Sunt zile in care sunt arc

Motivul? Acelasi: barbatoiul superb de 3.5 ani si creata dulce de 5 ani. Sunt zile cand imi apasa butoanele despre care vuieste parentingul.

Sunt zile in care am nervii atat de intinsi incat daca as fi arc as lansa sageata cu cea mai mare precizie fix la tinta. Ochiesc tinta de atata vreme, incat ii cunosc dimensiunile, i-am calculat toate unghiurile, i-am invatat culorile, stiu si simt ca as fi buna la asa ceva, simt ca as avea ce arata. Stii?

Joia trecuta am avut parte de o seara din aceea in care pur si simplu lucrurile nu se pupa ori si cat incerci sa le combini: singura cu amandoi. Incercam sa ii mai invat si eu una alta. (Bad mistake) Asa ca i-am inhamat din nou in procesul de strangere jucarii. Sa ne intelegem. Am citit. Cunosc procesul. Trebuia sa ii invat mai demult, sa insist, sa persist. Trebuia sa ma dedic mai cu foc catre latura mea jucausa, care apare din pacate la vin cu prietenii, in loc sa se cracaneze pe covorul pufos intr-un schimb de replici cu propriii minori. Stiu ca exista copii model care strang TOT  de la 2 ani chiar. Pe mamenebune, adica pe blogul acesta, afli de astilaltii care, perfecti fiind din nascare, sunt ocazional #antiexemplu. Adica iata ca nu i-as da exemplu bun cand vine vorba de strans jucarii prin casa, sau ascultat de muma’sa cand ii indeamna catre diverse. Cu tatal este alta poveste. Doar ii anunta sa vina la masa, sa se spele pe maini, sa se duca la culcare, sa stea frumos la masa, sa se urce in masina, sa isi puna centura … . La el merge in toate directiile cu mare usurinta, ceea ce este si mai frustrant pentru mine. Adica nimic iesit din comun. Inteleg ca e o varsta. Abia astept sa treaca. Nu-s pregatita pentru urmatoarea.

Asadar, ma pregateam de culcare cu un copil de 3,5 ani si altul de 5. Voiam sa ii mobilizez sa stranga impreuna cu mine, jucariile pe care le imprastiasera prin intregul apartament de 3 camere, care parea imens in momentul ala. Evident ca fiecare era antrenat in alta activitate. Nici unul nu era interesat de ce tocmai spusesem. Nu-mi iesea nici macar un zambet fortat in incercarea mea de a interactiona cu ei a conectare, si astfel de ai indrepta spre responsabilizare. Ca doar asta ne dorim de la ei: sa devina adulti responsabili. Ei bine, dupa o zi super plina, incarcata de tot felul de evenimente, nu aveam nici cel mai mic dor de joaca. Singurul lucru pe care il visam era o baie, pe care oricum stiam ca nu o voi capata. Dintr-o data imi dau seama ca dulceata mea de fata, nu mai intrase in baie de 2 zile. Nu puteam sa o las si pe a 3-a sa treaca. Le explic amandurora ca doar aia mare o sa faca baie pentru ca-i fata si altfel o paste o infectie urinara. Ala mic, nu pricepe. Alergam efectiv dupa ea prin casa, pentru ca dintr-o data si-a dat seama ca papusa ei nu fusese plimbata cu caruciorul. Prin urmare iar dispare de langa mine si se duce glont la carucior. Evident, ca un parinte citit si trecut deja de 5 ani de parinteala cu specimenul, ii spun: “Bine. O tura prin sufragerie … pardon, gradina inflorita, dupa care hopa sus in cada, daaaa?” Astept raspunsul care vine asa mai pe muteste: “Da”. In sfarsit o dezbrac si o var in cada, cu parul prins, semn clar ca urma dus ci nu baie. Rabdarea mea se vedea deja ca era pe final. Oboseala isi spusese cuvantul de mult. Visam patul. Visam putina liniste. Visam noaptea. Voiam macar 5 minute in care sa imi pun in ordine agenda pe ziua urmatoare. Eviden, nu s-a putut. Dintr-o data il vad pe ala mic in funduletul gol. De obicei il pup. (Daca te strambi, inseamna ca esti din alt film. Mai asteapta oleaca sa apara rodul iubirii tale si reciteste. Daca zambesti, inseamna ca esti de aici.)

Revenind: de obicei il pup. Atunci insa m-au napadit toate calculele mele de mama perfecta si le-am vazut pe toate taiate:

Nu asculta.

Adio adult responsabil.

Adio somn linistit.

Adio spalat pe jos si asta seara.

Strans jucarii? Ha. Las’ sa calce si iubitul meu insamantator de oua umane, in ele, cand s-o hotari sa vina acasa, ca nu i-or face rau niste jucarii inofensive, mici si uneori foarte bombate si dureroase la pipait involuntar cu talpa. Doar si-i i-a dorit pe amandoi. Si mai vrea. DOI!

Ultimul gand, cred, m-a panicat cel mai tare. Am tipat si m-am calmat. Dar, pe urma iar am tipat. Evident ca ei, copiatori cu acte in regula, au inceput si ei sa tipe. Ala mic urla. Aia mare tipa la mine. I-am acoperit, m-am domolit, i-am domolit.

Incercam de fiecare data sa-mi pastrez calmul, dar, tinta era deja in vizorul meu, ata arcului frigea de atata tensiune. Le-am spus ca vor adormi singuri. Le explicam de la o distanta de un metru, cu calm la inceput si mai apasat la final, pentru ca evident vorbeau unul peste altul, se acuzau unul pe altul, nu stiam de ce, nici nu ma mai interesa. Eram obosita. Voiam liniste. Cand s-au calmat, probabil odata cu mine, cand le-am adus vocile pe vibratii domoale 100%, i-am lasat singuri in camera. Au stat treji o ora, timp in care am incercat sa remediez dezastrul din casa.

(Multumesc celor care au inventat masina de spalat vase. Am crezut ca-i o mare tampenie. O am de 2 ani si e mereu suprasolicitata. Cel mai tare avantaj e fapul ca dezordinea se arunca acolo, se da drumul si se pleaca la culcare).

Dupa ceva timp m-am dus la ei. Ala mic s-a cocotat pe mine si a stat asa vreo 2 minute. Dupa 2 minute a adormit bustean. Cea mare s-a ghemuit in pieptul meu pe partea dreapta, mi-a luat bratul aproape si a adormit si ea imediat.

Inainte sa se nasca cei 2 copii superbi, nu am avut idee despre ce urma sa vina. La mine a venit odata cu ei, cu nervii intinsi, cu iubirea care crestea in mine asa ca Fat-Frumos din poveste si presiunea care-mi umfla o vena pe la gat.

Sunt zile in care sunt obosita si trista, am chef sa fac o baie dupa o zi lunga, am chef sa deschid (la naiba) cartea aia de pe noptiera care mai e si imprumutata pe deasupra.

Joi a fost o zi nasoala. As vrea sa nu se mai repete. Dar, sunt sigura ca nu va fi asa. Stiu doar ca sunt alte lucruri care vor aparea. Viata e o surpriza. Bine. Culmea e ca mie chiar imi placeau la nebunie surpizele. Sunt pe punctul de a ma razgandi.

Sursa poza