Copii la opționale și pregătirea pentru maraton
În urmă cu ani, când grăbeam pasul fin înfășat într-un pantof elegant, era imposibil să nu observ vreo doi bărbați uitându-se admirativ. Părul perfect se unduia sub palele ușoare de vânt, în urma mea se simțea parfumul perfect dozat.
Domni bine crescuți îmi făceau loc zâmbind, mai că voiau să îmi ofere o mână de ajutor pentru orice destinație aș fi avut.
Însă ieri acel spectacol a fost înlocuit cu … altceva.
Ieri aveam două obiective importante, mai importante decât orice tren către mare sau client care m-ar fi motivat să risc vreo entorsă, în urmă cu ani, alergând pe 7 centimetri de toc, cât purtam pe vremea aceea.
Aveam copii la opționale după o schemă complicată.
Marele Blond avea Aikido de la 16:00 la 17:30, iar Fina Balerină avea balet de la 17:30 sharp. Chiar dacă locațiile sunt apropiate, am înțeles din prima că îmi este imposibil să mă mișc în timp util. De ce? Am mai scris pe aici despre timp, când, de exemplu, ai 3 copii în mașină.
Așa că în schemă a intervenit un bunic.
Acel bunic preia juniorul și se ocupă de ora lui de Aikido.
Astfel, eu am un timp special cu Fina Balerină, bașca mă pot asigura că aceasta ajunge la timp la balet.
Toate bune și frumoase, doar că, de data aceasta, bunicul a primit un telefon urgent și n-a mai putut sta după Marele Blond.
La 17:14, când am aflat, marea schemă s-a complicat
După ce am plasat primul copil la balet, a trebuit să alerg, așa cum doar o mamă poate, pentru a ajunge după Celălalt Cel Mai Iubit Pământean al Noului Meu Univers, trei străzi maaaaari mai încolo.
Spre deosebire de episodul descris mai sus, acum aspectul meu era cu totul altul.
Picioarele mele, care se resimt după două sarcini, erau ușor țepene, respiram ca o apucată aerul rece, iar părul … Părul mi se desprinsese din coama de cal și mi se răvășise pe toată fața.
De data asta nu observam bărbați uitându-se admirativ, ci șoferi speriați că o nebună se apropie în goană de marginea străzii. Se opreau ei, mă opream și eu, blocam două străduțe.
Cred că înțelegeți perfect.
În mintea mea era doar fățuca perfectă de 5,2 ani, buze groase tremurânde de teama că este abandonat în locul din care toți părinții vin și îi culeg colegii, numai mama lui nu.Abandon!
Deja mă gândeam că peste ani, întâmplarea va face subiectul unei ședințe de psihoterapie, în care el își destăinuie traumele copilariei.
Un claxon, din nou, mă face să tresar.
ASTA-I STRADA? NUUUU!! Parca erau apropiate!!
După alte câteva minute de vreo 120 de secunde fiecare, intru cu plămânii varză la cursul juniorului.
Alți părinți, cei responsabili despre care tot citesc, tocmai ieșeau.
Hai că nu-i așa de groasă. În două ședințe de psihoterapie, viitorul adult va fi ca nou. A scăpat ca prin urechile acului.
L-am rugat pe Sensei să îmi ierte întârzierea. Reacția lui a fost una neașteptată. Se pare că există soluții la care el s-a gândit deja, în cazul în care vreun părinte mai face boacăne. Nu oi fi fost eu chiar prima. Departe de a fi ultima.
Deci, copii la opționale
Marele Blond era foarte calm. Râdea împreună cu ceilalți copii, era pus pe șotii. Perfect. Psihoterapeutul lui nu va ști de episodul acesta, care se pare, a fost traumatizant doar pentru mine.
Concluzie: în timp, cu toții alergam altfel, pentru că în timp, altele ne sunt prioritățile.
PS: Cam același lucru se întâmplă uneori si cu condusul.
Cealaltă Jumătate Mai Bună conduce ca și cum a luat carnetul acum, dintr-un anumit punct de vedere. Nu a depășit niciodată viteza legală. Este, de departe, cel mai bun și safe conducător auto din câți cunosc.
Însă când mi s-a rupt apa într-o seară de mai, și când a simțit contracția pe care eu o trăiam chiar lângă el, pe scaunul din dreapta, a apăsat pedala accelerației de era să găurească mașina.
Vă garantez, și bărbații simt contracțiile.
Dar asta într-un articol viitor.
… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.
Dacă nu, nu.
Pe data viitoare
Articole similare
Lasă un răspuns