Doi părinți (i)responsabili au pierdut acea suzetă!

Desfășurarea tragediei. Nume de cod: acea suzetă

Avem din nou suzete.

Adică două. Sunt destul de sigură că dacă vom căuta mai conștiincios în grădina blocului o vom găsi și pe a doua.

Acestea nu provin de la juniorii mei, ci de la verișoara cea mică.

Se pare că în urma unei dispute iscată între Cea Mai Superbă Nepoțică, 3 ani, și Marele Blond, 5,3 ani, în weekend, când s-au revăzut toți cei 4 nepoți mai mărișori, el a reacționat … conform vârstei:

Epuizându-și toate variantele de a o face pe verișoara lui să îl ierte pentru … – altă poveste – s-a gândit că mai bine îi oferă un motiv mai serios pentru a fi supărată pe el.

Așa că i-a ascuns suzetele – adică le-a aruncat pe balcon. Noi stăm la 5. Nu că ar avea vreo importanță etajul, însă nici unul dintre cei doi adulți responsabili, adică eu și Cătă, nu ne-am gândit să căutăm și în grădina blocului.

Sâmbătă seara, când a trebuit să îi culcăm pe toți cei 4 nepoți – PS: a fost mult mai simplu decât ne-am imaginat; se vede că au crescut 🙂 – am sesizat că lipsește The Precious.

Panica a pus stăpânire

Initial am înlemnit amândoi.

Frate-miu mi-a spus să am grijă de un singur lucru în ceea ce o privește pe Cea Mai Superbă Nepoțică – să nu pierdem suzeta. Acea suzetă. Iar noi excelasem fix aici.

Cum adormim copilul?

Am avut un flash de memorie cu vocea lui, când și-a pus și o mână pe mâna mea: “Vezi, dacă le pierdeți, o încurcați!! Nu adoarme altfel.”

Deja îmi făcusem scenariul mintal precum și un pat improvizat lângă pătuțul ei, gândindu-mă că voi dormi pe jos, veghind la lacrimile de crocodil ale copilei.

Ca să nu mai spun că mă năpădiseră piticii responsabilității. Tot vorbeam de ei într-un post recent.

De un lucru mi-a zis să am grijă. Am eșuat!

N-o să-mi mai dea fetele niciodată! Superba mea Nepoțică va rămâne cu o experiență pe care nu o va uita niciodată, însă nu în sens pozitiv.

Așa că am procedat așa cum era mai simplu pentru orice adult (i)responsabil:

Contrar zicerilor din parentigul modern, am apelat parțial la adevăr, ca apoi să trec la distragera atenției. Știu. Sunt din nou pe lista ta de momente bune cu mame nebune.

“Iubita, nu găsim acum suzetă! Cu siguranță o vom găsi mâine. Ce zici, mă ajuți și tu să o găsim mâine?”

“Bocete și suspine”

“Perfect! Așa facem!”

“Iar acum, cine vrea povesteeeeee! O poveste – cu intonație de povestitor – cu suspaaaaans, cu Polul Nooord, cu apariția Soareluuuuui și a Pământuluuuuui! Voi știți, copii, cum a apărut Pământul?”

Mi-a turuit puțin gura, apoi a intervenit pe fir celălalt părinte (i)responsabil, că doar nu eram doar eu în casă atunci când a dispărut My Precious?

Abia a doua zi am realizat că prima noapte trecuse cum nu se putea mai bine.

La finalul weekendului, a trebuit să îl anunț pe părintele de drept al Superbei Nepotele, că i-am pierdut ce avea ea mai scump.

Și iată că fix atunci când mă confesam la telefon, i-am mai adresat în treacăt Marelui Blond aceeași întrebare:

Mami, știi cumva unde sunt suzetele?

Da! Le-am aruncat pe balcon!

(…)

De unde oare le vin ideile, căci frustrările le depistez imediat?

Partea bună este faptul că  în urma acestei experiențe, ea a renunțat la suzetă. Așa că, în final, vă las citatul mamei de prințesă:

“Dar să știi că ne-a făcut un bine. A renunțat de tot la suzetă. Așa că băiatu’ merită o bere” 😊

“După 18 ani”, zice MameNebune

Și să fie naturală 100%.