descriere categorie csi

Invitatia la nunto-botez

N-am avut eu rochia rosie mult visata la nunta, dar am avut o invitatie oleaca atipica.

Creata mea cea dulce (care intre timp are 5.3 ani) a redescoperit-o recent in casa bunicilor. M-am gandit ca poate inspira si pe altii.

Si ca sa n-o mai lungesc, cam asa suna invitatia de nunto-botez. Chiar daca eram impreuna de ani buni de zile, nu ne-am grabit vreodata in a ne uni familiile, caci destinele le unisem de mult. Atat de unite erau incat aparuse si primul semn ca vom mai sta ceva ani impreuna. Si uite cum pe la 3 luni ale fetitei noastre superbe, n-am mai rezistat insistentelor si am intrat si noi in randul oamenilor, facand primii pasi in biserica.

Dubla invitatie, si la nunta si la botez, a fost facuta “prin gurita printesei”. Prin urmare, in urma cu 5 ani, printesa spunea:

 

A fost odata ca niciodata,

Aceeasi poveste

C-un baiat si-o fata

… deci sa trecem peste,

 

Si taman cand s-au hotarat ei

Sa se ocupe mai cu foc

De proiectele lor ambitioase

Barza mi-a soptit ceva la ureche

… si peste o luna …

Mami il anunta pe tati de sosirea mea

 

Draga cititorule,

Bine te-am gasit!

Numele meu este MA

Si pe 18 august te invit la botezul meu.

Tot atunci, mami si tati vor face si ei schimb de verighete.

Dragi femei, haideti sa ne asumam vara aceasta

Incepem prin a ne privi insistent in oglinda.

Continuam cu admiratia descoperirii. Am spus ADMIRATIA. Asadar nu-i loc de incruntare si lamentatii.

Incheiem cu planul de bataie pentru o vara superba: geanta si sandale cu toc, fusta alba, diafana, sau poate rosie ori grena; as propune lungime pana la genunchi dar evident ca puteti corecta in propria fantezie; niste pijamale lejere dar usor provocatoare intr-o lumina difuza, intr-o noapte care ar putea sa se anunte alba (cu riscul trezitului dimineata la 8.00, cand copilul e infometat de mancare sau iubire); evident ca e nevoie si de o mica si foarte scurta revizie a unei truse de machiaj – poate un rimel si un creion. Atat.

Simtiti-va iubite dragi mamici.

Respectati femeia din voi si salutati vara asa cum se cuvine.

Fericirea lor, a celor pe care ii adoram si de care vrem sa fim adorate la randul nostru, depinde si de fericirea noastra.

sursa foto: How to get the most out of your body

De ce mi-a făcut soţul cadou #mamenebune?

Iată câteva motive:

Mâncare bio, organică sau naturală? De la ţăranul din piaţă sau din supermarket? Când am renunţat la alăptat, am luat la puricat: lapte de vacă, migdale, orez, soia, susan, cânepă sau nuci … sau combinată? Am aparat de făcut lapte vegetal în casă, pe care l-am plătit în rate timp de un an de zile, de era să mă divorţeze soţul când a aflat. În fiecare seară puneam seminţe la înmuiat şi făceam lapte a doua zi. Le-am făcut iaurt în casă, în iaurtieră, până după 2 ani ai fiecăruia. Ce fel de creme de soare să cumpăr? Oare să le fac şi pe acestea în casă? De la ce vârstă pot introduce cânepa, chia, roşcove, tapioca, germenii (există; jur;), sucul de cătină făcut doar în casă, seminţe de in, fulgi de drojdie inactivă, quinoa, mei, muguri de brad şi multe altele? Care-i cel mai apropiat magazin naturist de unde pot cumpăra chestii pe care nici un magazin de prin preajmă nu le deţine? Oare de ce? Păi cam câte mame nebune să existe pe metrul pătrat? Pe urmă medici: alopat, homeopat, sau combinată? La cine să apelez? Ce recenzii are? Care dintre apropiaţii mei au fost pe acolo? CÂT COSTĂ?

Îmi aduc aminte că în a doua iarnă a creţei, aveam o listă de vreo 3 pagini cu remedii naturiste pentru ORICE: muci (galbeni, verzi, incolori, transparenţi, violacei, cu pătrăţele, cu romburi, uscaţi, în gât, în spatele gâtului … AAAA), tuse (…), gât roşu (…), febră (…), în caz de căzături sau de multe multe altele. Pe urmă lista era aşezată după medicamente: medicamentul X – tuse seacă; medicamentul Y – tuse uscată. Aţi prins ideea. Oricât de nebuneşte ar suna, am avut mămici care şi-ar fi dat o mâna doar doar să le share-uiesc lista mea miraculoasă cu năzdrăvănii pentru muci. Evident, nu a fost nevoie. Ştiam cât e de preţios timpul şi m-am bucurat că munca mea e apreciată, în sfârşit, de cineva.

Şi uite aşa mi-am dezvoltat şi fun base-ul pentru platfoma pe care o citeşti acum, căci multe mi-au devenit cititoare. 3 sigur sunt aici J.

Vă salut şi vă mulţumesc tuturor, atât celor câţiva prieteni care m-aţi ajutat cu o vorbă bună şi prezenţă de spirit cât şi celor 900 de prieteni de facebook care m-aţi onorat cu ascultatul.

Sursa foto: http://tiphero.com/9-key-tricks/

 

Tocurile de 10 (centimetri)

Se anunța o zi superbă de mai. Evenimente interesante și ieșite din tiparul obișnuit, urmau să vină peste femeia asta care acum, na, e și mamă – strâns jucării, scuturat un pantalon, dar nu prea mult că stăm rău cu timpul, sărit și azi peste cele 3 minute de sport, pentru că da, NU E TIMP, și așezat la calculator pentru a câștiga o pâine în mod cinstit. Singurul meu martor rămas după plecarea familionului suficient de numeros, la gradi și la serviciu, scaunul comod de la birou, avea să experimenteze un entuziasm colosal.

Am deschis eu frumos dulapul, am dat naftalina la o parte și i-am găsit. Pantofii mei cei negri cu toc subțire de 10. Uuuu. Ce frumos arată ei. Oare să mă încumet? Păi tot stau acolo de 5 ani, iar de 3 mă tot gândesc cui să îi dau. De ce nu? Pot doar să-mi rup o mână sau un picior dacă mă urc pe ei. Dar asta înseamnă că voi sta poate pe un pat de spital vreo două zile. Îmi iau și două cărți, am telefonul aproape. Hmmm. Deci singurul lucru rău care poate să se întâmple, este să stau singură doar cu mine, și bonus – pe calmante. Prin urmare, m-am urcat cu nerăbdare. De la o astfel de înălțime, lucrurile par altfel. E ca și cum compari priveliștea de la etajul 1, în care admiri poate un peisaj verde pentru că ești cu nasul fix în ierburile din fața blocului, cu priveliștea de la etajul 10, unde dintr-o dată pui și mâna pe balustrada balconului doar doar să nu cazi în gol. Altă altitudine altă atitudine.

Primul lucru conștientizat de la + 10 cm sub tălpi, a fost faptul că stăteam incredibil de cocoșată. Mi-am îndreptat coloana instantaneu, mai ceva ca la yoga. Am zis un UAAAAAU a aducere aminte din perioada facultății și am pășit curioasă de echilibristica mea. Ciudat, nu păream beată. Din contră. Începea să-mi placă. Pun mâna pe telefon și sun omul vinovat de noul meu entuziasm – o prietenă, blogger, care m-a invitat la un eveniment. (Detalii într-un nou articol – Concediul … doar cu el) “OK, mi-am găsit încălțăminte. Mai departe?” Surprinzător, restul garderobei s-a așezat destul de natural pe oasele mele dezobișnuite de practica societății.

De fapt nici nu a mai contat în rest. Vorbeam la telefon și descriam cele câteva fuste pe care le puteam asorta la PANTOFI. Culmea, nu invers. Eram atât de mândră că merg, adică în echilibru, fără să par că trec prin chinurile iadului. Nu. Eram chiar naturel, naturellement, naturalmente.

Experimentul a meritat din plin.

Secretul a constat și în faptul că m-am urcat în mașină și am coborât direct la locul defilării. Acolo m-am avântat în pași mărunți de căprioară, îndoind genunchiul mai mult ca de obicei pentru un plus de flexibilitate când era nevoie, iar totul a ieșit perfect. Cea mai grea perioadă din această oră a fost momentul în care am plecat și m-am îndreptat către mașină. La venire, drumul a părut ceva mai scurt. …semnificativ mai scurt. Totuși n-am plâns. La naiba. Una dintre cele două nașteri a fost naturală. Am rezistat unui travaliu, evident că pot rezista o oră pe superbitățile acestea.

Fiți superbe. Cumpărați-vă tocuri de 10 sau luați masa la un restaurant aflat la înălțime, sau faceți ceva acolo la înălțime.

Sursa poza

Un vulcan de resurse – Femeia

Vine o perioada in viata mea cand privesc in urma si fac un mic recensamant. Spun ca nu regret nimic. De fapt, cred ca este vorba despre certitudinea faptului ca trecutul nu poate fi schimbat. Daca a gasit cineva o metoda de ai da alt curs, sa imi spuna si mie. De fapt, nu. Mai bine sa isi tina secretul. Cred ca ma voi descurca.

Stau si ma gandesc la trecut atunci cand ma preocupa viitorul. Paradoxal, cred ca doar viitorul mai poate schimba trecutul.

Azi, perspectiva viitorului meu este total schimbata fata de acum cinci ani, cand urma sa intru in concediul de crestere copil, cu totul alta mancare de peste parea dupa nasterea celui de al doilea copil, si altfel priveam orizontul dupa ce copiii intrau amandoi la gradinita (adica toamna lui 2016).

Inteleg foarte bine faptul ca vor pleca la un moment dat de langa mine, ca au viata lor independent de mine. Vreau sa ii vad ca se descurca si probabil voi sta in umbra lor, cu emotie, la primele incercari si situatii noi, doar pentru a ma asigura ca se descurca si astfel sunt pregatiti pentru … multe. Zambesc.

Cu toate acestea, in ultimul an am senzatia ca cei doi copii au venit sa ma invete ei lectii valoroase ci nu invers. Am inceput sa recunosc vocea mamei mele in cuvintele rostite catre ei si comportamentul tatalui meu in jocurile noastre. Sunt drastica si prea regulamentara, exact ca mama, tin la program si consider nimicuri ca fiind litera de lege dupa care ar trebui sa se ghideze orice educatie sanatoasa. Tata in schimb era jovial dar si coleric. El era si inca este, un vulcan de emotii care se poate schimba de la minut la minut.

In toate acestea, imi dau seama ca imi caut vocea. Ma recunosc in prietenii mei, in decorurile din casa mea, in mancarea pe care o consum, in activitatile pe care rezonez, genuri muzicale, carti.

In toti anii astia, m-am schimbat enorm. As putea spune si faptul ca m-am regasit dupa ani de zile in care am alergat dupa impliniri, emotii, iubiri, atentii, m-am ascuns in spatele cuvintelor uneori jignitoare iar alteori prea joviale.

Am iubit. Oare ce-i viata fara iubire? Cum ajung oare femeile sa fie fericite cand atatia depind cu disperare de viata lor? Cum au gasit oare femeile, constant, cele mai bune solutii pentru momentul acela de panica, inevitabil la un moment dat in orice familie? Au gasit-o. Au aplicat-o. Uneori a mers. Alteori a mers dar mai greu. Mereu si mereu, incepem o noua zi, cu o dimineata asezonata cu o cana mare de cafea. Gasim puterea sa fim noi, sa zambim, sa ne desincrancenam, sa speram ca viitorul va fi mai bun. Uneori stergem lacrimi de pe obraz si ne pregatim pielea putin mai tabacita decat ieri, ne uitam in oglinda pentru a ne asigura ca suntem tot noi intr-o varianta mai buna. O noua zi este o noua sansa sa fim mai femeie, sau macar femeia aceea pe care am simtit-o in weekend, anul trecut sau poate acum 5 ani.

Femeia ajunsa mama, imi pare astazi un vulcan de resurse.

Ea este soarele din orice casa indiferent de vreme. Nu o spun cu mandrie ci cu teama. Mai am mult de lucru.

Sursa poza

Despre pijamale sexy

Este ora 2:09 AM, adică ora noastră obișnuită, a mea și a iubitului meu soț, la care ne culcăm. Copiii au adormit puțin după 11. Da știu. Lucrez aici. Poate că anul viitor voi reuși să îi culc la o oră demnă de o adevărată mamă (Completare la un an distanta: nu am reusit). Până atunci însă, mai este. Promisiunea, precum și intenția, rămân cât timp este nevoie.

El: ce pijamale sexy ai măi mami!

Eu, dând din fund: Cea sexy e la spălat. A urmat un zâmbet tâmp de femeie care realizează că bărbatul încă o iubește și dorește.

La începuturile oricărei relații, pijamalele sunt de multe ori derizorii și ușor de înlocuit cu o lenjerie ușoară sau chiar o bluză din bumbac luată la reduceri. Când apar copiii, lucrurile capătă o nouă întorsătură.

Daca alăptezi de 3 – 4 ori pe noapte sau mai mult, cauți să te îmbraci cu bluze foarte largi, de preferat cu nasturi. În marea majoritate a cazurilor, bluzele de genul acesta nu sunt printre cele mai atractive. Dar ce mai contează când burta ta încă-i dublă de zici că nici nu ai născut inca?

În cazul meu, lucrurile s-au suprapus. Nici nu am terminat de alăptat cu unul că a venit celălalt copil. Așadar, pijamale sexy nu prea au mai existat în garderoba mea, acestea fiind înlocuite cu succes pe termen nedefinit.

Când mama mă îmbracă

Mama, însă a observant faptul că “nu mai are copilul cu ce se îmbrăca”. Prin urmare de vreo 4 ani încoace, de ziua mea, primesc același cadou: o pijama, de multe ori înflorată, atât de largă că pare și inegală după două spălări, culori cât mai neutre și musai cu broderii, fundițe și șireturi.

Jumătatea mea e de-a dreptul îngrozită când vede “ce vrăji a mai făcut” mama în dormitorul lui. Până acum nu a descoperit locul de unde se aprovizionează mama, dar curiozitatea-i super mare.

Evident că acum vine întrebarea: bine bine, dar tu de ce nu-ți cumperi ceva asemănător cu ce purtai la începuturi?

Chiar dacă am terminat cu alăptatul de mai bine de un an, pijamalele mele nu s-au mai înnoit, iar în cele vechi intru cu greu. Prin urmare, doaaar pentru moment, am ales variant cea mai ușoară – pijamale sexy de la mama.

La început, al meu glumea duios pe seama mea, făcând aluzie la floricelele multicolore care-mi împodobeau mâinile și burta, pantalonii de hipster, culorile alese care intră cu succes pe lista de arhaisme.

În pasul doi a trecut la directive, iar eu am răspuns cu planificări gen “cu prima ocazie”, “de ziua mea”, “când vine vara”, “când vine iarna”, “dupa ce cumpăr copiilor chiloți, maiou, șosete, bluză scurtă, bluză lungă etc, etc”, “la următorul salariu” și altele asemenea. Nu știu cum se întâmplă că de fiecare dată apărea altceva mai urgent pe care se duceau banii sau și mai des, nu aveam când. Doar scuze. Dar oare mai există raionul de femei în magazine? A trecut atât de mult timp de la ultima achizitie, încât … .

Bărbatul a decis

Într-o ultimă fază, el, văzând că nu o scoate la capăt cu mine, s-a mobilizat, a intrat singur singurel într-un magazin, a cerut sfat, a combinat din ochi două culori și a venit la mine cu o plasă. A nimerit-o. Nu am ce spune. Până și mamei i-a plăcut. “De vina” este magazinul care nu permite să dea chix. Vorbim în alt articol.

Ei bine, acum am pijamale sexy pe cât se pot fi acestea de sexy, din bumbac (musai) și în sfârșit FĂRĂ BRODERII. Problema e că-i lungă și în curând vin căldurile. Promit că pe următoarea mi-o voi lua singură.

Iar acum că tot vine vremea frumoasă, e cazul să umblăm puțin și la garderoba noastră, doamnelor. Nici măcar nu contează ce se poartă, ci doar ce ne face să ne simțim bine. Iar dacă tot e timp de shopping, cred că ar fi păcat să nu profităm oleacă, mai ales că e și perioada reducerilor.

Spor la shopping.

Fiți frumoase, simțiți-vă iubite și asta veți oferi lumii voastre.

Sursa foto

Mamele și protestele din stradă

Am observat foarte multe “mame nebune” la protest.

Sunt foarte pașnice, conferind responsabile, sunt bine îmbrăcate și crezi că urmează să stea acolo, nu glumă. Poartă rucsac în spate probabil cu prânzul și cina copilului, poate și cu cea a tatălui care urmează să i se alăture.

Ce pot să spun? SUNTEM MULTE. Vă respect determinarea doamnelor.

Personal nu am avut până acum curajul să îi duc la miting. Hotnews a anunțat pentru sâmbăta aceasta un marș la care sunt invitați părinții alături de copii. “Am strigat” prezent, dar voi vedea mâine cum se vor desfășura lucrurile în mintea mea. Indiferent dacă aleg să particip cu sau fără ei, le-am explicat cât mai pe înțelesul lor faptele care se petrec acum în România.

Amândoi (4 ani si 9 ani și 3 ani si 2 luni) cunosc povești cu regi care conduc tot felul de țări fermecate, precum și personaje extraordinare. Așadar, scenariul din mintea lor este următorul: conducătorul țării noastre, România, a dat o lege adică o regulă care îl avantajează doar pe el, prin care poate fura nestânjenit de lege, adică de poliție. Noi, mami și tăți precum și prietenii noștri, nu suntem de acord. Prin urmare mergem să ne exprimăm opinia în fața palatului de unde el conduce. Când vor mai creşte puţin voi introduce şi noţiunea de parlament J.

Când se apropie seara, copiii  încep deja cu întrebările: mami cine merge azi, tu sau tati? Tot nu s-a răzgândit?

De asemenea le tot repet faptul că este bine să vorbească atunci când ceva este neclar sau ei nu sunt de acord.

Sunt de părere că indiferent dacă vii sau nu însoțit de copil, lucru care este efectiv la latitudinea părintelui care a decis până acum dacă îl vaccinează sau nu, dacă îl diversifica blw sau clasic, dacă îi dă ciocolată la 11 ani sau mai repede, exemplul părintelui care pleacă de acasă pentru a-și exprima punctul de vedere despre o nedreptate pe care o simte prin toți porii, este esențialmente necesară pentru ca omulețul ăla pe care îl săruți seara la culcare, să crească drept și integru.

De ce particip la proteste?

Pentru că într-adevăr corupția ucide. Exemplul Colectiv e unul strigător la cer și din păcate nu vedem nici acum, la un an de la o astfel de tragedie, vreo mișcare relevantă într-o corectare cu adevărat importantă.

Nici până astăzi nu am înțeles care este sensul clasei 0. Nimeni din sistemul nostru de stat nu face pași vizibili în a corecta o programă care sufocă un copil mic și îi îngreunează un ghiozdan deja plin cu materii aberante, în loc să educe spiritul liber printr-un dialog copil-profesor. Mă gândesc cu groază la momentul în care va trebui să îi dau la școală.

Ies în stradă pentru că m-am săturat să fiu mințită și astfel umilită. 

Iar acum te provoc să iei parte la un exerciţiu scurt de memorie: Când te-ai simţit ultima oară umilit?

Oare când ai stat ultima oară la 4 cozi pentru o simplă ştampilă, sau când ai fost ultima oară cu un copil mic la doctor?

Personal mi s-a întâmplat să fiu consultată verbal pe holurile unui spital bucureștean. Mi se cerea să răspund unor întrebări care ar fi trebuit în mod cert să fie protejate prin confidențialitate. După vreo 3 ore de stat pe acolo, mi-am dat seama că asta e o practică bine înrădăcinată în dogma spitalului. Nu spun că doctorii sau asistenții sunt vinovați. Departe de mine gândul acesta. Mama și mătușa mea sunt asistente medicale de ani de zile, la două mari spitale bucureștene. Problema este, iar ele mi-o confimă de fiecare dată, mereu aceeași: lipsa banilor, prin urmare lipsa personalului, lipsa pregătirii continue, lipsa motivării. Atât în medicină, cât și în învățământ, ar trebui să existe permanent o infuzie de investiții atât în infrastructură cât și în personal. Lipsa oricărei forme de promovare, măcar la nivel mental al angajatului, este o chestiune tabu pe care angajații din sistemul de stat s-au obișnuit deja să o ignore.

Ies în stradă pentru mine și nu pentru copiii mei. Asta este lupta mea, lupta generației mele. Eu acum, împreună cu cei de o seamă cu mine, ne luptăm pentru normalitatea zilelor noastre, care e transpusă prin lupta împotriva corupției crunte.

Sper ca ai noștri copii să aibă țeluri mai frumoase și lupte mai inspiraţionale.

Sursa foto