Ioana Moga cu Feng Shuiul și …
Iți aduci aminte mesele în familie în care știai sigur-sigur-sigur că vei fi întrebată de bunica sau de vreo altă rudă care, de altfel, te iubeste: “da’ tu, maică, te mai căsătorești?” sau “când te muți și tu la casa ta și nu mai plătești chirie?” Atunci mi-ar fi facut tare bine Ioana Moga cu Feng Shuiul ei :).
Dar pentru că pe ea urma să o cunosc la câțiva ani distanță, atunci îmi spuneam două lucruri:
- Că eu nu voi face niciodată treaba asta.
- Că voi găsi ceva-ul meu și-l voi îmbrățișa, chiar dacă este diferit de ceva-ul la care se gândește bunica, sărmana.
Cum însă scriitura din codul genetic e mai puternică decât o simplă zicere spusă pe fond de stres emoțional, m-am trezit înfiptă într-o situație destul de asemănătoare, doar că de cealaltă parte a baricadei.
Iată-mă în zilele noastre, încercând într-o manieră mult mai versatilă – că doar sunt părinte citit; pfff – să implantez programe “utile” în căpșorul Finei Balerine.
Shhhhh. Nu-s singura care procedează astfel, sunt doar printre aceia care recunosc.
Așadar, într-una dintre ieșirile noastre, am început cu logoreea specifică, și am luat-o pe după vișin, pentru a o determina să îmi spună ceea ce în mod normal nu-mi spune.
Introducerea:
– Iubita, hai să-ți spun ce mi-a zis Ioana Moga cu Feng Shuiul ei. Vrei? Vrei? Adică nu îți spun dacă nu vrei tu. Dar ce zici?
– Mami, sunt sigura că tu tot îmi vei spune. Dar asta este, tu ești mai vorbăreață ca mine. Așa ești tu.
Si iată că m-am oprit la introducere, pentru că mi-a dat o palmă de m-am trezit. De unde știe ea așa bine?
De ce spun asta?
Păi recent, Ioana Moga cu Feng Shuiul :), despre care vă vorbeam la început, m-a citit și m-a descris pe alocuri, conform copilului. Mi-a desenat o hartă. Nu este nicio metaforă. Ea chiar este consultant Feng Shui.
Am cunoscut-o pe Ioana la primul eveniment Mami Next Level, ea făcând parte, alături de mine și Gia, din trioul organizării de atunci.
Cum am ajuns să fac năzbâtia alături de Ioana Moga cu Feng Shuiul.
Căutam răspunsuri pentru câteva întrebări foarte importante în momentul acela.
Simțeam că mă învârt în cerc.
Neobosită, la o anumită perioadă după ce îmi vindecam rănile deja infectate, încercam din nou să mă ridic, însă degeaba. Mereu eșuam. De fiecare dată, altfel.
Mă săturasem.
Pur și simplu voiam să știu unde greșesc.
Chiar dacă eram din ce în ce mai înverșunată, realizam că pe măsură ce timpul trecea, renunțam mult mai repede la întregul proces, ca apoi să aștept vindecarea și reluarea chinului. Îmi era totul foarte cunoscut.
Începusem chiar să și gândesc în termeni de eșec: “Eu încerc, dar sigur va fi la fel!”
Așa că mi-am făcut curaj și am sunat-o pe Ioana Moga cu Feng Shuiul :).
Arta feng shui, căci este vorba despre o artă veche și testată de multe generatii în spatele nostru, a început să îmi facă cu ochiul stâng peste umărul drept.
De unde venea teama de a o suna?
Deși eram ușor sceptică în privința vreunui ultimatum picat din stele, chiar și așa, nu mi-ar fi picat bine la stomac vestea că focusul meu MUSAI să fie îndreptat către altceva. Nu voiam altceva. Punct.
Eram decisă sa acord o șansă întregului proces. Până la urmă pe Ioana o știam și aveam încredere în ea.
Am apelat la ea cu o problemă concretă, pe un palier foarte important al vieții mele.
I-am explicat prietenește temerile mele, limitele psihologice pe care nu le puteam depăși. A înțeles. Mi-a spus că va fi blândă :).
Sub bagheta confidențialității, cu profesionismul unui consultant, după câteva zile mi-a spus că are răspunsuri pentru mine.
Răspunsurile ei m-au șocat. M-au bucurat. Mai mult, m-au confirmat.
A fost o experiență cel puțin interesantă.
Am în minte multe momente în care mama “mă valida” cu încredere, însă momentul acela în care Ioana “m-a validat” pe de-antregul a fost …cel puțin diferit.
Da, spunea Ioana, din cauza asta simți ce simți și vrei ceea ce vrei. Io’te aci steaua buclucașă. …și tu ai vreo 3 din astea. Așa ești tu. Deci mergi mai departe. Nu te opri.
BONUS: M-a descries incredibil de bine, inclusiv in momente importante din viața mea.
Mi-am luat notițe ca la matematică, am pus întrebări ca un adevărat investigator și am închis telefonul cu cea mai mare uimire.
Ce nu recunoaștem ne face doar mai slabi, ci nu mai tari
De fapt, cred că fiecare dintre noi știe exact ce are nevoie dar și ce nu are nevoie mâine, luna viitoare sau de acum până la sfârșitul vieții.
Uneori însă, nu recunoaștem. De ce?
Ne este teamă de repercusiuni sau pur și simplu de durere. Așa că preferam să mergem pe aceleași căi bătătorite și îndoite de durerile altora. Căci dăca ei au putut să ducă atâta durere în spate, noi de ne n-am face-o?
Dacă tot am făcut medicina, trebuie să ajung doctor, nu architect așa cum simt, nu?
Dacă mama a îndurat jigniri, eu de ce n-aș face-o? Până la urmă, nu mă bate, doar …
Sau dacă am copiii sănătoși …de ce sa-mi doresc o carieră?!
Oare?
Oare DACĂ nu ar mai exista atâția DACĂ de rod în tine, ce ai alege fără să stai pe gânduri? Acum gândește-te că lucrul Acela s-ar putea să fie acel ceva special al tău, pe care îl ascunzi mută. Doar tu asta simți, corect?
Am decis sa scriu articolul acesta, încă din prima secundă după ce am vorbit cu Ioana la telefon, însă am vrut întâi să testez noile descoperiri.
Astăzi am și confirmarea. Cel puțin în cazul meu, Feng Shuiul funcționează.
Iată astăzi experiența mea.
Pe Ioana o găsești aici. Ea mi-a calculat chiar Coloanele Destinului. Detalii in link
Nu mai trebuie să spun că o recomand, da?
Articole similare
Lasă un răspuns