Noi mamele avem intotdeauna libertatea la indemana … de multe ori insa, alegem libertatea de a ne simti vinovate

Oare ce-i libertatea daca nu visarea cu ochii deschisi catre un viitor diferit fata de prezentul bun dar parca incomplet? Parca stii, inca de cand esti la mama acasa, faptul ca intregul iures al vietii tale va fi unul pozitiv, nu? Adica astrele au fost blande cu tine. Ti-au conferit si latura pozitiva, tineretea cea dadatoare de vibratii bune. Stii ca te asteapta ceva mare!

Planul este deja stabilit, pasii sunt cunoscuti, ii vezi pe altii care i-au urmat. Tu poti chiar mai mult.

Asa ca incepe marele plan

Planul presupune inspiratie dar si putina meticulozitate, lucru care se traduce prin bifarea planului – rutina. Rutina ofera si confortul sigurantei.

Abia astepti sa termini scoala pentru a urma un liceu bun, pentru a intra la facultatea aceea care-ti va oferi cariera la care ai visat si care, eventual, poate sa iti ofere mai mult decat le-a oferit mamei si bunicii. Urmeaza cariera infloritoare. Trendul nu poate sa fie decat unul ascendent.

Urmeaza aspectele familiale: sotul, masina sau poate masinile si casa. Toate acestea fac parte din visul tau. Stiai. Simteai. Le accepti. Sunt exact ce ai visat.

Din acest moment poate aparea oricand rodul iubirii tale si al jumatatii care te-a ales si pe care ai acceptat-o cu fiecare por al pielii, cu respiratia, cu gandul, cu gesturile, cu DA-ul in fata tuturor.

Fix acesta este momentul in care esti mai vulnerabila ca oricand

Indiferent in ce moment al vietii te afli, aparitia celui mic zguduie toate certitudinile probate si rasprobate pana atunci.

Feminitatea se transforma in maternitate. Fundamentele vietii tale se rescriu. Apar insinctele materne. Indiferent de omul care ai ajuns astazi, om de care esti mandra, ajungi sa iti pui aceleasi intrebari pe care fiecare mama, indiferent de generatie, de statut social, sau de tara unde locuieste, le-a bifat rand pe rand. Descoperi dintr-o data ca, pana la varsta aceasta, nu invatasei cu adevarat sa zambesti si ca abia acum poti da o definitie completa, dar pe care poate ca nu toti o vor intelege. Trebuie sa o traiasca … asa ca tine, azi.

E ca si cum, dintr-o data, noi femeile, respiram acelasi aer si ne recunoastem, rand pe rand, adevarata putere ce ne sta in maini, cea care reteaza intr-o secunda tot trecutul insimnifiant astazi, dar pentru care ne-am zbatut, si care infige toate nervurile radacinilor, in prezent. Iti asezi pruncul in brate. Il admiri. Il venerezi. Te minunezi de el, apoi de tine. Lacrimezi. Te infurii. Devii hormonala. Normala. Anormala. Febrila. Disperata. Te regasesti in criza eurofiei. Te simti, rand pe rand, cea mai norocoasa femeie din intreaga lume ca apoi sa simti deopotriva disperarea.

Bine ai venit in lumea maternitatii 

Totul este perfect pana nu mai este. Surpriza. Totul revine la normal dintr-o data, de multe ori, tu nefacand ceva special. La fel de usor, totul se poate transforma intr-o experienta pe care vrei sa o vezi doar ecranizata.

Oare a trecut perioada colicilor, ultimul anticolic si-a facut in sfarsit efectul, sau pur si simplu faptul ca s-a topit zapada a contribuit subsantial asupra somnului tau de 4 ore legat din ultimele 2 nopti? Nimeni nu va sti vreodata cu adevarat?

Gasesti bona perfecta, bunicii sunt solutia sau doar tu si sotul va veti ocupa de pruncul care abia a pasit pe lume? Oare care este rolul mamei tale aici? Ce spune mama sotului tau? Dar sotia vecinului si mai ales doamna de la curatenie?

Ce am invatat pana acum, este ca fiecare luna alaturi de cei doi copii este diferita. Intram toti patru, doi adulti plus un blond super de 4.3 ani si o printesa fina de 5.11 ani, in faza, dupa faza dupa alta faza.

Dintr-o data planul meticulos nu mai functioneaza. Chiar daca esti in continuare la butoane, simti responsabilitatea crescuta semnificativ, pentru ca traiectoria aleasa trebuie sa implineasca acum 3 destine. Ai in continuare libertatea de a decide. Tu esti mama lor.

Si iata cum prezentul se evapora si apare panica viitorului. Simti un fiori pe sira spinarii, un ghimpe in inima, care impreuna incep sa te imbalsameze din centrul fiintei, ajungand in maini, picioare pana in varful unghiilor. Iata vinovatia de a face un lucru minor, dar poate gresit, pentru cel mai iubit dintre pamantenii universului tau.

Insa exista un secret, o parte absolut miraculoasa care m-a luat mereu prin surprindere.

Situatiile s-au remediat de fiecare data. Au scapat amandoi de colici, n-am murit de la oboseala, am gasit o gradinita care, in mare, a bifat ceea ce ar fi trebuit sa bifete o gradinita, nu au facut enterocolita prima oara cand au mancat cu mainile murdare, nici cand au baut apa dupa alt copil, s-au adaptat la gradinita – fetita mai bine, baietelul meu greu. Mai mult, sunt normali si fericiti chiar daca m-am rastit la ei cu aplombul parintelui care are planul in mana, chiar daca i-am neindreptatit alteori, chiar daca am luat decizii proaste saptamanal.

Ei au supravietuit. Pot spune ca sunt niste adevarati luptatori. In fapt sunt doar simpli copii care trec prin viata. Vinovatia mea nu are legatura cu destinul lor.

Astazi ma simt vinovata pentru ca:

Voi ajunge cu o ora intarziere sa ii iau de la gradi pentru ca am programare la dentist. Eu mi-am calculat timpul prost. (Ca sa fiu sincera pana la capat, am ales o ora in plus de lucru)

Nu i-am spus de cu seara celeilalte jumatati mai bune, ca in seara asta am nevoie de el acasa ci nu la bere cu baietii. Suntem mai echilibrati cand suntem cu totii, iar acum simteam nevoia sa fim toti 4. Dar am tacut. Ironia face ca mereu ii spun superbului copil de aproape 6 ani ca trebuie sa spuna mai des ce isi doreste. Ea alege tacerea … .

Am certat-o din nou pe mica balerina… nici nu-mi mai aduc aminte pentru ce anume. Doar stiu fatuca ei perfecta si gurita cu marginile in jos.

La culcare, ea si-ar fi dorit sa stea mai mult in bratele mele. Pentru ca era deja prea tarziu sa „mai stam la povesti”, am incheiat ritualul imbratisarii intr-un timp insuficient pentru ea. Il simt aici in piept.

Mai sunt si altele dar nu o sa le spun.

Cam asta-i lista partiala pentru astazi. Maine vor fi altele. Acum ca le-am scris, intentionez sa le las aici nesupravegheate. O sa ma scutur oleaca, dupa care o sa o fac din nou.

Da. Blogul face parte din terapia mea.

Cei 2 ghimpi din talpa

Am si eu 2 ghimpi in talpa si nu stiu cum sa ii scot: culcatul la ore prea tarzii si mancarea nesanatoasa.

Sunt sigura ca fiecare dintre voi ii are pe ai lui. Acestia sunt ai mei. De cand au aparut copiii, am facut tot posibilul sa pasesc cat mai precaut sa nu-mi intre in talpa fix acestia. In zadar!

Iar cand vad la altii cat de bine se traieste fara ei, mai ca-mi vine sa continuu lupta, chiar si acum la 5.8 ani ai fetitei mele dulci si 4.2 ani ai barbatoiului blond.

Ca’ ia uite ce bine de X-ulescu ai carui copii dorm la 9 iar toate mesele sunt sanatoase! Deci se poate! Ca doar nu m-or pacali!

Zis si facut! De maine scot ghimpi

De maine, copiii mei vor dormi la 9 seara si vor manca doar mancare sanatoasa!

Gata cu joaca la 10 noaptea, gata cu povestea daca-i trecut de 10.30, evident, gata si cu baia daca e trecut de 11.

Gata cu mult prea ceruta lipie de 1 leu, gata cu ouale de ciocolata!

Drept sa spun, daca citeste G articolul, o sa sara imediat la jugulara mea, pentru ca ea stie un alt copil, mai acatarii decat ai mei. Iar acela este al ei :). Pe de alta parte, cred ca ea are alti ghimpi in vizor. Dupa cum spuneam, fiecare cu ai lui

Cauza falsa:

Copiii vin tarziu de la gradi. Doar spalatul pe maini, schimbatul si masa in sine dureaza mai mult de o ora. Daca mai pun la socoteala si baitele, putin timp impreuna, a doua masa de seara, schimbatul in pijamale si povestea de noapte buna, mai adaug cel putin inca 2 ore. Dar aceste 2 ore se dilata mai ceva ca asfaltul vara.

Depasim lejer 4 ore si o facem in stil mare. Ca doar la asta ne pricepem. Pluralul, sa stiti, este completat de cealalta jumatate care, desi mai buna ca mine in anumite aspecte, aici este codasa.

Cauza falsa a celui de al doilea ghimpe:

Pe mine nimeni nu ma asculta!

Degeaba le spun eu sotului, bunicilor, prietenilor, faptul ca ai mei dragi copii nu mananca produsul X sau Y.

Toata lumea cedeaza in fata ochisorilor lor blanzi.

„Un singur ou” cer ei. Problema este ca ei cer atat mie cat si bunicilor, care-s 4, cat si sotului care mai cumpara si rezerve, ca la fotbal. Si uite asa, celebrul ou, care la inceput era perceput ca si exceptie, a ajuns sa fie inclus in alimentatia lor.

Adevarata cauza – noi, parintii si obiceiurile noastre

Zilele trecute, am fost rugata sa imi notez meticulos meniul pe 7 zile, in cadrul unui program de nutritie. Rezultatul, desi il banuiam, m-am ingrozit. Pe final de saptamana, speram sa ma redresez. Cred ca acesta a fost motivul pentru care am renuntat, in cele din urma, sa il mai completez.

Frunzarind printre bombele din meniu:

  • Masa 1/ Ora 12:10/ un covrig cumparat din statia de metrou. Aici trebuie sa intervin putin. Niciodata nu voi refuza un covrig cu sare sau o merdenea de la metrou. Ati vazut ce bune-s!
  • Masa 1/ Ora 11:10 – o punga mare de chipsuri, plus doua cani de cafea cu lapte…asa ca o masa sanatoasa de dimineata
  • Masa 2/ Ora 15-15.30 – am mancat anshoa cu paine si o jumatate de ciocolata.
  • Masa 2/ Ora 16 – am mancat.. nu mai tin minte; probabil ceva foarte pe fuga
  • Masa 3/ In jurul orei 20:00 – am simtit pofta de cola si chipsuri.
  • Masa 2: Ora 17.00 am mancat ceva toblerone

Cu toate acestea, masa de seara, respectiv cea alaturi de restul familiei, este cum nu se poate mai sanatoasa. Contine peste la gratar sau cuptor, carne de vita, suc natural, fructe.

Obiceiurile noastre dupa aparitia copiilor

Tinand cont de meniul descris mai sus, am avut mare grija sa mananc tot ce este sanatos atunci cand familia s-a marit.

Am facut pentru prima oara cartofi prajiti la acest aragaz, abia anul trecut, cand copiii erau plecati la bunici, pentru ca ei nici sa nu stie ca exista ceva atat de bun pe lumea aceasta. Speram in abstinenta de prajeli, pana spre adolescenta.

Brocoli la aburi este preferatul blondului meu mititel. Vreo 2 ani, ma uitam cu mare mandrie la el, desi oripilata, cum putea sa manance asa ceva.

Fetita mea dulce insa, nu poate sa suporte „chestia aceea verde”. (Sincer, o inteleg). Va imaginati cat am suferit!

Cum e cu orele de culcare:

Daca e ceva ce ador pe lumea aceasta, este noaptea.

Cel mai tare urasc diminetile si crapatul de ziua. Nu am prins niciodata un rasarit pe plaja. Poate imi voi schimba perceptia daca am unul in palmaresul vietii. Pana atunci insa, raman ferma pe aceasta pozitie.

Fina mea fetita mi-a spus recent: Mami, nu-mi place sa dorm! As putea sa fac atatea alte lucruri in timpul acesta.

Sigur e fetita mea!

As da oricand ziua pe noapte. Ador pana sa si conduc noaptea, iar sofatul e nou in rutina mea.

Spune repede ce ghimpi se afla in talpa ta?

Sigur ai?

Sursa poza

 

Judecata lumii e trunchiata. Insa judecata ta este singura care conteaza

Cealalta jumatate a acestui cuplu este pasionata de bucatarie. Pentru el, este o forma de relaxare. Nu inteleg cum sa dai o baie fierbinte, o carte si un pahar de vin pentru asa ceva, dar fiecare cu ADN-ul mostenit. Pe acest blog nu exista judecata.

Saptamana trecuta a facut o super mancare cu orez, creveti intregi – nu oricum – somon si ton. A folosit bugetul familiei dedicat mancarii, pentru o saptamana. Pe scurt – paella. Delicios.

Iata ca, inca de luni dimineata, 5 linguri de paella inca tronau in frigider. De fiecare data cand scoteam ceva de acolo, mai furam o gura din oala. Ah, ce bun era! Nu voiam sa incalzesc mancarea pentru ca ce ramasese, nu mai ajungea pentru amandoi copiii. Ma gandeam tot timpul ca el, iubitul meu, cand va ajunge acasa, o va manca din cateva inghitituri. Azi, duminica, aflu ca el facea la fel, in dorinta de a pastra ultima portie minuscula, pentru mine si copii.

Adevaratul altruism apare cand devii parinte

Asa ca stateam si ma gandeam la faptul ca, dupa ce apar copiii, cei doi parinti isi indreapta actiunile cu viteza maxima, spre binele celuilalt. Atingi pragul maxim de altruism. Tu esti pe planul doi. Mereu. Iar cand conjunctura te pozitioneaza vrand-nevrand pe planul unu, e posibil sa te pasca o migrena teribila datorita Vinovatiei, cu V mare si font de 40. Pozitia e inconfortabila. Abia astepti sa revii din nou pe planul doi.

Iar situatiile de genul acesta sunt multiple.

Cine nu a simtit un ghimpe in inima pentru ca si-a lasat copilul aproape plangand cand obligatiile de serviciu aveau prioritate?

Oare cati parinti nu au scos ultimii 2.5 lei din buzunar si au cumparat o sticla de apa pentru ca cel mic era insetat, chiar daca abia plecasera de acasa? Exagerez? Eu am patit-o.

Oare cati dintre voi, parintii, mai aveti aceleasi ore de somn ca acum un an sau poate doi?

Cati nu v-ati schimbat cu totul modul de a manca, de a cheltui banii, de a face cumparaturile in general, cati nu v-ati schimbat prietenii, limbajul de zi cu zi si chiar atentia oferita celuilalt? Cati dintre voi mai stiu ce-i acela concediu?

Cati dintre voi nu v-ati culcat macar o data cu cinci riduri adaugate pe moaca, pentru ca ati simtit ca ati calcat in strachini vis-a-vis de copil, fara sa fi facut cu adevarat ceva? De cate ori nu v-a coplesit si v-a invins vinovatia, ca nu ati putut oferi mai mult?

Si culmea, vi se pare ca faceti putin!

Pai cum sa fii tu parinte bun daca judeci mereu doar ceea ce crezi ca nu ti-a iesit: nu ai reusit sa alaptezi primele 6 luni, nu iti duci copilul la cursuri nici macar o data pe saptamana (aici ma incadrez si eu, cu succes, de aproximativ 6 luni) si mai vorbesti si la telefon cand impingi caruciorul cu copilul de 6 luni? E adevarat faptul ca un copil la 6 luni adoarme instantaneu cand il scoti afara. De fapt, de multe ori, il scoti tocmai pentru a se linisti. Poate fi o pauza pentru tine! Dar chiar si asa, tu, mama, nu ar fi trebuit sa faci lucrul acesta.

Cred ca e suficient.

Un copil te dezbraca din cap pana in picioare si te afiseaza public in fata cunoscutilor, dar si necunoscutilor. Judecata cunoscutilor se manifesta pentru ca te-ai schimbat, iar judecata necunoscutilor functioneaza dupa principiul „nu se face asa”.

Insa mai face ceva important – te dezgoleste in fata ta; dar aici, promit sa revin cu alt articol.

Judecata mamelor

Ele sunt cele care aplica aproape de fiecare data regulile si fixeaza limitele. Trebuie sa gaseasca modalitati subtile pentru a-l determina pe cel mic sa se culce sau sa nu bage degetele in priza.

Toti parintii isi iubesc copiii. Iubirea pentru sufletul plamadit alaturi de cealalta jumatate aleasa de tine este perfecta, dar mai ales suficienta. Tu faci tot ce poti omeneste pentru copilul pe care il iubesti dincolo de orice suflare pe care ai dat-o Pamantului. Copilul are nevoie de tine intreg.

Povestirea de la inceput, desi simplista, dovedeste fix lucrul acesta. Parintii, femei sau barbati, ofera totul pentru copiii lor si pentru intreaga familie. Totul devine atat de natural, incat uita sa priveasca frumusetea gestului.

Noi, parintii, suntem astazi in cea mai buna formula la care am fi putut ajunge. Maine vom fi mai buni. Poate poimaine vom avea o zi mai neagra si vom face un pas in spate. Dar asta, cu siguranta, nu va fi decat un moment trecator. Pentru ca, pana la final de zi, recuperam.

Draga parinte, astazi, duminica 11 februarie, te rog sa te feliciti pentru tot ce ai facut pentru copilul tau

Prin introspectie, te rog sa cauti in ungherele mintii, acele momente despre care nici nu mai stiai ca exista si care au trecut cu bine: momentele cu febra, vizitele la muzeu, la bunici, felul in care i-ai explicat despre adevar si minciuna, felul in care l-ai invatat sa manace la masa sau sa se spele pe maini cand vine de afara. Toate au avut rostul lor si v-au adus aici.

Si da, esti cel mai important personaj existent in viata copilului tau.

Continua.