Mă aflam în căutarea identității mele

Eram pe val. Aveam tot avântul lumii în pânzele abia deschise. Făcusem pași de uriaș în căutarea identității mele sau cel puțin eu așa credeam.

Înainte

Tocmai mi se propusese o mega avansare. Adrenalina pulsa în venele tinere, abia mânjite cu un strat fin de experiență.

Iubitul din liceu, tocmai îmi devenise soț.

Prietenii mei, ăia alături de care mă simțeam deja ca într-o familie, erau alături de mine mereu.

Mama, ca orice mamă, era mereu lângă mine.

Locuiam într-un apartament cu două camere de 26 metri pătrați cu tot cu balcon, în Militari – cel mai cochet apartament văzut de noi și prietenii noștri până atunci. Îl renovasem împreună cu prietenii și familia, în șuete exuberante și hohote de râs. Altă poveste. Alt articol.

Așa că am trecut la următorul pas, fără să ne dăm seama ce ne paște:

Ne-am cumpărat, eu împreună cu iubirea vieții mele, mașina visurilor și am plecat într-un tur al Europei. Totul a fost făcut la cea mai mare plesneală, fără cazări dinainte stabile. Eram tineri și voiam să simțim fiorul. UUUUUU

Primul punct de cotitură în relația noastră, care exista din liceu, da?

S-a petrecut undeva pe aceste drumuri.

Dintr-o dată, l-am rugat pe el, bărbatul perfect, să oprească mașina pe dreapta. “ACUM! Fix în secunda asta!! AAA”

Eram pe serpentine prin Croația, așa că, sărmanul, îmi tot spunea că să mai aștept oleacă. M-a apucat plânsul și m-au năpădit întrebările existențiale: “Vai, nu mă iubește suficient!!!”

Plângeam șiroaie și lacrimi adânci îmi năpădeau rimelul și-mi pătau superba bluză.

În cele și urmă, el oprește.

Mă întreabă dacă-s nebună!

Pardon…

Dacă am ceva…

Eu îi răspund că NU, doar am nevoie să plâng și să … offff, să mă descarc de povara dramei existențiale. Problema era că habar nu aveam ce aveam să descopăr, iar asta foarte curând.

Ne-am continuat traseul.

El era tot mai atent la fiecare silabă rostită.

Eu aveam acea privire de nebună, pardon, de femeie dramatică, pe punctul de a face o mare descoperire în căutarea identității întregului Univers.

Deci, stai! CE?

Abia când am ajuns acasă, în București, doamna ginecolog ne-a dat vestea: “Felicitări, nu înnebunești și nici nu descoperi marile adevăruri ale lumii, doar ești însărcinată. Iată primele schimbări hormonale! Stai sa vezi ce urmează :)))”.

Mare bucurie.

Șampania s-a dezlănțuit în cel puțin 4 apartamente. Eram printre primii prieteni, frați si veri care urmau să aibă un bebeluș.

Și iată cum începusem, de fapt, de prin 2012 o altă viață. Am devenit mamă și practic m-am transformat într-una.

Aventura aceea cu departament nou înființat, mașină nouă, prieteni, adrenalina, toate erau un fâs pe lângă ce urma să descopăr în mine, doar pentru că puneam bazele unor noi oameni.

Se pare că viața se trăiește mai mult din interior în spre exterior, ci nu invers, așa cum credeam atunci când aveam senzația că dețin totul.

Deci cum ne continuăm drumul?

Mai e puțin și intră la școală și Marele Blondin, 5.1 ani. Apoi, gata. Înființez departamentul.
Sau poate …

Poate deschid restaurantul: Mame Nebune da’ bune. Cred că aș avea clienți și cliente :).

Pe vremea aceea habar nu aveam ca identitatea mea nu putea fi descoperită acolo unde căutam: în afara mea, în vreun apartament cochet sau la job.

Aveau să mai treacă ceva ani până să aflu că nu aveam cum să găsesc răspunsurile. Atunci încă nu-mi puneam întrebările corecte.

Și chiar dacă fiecare experiență în parte este importantă, undeva pe la mijlocul vieții, atunci când se întâmplă să apară și Cei Mai Iubiți Pământeni ai Universului Tău, îți dai seama că “mai puțin” îți este suficient.

Reziști fără somn, fără mâncare, chiar și fără apă, fără concedii sofisticate și chiar și fără serile dumnezeiești alături de prieteni. Ultima-i una dintre cele mai grele! Pfff!

Contează doar clipa de fericire din jurul mesei, seara în care ne prindem cu toții spălați, cu unghiile tăiate și părul uscat, la o cană de ceai sau de lapte, în armonie. Partea cu armonia este cea mai grea. Atunci când se întâmplă toate, profit de moment, așa cum în urmă cu ani profitam de orice proiect sau șansă nouă.

Astăzi mă aflu din nou în căutarea identității, doar că sunt pe altă treaptă a vieții. Cu toate că știu mai multe, noile întrebări care au apărut din senin mă fac să înțeleg că de fapt mai am multe de aflat.

Maternitatea nu este decât o etapă. Noi suntem mai mult decât mame.

Suntem femei, suntem visătoare, iubibile, îndrăznețe, uneori temătoare, pline de idei, extrem de curioase, iar lista rămâne deschisă pentru a fi completată de fiecare dintre voi.

Trăiți deschis

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare