De ce fac părinții zilnic cumpărături?

liste cumparaturi

În ciuda aparențelor, esența de ce-ului listelor de cumpărături nu constă în inspirația pe care o capeți brusc ca părinte. Nici muntele de informații într-un domeniu încă neexplorat, care te determina să cumperi tot, în mod compulsiv.

Eu am identificat două motive care au stat la baza multiplicării acestora, în sânul familiei noastre:

  1. Sunt deja câțiva ani, să tot fie vreo 6 și vreo 2 luni, adică fix vârsta îngerașului creț ca o negresă, de când eu și a mea dulce jumătate nu mai reușim să purtăm o discuție de la un capăt la celălalt, ca niște oameni normali angajați într-un cuplu funcțional.

Nu știu dacă ați observat, dar copiii au un al șaselea simț care le bate pe celelalte 5. Imediat cum simt că mami și tati au de discutat orice, apar brusc și împiedică normalul să se mai întâmple.

Na, mai fă tu o lista de cumpărături în condițiile acestea!

La început era ușor amuzant când mă trezeam cu un top de hârtie în plasele de cumpărături, când eu spusesem hârtie igienică sau 2 pești de la pet-shoop în loc de pește afumat.

Să fim serioși, ce bărbat nu s-ar uita cruciș pe listă, dacă ar vedea scris pâine cu maia, mai ales dacă pe copil îl cheamă Maia?

Deci se întâmpla frecvent să rămânem fără apă și pâine, pentru că frazele rămâneau întotdeauna în aer. Prin urmare fiecare înțelegea ce apuca.

Exemplele curg frumos și în alte direcții:

Am aflat pe pielea mea că „Iau eu pâine azi”, dacă este rostit prin ușa întredeschisă a micului apartament, când celălalt părinte se pregătește să plece spre serviciu, poate fi ușor interpretat ca fiind „Iau eu puii azi”: adică cei 2 copii superbi, de la grădiniță. Și uite așa te trezești cu sms-uri ca: „Iubita, sunt la grădi. UNDE-S COPIII?”

Pe vremuri, chiar aveam o singură listă și un singur drum lunar către hipermarket. Dacă ceva se termina brusc, puteam supraviețui câteva zile în plus până la următorul drum către marele magazin al societății consumeriste.

Însă când ai copil mic, lista de cumpărături se schimbă de la minut la altul, mai ceva ca vremea în Anglia.

2. Cel de al doilea motiv era faptul că i-a luat ceva timp să înțeleagă că quinoa se găsește în secțiunea de cereale, avocado chiar e fruct și degeaba îl caută în raionul de electrocasnice, iar uleiul de cânepă îl găsește tot la uleiuri ci nu la drogherie.

Legenda spune ca … rabdarea si-a pierdut-o in ziua cand a stat 30 de minute în fața raftului de ceaiuri, în căutarea unuia fără de care nu avea voie să intre în casă. Nu mi-l mai aduc aminte acum, dar era vreun păducel sau lavandă sălbatică de Turda. Habar nu am. Ați prins ideea.

El încerca, sărmanul, să își satisfacă iubita soție, care stătea acasă cu cea mai importantă misiune a lumii lui.

Aceasta era modalitatea lui de a-și arăta sprijinul față de mine

Doar că cele două puncte combinate, nu prea au dat cu plus. După ce afla pentru prima oară în viața lui că laptele de migdale nu este vreun mit, ci chiar există spre vânzare, mai era pus să îl achiziționeze din colțuri de magazin de care nici nu știa că există. La început chiar îi era ușor jenă să nu fie luat peste picior cu cerințele lui exotice.
Acum oferă imediat replică: Cum, doamnă, ce-i acela mei? Pff

Așa că noi am avut zilnic liste de cumpărături destinate invariabil spre: supermarket, hipermarket, magazin naturist, farmacie și mall-uri. Nu doar alimentele erau trecute acum pe lista de cumpărături. Aici se regăseau și șosete scurte, lungi, în dungi sau bavetita pentru bale și altele.

În concluzie:

Cine cunoaște toți vânzătorii magazinelor care se află pe o rază de 3 km în jurul blocului?

Părinții și ale lor liste zilnice de cumpărături.

Sursa poza

 

2 raspunsuri

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] amândouă în fața lui: hipermarketul care ne-ar fi rezolvat problemele stringente, căci, ce mamă ești dacă nu ai în permanență o listă de cumpărături activă pe telefon sau în buzunar? Însă exista o problemă minoră: cei patru copii, câte doi […]

  2. […] nebuniile sotiei care se datorau parte de la hormoni, parte de la natura. Aproape zilnic avea o lista de cumparaturi care continea doar lucruri stringente dadatoare de oxigen pentru familie, in fapt, judecand cu […]

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *