Deci cum e cu romantismul de Valentine’s Day la părinți?

Pentru mine, se anunța o zi obișnuită de joi. Pentru alții însă era o zi aproape la fel de plină ca cea de Crăciun sau Paște.
Muhaha. Ce bine să fiu eu de Valentine’s Day! Creierii îmi sunt la loc, cardul e în siguranță.
Forfota a cuprins tot orașul care este oricum și oricând sugrumat de mașini. Uite, în sfârșit o zi specială care nu necesită vreo acțiune și mai specială din partea mea.

Dar de unde această lejeritate?

Sunt alături de celălalt părinte încă de pe vremea faraonilor, adică din liceu. In veacul acela, Valentine’s Day nu era atât de împământenit în folclorul adolescentin. Prin urmare, totul se rezuma la: “bem cu prieteniiii!”
Plus că ne cunoaștem atât de bine încât, de multe ori, nu este nevoie de cuvinte între noi. Așadar, el știe că ziua aceasta nu a reprezentat vreodată ceva special, tocmai ce spuneam mai sus, însă dacă vrea totuși să se întreacă pe sine, poate veni acasă mai repede cu o sticla de vin roze.
Iar acum să revenim la subiectul atât de arzător al zilei de ieri:

Romantismul de Valentine’s Day la părinți

Prezint o curiozitate sporită cu privire la felul în care ați petrecut seara trecută. Atmosfera se cerea oleacă romantică. Deci cum e romantismul de Valentine’s Day la părinți cu juniori?
De unde această curiozitate?
La noi s-a produs o oareșce chimie, iar rutina zilnică a fost detronată, aproape din greșeală.
Păi Cealaltă Jumătate mai Bună a renunțat să mai meargă la yoga, ca în fiecare seară de joi, pe motiv că tot Bucureștiul e blocat. Nu din alt motiv, da?
Să zicem totuși că astrele s-au așezat destul de bine, iar intenția, bănuiesc, exista de la prima ora a dimineții.
El presupunea că cei care au blocat capitala erau ăștia de n-au familii și se duc să înfulece și să deguste vinuri fine prin restaurante tapițate cu gust.
Ahhh. Amintiri.
Așa că, cel puțin pentru mine, seara s-a terminat foarte bine.
Contrar rutinei obișnuite, el a venit mai repede, la pachet cu o sticlă de vin.
Am scos mazărea cu quinoa din frigider. Am mâncat sănătos ca doi părinți cuminți care cunosc valoarea unei mese pline de nutrienți. Apoi ne-am pus pe depănat viața, pe planificat concedii și, inevitabilul, pe planificat cheltuieli, adică viitorul nostru din vară. Viitorul sună bine atunci când e armonie în familie. Iar armonia se mențile cu un ton al vocii familiar, cu blândețe, cu zâmbete.
Armonia se citește cel mai bine în priviri și în palme. Important e să mai prinzi momentul din când în când, căci acesta fugeeeee, mâncând pământul. Deci e de profitat atunci când apare. 
Așa că, în această seară specială pentru alții, am profitat și noi, părintește, de semnificația ei, în bucătărie, la un pahar de vin și o porție de mazăre.
Valentine’s Day la părinți poate căpăta note puțin diferite de la vârstă la vârstă.
Însă nu am exagerat, căci Cea Mai Iubită Pământeancă a Universului Nostru a ajuns la vârsta la care ne spune “să nu ne mai pupăm; iiii”.
Seara s-a terminat pe ritm de povești terapeutice pentru Fina Balerină și adrenalină pentru mine. Citesc memoriile creatorului Nike, Shoe Dog/ Phil Knight.
Recomand din suflet. Cartea este scrisă cu un umor fin agreabil. Dacă citești Mame Nebune, o să iubești cartea asta.
La voi cum s-a terminat seara?

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *