Ce mai e adevarul in societatea lui 2018?

Ce mai e si cu adevarul acesta in 2018?

Schimbarile de meniu sunt resimtite imediat de catre copil. Pana si un concediu necesita o perioada de readaptare. E atat de relaxant acolo, iar dintr-o data revine intr-un mediu cu rigori. Aceleasi rigori de altfel, care doar ghideaza usor viata spre normalitate, cu decenta: iti asezi incaltamitea la usa cand intri in casa, te speli pe maini inainte de masa, te culci la ora X atat timp cat a doua zi te trezesti la gradi. Dar el inca nu stie ca viata e mai mult decat concediu sau bunici. Asta este. Va invata. La fel cum am invatat si noi.

Din pacate, societatea are regulile ei.

Din fericire, acestea se declara a fi corecte si adaptate cetatenilor tarii.

Cel putin asa speram cu totii, nu? Credem si ne luptam pentru o societate mai buna si mai blanda.

Ne-am dori scoli bune, spitale curate, administratii publice eficienti. Insa Romania zilelor noastre este cuprinsa de un soi de panica inversunata de neputinta si resemnare.

Uitam totusi ca ceea ce conteaza in cele din urma sunt actiunile, nicidecum vorbele. Cei 0 km de autostrada inregistrati la finalul lui 2017, inchiderea spitalelor si curand a scolilor, oameni iesiti cu miile in strada, toate, sunt fapte indubitabile in orice dialog care priveste prostia guvernarii.

Ziarele au material in fiecare zi, fara exceptie: cazuri de malpraxis, ministri care mint absenti sau evita raspunsurile intrebarilor clare, prin tot felul de formulari bine construite. Totul pute a campanie de comunicare. Orice, dar nimeni nu isi asuma responsabilitatea. Pana si demiterile par a fi prefabricate, dinainte gandite. Nu am auzit vreodata pe cineva sa recunoasca faptul ca sub administratia lui, au fost facute greselile X si Y. Toti vorbesc despre circumstante nefavorabile, si evident, ei nu au nici un fel de vina.

Traim intr-o societate care, la varf, nu mai stie sa isi asume responsabilitatea faptelor. Functiile sunt „puse” de fatada. Uneori am impresia ca noii directori sau ministri cunosc de la bun inceput faptul ca va veni o vreme in care „se vor sacrifica”. Marionete care executa. Cu totii parca stiu ca lucrurile oricum vor merge cu sau fara ei. Isi asuma doar statutul pe hartie, nicidecum in practica. Greselile facute sunt corectate rar sau deloc. Bugetul devine din ce in ce mai mic in fata atator hiene nesatule. Nu se construieste nimic concret, se dau bani pe servicii aberante cum ar fi anchete sau analize, dar care nu vor sta niciodata la baza a ceva. De ce? „Pentru ca nu sunt bani!” Tot ceea ce se construieste se face intr-un timp de 3 sau 4 ori mai lung decat prognoza initiala, sau nu se mai face deloc. „S-a facut o analiza, s-a ajuns la concluzia ca trebuie, dar nu mai sunt bani sa facem”!?

Alegi scoala copilului nu dupa performantele inregistrate in unitatea de invatamant asa cum ar fi normal, ci printr-o tehnica absurda de evitare a situatiilor aberante in care acesta poate nimeri. Ajungi sa alegi raul cel mai mic si cu frica in piept il inscrii: „Cum i-o fi norocul”.

Oare ce invata copiii nostri intr-o societate care devine din ce in ce mai buna in manevrarea frazelor ci nu in masurarea faptelor?

Traim intr-o societate in care adevarul a devenit o minciuna spusa doar pe jumatate.

Oare mai exista vreo sansa la normalitate, la decenta?

Eu cred ca da. Totul sta in schimbare de la radacina. Speranta exista atat timp cat existi tu. Pentru ca schimbarea incepe chiar de la tine, si de la tine, si de la tine, si iar de la tine, zi de zi. Indiferent de ce face vecinul, educatoarea, ministrul, doctorul, tu trebuie sa lupti pentru mai bine. Schimba scoala, nu semna hartia pentru panselutele din fata blocului daca asta crezi, da in judecata medicul vinovat, multumeste vanzatoarei care te serveste chiar daca ea nu o face, mergi la vot chiar daca vecinul nu o face, iesi in strada sau stai in casa daca asta consideri ca-i mai bine azi. Dar fa ceva.

Lasa vorbele. Nu mai evita actiunea.

Fa ceva in fiecare zi. Fa ceva ce ar putea sa aduca un singur zambet sau ar putea sa iti creeze o perspectiva mai buna la viata chiar si cu un singur leu.

Chiar daca nu ti se va rasplati cu aceeasi moneda, intr-o buna zi, actiunile tale isi vor iti capul din buchetul strans in luni sau poate ani. In momentul acela tu vei sti ca perseverenta in bine si in adevar a facut posibila clipa.

Cea mai proasta decizie este sa renunti acum. 

Suntem nevoiti sa facem ceva. Atunci sa facem tot ce este omeneste posibil.

Si nu. Nu ne meritam soarta aceasta. Soarta aceasta se poate schimba de maine.

Sursa foto

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *