeam că suntem singuri pe Delta. Vaporul ăla … !” (citatul chiar este mot-a-mot din primele minute ale expediției)

Descoperirea celuilalt în altă lumina – De la pânza de țânțari care ne privea amenințătoare, de la bubele ciorchine făcute de aceștia prin diverse zone, de la sudoarea acumulată în două zile, îți descoperi bărbatul mai bărbat. Pffff. Tu însă, da, visezi la un duș.

Sărbătorirea victoriei împreună – Atât prin lacrimi cât și prin îmbrățișări, parcă deveniți mai puternici împreună.

Dar cum a început totul?

După ce au apărut copiii, iar timpul ne-a demonstrat că ei cresc frumos, atât eu cât și cealaltă jumătate mai bună, am început să ne manifestăm tot mai des dorința de a face și altceva în afara căminului. Iată că el a descoperit viața în caiac. Și-a luat unul gonflabil și a început să facă tot felul de expediții.

Pe scurt, la expediția aceasta, când m-a întrebat dacă vreau să merg și eu, am avut un mic dezavantaj, prin prisma unui semi-pariu pierdut.

Fapte și etape:

  • Expediția a început din Portul Tulcea. Am ajuns aici vineri dimineața.
  • În principiu, ne-am urcat în caiace de două persoane. Doar doi dintre prietenii noştri au preferat să vâslească singuri şi au luat caiac de o persoană.
  • Am lansat caiacele la apă, am încărcat toate echipamentele – mâncare, bere pentru ei și vin pentru noi, cort și alte bagaje trebuincioase, de care s-au ocupat în mare băieții. Mai toate fetele erau, la fel ca și mine, la prima experiență de genul acesta.
  • Ne-am instalat cu toate echipamentele necesare, dotați cu pălării, bluze cu protecție UV, mănuși speciale pentru mâinile noastre fine folosite în special pentru lucrul de la calculator, pantaloni lungi, creme, veste de salvare.
  • Traseul a început prin a mă panica puțin datorită ambarcațiunilor mari. De aici provenea si dorinta mea de a rămâne singură în Tulcea, chiar dacă era vorba despre două zile, singură, până când prietenii mei se întorceau :). Aveam impresia că sunt o muscă în fața unui ins imens, care mă poate strivi dintr-o mișcare. Era doar o senzaţie. Însă pe măsură ce teama se dizolva, pe măsură ce canalele se îngustau, apăreau senzații absolut spectaculoase: liniște din ce în ce mai profundă, peisaje mirifice, floră și faună ruptă din cărți. Totul era presărat, aşa cum îi place românului, cu glume ca între prieteni și, bineînțeles, încurajările specifice: „hai că mai sunt doar 5 km!”
  • După prima zi de vâslit şi 21 de km parcurşi, ne-am instalat corturile pe un petec de pământ.
  • Cea de a doua zi a fost mai spectaculoasă, dar mult mai grea. Corpul meu se resimțea după o zi întreagă de efort susținut la vâsle. Am traversat două lacuri absolut fenomenale, dar ușor înspăimântătoare.
  • După alți 32 de kilometri parcurși am ajuns la Mila 23.
  • Seara am înnoptat acolo.
  • Ne-am întors înapoi, la viaţa noastră banală, cu o barcă cu motor în, n-o să vă vină să credeți, 1.30 ore.

Ce aş face totuşi diferit:

Diferența între a străbate Delta cu barca cu motor versus caiac este aceeași cu a străbate muntele la pas versus cu mașina.

În final, expediția în sine merită din toate punctele de vedere. M-aș întoarce acolo.

  1. Nu caiac gonflabil. Acesta, deși ok pentru expediții scurte, este total neproductiv pentru una atât de lungă. Am vâslit de aproximativ trei ori mai mult decât ceilalți, pentru că frecarea cu apa nu ne avantaja deloc.

Caiacele prietenilor noștri au fost închiriate din port.

  1. Nu mai mult de un lac văzut în aceeași zi. Pe lac vâslești cu mai mult efort.
  2. Data viitoare mă voi uita pe cel puțin un tutorial despre cum este mai ok să vâslesc. Din păcate, aveam un joc de care nu am putut scăpa în a doua zi, iar lucrul acesta mi-a îngreunat ziua aceea, oricum dificilă.

Așadar, iată un exemplu de activitate alături de celălat, ceva care să rămână impregnat în materia cenușie pentru mai mult timp. Obligatoriu de făcut alături de alți prieteni.

PS: Pentru ca articolul să nu-și șifoneze conținutul transformându-l în advertoria, mai adaug următoarele: Dacă sunteți interesate de o experiență de genul acesta și doriți informații legate de procedura de închiriere, îmi puteți scrie pe diana@mamenebune.ro

Delta văzută din caiac, 53 de kilometrii de dat la vâsle, în două zile:

Delta Dunării văzută din caiac

 

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

 

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

 

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

 

Delta văzută din caiac

Delta văzută din caiac

 

Delta văzută din caiac – insecta pe vasla 

 

Delta văzută din caiac

Delta văzută din caiac

 

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

 

 

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

 

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

Delta văzută din caiac

Delta văzută din caiac

 

Delta văzută din caiac

Delta văzută din caiac

 

Delta văzută din caiac

Delta văzută din caiac

 

Delta văzută din caiac

Delta văzută din caiac

 

Delta văzută din caiac

Delta văzută din caiac

Pe lac

Pe lac

 

Delta văzută din caiac

Delta văzută din caiac

 

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

 

delta vazuta din caiac

Delta Dunării văzută din caiac

Share
/0 Comentarii/de

Zeitele cu zeite, iar mamele pamantene cu hohotele de ras

Voi, cele care cititi aceste randuri, sunteti femei care stiti sa radeti. Serios. Va provoc sa ma uitati la hohotele de ras  din viata voastra, la like-urile pe care le oferiti si la textele pe care le cititi.

Pai cum altfel sa rezisti la cate se petrec intr-o simpla zi alaturi de Cel Mai Iubit Dintre Pamantenii Universului Tau, daca nu lasi hohotele de ras sa scoata lacrimi – de fericire, de suparare, dar cine mai tine scorul?

Cand am scris primele posturi pe blog, imi aduc aminte si acum, o facusem cu lacrimi in ochi. Acestea nu erau de prea mare bucurie, ci de la frustrari acumulate, nerostite si inca necicatrizate.

Eu, o mama obisnuita, citita insuficient, scolita pe alocuri, cu minusuri puternice pe partea de parenting – sper ca nu de asta cititi MameNebune – dovada fiind micile “esecuri” in ale educatiei celor 2 pui mici si iubiti, ma simteam la miliarde de mile distanta fata de Zeitele care obtineau cele mai bune rezultate pe juniorii lor.

Atunci ma gandeam intr-una la cum sa fiu mai buna pentru ei, ei fiind niste minunatii.

Mame pamantene

Am cedat lupta aceea si am inceput, cu adevarat, sa-mi traiesc viata, CU MINE in centru.

Am blog de mama putin mai pamanteana. Si cum stiti deja cu totii, pamantenii nu mai sunt in Rai, caci au pacatuit si au fost alungati din locul unde era totul perfect. Cu alte cuvinte, aici e loc de imperfectiune si de perfectibilitate, prin incercari presarate cu esecuri si, de asemenea, cu victorii.

Aici, pe Pamantul cel roditor, am inceput si noi sa ne savarsim osanda cea grea, cu gandul la ceva mai bun – intotdeauna, ceva mai bun.

Dar cum sa supravietuiesti doar cu gandul la ziua de maine? 

Cu hohotele de ras!

Pai cred ca cine stie sa rada zdravan are un avantaj strategic major. Iar noi, romanii, slava Cerului, il avem din belsug, cultivat in fiecare farama din coloana noastra vertebrala.

Dragi doamne, mandre mame izgonite de pe taramul perfectiunii, vad ca rezonati pe alocuri cu umorul. Lucrul acesta ma incanta maximum. Caci cum altfel sa supravietuiesti cand nici somnul nu mai e ce a fost odata, alesul Dragnea ne construieste o noua tara, iar copilul face tantrum pana si in vacanta ?

Eu cred ca rasul zi de zi este cea mai frumoasa mostenire pe care am preluat-o si pe care o putem oferi mai departe mezinilor.

Vai si cat de castigati ar fi ei mititeii cand vor ajunge sa vada viata cu optimism. Speranta

Deci zambetul implantat in fiecare muschi al fetei, al mainilor, al picioruselor, al inimii si al mintii este un avut despre care noi, mamele romance, cunoastem toata teoria dar si practica.

De aici poate ar fi frumos sa ii invatam pe mezini alte 2 lucruri:

  • respectul fata de semeni;
  • avantajul de a face lucrurile frumoase, cu EMPATIE fata de vecin, lucruri in care sa creada.

Sa le construim frumos, romaneste, taramul pe care sa speram ca il vor iubi si il vor respecta.

Fara presiune. 

Cred ca de asta ne-au ales ca si parinti.

Share
/0 Comentarii/de

O mama: Aha! Deci sms-ul catre doctor a ajuns la sot. Asta explica multe!

Prin definitie, o mama, si in special una care abia a pasit pe taramul maternitatii, nu va gandi niciodata un singur gand odata. Sa ne intelegem. Nu este de vina ziua cu ale ei vesnice 24 de ore. Nici pe departe.

De vina sunt cele 495.658 de lucruri pe care o mama doreste a fi gata acum 5 minute

Astfel, in timp ce se gandeste la mucii copilului, analizeaza si ce ii va da sa manance la pranz, dat fiind starea acestuia, de unde sa cumpere morcovii, la ce doctor sa se duca mai intai, pe cine sa sune pentru a se sfatui la ce doctor sa se duca intai. Toate odata.

Datorita acestui fenomen, o mama cu un sugar va fi rareori aranjata atunci cand iese cu copilul afara – a se intelege, macar, pieptanata si spalata pe dinti. Oare nu i s-a intamplat nimanui sa iasa din casa in pijama!? Pfff. Incepatoare.

Eu personal am o gramada de exemple graitoare in acest sens

Cea mai infricosatoare experienta, a fost momentul in care m-am trezit in fata superbului baietoi, care avea atunci cam 1.6 ani, cu o papusa, o telecomanda, o bucata de hartie igienica si un cutit.

Intentia fusese simpla: sa ma joc cu fetita, primul nascut.

Doar ca in timp ce ne jucam mi-a cerut sa pun muzica, iar apoi, eu mi-am adus aminte ca e ora de fruct (deci cutitul). In imediata milisecunda, marele blond a inceput sa planga pentru un lucru absolut insignifiant si a trebuit sa fug la el. Oricat de mult incerc sa imi amintesc, amnezia a castigat. Nu stiu care era treaba cu hartia igienica. Trecem peste.

Vestea buna: mama se va comporta perfect in cazul unui cutremur

Ea va ajunge prima jos, la baza scarii, cu toti copiii alaturi, cu toate bagajele facute in cazul in care e nevoie sa doarma afara de frica vreunei replici seismice. Daca nu ma credeti, va rog sa verificati si usa de la intrarea apartamentului ei. Aceasta va fi incuiata.

De ce credeti ca Siri e femeie si nu barbat? A intrebat-o cineva daca are copii? Veti fi surprinsi. Doar o femeie poate trece cu asa usurinta de la un subiect important la altul.

Asa ca, dragi domni pedagogi – dupa cum scriam cu un articol in urma: Barbatii cu barbatii, iar femeile … cu copiii si cu grijile lor – cu toate ca apreciem iubirea pe care ne-o oferiti, ne macina observatiile ca:

  • Cum ai putut sa uiti apa copilului?
  • Cum, nu i-ai luat bluza de schimb?
  • Cum, am plecat in concediu si tu ai uitat sa iei fix paracetamol?

Dati-mi voie sa va explic, cu delicatete

In cazul in care nu locuiti izolati in creierii muntilor, veti gasi apa sau paracetamol doar la o simpla rotire a ochilor dumneavoastra delicati si momentan, ursuzi.

In ceea ce priveste bluza de schimb, asta este! Copilul va supravietui. Ei asta fac. Constant. Isi revin imediat.

Despre concediu, va dezvalui din experienta ca, o mama, mai ales aflata la primul concediu cu copilul, se pregateste timp de o saptamana. Nu este chiar rocket science. Asa-i.

Apreciem faptul ca dati o mana de ajutor, prin transportarea celor 327 de bagaje la masina.

Dar va asigur ca, oricat de catranit va simtiti datorita acestei sarcini ingrate, mama priveste din alta perspectiva. De fapt, acesta este motivul pentru care nu stie unde sa caute unghiera pe care o doriti cu ardoare. Oare cunoasteti expresia „acul in carul cu fan”?

Deci nu va mai mirati ca ati primit din greseala un sms care nu va era destinat. Decat sa ii cumparati lecitina, mai bine veniti putin mai repede acasa, chiar astazi, si scoateti copilul la o scurta plimbare de 4 ore. Cearcanele nu-s de la iubire, ci de la nesomn.

A. Si anuntati ca doctorul nu ii va oferi nici un raspuns, caci SMS-ul care trebuia sa ajunga la el, a ajuns, de fapt, pe telefonul domniei voastre.

Da. Mama se gandeste la o mie de lucruri odata.

Share
/0 Comentarii/de

“Presiunea din rolul de parinte” si iubirea neconditionata.

Dupa articolul din theurbandiva.com, Dar de mama cine are grija. Presiunea parentingului modern naste „monstri”, cineva spunea ca acest parenting modern nu pune o presiune directa asupra noastra. De fapt noi o facem.

Afirmatia, desi adevarata, lasa lucrurile foarte mult in aer.

E adevarat, noi punem presiunea pe umerii nostri. Dar asta o facem pentru ca deja stim care ar fi repercusiunile, ci nu dintr-o fatarnicie de multe ori afisata in spatiile publice. Poate sunt eu naiva, dar imi place sa cred ca dincolo de dorinta noastra de a oferi gratuit „lectii”, deciziile cu privire la copii sunt extrem de bine calculate si balansate in functie de binele acestora. Exceptiile confirma regula.

De ce punem presiune? Rolul parintelui

1. Noi am muscat deja din Marul Cunoasterii

Astazi, cunoastem cu totii despre o multime de gesturi care, desi pareau normale si erau bine impamantenite cu o generatie in urma, pe care, atentie, noi le-am preluat deja, pot dezvolta „traume” in viata de adult a copilului de acum – odorul cel mai de pret al Universului nostru.

Acum, generatia noastra incearca sa corecteze aceste manifestari aproape instinctive pe care le avem. Dar e greu, tocmai pentru ca noi credem ca reactionam logic, dar de fapt actionam cu sentiment si cu rani inca nedescoperite, ce sa mai zic de domolite sau macar in curs de vindecare.

2. Parentingul modern pune accentul pe importanta primilor ani de viata

Noi acum construim omuletul de mai tarziu. Parentingul de azi pune mare accent pe primii ani ai copilului si pe repercursiunile ivite in cazul in care parintele actioneaza contrar. Deci ce ne facem daca o mai dam si in bara acum? Gata? S-a terminat?  🙂

„Mi-e teama ca mi-am traumatizat copilul”, este o teama reala pe care am auzit-o de prea multe ori. Aceeasi teama se afla inca in sufletul meu, dar acum are o forma mai stearsa.

Doar un exemplu personal

Am descoperit, din pacate dupa ani, faptul ca pornirea mea de freak control este doar un tipar preluat din copilarie, care atunci m-a ajutat. Mama mi-a oferit enorm. Ii sunt recunoscatoare pentru atat de multe incat nici nu are rost sa incep sa le enumar. Este acel MODEL de parinte pe care il caut instinctiv imediat cum am o problema.

Marele ei defect insa, este faptul ca ea nu risca. DELOC. Prefera sa fie ferecata in casa daca nu are in mana toate necunscutele. Eu, spirit ceva mai liber, am preluat nebunia controlului, dar am cautat mereu sa depasesc limitarile impuse de ea, cu o blandete ferma dar si justificata.

Pe vremea aceea nu exista dialog, asa ca ceea ce eram eu, era mult minimizat in dinamica familiala. Cunoasteti, nu? Nu o spun ca pe o judecata, ci ca pe un fapt al generatiei noastre. Mama a avut mereu un soi de fermitate blanda. Respectul justificat era la mare pret in casa noastra.

Am ajuns astfel sa evit sa conduc masina pana la 35 de ani, desi am carnet de la 20, sa vorbesc in public pana de curand – inclusiv sa gasesc subterfugii demne de o piesa de teatru aplaudata – sa fiu mai eu.

Toate acestea, fara sa stiu, le manifestam si in educatia copiilor, sub o alta forma:

Manifestam o nebunie iesita din comun atunci cand „programul copiilor” era incalcat, cand unul suferea de o raceala simpla sau pur si simplu imi parea ca nu reuseste sa faca un anumit lucru. Toate imi pareau imposibil de gestionat, pentru ca, nu-i asa, eu aveam toate fraiele in mana. Intr-un fel, nu le recunoasteam ca fiind ale mele.

Pana sa imi dau seama ca problema era la mine, a durat ceva

Inca ma mai lupt cu acest control exagerat. Relatia mea cu copiii a fost afectata. As fi vrut sa fiu un parinte mai bun de la inceput, a se intelege – cu un grad mai larg de introspectie. Dar pana la urma asta sunt si intotdeauna am ziua de astazi la dispozitie si alegerea in fata.

Deci presiunea pe care o resimtim de multe ori este reala dar mai ales normala si explicabila.

Dar ce facem mai departe? De unde pornim? Cum pornim?

Recent, am descoperit un lucru care m-a facut sa rasuflu usurata.

Parinte esti pentru toata viata lui.

Dupa mine, aceasta ecuatie are doua certitudini:

  1. Omuletul nostru are propriul destin separat de al nostru.

Noi putem sa oferim repere, insa ei vor alege, intr-un final.

Daca fericirea si prietenii s-ar vinde la kg, as fi cea mai saraca „bogata” din lume, caci toata „averea” as da-o pe oamenii din jurul meu si al copiilor. Dar lucrurile nu stau asa. Cred ca nu-s singurul parinte care-si doreste copii fericiti.

2. Va avea nevoie de noi la ORICE varsta – despre iubire neconditionata

Vor simti nevoia nebuna de a ne veni in brate, chiar si dupa ce ne resping ferm pe moment.

Viata nu se rezuma la momente. Ea curge. Noi avem datoria sa o traim.

De ce spun asta?  

Recent, m-am intersectat cu o carte de dezvoltare personala, care m-a facut sa vad foarte clar un lucru.

Erau descrise cazuri petrecute in familii obisnuite, dar inchise din punct de vedere emotional. Inchiderea emotionala a parintilor in fata copiilor si nerecunoasterea propriei identitati a acestora erau principalele probleme ale situatiilor comportamentale descrise de viitorii adulti.

Iar viitorii adulti au ajuns in cele din urma la … psihoterapeut.

Psihoterapeutul a scris o carte.

Cartea ajuns in mana mea.

Si iata circuitul informatiei pe internet.

Desi avea un cu totul alt subiect, pe mine m-a patruns urmatorul aspect:

Un adult ajuns la 30 de ani, la 50 dar chiar si la 60, inca are nevoie de confirmarea iubirii materne. Oricine are nevoie sa stie ca este iubit exact asa cum este, indiferent de ceea ce face.

Iubirea materna este neconditionata. Rolul de parinte

Deci da, copiii vor avea nevoie de noi la orice varsta, chiar daca mai gresim. Important este sa ne recunoastem noua gresala si sa mergem mai departe, alaturi de ei.

Atat timp cat inca gandim si dorim sa rezolvam o problema, aceasta se poate rezolva. Importanta este deschiderea noastra catre copii si catre noi.

Sursa poza

Share
/1 Comentariu/de

Reguli de urmat daca doresti momentele tale de relaxare

Sper ca pana in momentul acesta, marea majoritate a mamelor care citesc MameNebune a inteles nevoia unei binemeritate pauze de relaxare. Astfel se poate mentine echilibru aducator de zambete armonioase in sanul familiei.

E ca un fel de sarbatoare cu cruce rosie pe care nu e ok sa o ignori, caci altfel, conform zicerii bisericesti, bube rele se vor abate asupra acoperisului tau :). Pana la urma, cine esti tu sa te iei la tranta cu drumul atat de batatorit al normalitatii? Deci nu spala in zi de sarbatoare si nu ignora momentele de relaxare.

Doar ai inteles, da: ca ei sa fie bine e nevoie ca si tu sa mai primesti ocazional un full – restart

In cazul in care te afli la inceputul drumului tau maternal, acest articol ti se va parea la mile distanta fata de realitatea ta. S-ar putea chiar sa nu ai nevoie acum de asa ceva, lucru lesne de inteles.

Daca te afli deja in stadiul in care simti nevoia de acea pauza si chiar ai facut primii pasi timizi, fara prea mare succes, citeste in continuare. Deci tu planifici si iar planifici, iar planul se naruie in ultimul moment, de ai impresia ca te chinuie vreo datorie karmica, asa-i? Stai linistita. Nu-i vorba despre ghinion.

Aceasta este normalitatea din fiecare familie

Stiu ca astepti sa iesi alaturi de jumatatea ta, tatal roditor care ti-a fost alaturi, care s-a panicat cand a aflat ca sunt doua liniute acolo, care a plans cand a tinut pentru prima oara bebelusul in brate. E normal. Din pacate, astazi sunt aici pentru a-ti prezenta o realitate pe care si eu am patruns-o destul de greu.

Desi minunat, lucrul acesta este oleaca mai greu de obtinut!

Este mai dificil sa gasesti, sa zicem, o zi sau macar 2 ore, in care copiii sunt in alta parte a orasului decat tine, iar tu aflata de-a dreapta tatalui lor.

E greu sa sincronizezi bunicii, cu programul lui, programul tau, iar cel mai important, cu starea copilului. Caci se poate intampla oricand sa faca 3 muci, iar mama din tine se activeaza mai ceva ca scutul anti-atomic. Poti sa primesti intrega excursie gratuita, pe Hugh Jackman ca masor si pe Jamie Oliver ca bucatar o saptamana, caci mucii devin dintr-o data misiunea ta numarul 1.

Incepator versus veteran

Veteranele stiu ca e imposibil ca un copil sa nu aiba macar 2 virusi in nas, gura, sau superbul fundulet, sau in toate trei locurile in acelasi timp.

Odata ce ai inteles si tu lucrul acesta, vei purcede mai departe la drum – tratamentul se va aplica imediat, de catre bunic, bona sau orice alta persoana responsabila care are grija de pui, iar reteta se va dicta la telefon, caci e mereu aceeasi!!! Dar e nevoie de multa experienta. Stiu ca-ti pare imposibil acum. Iti promit ca nivelul de avansat nu-i chiar asa de SF precum pare azi.  Vei reusi! 🙂 Relaxare

Deci momentele alaturi de el, desi existente, sunt destul de greu de obtinut. Acestea cred ca pot fi create profitand maximum de ocazii ca: bunicii sunt in oras, fosta bona e intre doua joburi si are 5 zile libere, mama soacra este intr-o pasa extraordinara si a cerut chiar ea nepotul adorat. Intelegi, da? Sunt momentele acelea in genul „Acum ori niciodata”.

Odata teoria inteleasa, se trece la actiune

Daca celalalt parinte nu poate intra mereu in ecuatia de full-restart, nu inseamna ca trebuie sa astepti majoratul lor.

Acestea fiind spuse, exista 3 concluzii:

  1. Ai nevoie de cele doua prietene magnifice care, probabil, intre timp s-au si saturat sa mai traga de tine pentru o simpla cafea. Multumesc fetelor ca inca nu ati renuntat :). 
  2. Profita maximum de momentele „acum sau niciodata”, mai ales daca este vorba despre o iesire in doi. Bine, in principiu, mai cerni putin situatia prin instinctul matern. Daca copilul s-a jucat 3 zile la rand cu cineva care tocmai a facut varicela, atunci deh, poate ar fi mai bine sa amani. Poate acesta era doar un semn. Sigur vor mai exista ocazii.

Va rog, tobele!

Urmeaza cea mai importanta dintre toate:

  1. Asa cum tu iti doresti o zi doar a ta, si el, sarmanul, isi doreste acelasi lucru. Si oare ce bona mai buna decat tatal lor, ai putea gasi vreodata? Ca sa nu mai amintesc de faptul ca nu vei avea niciodata constiinta incarcata ca l-ai lasat acasa cu copiii. Doar sunt si ai lui! Ar trebui chiar sa-ti multumeasca pentru ca le-ai facilitat un moment perfect de conectare.

El poate fi unul dintre cele mai dispuse persoana sa intre la negocieri gen:

  • Joia este a mea, iar vineri faci tu ce vrei timp de 4 ore!

La noi asa este. Cand ajung acasa, copiii deja dorm.

Spor la negocieri

Sursa foto

Share
/1 Comentariu/de

„Pasarelele” copiilor, departe de asteptarile parintilor. Despre limbaj

Ati vazut momentele acelea din filmele vechi, in care ea, mama iubitoare, cu buclele perfecte si ochii sclipitori, acoperea si cu patru maini urechile vreunui baietel cu sapca pe cap si pantaloni scurti prinsi in bretele, care tocmai isi intersectase auzul cu vreun cuvant deochiat, venit din directia unei prietene mai libertine? Te mai si apostrofeaza: „Ai grija CUM vorbesti!” Asteptarile parintilor erau de sapte ori mai mari pe vremea aceea.

Probabil ca in urma cu ani buni, te vedeai imediat in ipostaza prietenei si-ti spuneai ca niciodata, dar niciodata, nu vei ajunge tu ca mama aceea mult prea exagerata. Asteptarile parintilor sunt mult prea exagerate, iti spuneai!

Ei bine, asa si este. Nu vei ajunge vreodata sa astupi urechile copilului, cu teama de a nu-si pierde inocenta. Stai linistita!

De obicei e invers. Copiii scot „pasarelele” pe gura, pasarele pe care tu, probabil, nu le-ai rosti nici in 7 vieti.

Eram intr-o zi superba de vara, alaturi de cei doi prunci ai mei. Atunci, cel mic avea 3.6 ani, iar printesa avea putin peste 5 ani. Ni s-au alaturat inca doua familii. In total eram 4 parinti si 4 copii. Dintr-o data, se aude cuvantul acela rusinos, din patru litere, pe care, eu personal, il aud doar din gura celui mai bun prieten al meu. Dar jur, din gura lui zici ca-i muzica. E foarte tare. Domnul director, caci de cativa ani si-a capatat porecla in urma functiei intr-o multinationala locala, are un limbaj mai colorat ca un papagal. Nu ma intelegeti gresit. Din gura lui, orice cuvant cu vreo conotatie vulgara capata vibratii soft, putin amuzante, dar mai ales naturale.

E ca si cum as spune eu: Buna dimineata dragilor! Ce mai faceti?

In rest, in grupul meu de prieteni, nu am auzit vreodata pe cineva folosind altfel de cuvinte decat cele pe care le folosim si astazi, in discutia cu copiii.

MINT!

Exista o expresia la care am renuntat. Vai ce era sa uit!!!

Am renuntat cu desavarsire la, vai si mi-e rusine sa spun … sa spun? … sa nu spun? … pfffff… bine fie! Imi voi testa din nou sinceritatea invata de la copii. Dar te rog sa citesti cu mainile la urechi, da?

Du-te’n puii mei.

Am o prietena care are o alta vorba: Du-te’n papucii mei!

E baptista! La ei nu exista injurii. Prin urmare, nu accepta nici treaba cu puii.

In acea zi superba, un copil usor trecut de 5 ani, fetita frumoasa mai-mai sa nu-ti iei ochii de la ea, imbracata elegant si cu clamite in par, a rostit nerostita. Noi adultii am crezut ca nu am inteles. Prin urmare, copila minunata s-a oferit sa il repete. Mama-sa, rosie pana in albul ochilor, a astupat usor gura copilului si a sarit repede cu explicatia: „Tocmai ne-am intors din vacanta de vara. A fost la bunici. Acolo erau multi copii …”

Anturajul, bata-l vina si asteptarile parintilor, sarmanii …

Spun lucrul acesta, pentru ca am fost avertizata recent de faptul ca scoala, chiar de la clasa 0, va avea o mare influenta in dezvoltarea vocabularului. Eu bucuroasa, mi-am afisat imediat zambetul. Abia dupa aceea, parintii invatati si trecuti prin experienta vietii de clasa 0, mi-au oferit cu placere toate picanteriile din culise. Deh, eu am copiii la gradi.

Dar eu sunt optimista. Sigur, treaba asta isi are antidotul tot in familie. E ca o raceala, nu? Va rog sariti cu incurajari! Un paracetamol sau un homeopat, iar copilul se repara. Bineinteles, asa se repara o raceala. In cazul vocabularului insa, antidotul din familie trebuie oferit si preventiv, asa ca vitamina C toamna si primavara.

Dragi parinti, nu cedati. Luptati! Copiii merita o coperta mai buna. Iar dupa coperta se alege, pe mai tarziu, inclusiv anturajul. Miza exista. Determinarea noastra e acolo, prezenta la datorie. Ca sa nu mai spun faptul ca structura noastra coerenta este exemplul suprem.

Deci noi sa „fim sanatosi” caci ei ne vor urma

Cand asteptarile parintilor exista, lupta pentru un jargon decent si pentru afisarea frustrarilor in cel mai civilizat mod cu putinta exista la cote deloc de ignorat. Daca doriti, adaptati treaba cu papuceii si puisorii.

 

PS (pentru gradinite): Dragi educatori, multi copii care vorbesc pasareasca nu o preiau pe acestea de acasa. Nici macar din anturaj parintilor. O simpla calatorie cu metroul, la minutul X, cand adolescentul Y trece nervos pe langa odorul drag, e posibil sa il insamanteze cu germenul. Iar daca pasarica e cu vreo gripa (aviara), atunci s-a luat. E mai virala ca varicela.

Noi sa fim rezistenti, perseverenti, coerenti si nu in cele din urma, sa fim bine cu noi insine.

Sursa foto

Share
/1 Comentariu/de

Dar unde dragoste nu e, nimic nu e …

Nici soare nu’i, nici viaţă nu’i

Iar eu mă simt al nimănui…

 

Înainte a fost el. Te-a descoperit într-un fel în care nici nu banuiai că zace în tine. Cu adevărat habar nu aveai cine eşti până ce el nu ţi-a întins o mână, cerându-ţi-o pe a ta pentru un simplu dans.

Numele tău, dintr-o dată, a răsunat altfel pentru că a fost rostit de pe buzele pline de masculinitate. Ai desoperit dintr-o dată femeia din tine, altfel: ochi mari şi atenţi, respiraţia puţin întretăiată, mâini tremurânde, obraji rozalii emotivi. Respiraţia. Mereu te dă de gol.

El e specialul din tine care tremură de emoţia descoperirii şi de atât adevăr rostit prin tăceri, citit în priviri lucide, şuviţe de păr date la o parte încet de pe chipurile expresive şi buimace de teama unui nuştiuce care ar putea să vă trezească şi să vă readucă la realitate.

Viitorul s-a schimbat prin el

Prezentul este tot ce contează. Eşti alta acum. El e lângă tine. E suficient. Doamne. Ai descoperit dragostea. Ţi-ai întipărit deja clipa asta pe care o vrei veşnic în mintea atât de lucidă. De unde atâta luciditate? El a trezit toate simţurile care ţi-au fost hărăzite în viaţa asta şi poate chiar în altele, poate printre stele şi sori. Acum realizezi cât e de perfect. Stai. Tu eşti perfectă. Vezi clar. O privire de-a lui, o respiraţie pe obrazul tău, ochii închişi, atingerea lui pe spatele tău virgin la astfel de treziri, îţi strigă în ceafă: de azi eşti alta; eşti cel mai frumos om pentru totdeauna; nu există ceva mai frumos decât noi.

Beţia aceea de tăceri, atingeri printre grimase, toate spun o poveste pe care nici nu ştii să o rosteşti. Îţi dai seama ce săracă e vorbirea şi cum decapitează în faţa seninătăţii abia descoperită în tine. Singura hrană, te gândeşti, devin braţele lui puternice care promit o protecţie pe care feminitatea ta a cerut-o mereu. Acum a găsit-o. N-ai fi ştiut niciodată. Îţi dai seama ce nedrept ar fi fost? Cum să nu trăieşti tocmai asta? Ce citisei doar în versuri, există acum. Sufletul ţi s-a deschis şi ţi-a amorţit raţionalul. Ce bine e când visezi! Ce minunată-i beţia venită direct de pe buzele lui.

Cat sunt de minunată

Uau. Până să apari, nu am ştiut vreodată ce zace în pieptul ăsta care de atâtea ori a părut superficial şi prea exploziv. Acum limbariţa mea e amorţită. Acum ştiu şi mă iubesc, prin tine. Te iubesc şi mă iubesc pentru că simt că fac parte din venele tale, din pieptul pe care mă laşi seara să mă odihnesc. Doamne ce inima ai. Voi face orice pentru inima din pieptul pe care azi visez. Zâmbetul nu-mi va fi vreodată mai dulce şi mai plin de profunzimile adevărului aşa ca astăzi.

Iubirea a venit în viaţa mea prin el

Sursa: Tablou de Leonid Afremov

Mulţumesc

Share
/6 Comentarii/de