Să-nvătăm să țipăm de la actorii de teatru
Mi-am descoperit o nouă voce de când am 2 copii – bărbăţoiul blond de 3.5 ani şi creaţa cea dulce de 5. Am atins note care nici nu credeam că există pe portativul muzical. Când încerc din toți rărunchii să îmi țin cumpătul, dar în același timp îmi vine să urlu, vocea mea capătă nuanțe noi. Este un proces foarte interesant.
Sâmbătă am fost la teatru, după o pauză de cel puțin 5 ani. Mi-am adus aminte lucrul care m-a surprins mereu în lumea asta și despre care uitasem complet. Actorii vorbesc cel mai tare din lume. Au un timbru puternic. E aproape imposibil să nu mergi la teatru și să nu ai impresia că oamenii aceea deosebiți, pe care îi admir până la cer și la stele (cum spune copilul meu de 5 ani), la un moment dat, țipă. Adică ţipăăăăăă. Ah, de când nu mai țipasem ca femeie. Ca mamă mai țipasem, dar femeia rămăsese în urmă la capitolul acesta. Așa că am țipat și mi-am descătușat firea închistată şi vocea de soprană. Îmi făcuseră o poftă nebună. Bine, țipătul a venit pe mai multe voci de râs, îmbibate în vin fin de damă, alături de buna mea prietenă, căreia probabil i se făcuse milă după ce postasem un mesaj lacrimogen pe facebook, în care mă milogeam de oricine cu suflet bun și darnic să vină cu mine la teatru.
Bucureștiul e superb noaptea. Dar mai frumos e când îl redescoperi alături de oameni pe care îi știi bine și care rezonează cu debitaţiile tale nocture. Te redescoperi. Zâmbești. A doua zi umbli altfel prin casă, pe străzi, la metrou și altfel vine cheful să lucrezi.
Articole similare