,

Odată, un copil nu voia să mănânce. Stai! Și tu știi unul?!

un copil nu voia să mănânce

Ce chestie. Credeam că doar un copil nu voia să mănânce, odată! Abia acum aflu că-s doi. Trei? Patru? Vai, câți sunt!

Iar tu, ca mamă, ce faci în situația aceasta?
 – Aha. Insiști.
 – Și merge?
 – Aha. Nu prea.
 – Dar, de ce insiști dacă observi că treaba asta nu funcționează?
 – Aha. Te simți vinovată pentru că, apoi, juniorul are tantrumuri, e nervos.

Dar, dincolo de vinovăție, cum te face să te simți treaba aceasta? Ce simți tu dacă juniorul refuză să mănânce ceea ce i-ai pregătit cu atât de multă dragoste?
 – …
Serios? Chiar așa?
Știi, de fapt, tu ești o mamă foarte bună. Însăși farfuria aceea plină de pe masă demonstrează lucrul acesta. Nu crezi? Că el refuza să o golească este strict alegerea lui. Astăzi, copilul tău a intrat cu succes în categoria, odată, un copil nu voia să mănânce. 

Dar ție ți-e gândul la mâncare?

Întâmplarea aceasta precede multe alte întâmplări viitoare, care vor demonstra faptul că el gândește altfel decât tine, simte altfel. El are personalitatea lui. Poate că știe însuși faptul că prin acest refuz te rănește, cumva.
Este declarația lui adresată ție.

Oare ce ar putea spune el? Poate:

“Mami, n-am nevoie de mâncare acum! Am nevoie să mă joc cu tine!”

Poate spune și alte lucruri, ca:

“Mami, m-ai rănit adineauri în parc, atunci când m-ai obligat de față cu toți prietenii noștri că trebuie să plecăm! Acum, din nou, mă supui dorințelor tale, de a-ți confirma că ești o mamă bună. Știi ce, mami, ești cea mai tare mami din întregul Univers. Te iubesc mai mult decât pot capta în cuvinte!”

Poate spune însuși faptul:

“Mami, aș vrea ca masa, de acum înainte, să nu fie cu titlu de obligativitate, ci de plăcere. Nu crezi că așa ar intra mâncarea altfel?”

Însă stai!

Acestea nu-s cuvinte de junior. Așa ceva ne vor spune mai târziu când vor avea câteva cărți citite și răscitite, când vocabularul lor nu va mai cuprinde cuvinte ca slime și mașinuțe 🙂.
Acum nu pot decât să ne atragă atenția așa cum le este la îndemâna.

Prin reacții ieșite din tiparul copilului cuminte.

Vehemența unui copil care nu vrea să mănânce 

Nu se vor sfârși de foame, pentru că și ei au beculețe roșii care se aprind când limita le este depășită.
Mai târziu vor refuza să mănânce din alte motive, acelea grele. Vor suferi din dragoste, vor suferi respingerea celor din jur și altele.


Cred, doar cred, că e mai bine să dormi lângă un copil care refuză să mănânce azi, decât lângă unul care mănâncă doar sub insistențe.
S-ar putea ca mai târziu să nu mai funcționeze treaba. Însă relația construită în anii aceștia va fi cea mai sigură rețetă pentru a intra în mintea lui.

De ce?

Pentru că te va lăsa acolo.

De ce?

Va avea încredere că îl înțelegi, fără judecată.
Apoi, desigur, va veni să ceară singur de mâncare. În fapt, va dori brațele și mintea ta deschise.


Copiii noștri nu-s ai noștri, sunt ai lor înșiși

Și, uffff, ce personalitate au.
Și uffff, ce grea e lupta cu noi înșine. Mă refer la acea luptă cu mintea noastră, cu percepțiile înrădăcinate, cu fricile ancestrale care, iată, ies la suprafață și sub forma aceasta: Copchilul va muri de foame dacă nu mănâncă acum, tot!!


Vai, cât am trăit teama aceasta!

Cu toate acestea, tot nu sunt pregătită pentru adolescență!!! Mai mult, numele blogului nu se va schimba prea curând :).


Articol către cea mai bună mamă din Univers, după mama mea, bineînțeles.
Articol către cea mai deschisă minte pe care am întâlnit-o vreodată, dar care, ca orice mamă, are și ea punctele ei slabe. Tot ea mă ruga aseară să scriu articolul acesta, din perspectiva mea. 


Pentru G.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *