Nu există căcuţă. Reveniţi-vă!

Zilele trecute, s-a strecurat pe langa urechea mea diminutivul acesta, căcuţă, cumva prea siropos pentru ce vrea el sa exprime. Pana la finalul zilei, fie-mea m-a convins ca aveam dreptate. Printesa fina ca o opera de arta a facut ce stie ea mai bine de cand am facut noi doua cunostinta – a lansat la apa coletul. Pfff.  Partea a doua nu este deloc surprinzatoare. Eu, si in special tata-sau, stim ce intestine zac in copilul acesta de nici 6 ani.

Imi pare rau, frati si surori, dar acela nu se cheama căcuţă!

Nu exista asa ceva. Imi dau lacrimile instantaneu, de fiecare data cand intru in baie DUPA EA. Faianta mai rezista cu greu in gletul prins acum 4 ani. Cred ca timp de vreo ora lasam ventilatia pornita, de fiecare data, fara exceptie.

Ventilatia ne-a devenit mai draga decat aerul conditionat intr-o zi torida de vara.

Imi vine sa spun ca nu stiu ce mananca de a capatat o asemenea reputatie, dar treaba e ca cam stiu. Cred ca voi pastra cacofonia aici. Lasand la o parte vaicarerile mele, ca mai scapa un ou de ciocolata sau o lipie, bomboane cand merge la bunici, lucruri obisnuite care, de altfel, mi-au construit si mie amintiri placute la varsta ei, ea mananca sanatos.

Mai mult, cu totii consumam cam aceleasi tipuri de merinde si nici unul dintre ceilalti 3 membri ai acestei familii nu lasa dare atat de adanci in narile si sufletele noastre. Ti se urca direct la cap, ca si solutiile acelea periculoase pe care le dai pe pereti cand zugravesti, de-ti trebuie masca speciala.

Hmmm, ce idee! Cred ca am treaba la un magazin de bricolaj.

Inca mai trebuie sa intru la ea dupa finalizarea actului in sine. Intelegeti, da? Nu mai desenez. Perfect. Aproape mereu, eu si cealalta jumatate mai buna, ne uitam unul la altul cu gandul de a scapa un pretext: Oare, de aceasta data, cine va intra acolo?

Fapte si dovezi

Aseara, pe cel mic l-a taiat un căcuţă odata cu sora-sa. S-au infipt amandoi in bai separate. Dupa ce a terminat, mezinul s-a dus sa se spele in cealalta baie, acolo unde era de altfel mandra, inca pe tron. El nu ajunge la chiuveta si are un scaunel in dreptul acesteia, dar scaunelul exista doar intr-o baie. Iata ca s-a nimerit sa fie baia bombardata de fetita mea fina cu voce suava si intestine de marinar. El si-a anuntat actiunea si s-a indreptat in-spre zona cu pricina, cea toxica. Eu ce era sa ii mai spun bietului copil: „Mama, stai! Nu intra acolo! Doar cei bravi mai pot iesi!” Evident, s-ar fi dus oricum. M-am uitat la el cu mainile la ochi.

Pa – Bam

Usa s-a deschis. Ea l-a lasat sa intre. El n-a lesinat. Nici macar nu s-a clatinat. Jur. Mie imi dadusera deja lacrimile. Eram la vreo 2 metri distanta de scena, asteptand. Imi luasem mainile de la ochi. Acum erau la nas, caci minunatul miros inainta grabnic in casa. Nici nu puteam sa o rog sa inchida usa. Daca lesina micul barbatoi acolo? Dar el a fost darz. S-a tinut bine. S-a urcat pe scaunel. A dat drumul la apa si a inceput sa se spele.

Probabil ca mirosul de sapun a mai diminuat oleaca gazul toxic, care cred ca avea si culoare.

La un moment dat s-a oprit, si cu toata vocea lui pitigaiata de blondin de 4 ani, a exclamat: „M, da’se uiat mioase!”

Pericolul fusese depasit. Copilul supravietuise. Mi-am facut si eu curaj. Am purces la drum. Mi-au dat lacrimile, dar mi-am revenit vazand zambetul de pe fatuca ei perfecta. E atat de dulce. Doamne, dar ce cacatoi poate sa faca.

Deci, terminati cu prostiile. Nu exista căcuţă. Si ei sunt oameni. Se numeste tot caca, sau numarul 2, sau treaba mare. Ati prins ideea, da? Iar daca nu, va invit aici.

Sursa poza