descriere categorie csi

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată când:

Habar nu am când exact se va termina vreo seară a mea. Oare după ce-mi vor cere amândoi odată sau pe rând același pahar de apă, chiar dacă abia au terminat cana de lapte/ceai? Oare după ce ne întindem din nou și-și aduc aminte că vor la baie, sau după ce salută din nou broscuțele din acvariu sau după ce Fina Balerină își învelește păpușa sau Marele Blond își parchează avionul …?

 

Când sunt zile când pregătesc rapid și două tipuri de mâncare pt că dacă ea adora guacamole, el detestă avocado, iar dacă îi prepar brocoli lui, mâncarea lui preferată, ea aproape că nu poate sta la masă de miros.

 

Ca să nu mai spun că sunt la curent cu tot ce înseamnă cinematografia de calitate! Hai să vedem, oare cine a văzut atâtea filme ca mine de vreo 2 ani încoace: Alba ca Zăpada, Regatul de Gheață, Ferdinand … O țin așa până mâine, da?

 

Cand eu, ca om de comunicare odată, abia acum duc provocările vieții :

“Iubitu’, păi nu facem baie cu șosete în piciorușe, pentru că …”

“Iubita’, fundul meu nu se vede prin gură, chiar dacă am rugat-o pe mămăița să se uite mai în fundul gurii. Aveam acolo o măsea care … “

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată când:

 Nici acum nu știu exact cum își va dori Fina Balerină să îi prind părul la școală. Aflu mereu abia dimineață, în funcție de starea ei (!!!!). Bine că acum are uniformă, iar în privința acesteia nu se mai poate răzgândi.

 

Când, în acelasi timp, unul mă strigă din toaletă iar altul din bucătărie, fiecare, evident, cu nevoi diferite. Prioritizeaz-o p’asta!

 

Când azi spune că vrea balet, plătesc, iar fix săptămâna viitoare când trebuie să se ducă, de data asta la lecția plătită, ci nu demo, îmi spune că s-a regândit.

 

Când Marele Blond spune că vrea să învețe karate și se dă cu fundulețul cel simpatic de pământ, întru convingerea auditoriului, iar când află că tati nu poate sta cu el la curs, se răzgândește subit. Ochi înlăcrimați, buze tremurânde și tot arsenalul greu sunt scoase la bătaie. Ce să mai facă un biet părinte?

 

Sau când ajung acasă cu amândoi juniorii și asist la certuri din motive pe care nici cu gândul nu le-aș fi gândit:

că săpunul lui e mai mare – nici nu știam că au săpunuri diferite, iar eu fac aprovizionarea în casă – că el i-a luat lingurița, cana ei este cu un milimetru mai plină decât a lui, că el i-a rupt o foaie pe care ea oricum voia să o arunce la gunoi, dar nu asta contează, ci doar că el i-a rupt-o.

 

Când lipsesc două secunde cu treburi prin casă și găsesc mălai și făină în chiuveta din baie – în scop experiențial; Marele Blond se află într-o etapă ușor ciudată – sau “ciorbă de dragon”, gata preparată, doar-doar să fie servită. Nu știi cum arată ciorba de dragon? Înseamnă că nu ai copii încă.

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată când: 

 fac curățenie în casă și găsesc șosete în dulapul de bucătărie, sau tot felul de mâncăruri în mica lor bucătărie de plastic, din dormitor.

 

Iar la final, trebuie să fac mereu față unor întrebări, care, deși le răspund zilnic, mesajul nu ajunge niciodată la ei:

“De ce trebuie să mâncăm înghețată după masă, ci nu acum?”

“De ce trebuie să dorm la prââââânz”? – Marele Blond

“De ce trebuie să ne spălăm pe dinți și seara?”

“De ce trebuie să ne spălăm pe mâini înainte CHIAR de fiecare masă?”

“De ce nu poți, mami, sa vii să mă iei mai repede de la școală/ gradi? Sau mai bine, mami, de ce nu poți sta acasă cu noi și nu mai mergem niciodată?”

“De ce nu ne mai citești încă o poveste? Încă una și atât! Promit! Știu că-i a cincea, dar promit că asta-i ultima!

“Mă mai iubești…?”

 

Aseară, am închis ușa dormitorului, în urmă lăsându-i pe cei doi bărbați ai familiei, îmbrățișându-se. Fraza care mi-a venit inevitabil pe buze a fost : “Cum aș putea să mă plictisesc vreodată?”

Evident, lista este deschisă. Dragi părinți, vă provoc la barfă. Promit că de la mine nu vor afla nimic! 🙂

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată

Sursa poza

Sursa poza

O noapte romantică sau, cel puțin, care se dorea a fi

O seara pe care o plănuiserăm amandoi ca una de descătușare totală, risca să se transforme într-un fiasco memorabil. O noapte romantică perfectă nu mai este perfectă, la 20 de ani, dacă un detaliu nu stă la locul lui, corect?

Dilemele vieții de odinioară

Eu eram în dormitor. El mă aștepta în sufrageria micului nostru apartament din Militari.

Eram abia mutați împreună. Banii noștri erau calculați la virgulă. Până și pâinea o cumpăram la două zile, nu mai des și din aceea românească – ieftină și bună.

Eram fericiți împreună, plini de vise, cu un potențial incredibil prin prisma încrederii în forțele noastre. Viitorul suna bine. Eram în altă etapă a vieții.

Voiam să sărbătorim așa cum se cuvine: o noapte romantică, o sticlă de vin, două pahare de cristal primite la nuntă și, cireașa de pe tort – o piesă de lenjerie intimă.

El nu a vrut sa vina cu mine la cumpărături chiar daca era vorba mai mult despre o investiție, ținând cont de bugetul cheltuit. Avea încredere în gusturile mele. Evident.

Problema pe care o întâmpinam eu în acea seara, nu era de natură estetică. Arătam așa cum arată orice femeie la puțin peste 20 de ani, deci bine. Gusturi aveam. Eram mândră de noua mea achiziție dintr-un fel de nailon. Habar nu aveam unde fusese făcută sau din ce. Pe mine arăta … bine de tot.

Însă de ce nu ieșeam eu din dormitor?

Gospodina din mine – not!! – spălase în ziua aceea minunatul obiect vestimentar. După uscare, ce să vezi, se șifonase. Mi-am încins fierul de călcat … adică l-am încins să fiu sigură că vor dispărea cutele acelea oribile și l-am așezat fix în mijlocul nailonului. Nici nu am mai putut să mișc fierul, pentru că toată bucata s-a topit în secunda 1.

În disperare de cauză, am căutat o soluție – foarfeca.

Am tăiat maioul sexy cât de drept am putut. Cum însă am două mâini stângi, tăietura a ieșit vizibil pe diagonală.

Așa că mi-am zis “cine mă iubește mă iubește așa cum sunt” și am băgat din nou foarfeca în nailonul care mai rămăsese. De data asta, am mototolit bine bucata și am tăiat în cel mai mare zig-zag, foarte sălbatic. A ieșit un maiou de care Jane a lui Tarzan ar fi fost mândră de mine.

Parcă-mi plăcea. Hmm.

Ce să vezi: chiar îmi plăcea. O noapte romantică se afișa fix în fața mea sau …

Însă când m-am văzut din nou, seara, îmbrăcată în uniforma de junglă, parcă mi-a pierit ușor încrederea în abilitățile mele de femeie fatală.

Îmi fac curaj și ies.

El, rămâne efectiv blocat.

Eu sar repede cu explicațiile: “Iubitu, mâine mă duc și cumpăr alta! Deschide repede vinul și … ”

El însă: “Nuuu! E cea mai tare chestie pe care am văzut-o vreodată. De unde ai luat-o?” Și a venit repede spre mine să vadă cum este construită piesa mea de lenjerie.

Serios?!#$%&*

Adevărul este că era unicat. Nici un colț nu semăna cu altul. Cred că pe alocuri mai găseai și material ușor valurit de la fierul de călcat, de la prânz.

Concluzia: nu doar că m-a iubit în ciuda celor două mâini stângi ale mele, ci m-a iubit mai mult datorită lor :)).

Morala: în mâinile unei femei, până și lenjeria intimă poate fi hand made. Poate dau o idee vreunei mămici în căutare de noi direcții de business, pe perioada concediului de creștere copil.

Până atunci, ce preferi: alb sau negru?

 

O noapte romantică

O noapte romantica

O noapte romantică

O noapte romantică

Eu de fapt mă uitam prin magazine pentru o prietenă. Nu căutam nimic pentru mine. Am ajuns întâmplător la Seven Sins.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

Patru copii și două mame într-un hipermarket la munte

Eram amândouă în fața lui: hipermarketul care ne-ar fi rezolvat problemele stringente, căci, ce mamă ești dacă nu ai în permanență o listă de cumpărături activă pe telefon sau în buzunar? Însă exista o problemă minoră: cei patru copii, câte doi de fiecare mamă, erau – frânți de oboseală e puțin spus.

Contextul, căci lucrurile trebuie analizate mereu în funcție de acesta

Dimineața fusesem cu trenul din Bușteni, unde eram cazați, în Predeal. Acolo stătusem cu copiii într-un parc unde făcuseră  de toate: alergat, jucat de-a aprozarul, certat pe leagăn după care împăcat, mâncat ceva și în principiu totul pentru un consum optim de energie specific vârstei. Pentru că am ajuns foarte târziu “acasă” am decis, proastă decizie, dar nah … altfel nu v-aș mai scrie, să nu îi culcăm la prânz.

La prânz le-am dat ceva tort, căci aveam o mică serbare, deci zahăr. După ce au hăpăit tortul, am ieșit din nou afară în plin aer sănătos de munte. Iarăși parc.

Cei patru copii mirifici au vârste între 2,10 ani și 6,5 ani. Dacă cei mari se mențineau ok, cei mici dădeau semne de ebrietate sporită de la doza de nesomn.

Iată-ne ușor nedumerite cu privire la o decizie care ne-a marcat nouă întreaga seara, iar a buștenenilor și altor turiști nimeriți, sărmanii, laolaltă cu noi, parcursul liniștit al vieții de până atunci.

Și acţiune: Deci patru copii …

Fără a sta foarte mult pe gânduri, am decis că noi suntem super mame și putem orice. Le-am dat câteva reguli de bun simt, cele obișnuite, și am purces pe ușile glisante care s-au deschis înaintea noastră. Bun semn, îmi spun.

Noroc că mâine eliberăm zona, căci acolo eu nu mai calc și presimt că am și o poză în geam cu ceva recompensă dacă paznicul ne alungă data viitoare când ne prinde.

Cei patru copii, verișori chiar, nu par atât de gălăgioși afară, când pereții nu le constrâng vocile. Însă acolo era altă poveste. Notele pe care le ating vocile de copii obosiți nu există în portativ.

“Dialogul între ei”, căci doar sunt verișori și știu să comunice, a început imediat cum una dintre noi două, bietele, am pus mâna pe un cărucior. Evident, toți patru au vrut să facă același lucru.

Mai departe, cum punea unul o lămâie în coș fără să îl vadă mă-sa, pac puneau și ceilalți 3. Era o forfotă constantă pe lângă noi, căci ei comunicau pe limba lor, dincolo de urechile noastre și peste orice listă am fi avut în minte cu 2 minute înainte.

Ușor ușor acaparam 2 rafturi deodată, căci eu stăteam cu unul dintre copii în brațe, pe motiv că îl durea burtica, pe unul dintre rafturi , iar cealaltă mamă era pe celălalt cu restul șatrei.

Faza zilei

Apogeul a fost când au descoperit SACUL cu pufuleții mult promiși înainte de a intra în magazin. Dintr-o dată, cel “bolnav” din brațele mele s-a vindecat miraculos și a zbughit-o, iar ceilalți trei au săriți de prin locuri care sincer nu știu cât erau amenajate ca spațiu de trecere clienți. Evident că unul dintre juniori a dat startul, iar 6 ochișori s-au rotit până au depistat Nirvana serii – pufuletiiiii.

Cunoașteți oare filmulețele cu zilele de reduceri la americani și, mai nou, la români, când ușile magazinelor se deschid? Tot așa s-a văzut cireada de patru copii din unghiul în care eram eu. DE PARCǍ NU ERAU TOȚI LA FEL. Ați prins ideea. Sunt sigură.

Ne apropiem de final. Pfiuf

Încă mi-e neclar de ce începuse marele blond să urle și ce voia balerina mea fină să îmi transmită. Ideea e că haosul de langă noi crease deja un crater considerabil în jur. Doar cele zece produse ale noastre mai erau pe banda rulantă până la casieriță.

Cred că nu întâmplător superbul bărbat parfumat și proaspăt ras din fața noastră a pus mâna pe cea mai mare cutie de prezervative de pe primele rafturi de la casă. Dar poate mă înșel.

Tot scandalul s-a domolit la 50% când ne-am oprit puțin să desfacem pungile de pufuleți. Dar după cum era lesne de ghicit, unii, aceia mai cu moț, au vrut altceva, ceva ce putea fi mâncat doar acasă – brânză moale la cutie.

Așadar, doi din cei patru au ieșit cu pufuleți, iar ceilalți au ieșit cu două cutii de brânză moale. Copilul cel mare mânca cu degetul, iar cel mic mânca cu o linguriță de plastic, pe care cealaltă mamă a găsit-o prin ghiozdan. Oare ce nu cară o mamă pe munte când e cu doi copii mici?! Uneori şi ea pierde şirul

Dar stai. Tragedie.

Cel mai mic și mai scump, a scăpat punga de pufuleți și s-a vărsat 3/4.

 

Într-un final am ajuns înapoi. Suntem ok. La ora la care voi publica articolul voi fi deja în București .

Victorie!

Știam eu de ce nu postez poze cu mine pe fb. Să nu care cumva să mă identificați în geamuri la Bușteni.

Sursa poza

Vă rog, fără egal între concediu cu copii şi concediul tău

Dar vă rog, insist și nu mă voi opri până nu obțin adevărul gol goluț de pe vârful buzelor voastre părintești:

Recunoașteți că oricât de minunat ar fi concediul alături de copii, acesta nu se compară cu cel fără copii.

Adică, serios acum, concediul tău și doar al tău ar trebui să fie acela în care consumi un roze fin de damă din sticla aflata in frapiera, ci nu frappe pentru a te păcăli că ești în concediu, când de fapt tu speri să treacă oboseala. În adevăratul concediu te urnești spre cameră, undeva după miezul nopții, în fiecare seară, fără excepție. Până la urmă noaptea este cu adevărat făurită pentru a nu fi pierdută … prin somn. Diferența între acum şi atunci când i-au dat dinţii juniorului, va fi că vârsta minimă de la masa ta este peste cea de majorat. În sfârșit poți să glumești iar auditoriul chiar se prinde de glumele tale.

Partea cea mai tare este că dacă unul dintre prieteni se supără și face o criză … nu-i treaba ta! Nu trebuie să îl linișteșți tu! Îți dai seama?

Să mai spun ceva despre dimineți și diferența colosală între cu și fără copii? Bine. N-o mai fac.

Bonus: vei avea cameră separată cu celălat adult de sex opus!

Îți vine să crezi???

Este unul din momentele acelea aproape unice din an în care te poți afla în aceeași cameră cu celălalt adult din cuplu. Singură! Doar cu el! O noapte întreagă!

Știu, poate părea chiar înfricoșător la început. Dar până dimineață sunt destul de sigură că îți vei schimba părerea și vei mai dori să prelungești sejurul.

În final vă las un gând asupra căruia sper să meditați profund:

Diferența majoră între concediu cu copii și cel fără copii

Concediul cu copii, oricât de concediu ar fi, nu s-ar mai numi „cu copii” dacă nu ar exista măcar o dată pe zi cuvântul program în rutina conversațională.

Poate decalezi orele de somn, poate sari peste masa de fruct, poate sari și peste ora de somn de la prânz, dar nu vei rezistă 7 zile împlinite dacă o ții așa până la finalul sejurului. Dacă reușești, înseamnă că juniorul este mărișor sau i-ai dat ceva din frappeul tău.

La polul opus, într-un concediu cu adulți, aka părinți care au tras lozul cel mare, poate apărea cuvântul program în conversație, doar din obișnuința rutinei. Dialogul ar fi cam așa:

Ce program avem azi? Oh. Iartă-am. Am zis ceva … dar am uitat deja.

În final, nu uitați, aprindeți o lumânare pentru bunicii, unchii sau prietenii care v-au înlocuit pentru aceste ore legate și promiteți-vă că veți fi cei mai buni bunici din lume. Veți primi nepoții cu brațele deschise la fel de des precum vă doriți voi astăzi, la anii tinereții.

Avertizment:

Articolul se adresează mai puțin femeilor care se află în concediu de creștere copil. Acestea înțeleg cel mai bine diferența.

Pentru cei dintre dumneavoastră care citiți aceste rânduri și nu înțelegeți exact la ce mă refer, vă rog să rețineți doar atât:

Chiar dacă se cheamă concediu de creștere copil, nu se compară cu un sejur de lux de un an. Nu degeaba, mama este ȘI PLĂTITĂ. De ce credeți că se întâmplă lucrul acesta? Pe tine te plătește cineva ca să stai în concediu? Aha

Vă urez concediu / concedii plăcute.

Sursa poza

De ce fac părinții zilnic cumpărături?

În ciuda aparențelor, esența de ce-ului listelor de cumpărături nu constă în inspirația pe care o capeți brusc ca părinte. Nici muntele de informații într-un domeniu încă neexplorat, care te determina să cumperi tot, în mod compulsiv.

Eu am identificat două motive care au stat la baza multiplicării acestora, în sânul familiei noastre:

  1. Sunt deja câțiva ani, să tot fie vreo 6 și vreo 2 luni, adică fix vârsta îngerașului creț ca o negresă, de când eu și a mea dulce jumătate nu mai reușim să purtăm o discuție de la un capăt la celălalt, ca niște oameni normali angajați într-un cuplu funcțional.

Nu știu dacă ați observat, dar copiii au un al șaselea simț care le bate pe celelalte 5. Imediat cum simt că mami și tati au de discutat orice, apar brusc și împiedică normalul să se mai întâmple.

Na, mai fă tu o lista de cumpărături în condițiile acestea!

La început era ușor amuzant când mă trezeam cu un top de hârtie în plasele de cumpărături, când eu spusesem hârtie igienică sau 2 pești de la pet-shoop în loc de pește afumat.

Să fim serioși, ce bărbat nu s-ar uita cruciș pe listă, dacă ar vedea scris pâine cu maia, mai ales dacă pe copil îl cheamă Maia?

Deci se întâmpla frecvent să rămânem fără apă și pâine, pentru că frazele rămâneau întotdeauna în aer. Prin urmare fiecare înțelegea ce apuca.

Exemplele curg frumos și în alte direcții:

Am aflat pe pielea mea că „Iau eu pâine azi”, dacă este rostit prin ușa întredeschisă a micului apartament, când celălalt părinte se pregătește să plece spre serviciu, poate fi ușor interpretat ca fiind „Iau eu puii azi”: adică cei 2 copii superbi, de la grădiniță. Și uite așa te trezești cu sms-uri ca: „Iubita, sunt la grădi. UNDE-S COPIII?”

Pe vremuri, chiar aveam o singură listă și un singur drum lunar către hipermarket. Dacă ceva se termina brusc, puteam supraviețui câteva zile în plus până la următorul drum către marele magazin al societății consumeriste.

Însă când ai copil mic, lista de cumpărături se schimbă de la minut la altul, mai ceva ca vremea în Anglia.

2. Cel de al doilea motiv era faptul că i-a luat ceva timp să înțeleagă că quinoa se găsește în secțiunea de cereale, avocado chiar e fruct și degeaba îl caută în raionul de electrocasnice, iar uleiul de cânepă îl găsește tot la uleiuri ci nu la drogherie.

Legenda spune ca … rabdarea si-a pierdut-o in ziua cand a stat 30 de minute în fața raftului de ceaiuri, în căutarea unuia fără de care nu avea voie să intre în casă. Nu mi-l mai aduc aminte acum, dar era vreun păducel sau lavandă sălbatică de Turda. Habar nu am. Ați prins ideea.

El încerca, sărmanul, să își satisfacă iubita soție, care stătea acasă cu cea mai importantă misiune a lumii lui.

Aceasta era modalitatea lui de a-și arăta sprijinul față de mine

Doar că cele două puncte combinate, nu prea au dat cu plus. După ce afla pentru prima oară în viața lui că laptele de migdale nu este vreun mit, ci chiar există spre vânzare, mai era pus să îl achiziționeze din colțuri de magazin de care nici nu știa că există. La început chiar îi era ușor jenă să nu fie luat peste picior cu cerințele lui exotice.
Acum oferă imediat replică: Cum, doamnă, ce-i acela mei? Pff

Așa că noi am avut zilnic liste de cumpărături destinate invariabil spre: supermarket, hipermarket, magazin naturist, farmacie și mall-uri. Nu doar alimentele erau trecute acum pe lista de cumpărături. Aici se regăseau și șosete scurte, lungi, în dungi sau bavetita pentru bale și altele.

În concluzie:

Cine cunoaște toți vânzătorii magazinelor care se află pe o rază de 3 km în jurul blocului?

Părinții și ale lor liste zilnice de cumpărături.

Sursa poza

 

Nu există căcuţă. Reveniţi-vă!

Zilele trecute, s-a strecurat pe langa urechea mea diminutivul acesta, căcuţă, cumva prea siropos pentru ce vrea el sa exprime. Pana la finalul zilei, fie-mea m-a convins ca aveam dreptate. Printesa fina ca o opera de arta a facut ce stie ea mai bine de cand am facut noi doua cunostinta – a lansat la apa coletul. Pfff.  Partea a doua nu este deloc surprinzatoare. Eu, si in special tata-sau, stim ce intestine zac in copilul acesta de nici 6 ani.

Imi pare rau, frati si surori, dar acela nu se cheama căcuţă!

Nu exista asa ceva. Imi dau lacrimile instantaneu, de fiecare data cand intru in baie DUPA EA. Faianta mai rezista cu greu in gletul prins acum 4 ani. Cred ca timp de vreo ora lasam ventilatia pornita, de fiecare data, fara exceptie.

Ventilatia ne-a devenit mai draga decat aerul conditionat intr-o zi torida de vara.

Imi vine sa spun ca nu stiu ce mananca de a capatat o asemenea reputatie, dar treaba e ca cam stiu. Cred ca voi pastra cacofonia aici. Lasand la o parte vaicarerile mele, ca mai scapa un ou de ciocolata sau o lipie, bomboane cand merge la bunici, lucruri obisnuite care, de altfel, mi-au construit si mie amintiri placute la varsta ei, ea mananca sanatos.

Mai mult, cu totii consumam cam aceleasi tipuri de merinde si nici unul dintre ceilalti 3 membri ai acestei familii nu lasa dare atat de adanci in narile si sufletele noastre. Ti se urca direct la cap, ca si solutiile acelea periculoase pe care le dai pe pereti cand zugravesti, de-ti trebuie masca speciala.

Hmmm, ce idee! Cred ca am treaba la un magazin de bricolaj.

Inca mai trebuie sa intru la ea dupa finalizarea actului in sine. Intelegeti, da? Nu mai desenez. Perfect. Aproape mereu, eu si cealalta jumatate mai buna, ne uitam unul la altul cu gandul de a scapa un pretext: Oare, de aceasta data, cine va intra acolo?

Fapte si dovezi

Aseara, pe cel mic l-a taiat un căcuţă odata cu sora-sa. S-au infipt amandoi in bai separate. Dupa ce a terminat, mezinul s-a dus sa se spele in cealalta baie, acolo unde era de altfel mandra, inca pe tron. El nu ajunge la chiuveta si are un scaunel in dreptul acesteia, dar scaunelul exista doar intr-o baie. Iata ca s-a nimerit sa fie baia bombardata de fetita mea fina cu voce suava si intestine de marinar. El si-a anuntat actiunea si s-a indreptat in-spre zona cu pricina, cea toxica. Eu ce era sa ii mai spun bietului copil: „Mama, stai! Nu intra acolo! Doar cei bravi mai pot iesi!” Evident, s-ar fi dus oricum. M-am uitat la el cu mainile la ochi.

Pa – Bam

Usa s-a deschis. Ea l-a lasat sa intre. El n-a lesinat. Nici macar nu s-a clatinat. Jur. Mie imi dadusera deja lacrimile. Eram la vreo 2 metri distanta de scena, asteptand. Imi luasem mainile de la ochi. Acum erau la nas, caci minunatul miros inainta grabnic in casa. Nici nu puteam sa o rog sa inchida usa. Daca lesina micul barbatoi acolo? Dar el a fost darz. S-a tinut bine. S-a urcat pe scaunel. A dat drumul la apa si a inceput sa se spele.

Probabil ca mirosul de sapun a mai diminuat oleaca gazul toxic, care cred ca avea si culoare.

La un moment dat s-a oprit, si cu toata vocea lui pitigaiata de blondin de 4 ani, a exclamat: „M, da’se uiat mioase!”

Pericolul fusese depasit. Copilul supravietuise. Mi-am facut si eu curaj. Am purces la drum. Mi-au dat lacrimile, dar mi-am revenit vazand zambetul de pe fatuca ei perfecta. E atat de dulce. Doamne, dar ce cacatoi poate sa faca.

Deci, terminati cu prostiile. Nu exista căcuţă. Si ei sunt oameni. Se numeste tot caca, sau numarul 2, sau treaba mare. Ati prins ideea, da? Iar daca nu, va invit aici.

Sursa poza

De unde vine, domnule, inspiratia barbatilor cand aleg un cadou pentru noi?

Numarul noii mele masini vechi (noua pentru ca abia mi-am achizitionat-o, veche pentru ca e la mana a treia) detine cel mai tare amanunt feminin pe care il putea oferi cineva. Cred ca masinuta aceasta draguta nu s-a simtit vreodata mai bine ca acum pentru ca, tineti-va bine, are numarul SUN. Adica soare. Acum, ia uitati-va putin afara. Exact!

Inspiratie cat cuprinde. Aproape ca inteleg de ce barbatii mai dau si chix in alegerea cadoului.  

Azi e Valentine’s Day. Sper sa nu para prea oldies ceea ce urmeaza sa spun, decat daca e in formula „oldies but goldies”.

Azi ma bucur ca am 35 de ani, ci nu 25 sau mai putin, pentru un motiv foarte special si usor indecent. Shhh. Ce bine ca nu mai trebuie sa trec prin emotiile: Oare ce cadou o sa imi faca? Sa ii spun? Sa ii dau un indiciu? Nu pot! E imperativ sa vina de la el! Ah, dar cat as vrea sa fie macar putin mai inspirat decat anul trecut. Cum sa fac? Oare unde era numarul de telefon al mediumului aluia dubios cu turban? Dar stai. Cred ca e foarte ocupat intr-o zi ca aceasta! 

S-a terminat, oameni buni! Teama mea insa, nu era degeaba. Iubitul meu nu a stiut vreodata sa gaseasca un cadou … normal. Am primit, pe rand, inimioare, pisicute, apropo de Valentine’s Day si chiar un aparat de epilat. Pe bune?! De ce ai face cadou iubite tale, de care esti mega indragostit, un aparat de epilat? Si oare daca te gandesti sa ii oferi si o felicitare, ce mesaj scrii:„Eu voi fi mereu langa tine sa iti tin de cald?”. Cica a fost inspirat de o reclama. Am vazut si eu acea reclama. Sunt sigura ca a fost facuta de un barbat.

Cateva cuvinte despre el si, probabil, despre multi barbati, in general:

Iubitul meu, cealalta jumatate mai buna a acestui cuplu, desi indragostit declarat inca din primele clipe, cand m-a zarit in curtea liceului, acum peste o mie de ani, este, in cele din urma, un barbat.

Romantismul este aproape inexistent in acea latura a cuplului nostru. Spontaneitatea i se pare galagioasa. Nu pricepe aproape niciodata ce e schimbat la mine, in rarele ocazii cand mai apuc si eu sa merg la cosmetica. Maximum, observa cand ma epilez. In rest, totul e o enigma.

Nu imi cumpara flori pentru ca i se pare cel mai prost obicei de a cheltui bani. Florile se usuca! Nu intelege de ce cineva ar cheltui orice suma pentru ceva care rezista doar cateva zile. Insa mi-a cumparat odata un ghiveci … cu rozmarin. Inca-l am. El il foloseste. Eu il ud. Echilibru sa fie, ca in rest ne descurcam.

Insa la fel ca multi alti barbati romani, bravi, cu tiglele aranjate frumos pe casa, rezista cu stoicism in fata tuturor provocarilor pe care i le ridic la fileu. Doar sunt femeie! Fac si eu ce pot. It is in my nature. Evident, si mie mi le ridica cineva la fileu: cei doi pui de om, cum nu exista altii pe lume. Cand ai asa o miza, joci!

Prin urmare, suntem un cuplu normal, cu o lunga istorie in spate, plina cu de toate, dar in special cu armonie, lucrul pentru care sunt sincer recunoscatoare.

Deci, haideti sa recunoastem: barbatii si femeile sunt de pe doua planete diferite. Exista toate detaliile in carte. Cum nu stiti cartea?* Trebuie sa gasim o modalitate perfecta pentru a transmite mesaje catre acest soft-masculin care nu are nici un program de decodificare. Oricat am cautat, nu am gasit. Insa solutia a venit chiar din directia celeilalte planete: Spune direct iubita. Ce iti doreste sufletelul?

Cea mai buna metoda de a primi un cadou normal din partea iubitului meu este mesajul subliminalo – direct:

Iubitu, ce mi-ar placea sa primesc de ziua mea un nou ecran la telefon. Nu intreba de ce, te rog! Evident ca iar l-am spart.

Sau: Iubitu, de CRACIUN, mi-ar placea sa primesc fusta ACEASTA (nu conteaza culoarea; mai rau ii deruteaza; eliminati detaliile inutile), pe care o cumperi de la magazinul ACESTA, marimea ACEASTA.

Dupa cum spuneam: mesaj subliminalo-direct

Noi, femeile, stim intotdeauna ce sa le cumparam. Chiar daca nu stim, facem tot posibilul sa aflam. Facem research pe internet, intrebam prietenii, il intrebam pe el mai pe ocolite. Noi aflam. Ei? Pfff. Planete diferite!

Prin urmare, daca nu ai apucat inca sa fii subliminalo-directa cu iubita tau jumatate, mai bine fii acum. Nu de alta, dar am vazut mai devreme niste reclame la o iguana intr-un pet-shop nou deschis si alta la o excursie romantica la pescuit … la copca. Nu risca. Intra in rolul de femeie.

PS: Cat despre mine, anul acesta, am fost luata prin surprindere. Eu astept 1 Martie.

Sursa poza: Andrei Papuc, un artist pe care l-am descoperit recent pe Instagram si care a facut parte din paleta inspiratiei mele de astazi

Multumesc, Andrei!

*Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus – Dr. John Grey

Barbatii sensibili se cunosc de mici

Iar noi, femeile, punem mare pret pe aceia dintre reprezentantii celeilalte tabere, care inteleg si vad cu adevarat fiinta deosebita din fata lor, stiu sa se bucure de prezenta diafana, stiu sa astepte chiar si atunci cand aceasta se pregateste sa iasa la piata sau stiu sa ofere imbratisari calde … asa ca Olaf.

In cazul acesta, o spun cu imens de mare mandrie de mama de baietoi, blond cu ochii negri pe deasupra, ca detin un exemplar care ar putea sa intre in aceasta categorie. Sub sfanta mea obladuire, cu putin noroc din partea sortii si un strop de sansa din societatea scumpa si draga, ma astept sa fiu si mai mandra peste cativa ani.

Barbatii sensibili si filmele … de desene animate

Marele blond de 4.1 ani este imediat sensibilizat de filmele de desene animate.

A plans la Regatul de Gheata cand Ana s-a transformat in statueta de gheata, la Minionii, dar nu-mi mai aduc aminte exact momentul.  Ultimul moment sensibil s-a petrecut la Brave, cand regina urma sa se transforme pentru totdeauna in urs.

Dintr-o data, barbia a inceput sa tremure, iar gurita perfecta, usor intredeschisa, si-a lasat marginile in jos. A inceput sa se joace nervos cu un degetel, iar o lacrima i-a tasnit pe obraz. Tata-su mi-a observat atentia si si-a indreptat privirea spre el. Si el la randul sau, barbat sensibil, s-a lasat imediat impresionat de sentimentalismul fiului si i-a luat usor manuta in mana lui parinteasca plina de invataturi. In momentul acela, superbul blondin si-a dat drumul lacrimilor.

Dar stai! Regina a revenit la viata si blestemul a fost invins! Ieeei. Sa vezi ce bucurie s-a inchistat pe obrajii rosii ai micului pui.

Sensibilitatea lui vine din empatia pe care simt ca o detine in doze considerabile. Daca esti curioasa, citeste articolul asta si ai sa intelegi exact ce poate sa faca un copil de doar 4 ani: Tactica si strategie la doar 4 ani si un biet parinte fara aparare,

Un spectacol de o sensibilitate rara.

Nu stiu cat empatizam eu la 4 ani, dar el sigur are o latura sensibila pe acolo.

Sursa poza

Dupa Craciun, munti de jucarii mi-au invadat casa

Stiu ca formula corecta ar fi: munti de jucarii “NE-AU invadat casa”. Dar, in momentul de fata, imi vine sa ignor regulile din cartile de parenting. E casa mea! Eu sunt femeia, mama, sexul frumos din acest apartament cu 3 camere, mobilat cu gust dar, in cel mai simplu mod cu putinta, asa incat nici un colt sa nu prezinte pericol pentru cele 2 minuni iubite.

Mos Craciun, ce mi-ai facut?

Eu am ales canapeaua asortata cu dressingul, dar si cu draperia si pernutele. Tot eu am purtat discutii cu celalalt parinte, zile intregi, întru convingerea acestuia ca un pat din fier forjat este “ceea ce ne dorim”.

Si iata casa visurilor mele aranjata asa cum m-am priceput eu mai bine.

Insa dupa Craciunul acesta, casa s-a remobilat dupa gustul altora si dupa noile tendinte toamna – iarna afisate in magazinele de jucarii.

Dragi cetateni care inca nu aveti copii, ati intrat vreodata intr-un magazin de jucarii? Poate macar ati trecut pe langa vreunul. Ati vazut cate culori sunt acolo? Dupa mine, nu prea exista noima cromatica, dar in fine, poate o fi doar oboseala ochilor mei de la privit curcubeul intins pe un covor MONOCROMATIC. Acum imaginati-va, va rog, acele rafturi frumos aranjate, pe jos. Rafturi goale – Podea plina. Asta-i imaginea. O vedeti? Perfect! Asa va arata si la voi. Credeti-ma, oricata putere credeti acum ca detineti, va inselati amarnic. Teribil! O buza tremuranda, o voce tanguitoare, o manuta grasuna pe piciorul tau hotarat vor fi suficiente pentru orice transformare.

Inainte de Craciun, m-am confruntat cu intrebarea venita din partea rudelor si a prietenilor apropiati: “Ce vor copiii de la Mosul?”, dar si: “Tu cam ce ai vrea sa primeasca?”, intrebari pentru care le multumesc. Dupa ce am obtinut insight-ul copiilor, l-am adaptat curiosilor – masini mici, papusi mici, carti mici si subtiri si mai ales tot felul de alte jucarii cat mai mici. Din pacate, ultima parte din exprimarea mea nu s-a inteles foarte bine.

Comunicare proasta mai ceva ca la Guvern

Prin urmare, munti de jucarii, foarte frumoase si interesante de altfel, s-au pogorat in tot spatiul apartamentului nostru, care masoara putin peste 70 de metri.

De la o masina mica, am ajuns sa avem si o autostrada suspendata.

De la o papusica mica, am ajuns sa avem inclusiv o plasticarie imensa care imita habitaclul unei sirene. Partea cea mai tare e ca intreaga jucarie ofera posibilitatea copilului de a introduce apa printr-un orificiu si a obtine tot felul de efecte. Superba mandra (5.8 ani) e in extaz. Insa ma gandesc cu groaza la momentul in care barbatoiul meu blond (4,1 ani), va dori sa faca un simplu experiment. Oare in cat timp se poate usca un covor pufos cu uscatorul de par?

Ce ma fascineaza si mai tare este faptul ca cei 2 copii ai acestei familii suficient de numeroasa, inca nu au intrat la scoala, dar au o mai multe carti in biblioteca decat mine. Si cand o spun, o spun cu mare invidie.

Nu zic, nu-s o cititoare inraita. Biblioteca noastra cuprinde carti pe care le-am tot citit de-a lungul timpului si pe care le mai iau la rasfoit. Am cateva. Am ce sa recomand. Insa locul de depozitare al cartilor copiilor este mai mare. Mai mult de atat, fiecare carte a fost citit de cel putin 10 ori. Hm, deci am citit mai mult de 4 carti anul trecut! Adica, si “Cartea Junglei”, si “Pinocchio” intra la literatura, nu? Bine.

Jocuri

Avem munti de jocuri. Multe au fost doar deschise si primite admirativ cu “OOOOO! Ce-i asta? Zar? UUUUUU!” dupa care inchise. Pe langa acestea, mai sunt si cele de contact, cum ar fi Air Hockey (pe care vi-l recomand sincer pentru ca e de mare efect pentru copii – 30 de lei de la Jumbo) si care nu pot fi stranse pentru ca nu mai intra in cutii. Prin urmare acestea sunt aruncate, iar jucariile depozitate in forma lor marita.

Cutia poate fi foarte inselatoare. Ati observat? Chiar daca aceasta iti transmite “Ce draguuuut. E un joc mititel”, dupa ce o deschizi, e alta poveste. Studiezi pomelnicul de instructiuni, pui in aplicare toata matematica pe care ai reusit sa o acumulezi pana acum si vezi (cu groaza, uneori) ce iti iese: MAZEL TOV! E o autostrada suspendata mai dotata decat orice avem noi in Romania!

Acum sa te vad. Nu-ti vine sa o mai strangi pentru ca iti va lua iar 20 de minute sa o refaci cand copilul va vrea sa se joace din nou cu ea. Asa ca va ajunge si ea la perete, intr-un colt, alaturi de bucataria din plastic, patutul din lemn al papusii, caruciorul de servire pentru ceai, cutia roz care se transforma si in covoras, si sa nu uitam caruciorul papusii care trebuie sa fie cat mai mare sau Mickey Mouse cat un copil de 4 ani (de ce nu l-ati luat pe cel de buzunaaaaaar?!?!@#$$%%^^&).

Catre magazinele detinatoare de munti de jucarii:

Eu sunt omul acela care asteapta reducerile mai ceva ca salariul! De aceea spun, daca detii un magazin de jucarii, sa stii ca nu reducerile vor aduce cetateni acolo.

Din pacate nu am cum sa te sfatuiesc. Eu ma feresc destul de mult. Sunt in stare sa ocolesc 20 de minute doar-doar sa nu dau nas in nas cu rafturile multicolore.

Dragi parinti, nu stiu cum este la voi in casa, dar presimt ca indiferent de spatiul de care dispuneti, tot este insuficient.

Si uite cum se face dezordine, ca sa continui putin ultimul articol: Despre obsesia curateniei la femeie si la mame. 

Daca ai reusit sa deslusesti ordinea in tot haosul din universul unui copil prescolar, le poti face pe toate. Dar pentru asta trebuie sa fii Mamica organizata aka Elena Santos. Doamna Santos, aveti vreun sfat pentru MameNebune?

Jur. Meriti tot respectul tau si al meu. Sunt fanul tau.

Acum, la masaj cu tine. Meriti!

Ai pauza pana la Paste!

 

Sursa poza

Cele mai usoare retete nebune, din bucataria mea

Si cand spun retete nebune, ma refer la faptul ca sunt nebun de rapide, nu necesita amestecat continuu, supravegheat, descantat, asa cum necesita altele care ma panicheaza pe mine. Retetele includ: mamaliga noastra romaneasca, conserve, dar si *fulgi de drojdie inactiva si *seminte de canepa. Timpul de preparare, chiar daca dureaza uneori mai mult de 10 minute, include si fiertul legumelor, langa care nu trebuie sa stai. Prefer sa pun ceva la fiert si apoi sa ma ocup de copii. Retetele acestea iti permit.

Le stii, dar poate le-ai uitat. Eu le reamintesc. Mai mult, adaug si modificarile pe care le-am vazut necesare, pentru o masa mai sanatoasa.

  1. Salata de ton

Se amesteca 2 sau 3 conserve de ton si 1 conserva mare de porumb. Langa, adaug cus-cus cu putin unt. Pam-Pam

Puteti inlocui cus-cusul cu alte garnituri cum ar fi o punga de legume congelate facute in tigaie, sau quinoa fiarta in apa.

  1. Retete nebune cu mamaliga

Cea mai simpla si cea mai romaneasca reteta este mamaliga cu branza. Uneori mai adaug si un ou fiert in apa. Adica la propriu; sparg un ou in apa fierbinte si il las sa se inchega putin. Este o buna alternativa la oul prajit.

Mamaliguta este un aliment apreciat la noi acasa, mai ales daca este mai moale. Merge foarte frumos si langa un peste facut rapid pe gratarul de bucatarie – eu folosesc unul din teflon.

  1. Salata orientala

Revin cu copiii de la gradi si pun pe foc cartofii si ouale. Cat timp se fierb acestea, ma ocup de cele doua minuni – spalat pe maini, schimbat, etc.

Revin in bucatarie, si asamblez salata: cartofii si ouale fierte, o ceapa maruntita, ulei de maslie, masline, sare, *seminte de canepa si *fulgi de drojdie inactiva.

  1. Salata de cartofi cu smantana

Pun cartofii la fiert, ii scot cand consider ca sunt ok, ii las putin sa se raceasca si adaug smantana. Peste tot, mai pun si fulgi de drojdie inactiva. Nu te asteptai la asta, nu? J

  1. Retete nebune de impresionat – Somon la gratar cu brocoli

Daca vrei sa impresionezi, atunci trebuie sa faci si ceva cumparaturi mai ok. Important este sa stii care-i ziua in care se aduce peste la supermarketul cel mai apropiat sau la pescaria din colt. Cumperi rondele de somon si brocoli.

Fierbi brocoli. Eu prefer sa il fierb la abur, intr-o sita speciala din fier, pe care am cumparat-o de la Ikea cu fabuloasa suma de 15 lei. Pestele se asaza frumos pe gratar dupa ce l-ai uns cu mirodeniile pe care le gasesti prin casa. Acum, nu prea mai merge sa faci pasi prin casa. Acesta se face destul de repede si risti sa il arzi. Evident ca eu am reusit sa ating aceasta performanta. Langa, mai fac si un piure de cartofi. Creata mea cea dulce (5.8 ani) nu prea e prietena cu brocoli. In schimb superbul blondin (4.1 ani) il devoreaza pe tot.

Deasupra brocoli, piure si peste, eu adaug intotdeauna *fulgii de drojdie.

  1. Am lasat la final ce-i mai bun – Tapioca 🙂

Acum vin cu ceva foarte de Mame Nebune. Oare ati auzit de ea?

Pui la fiert trei linguri de tapioca: 5 masuri de apa si 1 de tapioca. Le lasi sa se fiarba pana compozitia devine transparenta. Adaugi un pahar de fructe de padure proaspete sau congelate. Mai poti inlocui si cu alte pireuri de fructe sau roscove (un aliment care inlocuieste cu mare succes pudra de cacao), in functie de preferintele voastre.

Copiii mei mananca uneori doar tapioca simpla. Inainte o faceam in lapte si mancam inclusiv noi, parintii. Era ok la gust. In timp, amandoi copiii ne-au cerut sa o facem in apa (asa mananca la gradi). Prin urmare le-o fac doar lor, in apa. Ei o adora. Noi nu 🙂

 

Merita sa gustati atat fulgii de drojdie cat si semintele de canepa.

*Fulgii de drojdie inactiva au un gust usor acidulat. Eu ii adaug in tocanite, ciorbe, salate, legume fierte, carne.

*Semintele de canepa au un gust usor dulceag. Il ador in supa crema de ciuperci. Acolo se stinge usor si da o aroma deosebita. Pffff. Am vorbit ca un bucatar, ceea ce nu sunt.

Daca aveti vreun fel de mancare din aceeasi gama, va rog sa nu fiti zgarcite. Share-uiti J

La final, pentru a nu lasa vreo impresie prea gresita legat de capacitatile mele in bucatarie, pe care le recunosc din start a fi limitate, va indemn cu respect sa va uitati si peste Una dintre cele mai complicate retete nebune din bucataria mea

Sursa poza