La noi in familie punctualitatea este un MIT

PUNCTualitatea nu exista. Punct

Cand erau copiii mai mici – acum au 6 ani si respectiv 4.5 ani – si mergeam la mesele in familie alaturi de frati si surori, toata lumea stia ca noi urma sa intarziem. Dupa ce reuseam in sfarsit sa inchidem usile masinii, ma inchinam, eu nefiind cine stie ce credincioasa. V-am mai spus ca am mai descoperit-o pe mama in gesturile mele, precum si pe varful limbi, din pacate. Ei bine, acesta este unul dintre gesturi, care se declansa instinctiv in momentul ALA.

Dupa ore intregi de pregatire, doi parinti transpirati si doi copii galagiosi tranteau patru usi de la masina mare dar niciodata incapatoare. Fix in mometul acela, dar fix atunci cand simteam ca am reusit, ca am facut si eu o mare branza in dimineata aceea – vorba romanului – incepea sa sune telefonul. La celalalt capat al firului se aflau cei care ne asteptau si, evident, ne intrebau in cat timp ajungem.

Haideti sa demontam, cu argumente, acest mit, va rog!

Societatea noastra ne-a educat, in directia eficientizarii actiunilor noastre, intr-un timp dat. Acum, daca timp de 30 de ani am putut sa ma incadrez in normele descrise mai sus, dintr-o data, lumea nu mai intelege de ce am ajuns la polul opus.

Desi eram la o distanta de cel putin 30 de minute de mama, in functie si de trafic, ce credeti ca ii raspundeam la intrebarea: „Da’ in cat timp veniti, ca ne e foame?” Oamenii erau nerabdatori sa ne imbratiseze, aveau vise mari ca ne vor revedea cu bine in cateva momente. Cine eram eu sa le demontez asa fantezii frumoase? Evident ca nu puteam sa ii spun ca abia ce am iesit de pe straduta.

„In maxim 10 minute suntem acolo!”

Prin urmare, nu faceam decat sa creez un al doilea moment in care urma sa intarzii, iar asta intr-o singura dimineata.

Din pacate punctualitatea merge mana in mana cu ameteala-defocusarea-neatentia sau cum doriti sa o mai numiti.

Si pentru ca cine se aseamana se aduna, celalalt parinte mai bun functioneaza fix dupa acelasi tipar. Deci lucrul acesta nu mi se intampla doar mie.

Desi este un parinte absolut delicios, iubitor, care stie sa se tavaleasca pe jos cu copiii, stie sa ii scape, saracii, din ghearele mele de vrajitoare, atunci cand e la birou, uita de lume, de mine, de ei, de tot.

Si daca pana acum ati inteles faptul ca un copil conectat este mai iubitor, mai cooperant si mai frumos, inseamna ca sunteti pregatiti pentru urmatoarea veste:

Si celalalt parinte are nevoie de conectarea cu tine

In caz contrar, te poti trezi intr-un dialog care, pana sa distingi intreaga ecuatie care cuprinde si cuvantul copii, te cam face sa transpiri rece pe spate. Acest lucru se intampla pentru ca el, adultul apreciat, cu capul pe umeri, foarte cerut in randul colegilor, familiei si prietenilor iti spune intr-un sms:

„Iubita, unde-s copiii nostri?”

„?!@#$%^”

„La gradi nu-s!”

„Uita-te te rog in mesaje. Te-am anuntat ca sunt cu tata.”

Insa ieri, dupa ce l-am anuntat prin mesaje ca are cateva ore libere, doar ale lui, caci copiii vor sta putin cu bunicul, el mi-a si raspuns sec dar patrunzator: „OK”. In mintea mea, mesajul fusese inregistrat. Din pacate, fusese inregistrat doar in memoria telefonului, care, desi o prelungire a noastra in secolul acesta, nu ne ajuta prea mult in unele situatii. Aceasta se intampla sa fie una dintre ele.

Adevarata conectare sau prezenta de spirit

Asa cum pierzi notiunea timpului alaturi de copii, tot la fel de usor este sa o pierzi cand esti la serviciu. Cele doua paliere sunt atat de diferite incat trebuie sa il inchizi pe unul ca sa te ocupi asa cum trebuie de celalalt. Din pacate timpul este acelasi. Acum depinde care este mai important in ziua aceea si cine te poate ajuta sa iti duci la indeplinire planul. Cine spune ca le face pe amandoua perfect, sa treca la colt. Nu-l cred.

Astept cu mare nerabdare momentele in care imi permit sa pierd notiunea timpului alaturi de ei. Visez la clipe de ragaz intr-o poienita alaturi de copiii care sunt sanatosi, mancati, odihniti, jucausi, fericiti, iar noi parintii, la randul nostru, fericiti pe langa ei. Fara bariere de timp, fara presiunea lucrurilor care trebuie facute, fara program.

Pentru mine, pentru noi, punctualitatea a devenit ceva spre care tindem – un mit. Vine scoala acum in toamna si sunt panicata intr-o masura destul de mare.

PS: aseara am spalat doar un copil.

PS2: astazi le fac doar o salata simpla de ton, gata in 15 minute.

Pentru cine nu a citit inca: Cele mai usoare retete nebune din bucataria mea

Sursa poza