descriere categorie csi

Există! Service Auto pentru doamne

Mașina femeii, în caz că nu știai, are suflet de femeie

Și, așa cum zice gura târgului, unde există 2 suflete asemănătoare de femeie, se înfiripă o legătură dincolo de lumea aceasta perisabilă și materială; pfff – una cu adevărat specială.
Stai să vezi tonele de special extra sedimentate, atunci când Cel Mai Iubit Pământean își face apariția și spui adio și-un praz verde oricărui spațiu de relaxare … din casă.
Scăparea?
Decât prizonieră în 40 sau 400 de metri pătrați de cămin aflat sub ocupația binecuvântată a juniorului, mai bine 4 în care poți asculta Queen, ci nu Wheels on the bus. Doar zic.

La spital, adică service auto, pe antibiotice

O cheamă Sun, adică Soare. Îi cunosc toate detaliile, la fel ca acelui pulover pe care îl port în șifonier încă din casa părintească.
Însă când cea mai bună prietenă se îmbolnăvește, sărmana, începe tragedia în mai multe acte.
Bărbații din jur dispar și arată cu degetul către un service auto de cartier, accentuând că sunt femeie independentă.
OK. Merg, zic eu, roșie în obraji, gândindu-mă că urmează să dau piept cu un jargon mioritic neaccesibil mie până atunci.
Știi cum te paște gândul să te vaccinezi când urmează să calci prin India? Cam așa și aici. Păcat că nici măcar un shot de tequila nu poate contribui la creșterea dozei de curaj.
Însă ce nu te omoară, te face mai puternică.
După 2 service auto “de cartier”, norocul face că, uite, un prieten al unui prieten al unui văr-unchi îmi povestește despre un alt prieten care lucrează la un al treilea service auto.
Stai așa. Am deja 2 meseriași pe lângă Dâmbovița, lângă casă. Abia m-am obișnuit cu metehnele lor; și mi-a luat ceva.

Decizii, decizii, decizii …

Totuși, stabilesc să dau o șansă vocii prietenești a sfătuitorului meu. Pun mâna pe telefon și, în câteva minute, îmi dau seama că discut cu un fel de Client Service dintr-un service. Există așa ceva? Merita să investighez.
Ok. În urma investigației reiese că după 2 service auto și de 5 ori mai multe bube găsite la draga mea prietenă, el, pe nume Ștefan, mă convinge că știe meserie. Îmi descrie simplu și pe limba mea, cu subiect și predicat, cele 2 variante găsite de mine până atunci:
1. Ieftin nu înseamnă neapărat bun;
2. Scump nu înseamnă neapărat necesar;
Știi cum este când te duci cu copilul la spital și, după 2 ore de așteptat lângă alți copii bolnavi, doctorul îți prescrie CLAR antibiotic, cu toate că copilul nici măcar nu are febră – ultima oară mi s-a întâmplat fix acum în decembrie? În stră-fundul măduvei tale presimți că ceva nu e ok, însă doctorul e meseriașul pe care Universal l-a plasat în fața ta. Ce altă variantă ai? Îți asumi? Ai tu facultate de medic?!@#$%
Ie-te-te-te-te …
Așa cum există medici buni, iată că există și Ștefan de la Top Lac.
Articolul nu e advertorial. Este o datorie civică – pfff; ce grav sună – față de un oraș înțesat de variante prrrrrrroaste.

Fapte

Înainte de a scrie articolul, am verificat temeinic pagina lor de facebook precum și recenziile de pe google. Reprezentanțele autorizate, care de multe ori sunt inimaginabil de scumpe daca nu mai ai masina in garantie, nu se apropie ca număr de recenzii bune și astfel, de clienți mulțumiți. Cel puțin, pe marca mașinii mele, așa stau lucrurile. Prețul, în cazul meu, a fost cu 10-20% mai mult decât la cele două service auto încercate anterior.

Diferența este incomparabilă, dacă socotești mai departe:

Peste 2 zile de la telefonul cu pricina, am programare.
Ajung greuț. Este depărtișor de mine.
Parchez. Dau o tură. Revin la mașină. Sigur am greșit. Ăștia au receptie.
Întreb de Ștefan. E în ședința. Vine imediat. Perplexitatea precum și curiozitatea ating cote alarmante.
Apare Ștefan. Mă servește cu o cafea.
Îmi arată hartiile pe care trebuie să le semnez dupa ce le citesc. Mă invită să aștept pe una dintre canapelele din recepție. Încep să mă întreb dacă, printr-o minune, mi-au intrat banii de pe ultimul proiect. După fiecare două explicații, îl întreb din nou de cost. Taxe? Comisioane? Mână de lucru? Picior de lucru? Orice inimaginabil taxabil?
Mă trezesc certată pentru că nu mi-am luat laptop, așa cum îi spusesem.
Păi, cu două seri în urmă, nici prin cap nu-mi trecuse că voi găsi o masă imensă ca de consiliu, în recepția atât de cald amenajată, într-un service auto LOCAL.
Când ieșim afară, văd 3 oameni în salopete, roind pe lângă mașina mea. La prima vedere, salopetele lor par mai curate decât cămașa pe care abia mi-o pătasem cu cafea, din obișnuință.
Hmm, deci eu nu pot lucra aici.
Ștefan îmi explică pe ranguri și căprării ce face fiecare în parte. Deja am lacrimi în ochi: Prietena mea e pe mâini bune.

Concluzii:

Am avut de bifat o sumedenie de operații.
În toată perioada în care am avut mașina în service, Ștefan mă suna și-mi explica variantele posibile, prețurile cu și fără manoperă.
Astăzi, numărul de telefon al lui Ștefan de la Top Lac este trecut la favorite în agenda mea.
Exista un service auto Foarte Tare în București, iar eu l-am testat. Recomand tuturor cu imensă căldură: Top Lac Service. 
Știți cum e vorba: să n-aveți nevoie, da’ dacă aveți, să nu ziceți că nu știați.
Share
/0 Comentarii/de
,

Iubire necondiționată și accesele ei de furie

Lacrimi de emoție șiroiesc pe obraji-mi fierbinți, mânate de iubire necondiționată.

Mâine, adică deja azi, suntem în drum spre Cei Mai Iubiți Pământeni ai Intregului Nostru Univers.

Oare Marele Blond – 5,7 ani – are deja barbă? Nu spuneți nu, căci s-ar putea. Generația aceasta este foarte precoce.

Oare i s-a îngroșat vocea? Ei, haideți să nu exagerăm. Inocența cât și glumele noastre s-ar dizolva instantaneu. Încă nu suntem – adică eu nu sunt – pregătiți să trecem la Next Level.

Oare cât a citit Fina Balerină, deja pasionată de lectură. Ah, cât ador asta. Recunosc. E moștenită din genele mele bune. Pfffff, de unde altundeva????

Aceiași obraji susțin și lacrimile femeii care, pe lângă sentimentele maternității tăietoare în carne roșie până la os, susțin și sentimentele că profesionistul va trebui să reinter în vacanță.

Două sau poate chiar 3 săptămâni cu normă de mini-part-time va reuși abia să scrijelească mailuri. Întâlniri? Adios! Marios!

Așa că acum, doi părinți responsabili, ușor nebuni, se îndreaptă spre a-și întregi familia aka căminul.

Cele două picioare împart teritoriul:

  1. Dacă unul abia așteaptă să ajungă pentru a lăsa gura să pupe carnea cu miros pe copil fraged;
  2. Celălalt simte că avântu-i profesionistului va fi disecat ca la Hara Kiri.

Cu toate riscurile de rigoare, o mamă nerăbdătoare și-a ascuțit buzele roșii.

Inima încă nu-i pregătită să cuprindă atâta emoție. Dar, uite, vezi, tocmai asta-i frumos: viața e frumoasă când e trăită cu sentimente ca acestea.

Iubirea necondiționată, cum m-a învățat Ovidiu la Theta Healing, e mai puternică decât orice zămislește în venele odată maternizate – oare exista cuvântul ăsta; detalii; nu contează; trecem mai departe.

Legătura aceasta coaptă 9 luni există și mișună în fiecare fărâmă de ADN. Prin urmare, nu există bani suficienți pe lume care să cumpere iubirea necondiționată.

Vă mulțumesc pentru ascultare.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă Poză

Share
/0 Comentarii/de
,

Am decis să dăm copiii la școala aceea privată

Cândva, anul trecut, ne-am așezat amândoi cu capul în mâini, ne-am analizat ridurile, puterea, norocul și perspectivele pentru următorii 10 ani, gâtuiți de problema școlii.
De ce pentru următorii 10 ani?
Pentru că luam pentru prima oară în calcul înscrierea copiilor, DOI LA NUMĂR, la școală, în sistem privat.
El nu a fost de acord, încă de la prima silabă pe care am rostit-o în această direcție.
Am scris mai pe larg acum doi ani, fix înainte de a lua această decizie, cum am ajuns să cochetez eu cu ideea și cum începuseră să îmi cadă, rând pe rând, zidurile de NU-uri.

Deciziile care privesc copiii se iau într-o liniște aproape de meditație, într-o seară cu multe tăceri și mult mai puține cuvinte, de ambii părinți.

Înainte de decizia – școala privată

Iată-ne de mână, doi părinți responsabili pe bugetul limitat al familiei, către unul dintre cele mai fabuloase fonduri de investiții, în opinia mea, către cămătăreală sigură în opinia celuilalt.

Întâlnirea cu directoarea școlii, anul trecut, când căutam școala pentru Fina Balerină.

Nu o să pun accent pe informațiile, avantajele și ZEN-ul pe care le-am întâlnit acolo, căci toate pot fi combătute, rând pe rând, în polemicile deja cunoscute: “doar asta au vrut să îți arate”, “normal că îți vorbesc frumos pentru că tu dai banul” etc.
Sunt fix lucrurile pe care le spuneam și eu la rândul meu, când eram sigură că vom alege sistemul de stat. Doar nu eram nebuni să dăm atâția bani. Nici nu ne permitem! Pfff

El, ateul convins întru un sistem de învățământ privat care promite în van marea cu sarea, ca guvernarea ultimilor 20 de ani de România, a tăcut în acea întâlnire. Mai mult, a început să asculte cu atenție fiecare cuvânt rostit de doamna directoare de la scoala privată.

În timpul procesului de luare a deciziei – școala privată

Am plecat amândoi muți. Ne-am vârât în taxiul care urma să ne ducă la aeroport – întâmplarea făcea că un proiect ne cerea departe de România aceasta, în care amândoi parcursesem parte din sistemul național de învățământ, până la master.

Dintr-o dată, el, ateul, spune:

– Deci, ce bancă jefuim ca să îi trimitem p’ăștia doi acolo? 

Ai grijă ce semne de întrebare îți pui, că s-ar putea să ți se arate …

Am ajuns peste hotare.

Evident, ne-am minunat cum de alții pot iar noi nu.

Vă rog ține-ți cont că am fost plecați în interes de serviciu. Am avut de a face cu statul și alte entități, însă totul a mers ca uns.

Noi, ca românii, ajungeam întotdeauna cu 30 de minute înainte, însă mereu eram “luați” la fix. Am văzut loc amenajat pentru copii mici într-o clădire a statului!!! Anormal!!! Știu. Asta deja era o exagerare, exact ca discursul doamnei directoare de la școală.

Curios, la noi ÎNCĂ se schimbă bordurile peste care sunt parcate mașini, peste care nu pot trece mamele cu cărucioare și sunt nevoite să meargă pe stradă.

Noi eram, de asemenea, cei care veneau cu întrebări stupide, de încurcam oficiosul din fața noastră. Ca de exemplu:

– Când va expira cardul acesta, va trebui să venim din nou aici pentru a-l reînnoi?

– Cum adică, întreaba oficiosul?

– Adică, peste cei 3 ani de valabilitate? Venim din nou să dăm cu subsemnatul etc?

– Hmm, cum să vă explic, ne spune oficiosu’, după ce se duce și se consultă cu un alt oficios, probabil mai mare în rang?! Astăzi, aceasta-i procedura, însă 3 ani înseamnă foarte mult. Procedura se poate schimba. Este posibil să nu mai fie nevoie să vă deplasați aici. (Fără nici cea mai mică formă de exagerare, am redat exact ce ne-a explicat)

Așa că după 30 de minute de așteptare, doar pentru că noi am ales să facem asta, din experiența de acasă, și încă 3 minute cât a durat întreg procesul, am plecat de acolo, mai uimiți decât după discuția cu directoarea de la școala privată.

Nu se poate nene, suntem în Twilight Zone. Neapărat să experimentăm sexul cât mai curând!!!!

 

Cum am luat decizia – scoala privată

Într-o altă seară, de data asta singură, cu o sticlă de vin bun lângă mine, m-am așezat frumos în fața laptopului și am început să fac balanța de venituri și cheltuieli. Ieșeam bine.
Noi nu suntem niște oameni cheltuitori. Din contră, suntem chibzuiți. Avem excese, da, asta întâmplându-se doar dacă ne permitem. Rate nu prea avem, cheltuieli mari, iarăși, nu prea sunt, pentru că locuim decent în 3 camere superbe, într-un bloc vechi.
Cele mai mari cheltuieli sunt cele două rate venite de la sistemul privat de învățământ. Astazi, o școală și o grădiniță. În 2020 vor fi două școli private.
Cu aceste calcule, m-am adresat ateului convertit, care între timp își ascuțise barda ca să jefuiască banca.
Iubitu’, noi ne cam permitem două școli private. Asta dacă tăiem CONȘTIENT ȘI ASUMAT de pe listă, o parte dintre excesele noastre.
Partea bună a fost faptul că în urma acestor calcule, ne-am dat seama că avem cheltuieli acolo unde nu ar fi trebuit. Adică plăteam degeaba niste chestii de care nu pot să spun că ne bucuram.

Concluziile de astăzi:

Fina Balerină a terminat clasa 0 aici. Sunt 20 de copii în clasă. Au două educatoare, una dintre ele are experiență atât în sistem de stat cât și în școala aceasta. Pe lângă cele două educatoare, mai există încă un ajutor. În clasa lor există câțiva copii cu profesor de sprijin/shadow.
Marele Blond este de 3 luni la grădinița din acest sistem. În 2020 va începe și el școala aici.
Copiii sunt bine. Fina Balerină iubește cititul, Marele Blond adoră engleza, amândoi își iubesc colegii, sunt respectați, ȘTIU să respecte alegerile celorlalți … multe; nu stiu ce este ăla bullying. La randul meu, nici eu. Am mai scris aici. 

Pseudo-renunțări

Nu mă ajută nimeni la curățenie, nu am demachiant luna aceasta, îmi cumpăr o pereche de blugi, o carte sau o cremă antirid la fel ca în liceu, programat la urmatoarea alocație, pardon, proiect. Totul este foarte calculat acum. Mai mult ca sigur nu ne vom lua casă următorii 10 ani. 
Aceasta a fost o alegere personala. 
Ne permitem un concediu decent pe an, Untoldul de la Cluj pentru noi, am ratat la mustață Elementum de anul acesta, însă anul viitor nu mai ratăm.
Ce nu ne mai permitem: De exemplu Tomorrowland o dată la 10 ani – pentru pasionați; pffff – am taiat brânză puturoasă și croissantele de pe lista obișnuită de cumpărături. De asemenea am taiat cu roșu Mega Image. Acum am apelat la Lidl, Kaufland și mai nou Selgros.
Sistemul privat este o opțiune foarte bună astăzi. Din pacate nu este usor accesibil. 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

 

Share
/2 Comentarii/de

Cu fiecare minciună, rămânem datori adevărului

Stau la coadă și observ vânzătoarea nervoasă cum se răstește la clientul care nu și-a cântărit lămâile. Nici eu n-am știut că există cântar în acest mic magazin de la colț de stradă.
Stau în trafic și observ cum curge timpul, atât de valoros, doar pentru că două picături de ploaie au picat din cer.
Stau și mă urmăresc cum îmi ies din pepeni pentru că timpul nu mi-a ajuns să trimit și mailul acela.
Am ajuns la școala Finei Balerine. Nu știu cum. Probabil că traficul s-a fluidizat ca prin minune. Am bifat mecanic numărul meu de telefon din geam – staționez din nou pe locul de parcare al vreunui cetățean care plătește taxe pentru acesta. Am bifat și plierea oglinzii, încuiatul mașinii. Gândul îmi este tot la mailul acela.

Oare atunci când trăim prezentul nefiind prezenți nu se cheamă tot minciuna?

Între timp am afișat pe chip zâmbetul, tot mecanic, pe care îl adresez întotdeauna portarului. Îi sunt recunoscătoare. Jobul lui e simplu – portar la școala Finei Balerine, însă face ceva magic: Dă binețe și ureaza tuturor o zi/ după amiază / seară frumoasă, în funcție de programul care-ți permite să aduci sau să iei copilul de la școala. Binețea lui e contagioasă.
Oare el cum ar întâmpina vânzătoarea de la magazin, dacă nu și-ar fi cântărit usturoiul? Pardon. Lămâile.

Cu fiecare minciună …

În drum spre Marele Blond, o întreb pe prințesă, tot mecanic, cum a fost. Întotdeauna primesc același răspuns: “Frumos.” Întotdeauna o întreb mai departe: “Si ce ați făcut? X? Y?” Îmi oferă câteva detalii.
Nu o ascult cu adevărat.
Suntem deja în mașină și radioul a pornit automat la contactul cheii. Nu știu dacă nu o aud de la radio sau de la gândurile de care n-am reușit să mă eliberez.
După alte câteva minute lungi, ni se alătură și micul bărbățel. El e ca portarul Balerinei: întotdeauna zâmbește. El sigur are starea asta încă neimpusă, nu ca mine acum. Așa e el. Se mai numește sinceritate de copil.
După alte câteva minute prin trafic, sunt pregătită să le defrișez cerințele, să le trec prin filtrul rațiunii portofelului. Vor înghețată. Apoi vor să vadă Aladin. Filmul.
În capul meu sunt calculele rațiunii. Deci urmează să plecăm în concediu, așadar trebuie să fac ultimele cumpărături: pălării, pijamale de vară, sandale, excursia de o zi încă e neachitată, iar mailul acela…omul ăla se baza pe mine.
Brusc realizez, din nou, că acasă, nu am nimic prin frigider. Deci trebuie să ne oprim pentru o mică aprovizionare. Cu două mâini pline de Cei Mai Iubiți Pământeni ai Întregului meu Univers portofelul îmi este amenințat grav.

Ei vor atenția și iubirea mea,

iar dacă inocența lor traduce totul în înghețată, atunci, cum să îi refuz eu acum? Funcționez 50% așa că înghețata pare o variantă bună. Accept trocul. Nu-s în stare de altceva azi.
Iar mă mint, spunându-mi că sunt un părinte bun, în fapt, sunt unul care vrea să scape ieftin și fentează prezentul.
Ajung acasă și îi rog să stea lângă mine cât gătesc. Ei aleg să se joace singuri. Ufff. Au crescut. Au o simbioză de care sunt foarte mândră. Măcar am luxul de a mă gândi ce să fac mai departe cu mailul…
Îmi vine o idee după ce pun o oală pe foc. Dau un telefon. Observ imediat că oala de pe foc e goală. Ups. Iar mă mint singură spunându-mi că pot face șapte lucruri dintr-o dată.
Cum era emisiunea aceea? De 3 ori femeie? Văi, și câte ediții au existat!
Oare cum reușea mama?
Bine, îmi spun, voi continua totul după ce adorm copiii. Pffff.

Altă minciuna, căci …

Cad lată în pat.
Stau la pândă să adoarmă Fina Belerina. Eu am de lucru. Însă ea are chef de făcut drumurile de seara: ba îi e sete pentru a șaptea oară, ba vrea la baie, ba nu s-a spălat pe dinți. “Spălatul pe dinți e musai. Fugi.”
Ajunge lângă mine și vrea să citim. Citim puțin. Eu din cartea mea, ea dintr-a ei.
Doamne cât am așteptat momentul ăsta.
Își schimbă cartea de vreo 3 ori. Tot nu-i place. Măcar a bifat 3 rânduri.
Stingem lumina. Yesssss. Nu se mai poate întâmpla nimic. Corect. Asta pentru că adorm înaintea ei.

Mă trezesc înfrântă

Gândul îmi zboară fără voia mea la vânzătoarea de ieri. Oare ei îi ajunge timpul?
Oare ce ascundea tonul ei sarcastic din spatele întrebării tăioase?
Oare câți soferi nervoși au promis copilului că vin mai repede astăzi și uite, o .. doamna – să nu-i spună tută – nu vede că ăla din fața ei o lasă să treacă chiar dacă blochează juma’ de intersecție?
Ce se ascunde de fapt în spatele răspunsurilor tăioase, a claxoanelor nejustificate, a nevoii noastre de a face mereu totul perfect?
Ce înseamnă, de fapt, perfect? Cine ține socoteala? Adică: cine ține socoteala în afară de noi? Oare ce am vrea cu adevărat să facem? 
Oare știm ce transmitem către un necunoscut? Dar spre cei apropiați care probabil văd că suntem, însă de fapt nu suntem acolo?
Dar stai. Noi suntem adulții – un fel de Zei. Atlas poartă pe umeri bolta cerească. Noi de ce n-am putea?
Poate doar pentru ca viața e un dar prețios.
De ce să o irosim cu griji și probleme?
Nu mai bine ne reparăm noi, acceptandu-ne, apoi iubindu-ne? Pe urmă nu ne rămâne decât să “ne lăsăm crescuți” de copii.
Ei au ceva-ul ăla al lor de care noi am uitat.
Ni-l mai amintim citind, când avem noroc de o carte buna + timp.
Însă lângă ei, îl trăim.
Azi vreau să trăiesc fără datorii.
Azi vreau sa fiu ca Marele Blond – de 5,6 ani.
De azi înainte am un nou crez: vreau ca certitudinile inventate de adulți să fie învinse de inocența copiilor.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Share
/0 Comentarii/de

Festivalul Elementum. Clujul te invita cu toata familia + un concurs

Anca Dinu este PR-ul.

Iar dacă n-ar fi ea, nu s-ar mai povesti aici, pe Mame Nebune, despre Festivalul Elementum.

Umorul ei fin mi-a atras atenția, căci l-a dozat cu multă căldură de clujean. Așa că am rugat-o să-mi povestească mai multe despre acest prim festival din România, gândit special pentru copiii de toate vârstele și părinții lor.

Deci nu era suficient ca în Cluj să fie unul dintre cele mai mari festivărui de muzică electronică de pe la noi, acum vor să bifeze și zona de familie? Nooo, bineee.

Pe scurt:

Laser tag, ateliere de creație, (ne)conferințe, ateliere gastronomice, SALT CU PARAȘUTA (pfff), automodele, navomodele, aeromodele

Artiști:

DJ Project și Giulia, Ioana Ignat, Țapinarii, Teatrul de păpuși puck, Ministral Cluj și alții.

Când: chiar acum – 21-23 iunie

Iar eu am o invitație pentru un fericit câștigător.

Promisiunea lor:

Între 21 și 23 iunie 2019 ne întâlnim la Complex Lac Luncani cu toată familia, pentru a da viață primului festival din România gândit special pentru copiii de toate vârstele și părinții lor. Credem în puterea timpului petrecut în natură de a ne aduce împreună, iar scopul nostru este să oferim tuturor membrilor familiei momente de relaxare, distracție și conexiune.

Festivalul este construit în jurul unui concept în care oricine se poate regăsi, fărâmă cu fărâmă: Foc–Aer–Pământ–Apă–Suflet

Și pentru că ei pun mult accent pe statul în natură, cazarea este în camping :).

Festivalul Elementum

Festivalul Elementum

Puncte importante de știut:

CUIBUL MAMA & COPILUL:

Un loc special amenajat cu toate condițiile, unde mamele să poată avea grijă de puii lor și de ritualurile zilnice sanitare (mese pentru înfășat și îngrijirea copilului, facilități pentru pregătirea biberoanelor, chicinetă pentru prepararea pireurilor pentru bebeluși).

LINIA DE VACANȚĂ:

Un sistem de cărat bagaje, astfel încât participanții să se bucure de peisaj și să înceapă să exploreze zona imediat cum ajung, fără eforturi suplimentare.

CASA LUI MOȘ ENE:

O cladire pe teritoriul festivalului amenajată pentru somn, muzică ambientală, lumină redusă, beanbags, pături, pufuri.

CAMPING

Loc special amenajat pentru a acomoda corturi. Toalete, dușuri, charging point, coffee point, chill zone.

RESTAURANT & FOOD TRUCKS

Preparate internaționale cât și ciorbița de acasă. Zonă dulce și food court pentru cei mari și meniuri pentru cei mici.

PICIpit

Un loc special amenajat și sigur, cu personal specializat, unde copiii până în 3 ani se vor juca și vor explora în compania celor de vârsta lor.

BARURI ȘI COFFEE POINT

Nu au uitat nici de băuturile răcoritoare pentru adulți.

 

Ce zici? Ai vreun plan în weekendul acesta?

Concurs Festival Elememtum

Daca nu ai planuri, iar o miniexcursie te-ar tenta, iată ocazia perfectă.

Lasă un comentariu mai jos și poți câștiga acest bilet de familie: ai asigurată intrarea pe parcursul celo 3 zile, plus spațiu pentru cort, căci cazarea va fi în camping, după cum am spus mai sus.

Pachetul este disponibil pentru întreaga familie: părinți + copii:

 

Intrebarea concursului: Ești iubitor de camping sau hotel de 5 stele strălucitoare + all inclusive?

 

 

 

Share
/3 Comentarii/de

I hate you bilete la NEVERSEA

Păi bine măi, băieți și fete, ați organizat treaba asta cu donarea de sânge de vinerea aceasta, cu dare de mână la bilete la NEVERSEA pentru o zi la marele show de la mare, doar pentru o zi, doar pentru un singur cetățean aka un singur părinte? E nevoie de 2, știi?

Dacă va exista vreodată o petiție, voi semna: nu există și nu va exista niciodată singularul pentru părinte. Întotdeauna: părinți!

Ați uitat complet de faptul că există – și încă rezistă – oameni care, deși au copii, rezistă și există cu muzica electronică? Păi cum să doneze sânge în același timp?

Piata Victoriei, ’17-’18

Vreau să spun că până și în Piața Victoriei, când au fost ieșirile în stradă, ne-am sincronizat, când unul când altul, din datorie în fața a ceea ce credem. Singura dată când am ieșit în formula de 4, a fost când am ieșit oranizat alături de grădiniță și de toți părinții aferenti!

Cum crezi că ar putea doi părinți dedicați să doneze sânge pentru un amărât de bilet, într-o singură zi?

Nu există așa ceva!

Mai ales vineri, în ultima zi de școală/ gradi când sunt programate 3 serbări aproape simultan.

Rușinea e de partea mea. Am ratat ultima petrecere, de la școala Finei Balerine, 7,1 ani. Însă am bifat serbarea Marelui Blond, 5,6 ani și baletul EI de la Excelsior, pentru spectacolul de balet. Ea este, într-adevăr, o adevărată viitoare balerină sensibilă și plină de vulnerabilităti.

Păi, hai să-ți explic:

Ne-am luat abonament la UNTOLD – fără cazare momentan; dacă aveți idei, vă rog, share mai jos.
Deh, funi declarați Armin, însă nu mai avem buget pentru Neversea.

Știi ce de?

Pentru că o grădiniță particulară + o școală la fel de particulară nu ne permit.

Nu ne plângem. Donam sânge, însă dintr-o singură venă. A doua venă a stat prezentă la două serbări.

Așa că, vă rog eu, o mamă extrem de (NE)bună, dar în parametri extrem de bine dozați, restructurați strategia pentru 2020, că așa nu se mai poate!

PS: dacă se poate și dacă citiți acest mesaj, vă rog să-l strângeți și pe Timmy Trompet anul viitor la Neversea, pentru că sunt mare fun. Poate nu contează. Eu sper să conteze. Voi, ce ziceți … ?

Anul viitor aș vrea să bifez și un bronz superb la festival, iar Clujul nu mă avantajează; tot marea, bat-o vina.

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

 

Share
/1 Comentariu/de

Curajul de a fi vulnerabil

Era pentru a doua oara cand o intalneam, insa abia acum imi atrasese atentia, la cei 14-15 ani ai sai.

Am intrebat-o ceva, orice, din politetea cirsumstantelor, stiti cum este. Abia de data aceasta, magnetismul ei m-a prins. Rau. Nu era frumusetea rapitoare: o barbie perfect dozata, ochi patrunzatori, voce de povestitor dincolo de timpurile noastre prea umane.

Poate va imaginati ce piele de gaina am simtit cand mi-a spus ca, in opinia ei, vocea ii creaza un mare dezavantaj.

– Cum, i-am raspuns zambind? OK! Cred ca inteleg putin, insa ce ar fi sa creezi din acest dezavataj, un avantaj?

 

Fina mea Balerina, eu si atatea alte femei …

Imi aduc aminte discutiile pe care le purtam cu prietenele mele. Ne incurajam si ne sustineam reciproc foarte mult. Avantul tineretii ne sufla in aripi pana la proba contrarie.

Am crescut fiind incurajata ca sunt perfecta.

Eticheta de pe bluza mea scria: bla, bla, Perfecta, bla, bla

De fapt, mai toti aveam aceeasi eticheta in piept.

Tindeam catre perfectiune si stiam ca, intr-un fel sau altul, voi ajunge sa fac lucruri marete. Se cheama ca aveam asteptari mari de la mine.

Mai departe, viata si-a urmat cursul sau firesc si a ajuns sa ma sifoneze, spun eu, de mai multe ori decat era cazul pentru a intelege lectia.

Asa am aflat ca am si parti mai putin bune. Parti pe care era bine sa le lucrez. In ordine pentru a le lucra insa, trebuia sa le descopar. Mai precis, sa mi le recunosc.

In cazul meu, era sfiala, rezerva sau, mai simplu, timiditatea

Sfiala aka lipsa mea fizica de la anumite evenimente – fie evenimente prea mari sau chiar sedinte restranse – imi crea mereu angoasa. Imi repetam de mii de ori, pe puncte, tot ce urma sa rostesc. Degeaba. Mereu aparea neprevazutul, iar in fata neprevazutului eu ma conformam … tacand.

Asa am inceput sa ma sustrag din anumite situatii care ma asezau in posturi deja cunoscute, deloc flatante pentru egoul meu.

Mi s-a intamplat sa organizez interviuri la care nimeni nu visa, iar eu nu am putut sa fiu fizic de fata.

Mi s-a intamplat chiar sa organizez un intreg eveniment – formatie, masa, presa – si sa nu fiu in stare sa rostesc doua cuvinte catre persoanele care venisera acolo doar si numai la apelul meu.

Atunci dadeam vina pe altii, pe sansa sau, cel mai grav, dadeam in mine. Se mai cheama si autoflagelare.

Intre timp, iata, am devenit mama

Nu as fi banuit nici intr-o mie de vieti faptul ca binele copiilor, dorinta suprema a oricarei mame, depinde fix de binele acesteia.

Sufeream datorita vulnerabilitatii mele. Inca sufar.

Mai mult, depistam imediat aceasta vulnerabilitate – inca o fac – in comportamentul Finei mele Balerine de 7,1 ani. Incercam sa o corectez prin metode invechite si ineficiente, ca orice alt parinte. Cum era de asteptat, nu am obtinut nici un rezultat.

In ordine pentru a-mi schimba copilul am fost nevoita sa ma schimb eu.

Astfel, am inceput sa sap adanc in mine. Inevitabil, mi-am descoperit toate vulnerabilitatile. Inevitabil, am ajuns la concluzia ca singura sansa in a le depasi si a nu ma lasa controtala de acestea este:

1. sa incetez sa-mi gasesc scuze externe;

2. sa accept faptul ca exista si alta cale. Mai departe, trebuia sa-mi dau voie sa o descopar. Intr-o prima faza, am reusit doar cu ajutor extern – coaching si chiar uleiuri esentiale, dar si altele (in cazul meu au functionat; nu dati cu pietre)

3. sa ies din zona de confort si sa ma asez fix in situatiile care-mi creau angoasa.

Asa am inteles faptul ca actionam dupa acele tipare doar pentru a capata o stare de siguranta. In fapt, aceasta siguranta era falsa.

Asadar, am decis sa le iau in plin avant

Nu vreti sa stiti cum am fost la primul eveniment Mami Next Level, cand am fost nevoita sa vorbesc in fata a doar 20 de persoane.

Vocea mi-a tremurat mai ceva ca frecventa unui radio in vremea razboiului. Cu toate acestea, imi repetasem discursul, constant, ore in sir, in ultimele 3 zile. Ultima repetitie fusese chiar in baia Ceainariei, unde a avut loc evenimentul J.

Dam. De asta a fost ocupata baia 40 de minute inainte de inceperea evenimentului. Ma scuzati.

In timp am descoperit ce poata sa zaca dincolo de natura aceea naimblanzita.

Dincolo de inchistarea refuzului meu se afla cel mai de pret bun pe care puteam sa il posed: o vulnerabilitate exersata in atatia ani. Iar vulnerabilitatea dozata imi permite sa-mi trasmit mesajul, catre tine si catre ceilalti.

Mai mult de atat, vulnerabilitatea aceasta ma ajuta sa imi castig o paine, caci jobul meu implica fix comunicarea.

Curajul de a fi vulnerabil

Copila aceea de 14-15 ani, despre care va povesteam la inceput, m-a facut sa realizez ca noi toti umblam cu vulnerabilitatile atarnate de noi. Faptul ca nu le recunoaste si pozam in cocosi, nu inseamna decat ca, doar poate, inca nu am devenit parinti J sau poate suntem parinti de prea putin timp.

Cred ca in ordine sa ne educam copiii, suntem nevoiti sa ne educam pe noi insine.

Exista aceasta boala a societatii in care adultii “pozeaza” in anumte personaje, ca intr-o piesa de teatru.

“Nu fac X pentru ca … (minciuna)”

“Nu merg la Y pentru ca … (minciuna)”

“Ma enerveaza Z pentru ca … (minciuna)”

In nici un caz nu este rea vointa. In sinea mea cred ca este doar o educatie primita constant, cu cele mai bune intentii, necesara atunci.

Antidotul consta in indrazneala, de neimaginat, (pfff) de a face lucrurile altfel, chiar pe dos.

Sunt sigura ca suntem pe drumul cel bun. Vad din ce in ce mai multi oameni deschisi spre a incerca orice experienta care mai dezvaluie o latura ascunsa a propriei personalitati.

Vrem copii liberi si autentici.

Noi ne-am descoperit parinti. Am descoperit ca dincolo de a-i asigura copilului o casa, o masa, o scoala buna, suntem datori in a le oferi libertatea de a fi. Doar de a fi ei.

 

Indiferent ce varsta ai, draga cititorule, te indemn, cu prietenie, sa fii vulnerabil.

PS: un fan nebun mi-a dat studiul asta DET despre vulnerabilitate

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

 

 

 

 

Share
/3 Comentarii/de

Gânduri de seară

Noaptea, în singurătatea apartamentului golit de ceilați trei membri ai familiei, mi-am îndrăznit câteva gânduri de seară .

Părintele modern din mine a pus întotdeauna preț pe sinceritate în ceea ce privește relația cu juniorii.

Le spunem tot, da?

Prin urmare, gura mea e destul de slobodă și extrem de concretă în explicații.

Astfel, întrebări ca: de unde vin copiii, de ce nu LE mai fac un frățior (da; bine), ce înseamnă să își asume propriile decizii, inclusiv cele financiare, când să lase mai moale mâncatul sănătos și altele le-au fost explicate de mine în cele mai profunde detalii.

 

Este adevărat că uneori îi surprind căscând sau ridicându-se de lângă mine.

Sunt și alte zile când Cei Mai Iubiți Pământeni ai Întregului Meu Univers mă surprind. Ca acum.

Nu știu exact care a fost momentul în care copiii mei s-au prins care-i adevărul, însă au știut amândoi răspunsul la următoarea mea întrebare:

“Ia să vedem noi dacă știți, cum se cheamă blogul unde scrie mami?”

“MameNebune!”

UAT? Cum? Unde? Stai!

 

Nu au avut nici cea mai mică tresărire, vreun zâmbet, nici măcar vreo jenă sau durere pe undeva. Chiar pe nicăieri. Era ca și cum mi-ar fi spus ce vor să mănânce azi:

“Tocăniță, mami. Altă întrebare?”

Mi-am calculat mental dacă există vreo notă de ironie în vocea lor, însă mi-am dat seama că încă nu i-am învățat despre ironie.

 

Și iată cum m-a cuprins fiorul revelației, iar adevărul mi s-a arătat dinainte:

Deci noi *le sădim sămânța cu iubire,

*Tot noi le-o udăm echilibrat, incercand sa ne tinem cumpatul incercat,

*Ne adaptăm hormonilor,

*Ne luptăm cu tot sistemul pentru a găsi cel mai bun loc pe care ni-l permitem pentru ca drumul lor să fie cât mai lin,

Însă lucrurile acestea, deși par a ne fixa în priviri cu totul, “obligându-ne” să le facem PENTRU EI, sunt de drept ALE NOASTRE.

Vorbesc despre noi, despre perseverența noastră, limitări personale și chiar șansă.

Blogul acesta

Deși pare că este despre ei, blogul vorbește despre mine, de la primul și până la ultimul articol. Așa sunt eu, dincolo de viața de mamă. Așa sunt eu, omul, în rolul de mamă, femeie, soție, profesionist, prieten, NEbucătăreasă.

Evident că am înrădăcinat sfântul adevăr conform căruia tot ceea ce facem noi este întipărit în viitorul adult, juniorul de acum. Sunt de acord.

Însă răspunsul copiilor mei a fost foarte clar:

“Iubita noastră mamă, MameNebune este treaba ta.”

 

Realizez, iată, faptul că, deși există multe învățături descoperite alături de ei, eu le aplic automat, după ce am învățat lecția. Ei însă, le fac pe toate instinctiv. Natural

Copiii mei îmi sunt buni profesori.

Așa că, cine pe cine învață?

 

PS: Fina Balerină a terminat de citi aseară primul ei roman. Sunt mega mândră.

PS2: Dacă te surprinzi întrebădu-te, oare ce o fi făcut ea, mamanebună /nu a făcut de a reușit /nu a reușit muuuult mai devreme lucrul acesta? să știi doar că realizare este doar a ei.

Nu are legătură cu mine. Copiii nostri nu-s ai nostri, sunt ai lor insisi.

Eu n–am făcut decât să plantez sămânța care mi-a fost oferită, să o îngrijesc și să îi mai fac lumina din când în când. Ah. Stai. Lumina avea mereu de la soare. Eu doar mă asiguram că ia vitamin D iarna.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă foto
Share
/0 Comentarii/de

Draga cititoare de Mame Nebune

Draga cititoare de Mame Nebune,

duminica trecuta, pe 12 mai, discutam cu o mana de doamne, cred eu, destul de asemanatoare cu domnia ta – asta daca se intampla sa citesti Mame Nebune de ceva timp.

Sa vedem daca te incadrezi: femeie indrazneata, mama tanara, inca nedumerita despre ce ar trebui facut cu copilul in anumite contexte, inca in cautari de solutii la solutiile, uneori, prea abrupte din parentingul modern.

Daca, pe langa cele enumerate mai sus, se intampla sa iti fi dat seama, ca lor, Celor Mai Iubiti Pamanteni ai Intregului tau Univers, le este mai bine atunci cand tie iti este bine, atunci esti de aici.

Salutare din nou 🙂

Eu, alaturi de Nico, www.mamapetoc.ro si Gia, www.theurbandiva.com, am bifat si cea de a 5-a editie a Evenimentului Mami Next Level.

Curioasa ce s-a intamplat acolo?

Click 🙂

 

Iar la final, cateva ganduri post eveniment:

 

Ma inclin in fata voastra. Incerc sa va ascult cat mai bine – ca asa-i in parenting :).

Le multumesc sponsorilor, ale caror produse vi le recomand cu mare incredere.

Produse testate si de Mame Nebune 🙂

Sanosan

NumisMed

Club99

Viviana

Editura 3

 

 

 

Share
/0 Comentarii/de

Personalitatea și îmbrăcămintea de la 20 de ani

Un fior rece mi-a activat puful de pe șira spinării. M-am gândit că sunt în fața unei excepții, însă nu. E o nouă modă printre cei tineri, adică foarte tineri.

Am zărit fix acolo, unde Bucureștiul geme de tinerețe și zâmbete de 20 de ani, buzunare întoarse pe dos de lipsa banilor, sau nu, și cărți subsuoară – zona Romană, ASE; am zărit glezne goale.

Stați așa, că vă explic imediat. E de bine.

Vă mai aduceți aminte îmbrăcămintea aceea ușor unică și în trend cu moda străzii, pe care o purtați la 20 de ani?

Aceea de nu conta să își facă datoria supremă de haină? Conta datoria supremă de a-ți sublinia Eu-l interior, personalitatea. Pfff. Evident!

Datorită acestor doi factori, personalitatea și decența până una alta, am purtat geci scurte care țineau mai mult frig decât cald, pantofi superbi și incomozi, mult rimel, nu purtam căciulă și ocazional nici fular.

Cam asta am văzut eu azi, dar într-o altă formă.

Cetățeanul foarte tânăr, acela de 20 și puțin de ani, în 2019, poartă cam așa: o pereche de pantaloni deasupra gleznei și o pereche de ghete scurte. Glezna e lăsată la vedere.

De ce este totul scurt? De ce nu cu șosete mai lungi? Acestea sunt întrebări care și pe mine m-ar fi plictisit în urmă cu ani.

Priveam acest tablou stradal, ocrotită de căldura gecii și a eșarfei groase din jurul gâtului.

Dar ce m-a înfiorat pe mine, de fapt?

Afară-i iarnă. E adevărat că suntem pe plus în termometre, însă eu resimt frigul.

Și iaca’șa mi-am dat seama că am ajuns la vârsta ‘ceea despre care tot vorbea mama odată:

– Diana, mai ia-ți ceva pe tine, măi mami! E frig afară! Tu cu gâtul ăla gol …

– Dragă mami, 15 ani și două sarcini mai târziu, sunt în sfârșit de acord cu tine. 100%.

Astăzi am zâmbit mult datorită lor

Mi-i imaginam închizând ușa în urma lor, după o privire fugară în oglinda din hol. Îmbrăcăminte după personalitate și zâmbet după încredere.

Copiii aceștia cu glezne goale sunt viitorii doctori, judecători, directori de creație, PR, organizatori de evenimente și politicieni. Și le va șade tare bine atât în teniși, cât și în costum.

Am mai spus-o: am mare încredere în aceste noi generații.

 

Iar acum, pe mine mă scuzați. Mă duc la farmacie după Tonsilotren, căci gâtul meu deja rablagit, se resimte după o plimbare lungă printr-un București tânăr și superb.

 

În final vă las mărturia confirmării celor spuse mai sus. Sunt făcute de un creativ român care face o super treabă la o mare agenție de publicitate din Italia.

Decât să fii clișeu, mai bine follower 🙂

 

 

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

Share
/0 Comentarii/de