Despre mame (IM)perfecte1

Despre mame (IM)perfecte

Articolul face parte din seria Mame (IM)perfecte. 

Celelalte articole din serie, le poti citi aici:
partea 2 – Despre Mame (IM)perfecte: Vinovatia
partea 3 – Despre Mame (IM)perfecte: Momentele de panica
partea 4 – Despre Mame (IM)perfecte: Cresterea copilului, o chestiune personala

(partea 1)

Știi momentul acela în care ai impresia că toată lumea se afla în bula perfecțiunii și a echilibrului, iar la tine nimic nu merge?

Dacă nu ai copii, așteaptă și ai să înțelegi atunci cele mai profunde înțelesuri ale celor spuse cu un rând mai sus. Dacă ai copii, e suficient să mergi oriunde cu eticheta MAMĂ lipită de cap, etichetă care se vede uneori de la un kilometru distanță, “dupa vorbă după port”, și ai să vezi cât de ușor e la alții care au reușit ceea ce ție ți se pare imposibil, bătând din palme și atât.

Încă mi se întâmplă și după 5 ani full de mamiceala, să găsesc situații și dialoguri în care observ cum un lucru care pe mine m-ar bloca, pe alții îi amuză sau chiar le intensifică sentimentele părintești care, evident, sunt naturale și DOAR pozitive.

Despre copilarie ca o snoavă

E într-adevăr amuzant când povestești mamei, soacrei, celorlalte mămici în parc, că azi, cel mic a dat cu capul de pereți castronul plin cu mâncare.

Poate e și mai amuzant când afli după ani că de fapt tu, la nici un an, “ai lipit” pereții bunicii, abia varuiti, care te creștea, cu ce ai găsit mai frumos și mai colorat în scutece. Povestea asta încă pare funny spusă în intimitatea familiei. Poate chiar te bate gândul să o spui și tu copiilor tăi la un moment dat, când aceștia se hotărăsc să apară. Eu una am făcut-o. Da. Funny.

Bine. Puțin diferit a fost când ne povestea despre pățaniile cu fratele meu mai mic. Într-una din zile, când era mai mărișor, s-a hotărât să se ascundă. Problema a fost că s-a ascuns atât de bine încât bunică-mea nu l-a putut găsi câteva ore. Avea pana in 5 ani. După îndelungi căutări prin toată casa, curtea, vecini, fântâna din curte, s-a hotărât să străbată și ulițele satului. Deja se strânsese alai în curtea sa pentru a ajuta căutărilor, când apare frate-miu foarte indiferent.

Îl întreabă mămăiţa mea iubită, desfigurată și albă ca varul: Unde ai fost măi?

El: Aici.

Mămăiţa mea iubită: Păi și de ce n-ai răspuns?

El: N-am vrut.

O alta, îl face deja personaj demn de viitoare roluri în pirotehnie. Bunică-miu l-a găsit cu chibrit în mână tocmai când voia să dea foc câtorva lemne uscate, chiar sub porumbar. Avantajul de a sta la bloc e incomensurabil pe faze din acestea.

În caz că vă întrebaţi, fratele meu e un membru apreciat al societăţii, tatăl devotat a două fiice şi ditai managerul într-o multinaţională.

După ani și ani de la evenimente, totul e privit cu mai multă înțelegere. Ca și o snoavă, rămâne o poveste bună de adormit copiii. Unele nu. În momentul acela însă, reacția poate fi problematică și poate pune în impas orice meșter mare în domeniu. Copilăria bunicii, săraca, a fost cum a fost, dar cred că ne-a oferit toată dragostea lumii. Și acum o mai simt în gât și-n inimă.

Când ai copii, cred că viața perfectă aşa cum o vor unii se transformă în … altceva 🙂

Există viață frumoasă, plină de imprevizibil, plină de întrebări banale urmată de palma în cap gen “iar am uitat să aşez sarea la masă”/ “am uitat să îi dau pijamale celui mic la gradi”/ “am uitat sa iau lapte; azi beţi ceai”/ “am uitat că îchideţi grădiniţa la 6.30” şi asumare. La final, totul e garnisit cu o mare supapă prin care să mai lași oleacă presiunea afară. Altfel s-ar putea să-ți săra capacul și să-ți picteze pereții din toată bucătăria ta minunată.

Aşadar rog RESTUL planetei să facă apel la sinceritate şi să verse adevărul.

Fiţi superbe

(Va continua)

Sursa poza

 

 

3 raspunsuri

Urmăritori & Pingbacks

  1. […] partea 1 – Despre Mame (IM)perfecte […]

  2. […] partea 1 – Despre Mame (IM)perfecte […]

Comentariile sunt închise.