Abia după ce apar copiii începem să …

Ajung în pat pe la 11.30, sfârșită, dar fericită pentru ce realizasem: cumpărături, frigider sortat, chitanțe de calculat, felicitări de împărțit către mine, pentru că finalul de lună ieșise cu plus. Am putut chiar să spăl și gresia din bucătărie. Am bifat și dușul celor doi juniori și chiar spălatul lor pe dinți.
Ușor după 11.45 am făcut și eu duș. Pțai. Mă simțeam o doamnă.
În dormitorul unde dormeau copiii însă, descopăr un maldăr de rufe ude.
Uitasem să le pun la uscat. Asta se întâmpla pentru că jumătatea mea mai bună le-a pitit cu credința că mă ajută… să nu-mi stea în drum. Ce-i drept, mă împiedicasem de ele, de vreo două ori.

Ce bine-i la mine acasă…! 🙂

După ce apar copiii

Acum că doarme toată casa, iar gresia miroase a flori, copiii a copii, iar eu a gel de duș, realizez câte se pot schimba într-un suflet de om, când Cei Mai Iubiți Pământeni ai Universului apar pe lume, fix în brațele noastre.
Fericirea consta în lucruri mărunte.
Dincolo de cuvintele clișeistice însă se afla mult adevăr pe care înainte l-aș fi negat în hohote de râs.

Generația noastră

Abia dupa ce au apărut juniorii în lumea mea, m-am oprit în loc și mi-am rescris tot. Da. Cam tot. Mi-am resetat obiectivele mărețe și mi-am fixat unele realiste și realizabile în noul eșalon de timp și spațiu.
Tot atunci am descoperit că părinții mei au avut ceva puteri magice, altfel cum s-ar fi descurcat? În fapt, eu fiind moștenitorul lor, am cam aceleași puteri. Acum rămâne să le descopăr până la ultima și timid să le moșesc și pe acestea spre lumină.
Înainte să apară copiii, nu știam nimic despre adevăratele mele puteri, despre limite sau despre ce înseamnă lucrurile cu adevărat importante.

Generația părinților noștri

Nu văd tiparele predate de mama, tipare de care-mi era extrem de frică pentru că mă vor doborâ.
Mi-a fost teamă că mă voi transforma într-o bucătăreasă pricepută – însă am rămas la fel de nepricepută…ieeeei – că voi fi o mamă “proastă” și neinspirată. (Cum neinspirată? Ia uite ce nume de blog!!)
Suntem diferiți față de ei, chiar daca ei ne-au dat toată seva vieții lor, așa cum noi le-o oferim acum nepoților lor.
Nu voi ști să fac niciodată cozonac și sunt destul de sigură că nici sarmale, însă știu să fac cel mai tare guacamole și cele mai tari chifteluțe cu brânză și quinoa.
Nu port fustă din aceea despicată la spate, ca mama, ci maximum una tip creion.
Nu m-am tuns scurt așa cum se tundeau mai toate mamele înainte.
Pun accent și pe timpul meu, care deși scurt, există.
Cealaltă jumătate mai bună se ocupa cot la cot cu mine de juniori. Ne știm limitele și cerem ajutorul unul altuia când simțim nevoia. Altfel nu ar mai fi fost el niciodată … jumătatea aceea mai bună, ci n-ar mai fi fost deloc.
Astăzi, noi femeile ajunse mame, nu ne mai temem atât de tare în a vorbi, a ne cere drepturile și chiar a lua o hotărâre abruptă, deși foarte dureroase, ca aceea de a divorța.
Generația noastră se lasă mișcată de alte lucruri, pentru că prioritizăm banii, timpul și atenția după alte criterii, râdem la alte glume, plângem la alte drame.
Abia după ce apar copiii începem să decidem cu sufletul și mai puțin cu mintea, iar asta ne repune altfel pe drumul vieții. O perdea se ridică de pe ochi.

Iar în intimitatea căminului nostru:

Mâncăm altceva, în alte feluri, decât au făcut-o părinții noștri.
Ne certăm pe alte motive, în alte feluri și ne împăcăm diferit.
Lucrăm în alte joburi.
Uităm de vecini.
Ne creștem copiii după cum am învățat, după cum știm, dar mai bine și în același timp diferit. 
Nu ne mai trezim la 5 dimineața.
De fapt, conturăm o nouă lume.
Cred că este una mai conștientă și mai autentică la fel cum și copiii noștri vor proceda la fel, însă în stilul lor.
Lumea se schimba foarte repede, iar fiecare generație în parte va avea cu siguranță alte lupe și alte mijloace la dispoziție.
după ce apar copiii

după ce apar copiii

 

 

Indiferent de ce vom face, de câți bani vom cheltui pentru ei sau nu vom cheltui, indiferent de starea căminului nostru de astăzi, copiii noștri vor fi bine si își vor continua drumul lor nealterat de decizia noastră de acum.
Ei vor fi bine, așa cum și noi suntem astăzi. Indiferent de momentele grele prin care am trecut sau poate trecem chiar acum, acestea  vor rămâne în spate.
Ceea ce există acum este fățuca zâmbitoare din pătuțul de junior care, cu muci sau fără, a mișcat o lume și ne-a dat un șut pentru a vedea dincolo de lucrurile inutile – viața noastră.
Azi, trăiți!
PS: dacă ar știi mama că am rămas cu rufele nepuse pe sârmă o seară întreagă, m-ar face de rușine obrazului întregului sat…

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Controversele școlii din spatele ușilor închise

Recent am luat parte la un seminar dedicat în special părinților ai căror copii erau în sistemul educațional, fie grădiniță sau școală.

Am rămas surprinsă să observ cât de mulți dintre cei prezenți au izbucnit în hohote de râs când una dintre soluțiile oferite unui părinte, de către o terță persoană – educatoarea de clasă pregătitoare – a fost ședința de psihoterapie.

Mi-am adus aminte, bineînțeles, că și eu la rându-mi, am fost copleșită initial de aceasta idee. Cum să merg pe mâna unui specialist de așa natură pentru un copil?

Reacția mea de la seminar a venit mai mult din perspectiva unui părinte care a conștientizat, abia după ce a mers pe aceasta cale, emoțiile puternice care zac în juniori. Cumulul acestora creează însă, ceva mai prețios decat orice IQ – inteligența emoțională a adultului de mai târziu.

Teama de a acționa și comoditatea de a închide ochii și urechile

Teama mea vis-a-vis de reacția sălii nu a fost legată de închiderea unei părți importante dintre cei prezenți pentru un astfel de proces. Până la urmă și eu m-am aflat în barca aceea în urmă cu foarte putin timp.

Teama mea era dată de închiderea părinților care plana în încăpare, în fața unor soluții oferite de specialisti. Atmosfera generală era una de resemnare, în fața unui sistem defect care trebuie îndesat pe gât copilului … că doar tot se vor lua la trântă cu viața la un moment dat.

Părea că lumea venise acolo pentru a găsi soluții prin care să liniștească apele, nicidecum să rezolve situații.

Cum să facă față la episoade de bullying? Discuții unu la unu … Păi e cam greu.

Cum să rezolve zecile de teme? Păi să se discute cu profesorul că nu prea e normal… Păi iar e imposibil.

Uităm cu toții cât de importantă este cunoașterea și conștientizarea de sine pentru un adult care acționează cu încredere, ci nu mânat de teamă. Acolo am simtit foarte multă teamă și închidere.

Cunoașterea și acceptarea de sine

Un viitor adult are mai multe șanse de reușită în viață dacă nivelul său de încredere este unul normal, adică crescut. În caz contrar, daca este mânat permanent de teamă de eșec, rezultatul este unul prost. Încrederea vine odată cu înțelegerea profundă și acceptarea propriei persoane.

Dar cum să se cunoască ei, viitorii adulți de mâine, daca le impunem să meargă pe reguli știute a fi greșite – din păcate, uneori cu forța – pe care le discutăm mereu cu ușile închise, pentru că știm că nimic nu se va schimba?

E interesant de observat ca noi ca adulți cunoaștem efectele verbalizări, așa-i? Ce bine este când uneori putem scoate of-ul care s-a așezat zdravăn în minte, dar mai ales în sufletul nostru.

Este nevoie de o ascultare profundă a copilului, pentru a se înțelege cauza reacției sale. Recunoașterea din partea lui a problemei pe care o resimte – rușine, teama, neacceptare, etc – precum și verbalizarea acesteia, duc în timp la creșterea gradului de încredere, care duce fix acolo unde-și dorește orice părinte – un copil fericit.

După ce iese puroiul, apare soluția. Nu invers.

Dacă ne dăm seama că o anumită conjunctură socială sau profesională ne face rău, atunci acționăm. Poate ne dăm demisia, poate luăm decizia de a face cursuri de specialitate sau poate doar ne determină să purtăm o discuție serioasă cu superiorul. Mintea noastră ne oferă soluții atât timp cât le și căutăm. Dacă soluția constă într-o persoană, cerem o cafea cu prietenul respectiv sau o ședință cu superiorul, în funcție de caz. Dacă este o instituție atunci ne punem în mișcare către: poliție, protecția consumatorului, protecția copilului etc.

Inteligența lor emoțională dezvoltată mai ales în primii ani de viață este esențialmente necesară pentru orice succes.

IQ-ul este un factor care poate da greș în fața unui psihic sărac emoțional

Cu toții cunoaștem persoane care promiteau multe în sistemul de învățământ, dar care nu au reușit în plan profesional atât cât se credea. La polul opus se află oameni simpli care poate nu au reușit să intre nici măcar la o facultate bună, dar singura care i-a acceptat a fost suficient pentru o carieră de succes.

Nu este vorba de noroc, ci despre o dezvoltare emoționala corectă.

Teama unui eșec curent, actual, cum ar fi incapacitatea completă – și normală uneori – de a se adapta la clasă un copil de pregătitoare, poate îngrozi orice părinte.

controversele scolii

Uneori chiar acesta ajunge ca în clasa a doua să ceară mai multe teme pentru stimularea inteligenței și creșterea șanselor copilului la o viață bună.

Emoțiile îmbogățesc omul

Un copil de 10, cu toate cele 200 de exerciții terminate peste vară este, fără îndoială, unul care deține un IQ sănătos/ normal. Asta dacă nu le face chiar părintele.

Însă emoțiile îmbogățesc omul. O minte care ignora și care nu știe ce-i aceea empatia, respectul, devine dintr-o dată mai săracă. Tot aceasta dezvoltare il va ajuta sa inteleaga discutiile dintr-un colectiv, într-un mod corect, ci nu trecut printr-un filtru personal extrem de obiectiv, dictat de teama de esec si de neincredere in propriile puteri, indiferent de pragul IQ-ului purtatorului.

Cu o inteligență emoțională dezvoltată, copilul poate deveni mai om în viața de adult. Acesta poate fi liderul de mâine. Mai mult, aceștia vor fi oamenii pe care, la rândul său, îi va atrage lângă el. Daca este un om bun, va atrage oameni buni, etc.

Teama tuturor părinților

Reacțiile negative panichează orice părinte. Pentru acesta, poate chiar devine decisiva educarea lui pentru guerilla, nicidecum pentru o societate funcțională, mai ales când nimic nu pare să mai funcționeze. Nici istoricul nostru de adulți nu ne ajută. Acesta este măcinat și supt de vlagă, sistemul de stat fiind unul care, nu de puține ori, mai degrabă atacă, lipsit de empatie, în loc să lucreze pentru cetățean. Am întâlnit recent oameni la 20 de ani care-și puneau întrebări serioase referitor la societatea în care ar putea să aducă un copil pe lume.

Este adevărat și înțeleg reacția. Însă nimic nu se va schimba daca noi nu vom schimba ceva. Orice.

Putem continua făcând noi lucrurile bine.

Soluția se află întotdeauna în noi, nu în ceilalți

Uităm unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ținem cont, asta cam de când am devenit părinți:

Ca părinți devenim în primul rând exemplul copiilor noștri, ci nu al vecinului sau al colegilor de serviciu.

Dacă noi acționăm întotdeauna sub deviza “lasă mai că merge și așa” tot așa vor învăța și ei că merg lucrurile. Poate unora li se pare ideal, copilul transformându-se într-un jmecher, părând că supraviețuiește. De oamenii aceia nu mă interesează. Nu pentru ei scriu.

Dacă însă aceasta nu este o variantă pentru tine, atunci ai tot respectul meu.

În final pot adăuga doar atât: soluțiile ușoare sunt pentru a rezolva o situație de moment, însă soluția care va conta cu adevărat este aceea aplicată corect pe toate planurile. E dificil, dar nu imposibil.

Sunt sigură că nu ești singurul părinte care își dorește schimbarea. Dacă te uiți împrejur, s-ar putea să vezi că ai mulți aliați, alături de care poți aduce o îmbunătățire acolo unde o observi necesară.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

Sursa poza

 

Coșmar UL că acasă e ordine. Da! Există!

Am deschis ochii larg și am privit încăperea. Inima încă îmi bătea nebunește în piept. Căutam cu privirea detaliile care m-ar fi asigurat că fusese doar un coșmar.

Îmbrăcăminte aruncată alan-dala pe canapeaua de lângă perete; Mikey cel imens trona pe jos cu fundul în sus.

Perna mea era tot Ema, cățelușa din plus, căci de când copiii s-au îndrăgostit de perna mea, a trebuit să improvizez alta – un pluș mai moale.

M-am ridicat din pat și m-am dus glonț în dormitorul copiilor. În drum, m-am mai lovit de un scăunel și am luat și vreo două lego în talpă. Minunat!

Dormeau ca niște îngerași. Pătuțurile erau pline de plușuri, vreo două cărți și ceva jucării din plastic.

În sufragerie, același protocol.

Da’ ar fi și păcat să fi strâns ceva din operele lor abia terminate…pe jumătate! Mai bine las lipiciul – care era pe jos, cu capacul scos – la locul lui, pe covor, căci acum se trezesc și iar mă întreabă unde l-am pus, că nu-l mai găsesc. Era pe jos aseară, iar acum nu-i!

Și foarfeca cu lama zimțată își are rostul ei sub canapea, depistez eu repede, lângă celelalte obiecte de bricolaj împrăștiate într-o ordine doar de ei înțeleasă.

Cănile de lapte erau încă pe masa din bucătărie. Aha. Îmi aduc aminte! El le-a dat gustarea de seară, iar în timpul ăsta eu am adormit.

Ca o ultimă verificare, deschid șifonierul: blugi necălcați, tricouri uscate pe umeraș și ușor netezite cu măna.

Gata. Fusese un coșmar!

Eram la mine acasă. Totul avea să fie bine.

Dau ceva jucării jos din pătuțurile lor și mă ghemuiesc lângă un pui, după ce-l pup pe celălalt.

 

Starea normală a căminului nostru este, să spunem, mai dinamică. Această dinamică crește sau descrește în funcție de timp și de ce aleg să fac în acest timp: stau cu ei sau împerechez șosete?

Ok, poți mânca și de pe jos, căci am rămas cu același detergent de pe vremea când erau amândoi bebelași. Copiii se pot ascunde sub pătuțuri, fără să existe riscul de face astm. Covorul alb din dormitorul lor încă este ok, exceptând petele care n-au ieșit nici la Nufărul. Dar e alb!

Deși părea că mă aflam în căminul perfect, cu câteva minute în urmă, visul – coșmar mă înfiorase.

Sentimentul acesta îl mai trăiesc atunci când realizez că-i prea liniște în casă, iar ăsta nu-i semn bun! În mod sigur fac ceva experimente!!

Așa și în dimineața aceea. Era ceva necurat la mijloc. Unde-i dezordinea din casă, semnătura autentică a copiilor mei?

Ultima oară când totul era așezat fix în  locul unde trebuia, fusese în vară, când ei erau la bunici.

 

Îi vreau pe ei minute în șir în locul orânduielii după datina străbună, iar pe amândouă rar le pot face la fel de bine.

Sunt oare șanse să ajungă cei mai dezordonați copii din Univers? Nu cred.

Până la urmă vor înțelege ei că nu-și găsesc lipiciul pentru că-i la locul lui sau în găleata de gunoi. Aceasta-i noua strategie. Vin în dormitor direct cu găleata de gunoi, iar ce-i pe jos, arunc :)). E amuzant de urmărit.

Nu este acesta cel mai negru coșmar al meu. Plus că orele mele de somn, în minus, mă doboară la propriu și-mi impun selecția.

Una peste alta, mă liniștesc întotdeauna, dar întotdeauna, când mă uit la cealaltă jumătate mai bună, care îmi spune din priviri “Este bine. Stai liniștită. Copiii sunt bine”.

Seara, în micul meu apartament de 3 camere, tronează tot felul de chestii, ca într-un puzzle.

Nu știu cine apucă să facă o oare-ș’-care ordine după ce copiii adorm.

Oare voi nu adormiți odată cu ei?

Dar câte cafele beți peste zi?

Luați magneziu-zinc?

Beți cola? Si eu!

Poate faceți yoga sau masaj. Stai! Pe astea le fac și eu, dar degeaba.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

 

 

Tortul raw rău raw rău de tot

Tortul raw – vegan este ideal pentru copii și un foarte bun înlocuitor pentru o gustare nesănătoasă dar mega gustoasă. Pentru un adult însă s-ar putea să nu fie cea mai bună variantă.
Dar atunci, pe mine personal, nici că mă interesa.

Fina Balerină împlinea doi ani

Fiind o mamă citită și ușor exagerată – bine; fie; destul de exagerată – aceasta era singura variantă care putea intra în ecuație. Încercasem să găsesc piesa de rezistență care să dea pe spate toate gusturile, a se citi “toate vârstele”. Iată rezultatul – tortul raw.
Pentru copii a fost minunat. Cel puțin pentru o parte dintre ei, căci erau câțiva care nu înțelegeau de ce tortul nu are gust de tort.
Prietenii mei buni însă nu “au gustat” alegerea mea și n-au încadrat-o la soluții de memorat, cel puțin nu în sens pozitiv.

Se uitau la mine și nu înțelegeau unde s-a ascuns prietena aceea împreună cu care mergeau la KFC și nu numai în anii facultății. Și parcă nu trecuse așa mult timp de atunci.
Dacă la începutul petrecerii mai găseam prietene, care și ele, ajunse mame, mă priveau cu o ușoară mândrie, până spre final lucrurile s-au schimbat drastic.

I-am hrănit cu frigărui de legume, migdale (crude, să nu omor nutrienți) și mieji de tot felul. Cred că făcusem totuși și un grătar, căci lumea nu a plecat flămândă, ci doar stupefiată.

Dar bine că românul are umor

La plecare, mulți se controlau de frunze verzi prin diverse locuri, căci judecând după cum îi hrănisem, se așteptau să aibă și albul ochilor mai clar.

La modul cel mai serios, tortul raw – vegan ales de mine împreună cu minunea mea de fetița era sănătos, dar nepotrivit pentru noi, în momentul acela.
Niciunul dintre cei invitați nu era obișnuit cu gustul acela, inclusiv eu :).

Concluziile dupa tortul raw

Apariția copiilor în viața noastră – a mea și a celeilalte jumătăți mai bune – a resetat o grămadă de obiceiuri și chiar convingeri.
În primul rând am înțeles că există foarte multe variante de meniuri sănătoase și multe obiceiuri blânde prin care copilul poate învăța de la vârste foarte fragede ce este bine sau rău.
Pentru noi părinții, împreună cu toți prietenii noștri, trecerea a fost mai dificilă, pentru că noi eram setați deja pe alte trasee.
În timp am reușit să trecem, încet dar sigur, spre alte obiceiuri.
Cele mai ușoare rețete nebune din bucătăria mea

Meniul lor este, în general, unul sănătos, așa că ne permitem și excese. Iar excesele sunt bine venite și foarte mult așteptate, de către toți.

Din acel moment, tortul pentru noi a rămas tort – de ciocolată:).

Abia acum, când au apărut copiii în jurul nostru și al prietenilor noștri, am înțeles cât suntem de diferiți unii față de ceilalți.

Până atunci, aveam senzația că suntem un soi de frați care s-au regăsit printr-o conjunctura nemaivăzută.
Dar nu-i așa.
Suntem diferiți. Unii dintre noi preferă grătarul alții salata, unii vor opționale, alții preferă să stea în casă și să facă diverse activități în familie, alții nici nu ar concepe să petreacă un weekend întreg doar în casă.
Sunt băieței care prefera să se joace cu păpuși și fetițe care se bat cot la cot cu băiețoii.

Ne întâlnim cu toții la petreceri sau în cercuri restrânse și observ cum, de la an la an, suntem din ce în ce mai deschiși și mai permisivi cu diversitatea. Ăsta este un lucru nemaipomenit. Cred că încet dar sigur, am început deja să construim o lume mai bună pentru copiii noștri.

Căci nu contează ce fel de tort preferi, ci respectul pe care îl dovedești “când te așezi la masă lângă ceilalți comeseni”.

Poftă bună

Deci tortul raw sau ciocolată sau nu contează ?

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

Tineri încă neexperimentaţi care nu ştiu cum e viaţa cu copii

În weekendul acesta am profitat maximum de prezența celeilalte jumătăți mai bune, căci copiii și-au reluat vacanța la bunici. Ne-am strâns câțiva prieteni și am plecat cât mai departe de capitală. Pe drum, am nimerit în mașina unor tineri încă neexperimentaţi pe drumul familiei cu copii, dar deschişi în această direcţie. Fiindu-ne foarte dragi, am profitat și am închegat discuții ca între adulți, cu glume presărate de maturitate. Normal :).

Ce am redescoperit însă, m-a bulversat și m-a readus cu vreo 7 ani în urmă.

Vremea în care şi noi eram tineri încă neexperimentaţi

În mașina aceasta cochetă nu puteam să mâncăm. Păi, se fac firimituri! Așa că ne-am oprit frumos la benzinărie și am savurat cafeaua și sandvișul, luând o gura de aer proaspăt de acolo.

După ce au fost epuizate toate glumele din jurul subiectului și le-am explicat că este un moment despre care vor râde cu clăbuci când vor avea copii, mi-am adus aminte că nici noi nu eram prea departe, când copiii nu existau nici măcar în plan.

Înainte:

Avem o mare mare grijă când consumam orice în mașină. Până la urmă, era o regulă de bun simț.

După:

Cu ceva extraveral la început, ne-am obișnuit cu resturile de mâncare pierdute printre degețelele lor grăsane și foarte rare. Petele par acum desprinse din peisaj.

Însă copiii au fost blânzi cu noi. Trecerea a fost uşoră.

Dacă azi scăpau un bețișor de ardei, castravete sau o bucată de măr, ușor de recuperat, am trecut la ceva baton din fructe, biscuiți – cei mai firimicioși posibil – iar anul acesta am ajuns la categoria grea – sfânta înghețată. Am stat mult pe gânduri dacă nu-i mai bine să procedăm ca acești tineri încă neexperimentaţi descrişi mai sus și să oprim undeva până o hăpăie pe toată. Cum suntem constant în întârziere, am renunţat la idee, destul de rapid. Și uite cum astăzi, mașina noastră de familie s-a transformat într-un spațiu în care găsești aproape orice, fix cum se vorbeşte despre geanta femeii. Mie mi-e ușor jenă pentru tatăl iubitor, când știu că urmează să ducă mașina la spălătorie. Mereu întreb dacă lasă bacșiș consistent.

Dacă de maşină se ocupa scumpa mea jumătate, de casă mă ocupam eu

Sâmbăta, când făceam curățenie, când casa lucea de la bulevard mai ceva ca pomul de Crăciun, nimeni nu avea voie să facă mai mult de 2 pași de la ușa din hol, fiind încălțat. Până la urmă, ce bărbat ar risca așa ceva? Tot Zen-ul s-ar da peste cap, de nici sexul nu ar mai fi la fel în baza acestei nesocotinţe!

Cu copiii însă, capitolul s-a rescris complet, de la titlu până la punctul final.

Dacă ar fi să mătur de atâtea ori câte necesită situațiile cu copiii, parchetul și gresia s-ar decolora în hol și în dreptul sfintei mese.

Despre ce se poate ascunde într-un covor lățos însă, am mai scris.

mmmmda

Sursa poza

 

Antreprenoriat, o casa de tinut si mult noroc

2 mame de afaceri, in fapt, 2 mame la inceput de antreprenoriat, tot discuta de aproximativ 2 luni, pentru a stabili un conf-call valoros pentru micul business al fiecareia dintre ele.

In sfarsit astrele se asaza favorabil intr-o zi, iar ora este stabilita. Insa chiar si asa, subiectul nu este batut in cuie. Momentul intalnirii ramane deschis pana in ultima clipa, ca daca apare ceva ce nici cu gandul nu gandesti!

Daca esti mama, intelegi perfect. Daca esti barbat, sunt sigura ca ai gasit deja 3 solutii salvatoare pentru noi, dar care probabil nu vor face nici o diferenta. De aceea sunteti voi barbati, iar noi femei. De aceea noi nastem iar voi … ne iubiti pe noi si pruncii nostri si ai vostri.

Minune!

Iata caci astrele nu se aliniasera degeaba. Mica noastra discutie de antreprenoriat a avut loc chiar ieri. UAU. Ne-am sms-uit pana cu o jumatate de ora inaintea orei stabilite de vreo 4 ori, dar cu folos. Spre deosebire de alte dati, tehnologia m-a ajutat din prima. Eu de obicei atrag tot felul de piedici tehnologice, cum ar fi imposibilitatea de a ma loga la net pe baza de parola, despre care, evident, aflam atunci.

Deci am avut net, calculator, telefon si voce.

Ca 2 femei mature, am profitat cat am putut de timpul pe care l-am primit in dar de la Univers. In orice moment se putea intampla ceva, mai ales ca intr-una dintre case se afla un bebelus de 2 luni care abia adormise. Nu la mine acasa. Dupa cum spuneam si in alte pagini pe aici, m-am oprit definitiv si fara echivoc la acesti 2 mandri copii.

Antreprenoriat sau mancarea de seara?

Insa trebuie sa recunosc faptul ca pe masura ce treceam usor de ora 4, incepeam eu sa ma stresez ca nu voi termina mancarea copiilor la timp.

Dupa cum observati, starea economiei depinde la randul sau si de starea copiilor.

Cifra 13 mi-a purtat in permanenta noroc, iar ieri nu a fost o exceptie. Ne-am incadrat in timp mai ceva ca trenurile japoneze.

La final, amandoua, entuziasmate de eficienta noastra, am exclamat la unison: Super, iar acum hai sa mutam muntii si sa rupem norii! Acum! Da?

Eu: Da. ….acum! Adica maine! Acum trebuie sa fac mancare pentru copii.

Ea: Perfect! Eu trebuie sa ma apuc de curatenie! Dar maine …

Dar promisiunea este promisiune. Azi ne-am apucat sa mutam muntii si tot ce mai putem odata cu dansii: o tura de rufe din masina de spalat direct pe sarma, un raport, un articol, un copil din cada direct in pijamale.

Sa nu uitam insa sa invatam sa mai cerem si ajutorul.

Sursa poza

Ziua MEA speciala alaturi de marele blond de 4.5 ani

N-am fost in parcul de distractii, nu ne-am intalnit cu alti copii, nu l-am invatat nimic, insa a simtit totul.

In urma cu ceva timp, intrebam lumea pe facebook ce fel de hobby-uri mai practica. Postul a fost unul dintre cele mai comentate. Iata ca m-am gandit si eu, asa ca am decis oleaca. Printre preferintele mele se numara plimbarile prin oras.

Asteptam cu interes ca cei 2 prunci, marele blond de 4.5 ani si printesa cea delicata de 6.1 ani, sa creasca mai repede pentru a-i tenta cu aceasta pasiune destul de obositoare pentru ei. Si cum sunt bucuresteanca de loc, evident ca ador plimbarile prin Bucuresti. Pe vremea cand eram doar eu si tatal roditor, ne petreceam un concediu pe an in afara tarii. Programul era cu plecat la ora 11-11.30 si ajuns inapoi la hotel dupa 12 noaptea. Nu stiam niciodata unde vom ateriza cu exactitate si cat timp vom sta in acel muzeu, pe acel drum sau deal, in acea cafenea, restaurant sau ferma. Eram doar sentiment.

Acesta inca este motivul pentru care am refuzat cu incapatanare sa vad Grecia si Bulgaria, tari pe care le simteam a fi perfecte doar pentru iesirile cu viitorii copii. Parerea inca se mentine. De cativa ani am dat insa, Europa pe Bulgaria. Mai asteptam vreo 2 si abia apoi, reluam nebuniile de atunci, pentru inceput, la ralanti.

Pana atunci insa, imi raman plimbarile in superbul Bucuresti.

Noi, parintii, cream zile speciale alaturi de copil. Dar ce ar fi ca acea zi sa fie la fel de speciala si pentru noi?

Stiu, tu esti parintele iubitor si esti fericit atunci cand juniorul este fericit. Pana la urma, programul modificat in proportie de 90% fata de cel de inainte de copil, bugetul familiei indreptat majoritar spre nevoile lui, precum si lipsa ta continua de somn, toate graiesc aceleasi cuvinte – faci totul pentru ca el sa fie fericit. Iti tragi seva din grimasele lui jucause.

Atunci de unde acest termen de timp special, daca toti actorii jocului sunt atat de fericiti?

Daca e sa fi primit un banut de fiecare data cand am auzit intimitati calde ca: „nu rezist mai mult de 10 minute sa fac un lego” sau „gatim impreuna, cum sa nu, insa, nu mai mult de 15 minute”, acum va scriam din Maldive. Ei, exagerez putin, dar cred ca ati prins ideea.

Si iata cum apare acest instrument fantastic, despre care, din pacate, am auzit destul de tarziu. Parintele se conecteaza cu copilul lasandu-se in voia lui, iar acesta capata tot curajul lumii pentru ca primeste confirmarea Zeului sau.

Motivul nastrusnicei inventii cred ca se ascunde undeva in sinea noastra.

Nu rezonam intotdeauna cu mintea lor. Noi am avut alte copilarii. Ok. Mergem cu ei in parcuri, la piese de teatru, iesim alaturi de alti prieteni cu copii, dar ce ar fi sa le aratam mai mult din ceea ce (inca) ne place noua ?

Luni pe 28 mai am petrecut o zi speciala si foarte libera alaturi de marele blond de 4.5 ani, in propriul meu stil. Am incercat sa fac acelasi lucru si cu mandra fetita – 6.1 ani – si a iesit la fel de bine.

Am ajuns acasa rupti de oboseala dar mega satisfacuti, iar blondinul a declarat “sea mai fumoasa zi din viasa iui”. Pffff

Ce am facut?

Marele blond este fanul numarul 1 al metroului. Sunt sigura ca nu am surprins pe nimeni aici. Inteleg ca e fasciant pentru multi baietei. Prin urmare, am lasat masina in parcare si am purces la drum cu mijloacele de transport in comun. Doua statii de metrou i-au facut din start toata ziua mai buna, pentru ca, din nou, s-a imprietenit strengareste cu domnul conductor. Nu stiu cum reuseste.

Am ajuns la Universitate si am ales sa merg cu el in acelasi restaurant unde fusesem si cu sora’sa, cu o saptamana in urma. Special la acest restaurant fata de multe altele, este faptul ca de acolo se vede perfect Bucurestiul, fiind cea mai inalta cladire din zona. Stiu ca mai sunt si alte cateva zone panoramice in Bucuresti. Merita incercata oricare dintre acestea.

Pana sa urcam, i-am aratat de jos gura de metrou, Hotelul Intercontinental, Spitalul Coltea, dupa care le-a privit fascinant, la cei 4 ani si aproape jumatate ai lui, de la o inaltime uimitoare pentru el.

Pentru cei care cred, la fel cum de altfel am crezut si eu pana atunci, ca ar trebui sa detina o mica avere pentru un astfel de restaurant, voi spune si cat am platit: pentru un cappuccino si o limonada am scos din buzunar mai putin de 30 lei. Nu vreau sa dau numele restaurantului. Stiu ca exista si altele cu astfel de vederi, iar pretul poate fi verificat usor din tot felul de surse. Deci nu puneti stop prin prisma preturilor pentru ca s-ar putea sa fie o piedica falsa. 

De aici, am luat-o pe jos pana la Ateneul Roman.

Pe drum am cumparat o paine si o inghetata. Painea a fost pentru porumbei iar inghetata, evident, pentru superbul blondin. Aici am stat vreo 3 ore, timp in care a alergat descult prin toata zona. Da, am scapat fara capuse. Stiu. Sunt un parinte nebun de inconstient. A dat mancare la porumbei. S-a plimbat printre ei. A incercat sa ii prinda, sa ii imblanzeasca, sa ii mangaie. A gasit o gramajoara de grau de care a profitat simtind-o cu talpile, mi-a pus o sumedenie de intrebari, apoi a privit la tot ce se intampla prin preajma sau la tot ce nu se intampla, s-a patat cu inghetata, s-a plans ca il doare gatul, a ras o lume. A fost mai superb decat e el de obicei, iar lucrul asta nu credeam ca mai poate fi posibil :). 

De aici ne-am continuat pelerinajul, printre stradute inguste, presarate cu cladiri vechi si frumoase, galerii de arta si un mic parc. Fiind o zona mai putin frecventata de copii, a putut sa incerce cele 3 jucarii existente. A profitat de libertatea aerului.

Dupa inca vreo doua ore, am ajuns la Carturesti. Aici i-am citit doua carticele si si-a ales una pe care am luat-o cu noi acasa. Ne-am intors la Ateneu unde am comandat in cele din urma o pizza si o apa. Eram amandoi destul de lihniti de foame.

Aici am auzit fraza care inca imi gadila urechile: Mami, aseasta a fost sea mai fumoasa zi a mia.

Si uite cum in coltul ochiului s-a strecurat o lacrima clara ca o lumina, care strangea toata bucuria lumii.

L-am rugat sa mai repete de cateva ori pentru propria-mi placere. A sunat la fel de bine 🙂

Sursa poza

Dragi mame eroine, invatati sa mai cereti si ajutor

Daca in ultimul articol, Reguli de urmat daca doresti momentele tale de relaxare, scriam despre cat de importante sunt momentele libere in viata oricarei mame, care se intampla sa mai fie si … femeie, in articolul de azi, imi doresc, timid, sa distrug un mit: Mama le poate face pe toate, caci ea este un fel de supraom mai periculos decat balaurul cu 7 capete, iar ea poate orice, dar mai ales, poate orice, de una singura, fara ajutor.

In cazul in care va ganditi sa-mi nesocotiti sfatul, care pana la urma este un sfat si atat, presimt ca in scurt timp, imi veti face concurenta pe partea de blogging. Bine ca tot in curand voi inregistra domeniul acesta si voi putea dormi linistita :). Dar mai exista si alte domenii libere, care pot constitui o gura proaspata de oxigen mental prin „dezlegarea la limba”. (sport extrem cu mami.ro e inca liber; la fel si mic ajutor pentru mami .ro)

Stiu ca ai impresia ca doar tu poti face acele lucruri ca la carte. Minunea care abia a pasit pe lume si care intre timp a implinit deja 6 ani, pare inca atat de fragila, nu? Dar stai! Copilul va avea intotdeauna nevoie de moaca ta limpede, la o luna, la un an, la 10 si chiar la 100 de ani. El de aici isi ia increderea.

Deci sa ne ocupam de Zen-ul tau …

… de care nu se sinchiseste nimeni, uneori, nici macar tu. Oare gresesc spunand aceste cuvinte din urma?

Pai cum sa obtii tu starea de Zen in cele 10 minute libere, pe care probabil le ai doar in baie la un foarte scurt pipi (si uneori nici pe acestea)? Simplu. Le procuri singurica, de acolo de unde sunt.

Timp de vanzare? Are cineva?

Deci hai sa cautam, impreuna. Facem un exercitiu mintal.

  1. Esti cea mai buna mama

Copiii tai sunt absolut minunati. Ii iubesti ca pe cele mai dragi comori. Ii multumesti cerului pentru fiecare celula de sange care curge prin venele lor si, de multe ori, nu-ti imaginezi cum ar fi fost diminetile fara ochisorii lor usor intredeschisi si mirosul de pui adormit. Asa-i? Ii iubesti, ii adori si uneori poate ca ii compatimesti oleaca, pentru ca nu esti atat de perfecta precum meritau ei, cei mai adorati dintre pamantenii Universului Tau.

  1. Ce ar fi sa ii vezi prin alti ochi?

Imagineaza-ti cum ai fi daca-i fi … odihnita fizic si mental.

Cum ar fi sa zambesti, eliberata de grimasele oboselii, care doar iti ingroasa vocea si te fac sa arati ca Baba Cloanta?

Cum ar fi sa lasi frustrarile de peste zi, nu printr-un pumn in pere – asa cum citisem la un moment dat -, nu prin meditatie indusa ACUM – lucru imposibil de altfel – ci prin manifestarea dorintelor tale ca si om?

Cum ar fi sa vii catre ei cu inima plina de bucuria imaginii intime a tatalui lor sau de cateva ore petrecute cu fetele tale preferate intr-o cafenea-speluga, cu discrete miasme de tequila? PS: interzis femeilor care alapteaza si care vor degusta un delicios cocktail fructat.

Deci ce ar fi sa poti sa te asezi langa copiii tai, cu rezervorul plin de preaplinul lor, dar si de preaplinul placerile tale vinovate si totusi nevinovate si foarte lumesti?

  1. Deci unde cauti?

Cauti intotdeauna la cei care au timp.

La prima vedere, nimeni nu are timp, dar este logic intr-o societate plina de variante. Daca prima cautare mentala nu a dat nici un rezultat, atunci treci pur si simplu la pasul 4:

  1. Nu exista mama care face totul perfect, 24 din 24, 7 zile din 7. Exista doar mama care stie sa ceara ajutor.

Deci repeta dupa mine:

„Draga doamna frumoasa, as avea nevoie de cateva ore libere, saptamana aceasta, oricand, de preferat intr-o seara. M-am gandit ca poate … sper … adica … copilul e sanatos, mancat, odihnit si plin cu dorinta de a fi cel mai bun companion … si poate si domnia voastra doreste la fel … ca io va intermediez legatura. Credeti ca puteti?”

Plan B: „Sotul vine acasa la ora X. Asa ca mai mult de atat, sigur sigur sigur sigur nu veti sta”

 Spoiler

Oare cum ar fi sa ajungi acasa la ora 10.30, copiii adormiti, iar sotul singur, asteptandu-te cu o sticla de vin … sa zicem roze, cu o pizza calda si gustoasa si ….. ?!

Sursa poza

La noi in familie punctualitatea este un MIT

PUNCTualitatea nu exista. Punct

Cand erau copiii mai mici – acum au 6 ani si respectiv 4.5 ani – si mergeam la mesele in familie alaturi de frati si surori, toata lumea stia ca noi urma sa intarziem. Dupa ce reuseam in sfarsit sa inchidem usile masinii, ma inchinam, eu nefiind cine stie ce credincioasa. V-am mai spus ca am mai descoperit-o pe mama in gesturile mele, precum si pe varful limbi, din pacate. Ei bine, acesta este unul dintre gesturi, care se declansa instinctiv in momentul ALA.

Dupa ore intregi de pregatire, doi parinti transpirati si doi copii galagiosi tranteau patru usi de la masina mare dar niciodata incapatoare. Fix in mometul acela, dar fix atunci cand simteam ca am reusit, ca am facut si eu o mare branza in dimineata aceea – vorba romanului – incepea sa sune telefonul. La celalalt capat al firului se aflau cei care ne asteptau si, evident, ne intrebau in cat timp ajungem.

Haideti sa demontam, cu argumente, acest mit, va rog!

Societatea noastra ne-a educat, in directia eficientizarii actiunilor noastre, intr-un timp dat. Acum, daca timp de 30 de ani am putut sa ma incadrez in normele descrise mai sus, dintr-o data, lumea nu mai intelege de ce am ajuns la polul opus.

Desi eram la o distanta de cel putin 30 de minute de mama, in functie si de trafic, ce credeti ca ii raspundeam la intrebarea: „Da’ in cat timp veniti, ca ne e foame?” Oamenii erau nerabdatori sa ne imbratiseze, aveau vise mari ca ne vor revedea cu bine in cateva momente. Cine eram eu sa le demontez asa fantezii frumoase? Evident ca nu puteam sa ii spun ca abia ce am iesit de pe straduta.

„In maxim 10 minute suntem acolo!”

Prin urmare, nu faceam decat sa creez un al doilea moment in care urma sa intarzii, iar asta intr-o singura dimineata.

Din pacate punctualitatea merge mana in mana cu ameteala-defocusarea-neatentia sau cum doriti sa o mai numiti.

Si pentru ca cine se aseamana se aduna, celalalt parinte mai bun functioneaza fix dupa acelasi tipar. Deci lucrul acesta nu mi se intampla doar mie.

Desi este un parinte absolut delicios, iubitor, care stie sa se tavaleasca pe jos cu copiii, stie sa ii scape, saracii, din ghearele mele de vrajitoare, atunci cand e la birou, uita de lume, de mine, de ei, de tot.

Si daca pana acum ati inteles faptul ca un copil conectat este mai iubitor, mai cooperant si mai frumos, inseamna ca sunteti pregatiti pentru urmatoarea veste:

Si celalalt parinte are nevoie de conectarea cu tine

In caz contrar, te poti trezi intr-un dialog care, pana sa distingi intreaga ecuatie care cuprinde si cuvantul copii, te cam face sa transpiri rece pe spate. Acest lucru se intampla pentru ca el, adultul apreciat, cu capul pe umeri, foarte cerut in randul colegilor, familiei si prietenilor iti spune intr-un sms:

„Iubita, unde-s copiii nostri?”

„?!@#$%^”

„La gradi nu-s!”

„Uita-te te rog in mesaje. Te-am anuntat ca sunt cu tata.”

Insa ieri, dupa ce l-am anuntat prin mesaje ca are cateva ore libere, doar ale lui, caci copiii vor sta putin cu bunicul, el mi-a si raspuns sec dar patrunzator: „OK”. In mintea mea, mesajul fusese inregistrat. Din pacate, fusese inregistrat doar in memoria telefonului, care, desi o prelungire a noastra in secolul acesta, nu ne ajuta prea mult in unele situatii. Aceasta se intampla sa fie una dintre ele.

Adevarata conectare sau prezenta de spirit

Asa cum pierzi notiunea timpului alaturi de copii, tot la fel de usor este sa o pierzi cand esti la serviciu. Cele doua paliere sunt atat de diferite incat trebuie sa il inchizi pe unul ca sa te ocupi asa cum trebuie de celalalt. Din pacate timpul este acelasi. Acum depinde care este mai important in ziua aceea si cine te poate ajuta sa iti duci la indeplinire planul. Cine spune ca le face pe amandoua perfect, sa treca la colt. Nu-l cred.

Astept cu mare nerabdare momentele in care imi permit sa pierd notiunea timpului alaturi de ei. Visez la clipe de ragaz intr-o poienita alaturi de copiii care sunt sanatosi, mancati, odihniti, jucausi, fericiti, iar noi parintii, la randul nostru, fericiti pe langa ei. Fara bariere de timp, fara presiunea lucrurilor care trebuie facute, fara program.

Pentru mine, pentru noi, punctualitatea a devenit ceva spre care tindem – un mit. Vine scoala acum in toamna si sunt panicata intr-o masura destul de mare.

PS: aseara am spalat doar un copil.

PS2: astazi le fac doar o salata simpla de ton, gata in 15 minute.

Pentru cine nu a citit inca: Cele mai usoare retete nebune din bucataria mea

Sursa poza

“MameNebune este despre o comunitate bine definita” Pfffff!

  • MameNebune este despre o comunitate foarte bine definita.
  • Pai cum, am intrebat eu?
  • Pai, cuvantul mame vorbeste despre comunitate, iar cuvantul nebune creeaza targetarea! 🙂

Eram in masina si radeam de nu ma mai tineau bojocii, cu telefonul in mana, ascultandu-mi prietena, foarte buna de altfel, care ma incuraja spre completarea scrierii pe MameNebune.

As spune ca-i cam mult zis „comunitate”. Sa lasam sa se mai astearna oleaca timpul si mai vedem noi ce boboci aduce toamna.

O comunitate normalo-nebuna (?)

In ceea ce priveste adjectivul mirobolant care aduce culoarea, cred ca normalitatea este si ea demna de o dezbatere.

In umila mea opinie, normalitatea este putin supradimensionata astazi. Cred ca mult prea multe lucruri devin normal de facut. Din pacate timpul este acelasi ca si acum o generatie in urma. Bine ca intre timp am inceput sa mai eliminam din atributiile mai putin utile, cum ar fi calcatul. Pana si ordinea devine discutabila atunci cand ai copil, ca sa nu mai spun de peretii acceptati in toate culorile si cu toate printurile.

Astazi exista prezumtii de normalitate despre alaptat, despre dormitul alaturi de copil, despre educatie, pana si despre pupatul copilului de catre bunici, ca sa nu mai zic despre discutiile pe teme sexuale la copii mici. Aceasta din urma ma speria cel mai tare. Vreau sa o incep. Intre timp, am inventat un joc intre mine si cealalta jumatate mai buna. Cine pierde, preia discutia. Glumesc. Dar imi place ideea 🙂

Am incercat din rasputeri sa fac fata, dar in cele din urma am zis: Hooooo! Trrrrrrr! Stati oleaca! Parca nu mai sunt io in ecuatia asta. Poate ca sunt ele normale, dar unele nu-s normale si pentru ritmul vietii mele, pentru neuronii de s-au dezvoltat pana acum si pe care parca as vrea sa ii inham si la un alt fel de mini-normalitati. Una in special imi atrage atentia – normalitatea mea, pliata pe cine sunt eu.  

Eu tind sa ajung acolo, dar nu stiu daca-mi iese. Dar incerc. Nu ma las. Ma bucur cand vad alti parinti determinati in jurul meu. Dar daca nu-mi iese, atunci “las-o asa”!

Normalitatea aduce lucrurile bune in societate, corect?

Nebunia nu incearca, dupa mine, decat sa mai echilibreze o balanta mult prea contrabalansata. E ca si cum dupa o saptamana incarcata cu programul construit dupa un plan riguros, vine weekendul care poate sa aduca stropul de aer curat.

Scopul meu declarat este de a oferi o mana intinsa femeii, mai degraba decat mamei.

Sfaturi de parenting foarte foarte bune puteti citi pe multe alte bloguri. Aici sper sa gasiti, citind, un zambet pe chipul vostru, o normalitate plina de de toate si poate, in timp, o comunitate.

In esenta, MameNebune poate fi SI despre tine.

PS: oare daca as anunta o mica „ieseala”, sa zicem, in  Mall Vitan, pentru martea viitoare, intre orele 15.00 – 18.00, ar veni cineva? Nu de alta, dar eu sigur vor fi acolo si mi-ar placea sa te cunosc daca si tie iti face placere.