Fiecare fereastră poate fi o poartă prin care un copil visează

Cineva mi-a spus recent că m-am transformat complet când am început să vorbesc despre copiii mei.

“Uau, dintr-o dată ai devenit mama”, îmi spunea acesta. 

Era cineva care-și dorea copii. Circumstanțele nu erau neapărat în avantajul lui, iar el era conștient de lucrul ăsta. Însă nu era demotivat. Își dorea un an nou mai bun, mai blând și mai plin de realizări sufletești. Nu era imposibil, doar că era oleacă mai dificil.

Când un copil visează o lume nouă se deschide

Fereastra viitorului se tipărește prin ochi mari de copil, printre perdele albe, de la geamul dormitorului. Oare nu acolo apar primele momente de reverie?!

Când un copil visează, se întâmplă să apară avioane colorate în arămiu, mov sau portocaliu; bomboane multe sub brad, ciocolată – găleți, curcubee din jeleu, zăpadă în straturi, nu’ma bună pentru derdeluș, marea cea mare și albastră, jocurile copilăriei alături de prietenii de pe uliță sau de la bloc, vacanța mare și vacanța de iarnă. Părinții fericiți împreună.

Iar dintr-o dată, ochii se măresc mai mult și mintea uită complet că afară-i vară, iar visul se petrece pe derdelus, uită ciorba din farfurie cu gândul la curcubeul din jeleu, uită cearta dintre părinți.

Apoi copiii ajung doctori sau doctorițe, oameni ambițioși sau mai puțin ambițioși, mai omenoși sau deloc, mai principiali și doar atât sau prea tranșanți și inflexibili.

Alții preferă să tacă și să viseze în continuare cu ochii deschiși, atunci când întâlnesc un geam, iar altcineva le modifică scenariul, în funcție de principii false – în general bani și funcții; dar să nu intrăm acolo 😊.

Așa că, azi, mâna sus toți aceia dintre voi care încă vă treziți cu gândul aievea pe un geam, când în urechi se aude vocea plicticoasă a vreunui ins lipsit de orice fel de esență verbală și de noimă. Mâna sus toți cei care încă visați în liniște de la geamul dormitorului, din noul cămin.

Când un copil visează, un adult descoperă o fereastră

Sper că încă visați cu ochii deschiși și veți continua să facem treaba asta atâta timp cât vor exista ferestre “cu perdele albe”.

Doar că visurile acum se mai numesc speranțe. La final de an, ne-am obișnuit să le adunăm ușor în gânduri și să le înregistrăm într-un bilanț contabil, “că așa-i în tenis”, adică, așa-i în viața de adult. Intrăm în noul an cu noi speranțe cu noi propuneri.

Visam cu toții, cu ochii deschiși pe veranda vreunui geam.

Gândul acesta mi-a trecut prin minte când străinul m-a întrebat “Ce-mi doresc pentru noul an”. Oare ce-mi pot eu dori, ar spune omul din afară, față de străinul pe care abia îl cunoaște?

Tot ce știu este că încă visez cu ochii deschiși.

Tu cum visezi?

Sursă poză