Gânduri de seară
Noaptea, în singurătatea apartamentului golit de ceilați trei membri ai familiei, mi-am îndrăznit câteva gânduri de seară .
Părintele modern din mine a pus întotdeauna preț pe sinceritate în ceea ce privește relația cu juniorii.
Le spunem tot, da?
Prin urmare, gura mea e destul de slobodă și extrem de concretă în explicații.
Astfel, întrebări ca: de unde vin copiii, de ce nu LE mai fac un frățior (da; bine), ce înseamnă să își asume propriile decizii, inclusiv cele financiare, când să lase mai moale mâncatul sănătos și altele le-au fost explicate de mine în cele mai profunde detalii.
Este adevărat că uneori îi surprind căscând sau ridicându-se de lângă mine.
Sunt și alte zile când Cei Mai Iubiți Pământeni ai Întregului Meu Univers mă surprind. Ca acum.
Nu știu exact care a fost momentul în care copiii mei s-au prins care-i adevărul, însă au știut amândoi răspunsul la următoarea mea întrebare:
“Ia să vedem noi dacă știți, cum se cheamă blogul unde scrie mami?”
“MameNebune!”
UAT? Cum? Unde? Stai!
Nu au avut nici cea mai mică tresărire, vreun zâmbet, nici măcar vreo jenă sau durere pe undeva. Chiar pe nicăieri. Era ca și cum mi-ar fi spus ce vor să mănânce azi:
“Tocăniță, mami. Altă întrebare?”
Mi-am calculat mental dacă există vreo notă de ironie în vocea lor, însă mi-am dat seama că încă nu i-am învățat despre ironie.
Și iată cum m-a cuprins fiorul revelației, iar adevărul mi s-a arătat dinainte:
Deci noi *le sădim sămânța cu iubire,
*Tot noi le-o udăm echilibrat, incercand sa ne tinem cumpatul incercat,
*Ne adaptăm hormonilor,
*Ne luptăm cu tot sistemul pentru a găsi cel mai bun loc pe care ni-l permitem pentru ca drumul lor să fie cât mai lin,
Însă lucrurile acestea, deși par a ne fixa în priviri cu totul, “obligându-ne” să le facem PENTRU EI, sunt de drept ALE NOASTRE.
Vorbesc despre noi, despre perseverența noastră, limitări personale și chiar șansă.
Blogul acesta
Deși pare că este despre ei, blogul vorbește despre mine, de la primul și până la ultimul articol. Așa sunt eu, dincolo de viața de mamă. Așa sunt eu, omul, în rolul de mamă, femeie, soție, profesionist, prieten, NEbucătăreasă.
Evident că am înrădăcinat sfântul adevăr conform căruia tot ceea ce facem noi este întipărit în viitorul adult, juniorul de acum. Sunt de acord.
Însă răspunsul copiilor mei a fost foarte clar:
“Iubita noastră mamă, MameNebune este treaba ta.”
Realizez, iată, faptul că, deși există multe învățături descoperite alături de ei, eu le aplic automat, după ce am învățat lecția. Ei însă, le fac pe toate instinctiv. Natural
Copiii mei îmi sunt buni profesori.
Așa că, cine pe cine învață?
PS: Fina Balerină a terminat de citi aseară primul ei roman. Sunt mega mândră.
PS2: Dacă te surprinzi întrebădu-te, oare ce o fi făcut ea, mamanebună /nu a făcut de a reușit /nu a reușit muuuult mai devreme lucrul acesta? să știi doar că realizare este doar a ei.
Nu are legătură cu mine. Copiii nostri nu-s ai nostri, sunt ai lor insisi.
Eu n–am făcut decât să plantez sămânța care mi-a fost oferită, să o îngrijesc și să îi mai fac lumina din când în când. Ah. Stai. Lumina avea mereu de la soare. Eu doar mă asiguram că ia vitamin D iarna.
… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.
Dacă nu, nu.
Pe data viitoare
Articole similare
Lasă un răspuns