Despre viaţa la sat privită cu ochi de copii

Cred că doar în familiile cu copii se nasc marile scenarii pentru cele mai bune comedii, cele de Oscar. Inspirația de povestitor amator vine de la sine, odată cu apariția celui mai iubit pământean al universului tău – juniorul. Și ca să continuu cu cea dreaptă, cele mai bune comedii apar, uneori, din neantul inspiraţiei, sub influenţa oboselii cronice. Noroc cu vara și cu libertățile ei, noroc cu viaţa la sat

Viaţa la sat și copilăria

De astăzi sunt în programul meu de libertate, la fel ca și copiii. Doar că eu și cealaltă jumătate mai bună a mea ne aflăm acasă, în București, pe când ei se află la bunici.

Este deja al doilea an în care îi trimitem să experimenteze viaţa la sat. Încântarea lor este maximă. Se trezesc aproape de ora 10, au cules mere, o roșie – singura care s-a copt până astăzi – mănâncă mure direct din mur. Mama mă roagă să nu îi aduc nimic de mâncare în weekendul acesta când vin și eu la ei. Acolo au de toate. Și oare cum să cumperi ceva când au lapte de la vecina de peste drum, brânză de la vecina din capătul străzii principale și, evident, înghețată la singurul magazin din sat?

Sper să formăm un obicei trainic pe perioada verii, căci beneficiile se simt de ambele părți: părinți și copii.

Oare nu există o teorie asemănătoare inclusiv în relații?

Oricât de mult l-ai iubi pe cel care te-a ales să îi fi alături, oricât de scurte par uneori nopțile alături de el – acum vorbeam de alte vremuri, de mult apuse; la noi acum vreo 6 ani – parcă tot ai mai vrea, măcar din când în când, o seară de nebunie cu fetele. Și un restaurant cu noii tăi colegi de serviciu ar putea să suplinească diversitatea dorită, după câteva luni de relație perfectă, nu?

Cred că totul se poate întâmpla în armonie perfectă, dacă sunt îndeplinite două condiții:

1. Dacă există încredere de ambele părți: încrederea că iubirea există, încrederea în cuvintele rostite la telefon, departe de persoana iubită.

În cazul copiilor, am putut face lucrul acesta atunci când am simţit încredere în ei. Am ştiut că sunt suficient de mari încât să poată supravieţui căzăturilor inevitabile, să ceară de mâncare, să spună dacă îi doare ceva, am ştiut că se află lângă cineva care ştie să le asculte nevoile.

Pe de cealaltă parte, ei au fost pregătiți când au înțeles cât este de tare viaţa la sat 🙂 și că eu vin atunci când spun că vin.

2. A doua condiție ar fi ca ambele părți să fie pregătite pentru o mutare de genul acesta. Dacă mami încă simte un junghi în inima doar la gandul acesta, atunci mai bine amână. Timp este berechet. Nu-i grabă. Personal, mi-a luat ceva ani … vreo 4.

De încurajare

Recunosc cu rușinea aferentă, dar cu sinceritate terapeutică, faptul că primele zile alături doar de cealaltă jumătate, am simțit-o ca pe prima tabără departe de părinți. Luxul suprem a fost, aroganțade a dormi 10 ore neîntrerupt.

Însă este interesant ce a urmat apoi 🙂 – Când copiii nu-s acasă, joacă părinții pe masă.

Sursa poza