descriere categorie csi

Personalitatea și îmbrăcămintea de la 20 de ani

Un fior rece mi-a activat puful de pe șira spinării. M-am gândit că sunt în fața unei excepții, însă nu. E o nouă modă printre cei tineri, adică foarte tineri.

Am zărit fix acolo, unde Bucureștiul geme de tinerețe și zâmbete de 20 de ani, buzunare întoarse pe dos de lipsa banilor, sau nu, și cărți subsuoară – zona Romană, ASE; am zărit glezne goale.

Stați așa, că vă explic imediat. E de bine.

Vă mai aduceți aminte îmbrăcămintea aceea ușor unică și în trend cu moda străzii, pe care o purtați la 20 de ani?

Aceea de nu conta să își facă datoria supremă de haină? Conta datoria supremă de a-ți sublinia Eu-l interior, personalitatea. Pfff. Evident!

Datorită acestor doi factori, personalitatea și decența până una alta, am purtat geci scurte care țineau mai mult frig decât cald, pantofi superbi și incomozi, mult rimel, nu purtam căciulă și ocazional nici fular.

Cam asta am văzut eu azi, dar într-o altă formă.

Cetățeanul foarte tânăr, acela de 20 și puțin de ani, în 2019, poartă cam așa: o pereche de pantaloni deasupra gleznei și o pereche de ghete scurte. Glezna e lăsată la vedere.

De ce este totul scurt? De ce nu cu șosete mai lungi? Acestea sunt întrebări care și pe mine m-ar fi plictisit în urmă cu ani.

Priveam acest tablou stradal, ocrotită de căldura gecii și a eșarfei groase din jurul gâtului.

Dar ce m-a înfiorat pe mine, de fapt?

Afară-i iarnă. E adevărat că suntem pe plus în termometre, însă eu resimt frigul.

Și iaca’șa mi-am dat seama că am ajuns la vârsta ‘ceea despre care tot vorbea mama odată:

– Diana, mai ia-ți ceva pe tine, măi mami! E frig afară! Tu cu gâtul ăla gol …

Dragă mami, 15 ani și două sarcini mai târziu, sunt în sfârșit de acord cu tine. 100%.

Astăzi am zâmbit mult datorită lor

Mi-i imaginam închizând ușa în urma lor, după o privire fugară în oglinda din hol. Îmbrăcăminte după personalitate și zâmbet după încredere.

Copiii aceștia cu glezne goale sunt viitorii doctori, judecători, directori de creație, PR, organizatori de evenimente și politicieni. Și le va șade tare bine atât în teniși, cât și în costum.

Am mai spus-o: am mare încredere în aceste noi generații.

 

Iar acum, pe mine mă scuzați. Mă duc la farmacie după Tonsilotren, căci gâtul meu deja rablagit, se resimte după o plimbare lungă printr-un București tânăr și superb.

 

În final vă las mărturia confirmării celor spuse mai sus. Sunt făcute de un creativ român care face o super treabă la o mare agenție de publicitate din Italia.

Decât să fii clișeu, mai bine follower 🙂

 

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

În lume există Certitudini și Probabilități

Dacă în anii premergători maternității simțeam că-s înconjurată doar de certitudini, când am devenit părinte totul a suferit o mare schimbare.

Cunoașteți oare vorba ‘ceea: “Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”? Cam așa și cu mine/cu noi. Păi, cum? Păi, cam așa.

Deci, certitudini și probabilități:

Certitudine: După noaptea asta fantastică, vine o zi în care voi rezista în picioare încă 16 ore neclintită de pe piedestalul responsabilităților de la 20 de ani. Yesss.

Probabilitate: Daca trec de seara asta cu termometrul 37 grade Celsius, probabil că mâine tot alarmez pediatrul. Daca a fost aruncată vreo bomba chimică cu muci și eu nu știu?

 

Certitudine: Răceala aceasta, deși nesuferită, va trece până în weekend, când am planuri la mare.
Probabilitate: Chiar dacă Cel Mai Iubit Pământean al Noului Meu Univers nu va mai avea acești trei muci, probabil voi pune în temă mamele care vin cu juniori sub trei ani la petrecere.

 

Certitudine: Seara se va termina cu eterna mea baie cu sare de baie, paharul de vin roze și cărțile nebune.
Probabilitate: Mai e mult până se termină seara asta?!?! Dă, Doamne, să ajung odată în pat. Baie? Mâine sau în weekend.

 

Certitudine: Zilele de luni până vineri încep toate în același stil, la aceeași oră, cu aceeași veșincă ceașcă amăruie de cafea. Yami.
Probabilitate: Ziua poate începe la 7 dimineața, cum poate la fel de bine să înceapă la 12 noapte. Totul depinde de noul ceas deșteptător: Cel Mai Iubit Pământean al Noului Meu Univers.

 

Momente dulci de intimitate.
Certitudine: Evident.
Probabilitate: Probabil că și azi voi adormi strâmbă pe jos. Probabil că iubitul soț va adormi, și el, aproape îmbrăcat în drum spre dormitorul nupțial, cuibușorul nostru de nebuni …adică fostul… pardon, viitorul.

 

Certitudine: Evident că voi mânca în oraș.
Probabilitate: Probabil că ăștia pun o grămadă de Knorr și alte nebunii în mâncăruri, deci mâncarea de acasă e cea mai sigură.

Și doar câteva probabilități și certitudini:

Probabilitate: Dacă nu mă va suna până la ora șase, astăzi, probabil îl voi face să sufere.
Certitudine: Daca nu vine până număr la 10 cu scutece, suzetă, pompă de muls, un borcan mare de ciocolată și înghețată, DIVORȚEZ!

 

Probabilitate: Probabil va fi cel mai tare concediu de până acum.
Certitudine: Cu siguranță nimic nu mai e din ce a fost :))).

 

Cu siguranță nimic nu este așa cum credeam sau visam că va fi, însă, cu certitudine exista acolo cineva care nu degeaba a așezat lucrurile în felul acesta.
Adică mai întâi sunt certitudinile tinereții, ca mai apoi să urmeze probabilitățile vieții de părinte.
Este bine.
De la generație la generație, lucrurile sunt făcute mai bine, mai acătării.
Depinde de noi și de multele ajutoare pe care le putem chema: soț, iubit, bunici, prieteni, bonă, menajeră, mătuși, toți prezenți în a oferi un ajutor cât de mic. Nu toți odată, căci cine poate fi atât de norocos?

Vise plăcute.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Circuitul ADN ului în natură, adică de la părinți la copii

Cred că secretul unei căsnicii armonioase constă atât în punctele comune dintre cei doi locatari ai cuplului, cât mai ales, în diferențele care vin să completeze “ce celălalt nu are”.

Acum, serios, probabil ți-ar conveni să ai o jumătate ordonată, dacă tu ești ordonat de fel însă, îți promit că te-ai plictisi de moarte peste 10 ani.

La mine acasă, este apreciată atât doza de echilibru cât și cea de dezechilibru de la celălalt.

Copiii noștri perfecți, fara nici un dar și poate, ne-au moștenit. Evident că au și ei particularitățile specifice, însă ADN ul meu s-a lipit mai mult de unul, iar celălalt ADN s-a lipit de celălalt copil, într-o proporție covârșitoare.

Astfel, avem unul care se lovește constant, cade, intră în pereți, strică mai tot ce găsește pentru că îl macină ispita, râde și îmbrățișează până și pomii.

Celălalt e meticulos, atent și răbdător ca un doctor care întreprinde studii pe 10 ani (jur!!!), PERFECȚIONIST până dincolo de tatăl perfecționiștilor. Presimt o adolescență cel puțin interesantă.

ADN ul moștenit de la celălalt părinte

Iar când copilul acela mega atent se întâlnește cu părintele acela care mereu scapă o picătură de cafea pe bluză, care face gafe atât de absurde încât un zâmbet și o glumă sunt suficiente pentru a întrema situația, apare următorul scenariu:

– Mami, uite, un țurțure perfect! Ah s-a spart, se intristeaza Fina Balerină, 6,8 ani.

După vreo 5 țurțuri imperfecți – natura, bat-o vina, face și ea ce poate – ea este mândra deținătoare a unui țurțure perfect.

Cică. După mine, și ceilalți erau fix la fel, dar evident că eu greșeam. Așa că tac și o aprob.

Pentru că ne apropiam de casă, mă ofer să îi țin eu țurțuroiul, pentru ca ea să deschidă ușa, să cheme lift, conform tradiției.

Răspunsul ei însă, m-a lăsat stană de piatră:

– Mami, nu ți-l dau. Tu nu ești SUFICIENT de atentă.

Whaaaaaat!

Așa-i.

Ok.

Și uite de ce e bine să faci doi copii!

 

Eu încă mă simt foarte bine cu mine, chiar și după atâția ani.

Și vai, serios, îmi place maximum să fiu eu. Ce tare ar fi să existe mai multi ca mine!

Plus că Cealaltă Jumătate Mai Bună n-ar supraviețui fără mine. S-ar apuca de escaladat pereții albi ai micului apartament, înfuriat de plictiseală.

Tabere

E simpatic atunci când fac tabără comună cu Marele Blond de 5,2 ani.

El de mult nu mai plânge la fiecare căzătura, așa cum nici pe mine nu mă mai deranjează colturile îndoite de la agende, îmbrăcămintea sifonată sau cum arată mâncarea în farfurie. Până la urmă, nu ajunge tot în stomac?

 

Și uite cum ea, la cei 36 de ani pe care îi are, îmi servește lecția de maturitate. A pardon, e invers. Ea are aproape 7 iar eu 36.

Concluzie: da, ADN ul circulă în familie așa cum apa circulă în natură. Se reîntoarece sub o altă formă și sub un alt chip. Ești pregătită :)?

 

Viața nu-i perfectă. Profită de clipă.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Când ai pe mână banii pentru cadouri de Crăciun, ajungi să te tunzi

Mă aflam într-un mall mioritic, adică de pe la noi. Aveam de mânuță un singur junior, respectiv pe Fina Balerină.

În cealaltă mână se afla mare parte a bugetului pentru Crăciun. Muhaha. De mult nu mai simțisem atât de multă putere în mâini, mai precis în buricele degetelor care știau parola secretă – PIN-ul familiei. Cel mai important lucru era că aveam mână liberă în a-l utiliza, cu cap, pentru linistea sarbatorilor. Adică pe cadouri.

Dinamica femeii RESPONSABILE la cumpărături când e după cadouri de Crăciun

După trei plase pline, mama și fiica au simțit mațele ghiorțăind a foame.

Acum, deh, doar nu o fi fost vina mea în totalitate, căci lângă acea masă unde savuram o supa sănătoasă, se afla fix un salon!

Și dintr-o dată se făcu lumină in mintea mea. Două cornițe îmi apărură în mijlocul capului.

Întrebare retorică: Cam de cât timp nu m-am mai tuns eu?

Răspuns just: Să tot fie vreun an.

Concluzie realistă: Dacă nu-mi ascult acum instinctul, precum și vârfurilor firelor de păr tocite, cu siguranță vor prinde Revelionul în starea aceasta deloc de neignorat.

Nu puteam refuza linia destinului care mi se arătă pe culoarul luminat al pierzaniei – deci hai să cheltuim niște bani pe adevărate cadouri de Crăciun! 🙂

Am intrat repede pe net să verific lista de prețuri, ca o mamă responsabilă ce sunt. Ferească Sfântu’ să se înțeleagă că-s altfel.

Perfect! Nu mai merg la stomatolog mâine, iar Fina Balerină va trebui să sară peste două ore de balet. Orice bine are, până la urmă, un preț al lui.

În salon cu regularitate … la un an

Am intrat amândouă în acel salon cu două întrebări pe buze:

1. Bună ziua, aveți pe cineva liber fix în secunda asta?

Răspuns: Da!

Ta naaaa. Destinul…..

2. Aveți o baie?

Amandoua avea o urgenta. Dacă trebuia să merg în baia din mall, renunțam la “cadoul de Craciun”. Ai observat oare că timpul se dilată atunci când te duci cu copilul la baie, cu toate cele 7 rânduri de haine pe tine?

Iată că aveau și baia.

După 20 de minute eram deja cu părul în apa, iar un băiat simpatic îmi masa podoaba capilară. Un ochi era în permanență aruncat către copilul care deja dădea semne de plictiseală.

Însă rezultatul a fost unul neașteptat. Acum chiar arăt a om.

Momentul acela jenant

Tânărul de la celalt capăt al firelor mele de par m-a întrebat “Da cam de cât timp nu m-am mai tuns eu, că pare cam tocit?”

După o analiză fugară a decorațiilor de pe pereți, a logoului salonului, a doamnei coafată si mega aranjată care se afla la recepția foarte fancy, am răspuns cu juma’ de gură”de vreo juma’ de an”.

Oricum nu cred că ar fi crezut vreodată adevărul. Cine se mai tunde azi o dată pe an…în afară de mine??? Vreo mână pe sus …?

Însă ce nu fac astrele și Feng Shuiul când se aliniează?!

Sursa foto

Cu 3 copii în mașină

Abia îi urcasem pe toți 3 în mașină si reușisem să închid până și cele două uși din spate. Deci copiii erau în siguranță. Situația părea sub control.

Tocmai culesesem de pe la grădiniță și școli înalte 3 copii minunați, 2 fiind ai mei

Copiii erau veseli, pesemne, cei mici erau dormiți, cea mare, Fina Balerină, avusese o zi bună la școală.
Și ce fac oare 3 copii bine dispuși, când abia au ieșit pe porțile instituției lor de învățământ?
Ai ghicit!
Se copilăresc, țipă de bucurie, râd din orice, se enervează când celălalt nu râde din orice și altele. Pe bancheta din spatele mașinii, era o vorbăraie de nedescris.
Dacă aș fi făcut imprudența de a interveni peste sporovăiala lor, cu nesuferitul “Puneți-vă centura” ar fi fost ca și cum aș fi intrat într-un stup de albine fără protecție. Mă umpleam de bube, dar nu ajungeam la miere.
Prin urmare, am decis să fac ce fac de obicei: aștept oleacă până să le amintesc că nu pornesc de pe loc până nu au toți trei centurile fixate.
Dau să pun mâna pe telefon pentru ai spune celeilalte mame care-și aștepta copilul la trei străzi mai încolo, că urmează să plec de pe loc într-un timp nedefinit, dar sigur sigur sigur sunt pe drumul cel bun, când, ce să vezi?!

Un domn, în stânga mea, îmi trimite un flesh discret

Cum sunt șofer de București, am dibuit imediat ce-și dorea domnia sa: locul meu de parcare. Întâmplarea era ușor diferită față de cea petrecută în urmă cu ceva timp, cu aceeași miză – tot un loc de parcare. 
Am stat eu și m-am gândit puțin, iar în cele din urmă, am decis sa fac ce nu credeam vreodată să fac. Am coborât din mașină și m-am dus spre dânsul să îi explic matematica de pe bancheta din spate a mașinii mele, unde se aflau 3 copii cu vârste de 4,11 ani, 5,11 ani și 6,6 ani. 
Eu, zâmbind calmă: “Da. Spuneți”
Dânsul: “Plecați acum, așa-i?
Pțai, deci prefera abordarea directă.

Oare cât de sinceră să fiu cu omul aista? Pare așa de treabă!

Varianta “pe bune” poate părea un banc bun. 
Eu, cu o mimică serioasă, de om care a văzut multe și care e bine să nu-l pui sub semnul întrebării, zic: “Pe bancheta din spate am 3 copii mici. Nu știu care-i îmbrăcat, care-i dezbrăcat și nu garantez că nu mă va trimite vreunul înapoi la gradi că și-a uitat vreo mănușă. Plecarea mea depinde 100% de momentul în care ei hotărăsc să își pună centurile. Iar momentul acela, este unul așteptat de mine, dar niciodată nu coincide de la zi la alta. Cel mai devreme, probabil, în 7 minute.” – dialogul este foarte real.
Îl simțeam cum se întreabă: “Oare face mișto’ de mine sau fata asta chiar exista pe bune?”

Dar eu nu aveam timp pentru dilemele altuia

L-am lăsat pe acest domn în singurătatea mașinii sale și m-am așezat în mica mea mașină plină … de toată iubirea lumii.
Nu mai știu cât a durat până când copiilor le-au trecut nervii pe aceleași motive de fiecare seară. Rând pe rând, le-au bifat din nou pe toate:
“Iubitu’ e cald! Te rog dă-ți căciula jos!”
“Nu vreau! Vreau să-mi scot geaca!”
“Te rog lasă-ți geaca. Avem un drum se 10 minute.”
Riposte.
În cele din urmă: “Pornește masșinaaaaaa! Mi-e caaaald! Vreau să cobor!”
“Nu pornesc până nu aveți centura, toți trei”
“Oooof”
Domnul acela încă era acolo când eu am plecat. Acum habar nu am dacă a făcut-o din pură curiozitate sau chiar avea nevoie de locul meu de parcare.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa foto

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată când:

Habar nu am când exact se va termina vreo seară a mea. Oare după ce-mi vor cere amândoi odată sau pe rând același pahar de apă, chiar dacă abia au terminat cana de lapte/ceai? Oare după ce ne întindem din nou și-și aduc aminte că vor la baie, sau după ce salută din nou broscuțele din acvariu sau după ce Fina Balerină își învelește păpușa sau Marele Blond își parchează avionul …?

 

Când sunt zile când pregătesc rapid și două tipuri de mâncare pt că dacă ea adora guacamole, el detestă avocado, iar dacă îi prepar brocoli lui, mâncarea lui preferată, ea aproape că nu poate sta la masă de miros.

 

Ca să nu mai spun că sunt la curent cu tot ce înseamnă cinematografia de calitate! Hai să vedem, oare cine a văzut atâtea filme ca mine de vreo 2 ani încoace: Alba ca Zăpada, Regatul de Gheață, Ferdinand … O țin așa până mâine, da?

 

Cand eu, ca om de comunicare odată, abia acum duc provocările vieții :

“Iubitu’, păi nu facem baie cu șosete în piciorușe, pentru că …”

“Iubita’, fundul meu nu se vede prin gură, chiar dacă am rugat-o pe mămăița să se uite mai în fundul gurii. Aveam acolo o măsea care … “

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată când:

 Nici acum nu știu exact cum își va dori Fina Balerină să îi prind părul la școală. Aflu mereu abia dimineață, în funcție de starea ei (!!!!). Bine că acum are uniformă, iar în privința acesteia nu se mai poate răzgândi.

 

Când, în acelasi timp, unul mă strigă din toaletă iar altul din bucătărie, fiecare, evident, cu nevoi diferite. Prioritizeaz-o p’asta!

 

Când azi spune că vrea balet, plătesc, iar fix săptămâna viitoare când trebuie să se ducă, de data asta la lecția plătită, ci nu demo, îmi spune că s-a regândit.

 

Când Marele Blond spune că vrea să învețe karate și se dă cu fundulețul cel simpatic de pământ, întru convingerea auditoriului, iar când află că tati nu poate sta cu el la curs, se răzgândește subit. Ochi înlăcrimați, buze tremurânde și tot arsenalul greu sunt scoase la bătaie. Ce să mai facă un biet părinte?

 

Sau când ajung acasă cu amândoi juniorii și asist la certuri din motive pe care nici cu gândul nu le-aș fi gândit:

că săpunul lui e mai mare – nici nu știam că au săpunuri diferite, iar eu fac aprovizionarea în casă – că el i-a luat lingurița, cana ei este cu un milimetru mai plină decât a lui, că el i-a rupt o foaie pe care ea oricum voia să o arunce la gunoi, dar nu asta contează, ci doar că el i-a rupt-o.

 

Când lipsesc două secunde cu treburi prin casă și găsesc mălai și făină în chiuveta din baie – în scop experiențial; Marele Blond se află într-o etapă ușor ciudată – sau “ciorbă de dragon”, gata preparată, doar-doar să fie servită. Nu știi cum arată ciorba de dragon? Înseamnă că nu ai copii încă.

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată când: 

 fac curățenie în casă și găsesc șosete în dulapul de bucătărie, sau tot felul de mâncăruri în mica lor bucătărie de plastic, din dormitor.

 

Iar la final, trebuie să fac mereu față unor întrebări, care, deși le răspund zilnic, mesajul nu ajunge niciodată la ei:

“De ce trebuie să mâncăm înghețată după masă, ci nu acum?”

“De ce trebuie să dorm la prââââânz”? – Marele Blond

“De ce trebuie să ne spălăm pe dinți și seara?”

“De ce trebuie să ne spălăm pe mâini înainte CHIAR de fiecare masă?”

“De ce nu poți, mami, sa vii să mă iei mai repede de la școală/ gradi? Sau mai bine, mami, de ce nu poți sta acasă cu noi și nu mai mergem niciodată?”

“De ce nu ne mai citești încă o poveste? Încă una și atât! Promit! Știu că-i a cincea, dar promit că asta-i ultima!

“Mă mai iubești…?”

 

Aseară, am închis ușa dormitorului, în urmă lăsându-i pe cei doi bărbați ai familiei, îmbrățișându-se. Fraza care mi-a venit inevitabil pe buze a fost : “Cum aș putea să mă plictisesc vreodată?”

Evident, lista este deschisă. Dragi părinți, vă provoc la barfă. Promit că de la mine nu vor afla nimic! 🙂

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată

Cum aș putea să mă plictisesc vreodată

Sursa poza

Sursa poza

O noapte romantică sau, cel puțin, care se dorea a fi

O seara pe care o plănuiserăm amandoi ca una de descătușare totală, risca să se transforme într-un fiasco memorabil. O noapte romantică perfectă nu mai este perfectă, la 20 de ani, dacă un detaliu nu stă la locul lui, corect?

Dilemele vieții de odinioară

Eu eram în dormitor. El mă aștepta în sufrageria micului nostru apartament din Militari.

Eram abia mutați împreună. Banii noștri erau calculați la virgulă. Până și pâinea o cumpăram la două zile, nu mai des și din aceea românească – ieftină și bună.

Eram fericiți împreună, plini de vise, cu un potențial incredibil prin prisma încrederii în forțele noastre. Viitorul suna bine. Eram în altă etapă a vieții.

Voiam să sărbătorim așa cum se cuvine: o noapte romantică, o sticlă de vin, două pahare de cristal primite la nuntă și, cireașa de pe tort – o piesă de lenjerie intimă.

El nu a vrut sa vina cu mine la cumpărături chiar daca era vorba mai mult despre o investiție, ținând cont de bugetul cheltuit. Avea încredere în gusturile mele. Evident.

Problema pe care o întâmpinam eu în acea seara, nu era de natură estetică. Arătam așa cum arată orice femeie la puțin peste 20 de ani, deci bine. Gusturi aveam. Eram mândră de noua mea achiziție dintr-un fel de nailon. Habar nu aveam unde fusese făcută sau din ce. Pe mine arăta … bine de tot.

Însă de ce nu ieșeam eu din dormitor?

Gospodina din mine – not!! – spălase în ziua aceea minunatul obiect vestimentar. După uscare, ce să vezi, se șifonase. Mi-am încins fierul de călcat … adică l-am încins să fiu sigură că vor dispărea cutele acelea oribile și l-am așezat fix în mijlocul nailonului. Nici nu am mai putut să mișc fierul, pentru că toată bucata s-a topit în secunda 1.

În disperare de cauză, am căutat o soluție – foarfeca.

Am tăiat maioul sexy cât de drept am putut. Cum însă am două mâini stângi, tăietura a ieșit vizibil pe diagonală.

Așa că mi-am zis “cine mă iubește mă iubește așa cum sunt” și am băgat din nou foarfeca în nailonul care mai rămăsese. De data asta, am mototolit bine bucata și am tăiat în cel mai mare zig-zag, foarte sălbatic. A ieșit un maiou de care Jane a lui Tarzan ar fi fost mândră de mine.

Parcă-mi plăcea. Hmm.

Ce să vezi: chiar îmi plăcea. O noapte romantică se afișa fix în fața mea sau …

Însă când m-am văzut din nou, seara, îmbrăcată în uniforma de junglă, parcă mi-a pierit ușor încrederea în abilitățile mele de femeie fatală.

Îmi fac curaj și ies.

El, rămâne efectiv blocat.

Eu sar repede cu explicațiile: “Iubitu, mâine mă duc și cumpăr alta! Deschide repede vinul și … ”

El însă: “Nuuu! E cea mai tare chestie pe care am văzut-o vreodată. De unde ai luat-o?” Și a venit repede spre mine să vadă cum este construită piesa mea de lenjerie.

Serios?!#$%&*

Adevărul este că era unicat. Nici un colț nu semăna cu altul. Cred că pe alocuri mai găseai și material ușor valurit de la fierul de călcat, de la prânz.

Concluzia: nu doar că m-a iubit în ciuda celor două mâini stângi ale mele, ci m-a iubit mai mult datorită lor :)).

Morala: în mâinile unei femei, până și lenjeria intimă poate fi hand made. Poate dau o idee vreunei mămici în căutare de noi direcții de business, pe perioada concediului de creștere copil.

Până atunci, ce preferi: alb sau negru?

 

O noapte romantică

O noapte romantica

O noapte romantică

O noapte romantică

Eu de fapt mă uitam prin magazine pentru o prietenă. Nu căutam nimic pentru mine. Am ajuns întâmplător la Seven Sins.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursa poza

Patru copii și două mame într-un hipermarket la munte

Eram amândouă în fața lui: hipermarketul care ne-ar fi rezolvat problemele stringente, căci, ce mamă ești dacă nu ai în permanență o listă de cumpărături activă pe telefon sau în buzunar? Însă exista o problemă minoră: cei patru copii, câte doi de fiecare mamă, erau – frânți de oboseală e puțin spus.

Contextul, căci lucrurile trebuie analizate mereu în funcție de acesta

Dimineața fusesem cu trenul din Bușteni, unde eram cazați, în Predeal. Acolo stătusem cu copiii într-un parc unde făcuseră  de toate: alergat, jucat de-a aprozarul, certat pe leagăn după care împăcat, mâncat ceva și în principiu totul pentru un consum optim de energie specific vârstei. Pentru că am ajuns foarte târziu “acasă” am decis, proastă decizie, dar nah … altfel nu v-aș mai scrie, să nu îi culcăm la prânz.

La prânz le-am dat ceva tort, căci aveam o mică serbare, deci zahăr. După ce au hăpăit tortul, am ieșit din nou afară în plin aer sănătos de munte. Iarăși parc.

Cei patru copii mirifici au vârste între 2,10 ani și 6,5 ani. Dacă cei mari se mențineau ok, cei mici dădeau semne de ebrietate sporită de la doza de nesomn.

Iată-ne ușor nedumerite cu privire la o decizie care ne-a marcat nouă întreaga seara, iar a buștenenilor și altor turiști nimeriți, sărmanii, laolaltă cu noi, parcursul liniștit al vieții de până atunci.

Și acţiune: Deci patru copii …

Fără a sta foarte mult pe gânduri, am decis că noi suntem super mame și putem orice. Le-am dat câteva reguli de bun simt, cele obișnuite, și am purces pe ușile glisante care s-au deschis înaintea noastră. Bun semn, îmi spun.

Noroc că mâine eliberăm zona, căci acolo eu nu mai calc și presimt că am și o poză în geam cu ceva recompensă dacă paznicul ne alungă data viitoare când ne prinde.

Cei patru copii, verișori chiar, nu par atât de gălăgioși afară, când pereții nu le constrâng vocile. Însă acolo era altă poveste. Notele pe care le ating vocile de copii obosiți nu există în portativ.

“Dialogul între ei”, căci doar sunt verișori și știu să comunice, a început imediat cum una dintre noi două, bietele, am pus mâna pe un cărucior. Evident, toți patru au vrut să facă același lucru.

Mai departe, cum punea unul o lămâie în coș fără să îl vadă mă-sa, pac puneau și ceilalți 3. Era o forfotă constantă pe lângă noi, căci ei comunicau pe limba lor, dincolo de urechile noastre și peste orice listă am fi avut în minte cu 2 minute înainte.

Ușor ușor acaparam 2 rafturi deodată, căci eu stăteam cu unul dintre copii în brațe, pe motiv că îl durea burtica, pe unul dintre rafturi , iar cealaltă mamă era pe celălalt cu restul șatrei.

Faza zilei

Apogeul a fost când au descoperit SACUL cu pufuleții mult promiși înainte de a intra în magazin. Dintr-o dată, cel “bolnav” din brațele mele s-a vindecat miraculos și a zbughit-o, iar ceilalți trei au săriți de prin locuri care sincer nu știu cât erau amenajate ca spațiu de trecere clienți. Evident că unul dintre juniori a dat startul, iar 6 ochișori s-au rotit până au depistat Nirvana serii – pufuletiiiii.

Cunoașteți oare filmulețele cu zilele de reduceri la americani și, mai nou, la români, când ușile magazinelor se deschid? Tot așa s-a văzut cireada de patru copii din unghiul în care eram eu. DE PARCǍ NU ERAU TOȚI LA FEL. Ați prins ideea. Sunt sigură.

Ne apropiem de final. Pfiuf

Încă mi-e neclar de ce începuse marele blond să urle și ce voia balerina mea fină să îmi transmită. Ideea e că haosul de langă noi crease deja un crater considerabil în jur. Doar cele zece produse ale noastre mai erau pe banda rulantă până la casieriță.

Cred că nu întâmplător superbul bărbat parfumat și proaspăt ras din fața noastră a pus mâna pe cea mai mare cutie de prezervative de pe primele rafturi de la casă. Dar poate mă înșel.

Tot scandalul s-a domolit la 50% când ne-am oprit puțin să desfacem pungile de pufuleți. Dar după cum era lesne de ghicit, unii, aceia mai cu moț, au vrut altceva, ceva ce putea fi mâncat doar acasă – brânză moale la cutie.

Așadar, doi din cei patru au ieșit cu pufuleți, iar ceilalți au ieșit cu două cutii de brânză moale. Copilul cel mare mânca cu degetul, iar cel mic mânca cu o linguriță de plastic, pe care cealaltă mamă a găsit-o prin ghiozdan. Oare ce nu cară o mamă pe munte când e cu doi copii mici?! Uneori şi ea pierde şirul

Dar stai. Tragedie.

Cel mai mic și mai scump, a scăpat punga de pufuleți și s-a vărsat 3/4.

 

Într-un final am ajuns înapoi. Suntem ok. La ora la care voi publica articolul voi fi deja în București .

Victorie!

Știam eu de ce nu postez poze cu mine pe fb. Să nu care cumva să mă identificați în geamuri la Bușteni.

Sursa poza

Vă rog, fără egal între concediu cu copii şi concediul tău

Dar vă rog, insist și nu mă voi opri până nu obțin adevărul gol goluț de pe vârful buzelor voastre părintești:

Recunoașteți că oricât de minunat ar fi concediul alături de copii, acesta nu se compară cu cel fără copii.

Adică, serios acum, concediul tău și doar al tău ar trebui să fie acela în care consumi un roze fin de damă din sticla aflata in frapiera, ci nu frappe pentru a te păcăli că ești în concediu, când de fapt tu speri să treacă oboseala. În adevăratul concediu te urnești spre cameră, undeva după miezul nopții, în fiecare seară, fără excepție. Până la urmă noaptea este cu adevărat făurită pentru a nu fi pierdută … prin somn. Diferența între acum şi atunci când i-au dat dinţii juniorului, va fi că vârsta minimă de la masa ta este peste cea de majorat. În sfârșit poți să glumești iar auditoriul chiar se prinde de glumele tale.

Partea cea mai tare este că dacă unul dintre prieteni se supără și face o criză … nu-i treaba ta! Nu trebuie să îl linișteșți tu! Îți dai seama?

Să mai spun ceva despre dimineți și diferența colosală între cu și fără copii? Bine. N-o mai fac.

Bonus: vei avea cameră separată cu celălat adult de sex opus!

Îți vine să crezi???

Este unul din momentele acelea aproape unice din an în care te poți afla în aceeași cameră cu celălalt adult din cuplu. Singură! Doar cu el! O noapte întreagă!

Știu, poate părea chiar înfricoșător la început. Dar până dimineață sunt destul de sigură că îți vei schimba părerea și vei mai dori să prelungești sejurul.

În final vă las un gând asupra căruia sper să meditați profund:

Diferența majoră între concediu cu copii și cel fără copii

Concediul cu copii, oricât de concediu ar fi, nu s-ar mai numi „cu copii” dacă nu ar exista măcar o dată pe zi cuvântul program în rutina conversațională.

Poate decalezi orele de somn, poate sari peste masa de fruct, poate sari și peste ora de somn de la prânz, dar nu vei rezistă 7 zile împlinite dacă o ții așa până la finalul sejurului. Dacă reușești, înseamnă că juniorul este mărișor sau i-ai dat ceva din frappeul tău.

La polul opus, într-un concediu cu adulți, aka părinți care au tras lozul cel mare, poate apărea cuvântul program în conversație, doar din obișnuința rutinei. Dialogul ar fi cam așa:

Ce program avem azi? Oh. Iartă-am. Am zis ceva … dar am uitat deja.

În final, nu uitați, aprindeți o lumânare pentru bunicii, unchii sau prietenii care v-au înlocuit pentru aceste ore legate și promiteți-vă că veți fi cei mai buni bunici din lume. Veți primi nepoții cu brațele deschise la fel de des precum vă doriți voi astăzi, la anii tinereții.

Avertizment:

Articolul se adresează mai puțin femeilor care se află în concediu de creștere copil. Acestea înțeleg cel mai bine diferența.

Pentru cei dintre dumneavoastră care citiți aceste rânduri și nu înțelegeți exact la ce mă refer, vă rog să rețineți doar atât:

Chiar dacă se cheamă concediu de creștere copil, nu se compară cu un sejur de lux de un an. Nu degeaba, mama este ȘI PLĂTITĂ. De ce credeți că se întâmplă lucrul acesta? Pe tine te plătește cineva ca să stai în concediu? Aha

Vă urez concediu / concedii plăcute.

Sursa poza

De ce fac părinții zilnic cumpărături?

În ciuda aparențelor, esența de ce-ului listelor de cumpărături nu constă în inspirația pe care o capeți brusc ca părinte. Nici muntele de informații într-un domeniu încă neexplorat, care te determina să cumperi tot, în mod compulsiv.

Eu am identificat două motive care au stat la baza multiplicării acestora, în sânul familiei noastre:

  1. Sunt deja câțiva ani, să tot fie vreo 6 și vreo 2 luni, adică fix vârsta îngerașului creț ca o negresă, de când eu și a mea dulce jumătate nu mai reușim să purtăm o discuție de la un capăt la celălalt, ca niște oameni normali angajați într-un cuplu funcțional.

Nu știu dacă ați observat, dar copiii au un al șaselea simț care le bate pe celelalte 5. Imediat cum simt că mami și tati au de discutat orice, apar brusc și împiedică normalul să se mai întâmple.

Na, mai fă tu o lista de cumpărături în condițiile acestea!

La început era ușor amuzant când mă trezeam cu un top de hârtie în plasele de cumpărături, când eu spusesem hârtie igienică sau 2 pești de la pet-shoop în loc de pește afumat.

Să fim serioși, ce bărbat nu s-ar uita cruciș pe listă, dacă ar vedea scris pâine cu maia, mai ales dacă pe copil îl cheamă Maia?

Deci se întâmpla frecvent să rămânem fără apă și pâine, pentru că frazele rămâneau întotdeauna în aer. Prin urmare fiecare înțelegea ce apuca.

Exemplele curg frumos și în alte direcții:

Am aflat pe pielea mea că „Iau eu pâine azi”, dacă este rostit prin ușa întredeschisă a micului apartament, când celălalt părinte se pregătește să plece spre serviciu, poate fi ușor interpretat ca fiind „Iau eu puii azi”: adică cei 2 copii superbi, de la grădiniță. Și uite așa te trezești cu sms-uri ca: „Iubita, sunt la grădi. UNDE-S COPIII?”

Pe vremuri, chiar aveam o singură listă și un singur drum lunar către hipermarket. Dacă ceva se termina brusc, puteam supraviețui câteva zile în plus până la următorul drum către marele magazin al societății consumeriste.

Însă când ai copil mic, lista de cumpărături se schimbă de la minut la altul, mai ceva ca vremea în Anglia.

2. Cel de al doilea motiv era faptul că i-a luat ceva timp să înțeleagă că quinoa se găsește în secțiunea de cereale, avocado chiar e fruct și degeaba îl caută în raionul de electrocasnice, iar uleiul de cânepă îl găsește tot la uleiuri ci nu la drogherie.

Legenda spune ca … rabdarea si-a pierdut-o in ziua cand a stat 30 de minute în fața raftului de ceaiuri, în căutarea unuia fără de care nu avea voie să intre în casă. Nu mi-l mai aduc aminte acum, dar era vreun păducel sau lavandă sălbatică de Turda. Habar nu am. Ați prins ideea.

El încerca, sărmanul, să își satisfacă iubita soție, care stătea acasă cu cea mai importantă misiune a lumii lui.

Aceasta era modalitatea lui de a-și arăta sprijinul față de mine

Doar că cele două puncte combinate, nu prea au dat cu plus. După ce afla pentru prima oară în viața lui că laptele de migdale nu este vreun mit, ci chiar există spre vânzare, mai era pus să îl achiziționeze din colțuri de magazin de care nici nu știa că există. La început chiar îi era ușor jenă să nu fie luat peste picior cu cerințele lui exotice.
Acum oferă imediat replică: Cum, doamnă, ce-i acela mei? Pff

Așa că noi am avut zilnic liste de cumpărături destinate invariabil spre: supermarket, hipermarket, magazin naturist, farmacie și mall-uri. Nu doar alimentele erau trecute acum pe lista de cumpărături. Aici se regăseau și șosete scurte, lungi, în dungi sau bavetita pentru bale și altele.

În concluzie:

Cine cunoaște toți vânzătorii magazinelor care se află pe o rază de 3 km în jurul blocului?

Părinții și ale lor liste zilnice de cumpărături.

Sursa poza