Pompa de mucișori sau de muci, cum dorești

pompa de mucisori
Pompa de mucișori vine ca expresie pe același principiu ca ciorba de văcuță, și nu de vacă.
Muci-s muci și trebuie scoși, iar vaca-i vacă și trebuie servită. Dar acum, deh, contează cum e servită! Pai una e ciorba de vacăăă și alta e ciorba de văcuță. E mai drăguță. 
Deci, ce ceri doamnei farmaciste? Exact. Pompa de mucișori.

În spatele scenei de parenting. Ce nu afli din cărți

Umbla vorba prin sat că există ceva care scoate “mucișorii” copilului, în mod natural; că nu’tu pastile; nu’tu chin. Bio, cum îmi plăcea mie.
Cum eu făceam imediat aderență cu informațiile din zona aceasta, mi-am spus că trebuie neapărat să o iau până să mă confrunt cu situația în sine.
Așa că am luat-o și am îndesat-o alături de alte 50 de milioane de chestii ultra mega lăudate și absolut necesare, fără de care vânzările și economia … mă scuzați, voiam să spun, fără de care viața bebelușului ar evolua în complet haos.
Habar nu aveam exact cum funcționează.
Nu m-am interesat chiar în momentul acela. Farmacista a răsuflat ușurată că nu o întreb. Avea figura aceea de parcă a scăpat în a mai oferi explicații despre crema împotriva furunculului.
Am întrebat doar clasicul: Are prospectul în interior? Da. Bine. Pa și mulțumesc.
Iată că vin și primii muci, adică mucișori.

În familiile cu juniori se nasc scenariile pentru cele mai bune comedii. Clar.

Mă trezesc eu noaptea pentru că Fina Balerină, pe atunci de doar câteva luni, dădea să se înece.
Mă uitam la ea îngrozită și nu pricepeam ce o împiedică să respire.
Cealaltă Jumătate mai Bună, mai puțin panicată, se dumirește primul: “Aha! Avem muci!”
Eu: “Adică ARE muci. Vorbește în ordinea priorităților, te rog, și fii sigur că de ai tăi nu mă voi ocupa în următorii ani sau veacuri.”
El: Ce facem?
Eu: Ce facem?
El: Ce facem?
Eram ca în desenele animate. Roiam în jurul bebelușului, fără vreun rost aparent. Ne comportam 100% ca toți părinții îngrijorați: ca proștii.
Dintr-o dată, mă luminez: “Ahaaaa. Am o pompă de mucișori.”
Iubirea vieții mele se uită la mine ca la un negru mititel care habar nu are de capul lui. Însă eu mă duc la dulapul cu “minuni”. Deschid ușa. Vreo 3 chestii pică peste mine. El se uită mai neîncrezător, însă știe că n-are altă soluție.
Victorioasă îi întind cutia: Descurcă-te. Ești bărbat. Pune mâna de montează pompa de mucișori. ACUM.
Între timp, eu o țineam în brațe pe Fina Balerină.
Acum râd, însă atunci țin minte că am trăit unele dintre cele mai îngrozitoare momente. Departe de a fi singurele.
La fiecare suspin al copilului mă rugam, iar la fiecare inspir al ei, îi mulțumeam Cerului că aerul încă îi intră în plămâni. Ăla a fost momentul în care m-am reîntors la credință :))). Jur.
Singurul motiv pentru care nu plângeam, era pentru că eram atât de crispată încât nu lăsam să intre sau să iasă nimic din corpul meu. Abia intra aerul.
Iar toate astea … de la un muc.
Lângă noi două, tatăl iubitor își pusese mintea la contribuție. După câteva minute care au părut ore, el tot se scărpina cu mâna stângă la urechea dreaptă.
Eu încep să îmi pierd răbdarea.
El: Bine ….

Se vedea clar că ceva nu se lega

Sigur pe el, cu un aer academic, spune: “Las-o jos pe pat.”
Îl ascult, căci deh, el era doctorul. Se uita la ce urma să devină Fina noastră Balerină, se uita la pompă.
Zice: “Deci partea asta în gură, iar asta în nas. Aha. Apoi trag… Serios?!
Era oripilat.
Culoarea îi dispăruse din obraji.
Însă eu nu aveam timp să mă îngrijorez pentru el. Confortul lui era ultimul pe o listă luuuuungă de priorități. 
Dupa ce aplic ser fiziologic pe nasul bebelinei, imi arunc și eu un ochi pe prospect.
Îl aud că spune ceva de Doamne Ajuta, el ateu convins fiind, și intră în acțiune, după țiței, în nasul fie’si.
STOOOOP, spun eu! Ai pus și tifon la mijloc?
Nu, zice o voce parca joviala.
I se întrezărea și un zâmbet.
Unde trebuie pus?
Păi undeva sigur trebuie, spun eu.
Ne uitam amândoi prostiți la cele câteva piese din mâna lui. Copilul, pe pat, încă se lupta cu neputința de a respira. Acum însă rezolvam o problemă mai stringentă. Era vorba de însuși sănătatea mintală a celeilalte jumătăți.
Gata. Tifon aplicat. Aparat asamblat. Băgat în nas. Forat. Aplicat ulei de susan. Copil fericit. Am scăpat.
Lui începe să îi revină culoarea în obraji.
Îmi spune: Ti-aduci aminte de G când i-am explicat cu toții, în hohote de ras, ce este de fapt mațul ăla de la caltaboș?
Da, spun eu. 
El continua: Se uita oripilat la noi, crezând că glumim, când dintr-o dată s-a prins că e pe bune. Sarmanul, abia isi terminase de mânca prima lui masă de Crăciun.
Da, îi zic eu, amintindu-mi perfect. Râd.
El: Abia acum îl înțeleg perfect pe om.
Cine e ăla de a inventat pompa de muci, că vreau să îl omor.
Oare ce o mai veni?
Și mamăăăăă câte au mai venit după asta :)).
La voi?
Viata de parinte se traieste pe propria piele.

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă poză

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *