Corcodușii, merii și țuica – rădăcini din grădină

Copilăria mea, petrecută într-un mic sat românesc, a fost mereu bântuită de corcodușii umbrosi. Pomii aceștia, deși foarte mulți pe metrul pătrat în zona noastră, păreau de prisos și ușor sălbatici, crescând mai degrabă pe marginea grădinilor sau livezilor, din inerție. Fructele lor nu erau la fel de gustoase, iar culesul era un adevărat coșmar pentru mine. Prin comparație, aveam întotdeauna livezi îngrijite de meri, peri sau pruni.

Însă în anul în care am început și eu să înțeleg una alta, mi-am dat seama că acei pomi pe care îi consideram valoroși doar pentru umbră, dau țuică. Ce-o fi aia?

Dacă întrebi țărăncile, apăi nu prea vei primi zâmbete în rafale. Ele știu doar efectul atât de vizibil manifestat la cealaltă jumătate. “Băutura asta ia mințile”.

Însă dacă întrebi țăranul, uite că primești alt răspuns: zvâcul ‘cela atât de necesar muncilor câmpului și chiar și pofta de mâncare, toate sunt date de câteva pahare de țuică românească.

Aceeași țuică este asemeni sărmăluțelor – au ieșit ușor ușor peste hotare și acum ne reprezintă amprenta românească.

Deci corcodușii, merii sau perii

Uneori simt că cei doi copii ai mei sunt ca doi pomișori cărora încerc să le întrezăresc fructele și, parcă, menirea.

Oare în ce se vor transforma?  Oare vor fi precum clasicii meri, ușor previzibili sau vor fi sortiți pentru umbra pământului ca apoi să ofere un super compot și derivatele aferente, precum corcodușii neîmblânziţi ?

Oare își vor găși zâmbetul atunci când viața le va fi potrivnică?

Oare cât vor fi de vocali în drumul pe care îl descoperă ca fiind al lor de drept?

Cât își vor păstra din autenticitatea pe care le-o simt astăzi?

Oare vor continua să se descopere și la 36 de ani, câți împlinesc eu însămi luna asta?

Vor putea să sustragă învățăminte din hopurile inerente? Dar oare eu voi avea puterea să le fiu alături când nu voi fi de acord cu deciziile lor?

Vor deveni oameni drepți, corecți, liberi? Vor putea schimba sisteme perfide, refuzând căile bătătorite de alții și rețetele cu rezultat rapid și sigur?

Își vor învăța lecția și vor ieși mai puternici din încăierările inevitabile ale vieții?

Oare vor putea continua schimbarea pe care simt că o promovăm din generație în generație, mai puternic și cu mai multă patimă?

Oare vor fi mai liberi? Chiar dacă își vor avea rădăcinile aici, aici unde le-am implantat noi deja, oare unde vor ajunge cu gândul, cuvântul sau cu fapta?

Încă mă simt nepregătită pentru a fi părinte. Mai am atât de multe de rezolvat la mine pentru a întoarce fața cu adevărat către ei.

Cum n-am fost în viața mea grădinar de meserie mă sperie orice etapă nouă.  Încă n-am învățat să trec peste teama începutului lor de drum.

Urmează o clasă 0 acum pe 10 septembrie. Pfff …

(va urma)

Sursa poza