Judecata lumii e trunchiata. Insa judecata ta este singura care conteaza

Judecata lumii e stramba. Insa judecata ta este singura care conteaza

Cealalta jumatate a acestui cuplu este pasionata de bucatarie. Pentru el, este o forma de relaxare. Nu inteleg cum sa dai o baie fierbinte, o carte si un pahar de vin pentru asa ceva, dar fiecare cu ADN-ul mostenit. Pe acest blog nu exista judecata.

Saptamana trecuta a facut o super mancare cu orez, creveti intregi – nu oricum – somon si ton. A folosit bugetul familiei dedicat mancarii, pentru o saptamana. Pe scurt – paella. Delicios.

Iata ca, inca de luni dimineata, 5 linguri de paella inca tronau in frigider. De fiecare data cand scoteam ceva de acolo, mai furam o gura din oala. Ah, ce bun era! Nu voiam sa incalzesc mancarea pentru ca ce ramasese, nu mai ajungea pentru amandoi copiii. Ma gandeam tot timpul ca el, iubitul meu, cand va ajunge acasa, o va manca din cateva inghitituri. Azi, duminica, aflu ca el facea la fel, in dorinta de a pastra ultima portie minuscula, pentru mine si copii.

Adevaratul altruism apare cand devii parinte

Asa ca stateam si ma gandeam la faptul ca, dupa ce apar copiii, cei doi parinti isi indreapta actiunile cu viteza maxima, spre binele celuilalt. Atingi pragul maxim de altruism. Tu esti pe planul doi. Mereu. Iar cand conjunctura te pozitioneaza vrand-nevrand pe planul unu, e posibil sa te pasca o migrena teribila datorita Vinovatiei, cu V mare si font de 40. Pozitia e inconfortabila. Abia astepti sa revii din nou pe planul doi.

Iar situatiile de genul acesta sunt multiple.

Cine nu a simtit un ghimpe in inima pentru ca si-a lasat copilul aproape plangand cand obligatiile de serviciu aveau prioritate?

Oare cati parinti nu au scos ultimii 2.5 lei din buzunar si au cumparat o sticla de apa pentru ca cel mic era insetat, chiar daca abia plecasera de acasa? Exagerez? Eu am patit-o.

Oare cati dintre voi, parintii, mai aveti aceleasi ore de somn ca acum un an sau poate doi?

Cati nu v-ati schimbat cu totul modul de a manca, de a cheltui banii, de a face cumparaturile in general, cati nu v-ati schimbat prietenii, limbajul de zi cu zi si chiar atentia oferita celuilalt? Cati dintre voi mai stiu ce-i acela concediu?

Cati dintre voi nu v-ati culcat macar o data cu cinci riduri adaugate pe moaca, pentru ca ati simtit ca ati calcat in strachini vis-a-vis de copil, fara sa fi facut cu adevarat ceva? De cate ori nu v-a coplesit si v-a invins vinovatia, ca nu ati putut oferi mai mult?

Si culmea, vi se pare ca faceti putin!

Pai cum sa fii tu parinte bun daca judeci mereu doar ceea ce crezi ca nu ti-a iesit: nu ai reusit sa alaptezi primele 6 luni, nu iti duci copilul la cursuri nici macar o data pe saptamana (aici ma incadrez si eu, cu succes, de aproximativ 6 luni) si mai vorbesti si la telefon cand impingi caruciorul cu copilul de 6 luni? E adevarat faptul ca un copil la 6 luni adoarme instantaneu cand il scoti afara. De fapt, de multe ori, il scoti tocmai pentru a se linisti. Poate fi o pauza pentru tine! Dar chiar si asa, tu, mama, nu ar fi trebuit sa faci lucrul acesta.

Cred ca e suficient.

Un copil te dezbraca din cap pana in picioare si te afiseaza public in fata cunoscutilor, dar si necunoscutilor. Judecata cunoscutilor se manifesta pentru ca te-ai schimbat, iar judecata necunoscutilor functioneaza dupa principiul „nu se face asa”.

Insa mai face ceva important – te dezgoleste in fata ta; dar aici, promit sa revin cu alt articol.

Judecata mamelor

Ele sunt cele care aplica aproape de fiecare data regulile si fixeaza limitele. Trebuie sa gaseasca modalitati subtile pentru a-l determina pe cel mic sa se culce sau sa nu bage degetele in priza.

Toti parintii isi iubesc copiii. Iubirea pentru sufletul plamadit alaturi de cealalta jumatate aleasa de tine este perfecta, dar mai ales suficienta. Tu faci tot ce poti omeneste pentru copilul pe care il iubesti dincolo de orice suflare pe care ai dat-o Pamantului. Copilul are nevoie de tine intreg.

Povestirea de la inceput, desi simplista, dovedeste fix lucrul acesta. Parintii, femei sau barbati, ofera totul pentru copiii lor si pentru intreaga familie. Totul devine atat de natural, incat uita sa priveasca frumusetea gestului.

Noi, parintii, suntem astazi in cea mai buna formula la care am fi putut ajunge. Maine vom fi mai buni. Poate poimaine vom avea o zi mai neagra si vom face un pas in spate. Dar asta, cu siguranta, nu va fi decat un moment trecator. Pentru ca, pana la final de zi, recuperam.

Draga parinte, astazi, duminica 11 februarie, te rog sa te feliciti pentru tot ce ai facut pentru copilul tau

Prin introspectie, te rog sa cauti in ungherele mintii, acele momente despre care nici nu mai stiai ca exista si care au trecut cu bine: momentele cu febra, vizitele la muzeu, la bunici, felul in care i-ai explicat despre adevar si minciuna, felul in care l-ai invatat sa manace la masa sau sa se spele pe maini cand vine de afara. Toate au avut rostul lor si v-au adus aici.

Si da, esti cel mai important personaj existent in viata copilului tau.

Continua.

1 răspunde

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] este sa te judeci in propria-ti minte si cu totul altceva sa-ti auzi glasul spunand […]

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *