Inainte sa-mi spuna cineva mami, stiam exact ce voiam. Cel putin asa credeam, iar asta era tot ce conta. Ma luptam puternic pentru “viitorul meu”, pentru progres, pentru eficienta, pentru lucrurile acelea masurabile, pe care le doream gata cat mai repede. Tocmai terminam facultatea. Stii cum e cand abia descoperi lungimea aripilor, nu? Vrei sa le folosesti imediat aruncandu-te in gol de pe cea mai inalta stanca. Pur si simplu abia astepti sa iei in plin avant curentul strain de aer. Stii ca poti orice. Ce vremuri! Zambesc.

Dupa cum s-a intamplat deja si la case mai mari, apar copiii iar asta schimba intreaga ecuatie. Poate sotul iubitor este alaturi, poate familia te ajuta putin, poate prietenii iti raspund la telefon atunci cand ai nevoie.

Apoi incepi sa te schimbi. Primul lucru care te schimba este iubirea care dintr-o data nu mai incape in camaruta din piept. Aceasta sta sa plesneasca. Nu stii cum sa o opresti. Aproape simti febra musculara de la prea mult zambet.

Apoi apar, rand pe rand:

… primii muci;

… primul plans isteric;

… primul control la care ti se spune ca minunea de la piept “nu este in grafic” (!@#$%^);

… sau ca i-a aparut o buba (minora) in talpa;

… sau o analiza absolut insignifianta a iesit putiiiiin modificata;

… sau ca “cum dom’ne nu vorbeste la 7 luni???” sau “nu stie sa se lege la sireturi de la 3?!”

Toate iti dezvolta un alt sentiment preschimbator din vechea TU in ceva ce pana atunci nu stiai ca se ascunde pe acolo: Teama. Indoiala ca “daca totusi nu e bine?”

Copilul este bine. Si chiar daca nu este bine, el tot este bine. Stii de ce? Pentru ca tu femeie, tu, mama lui, vei gasi pana la urma solutia ca el sa fie bine. Solutia nu se afla in gura altuia, la mama ta, la vecina sau pe vreun blog. Deci inchide imediat calculatorul daca asta cautai. Solutia esti tu – rabdarea ta, rezistenta ta la oboseala, plansul pe care ar fi bine sa nu-l mai opresti cand iti da tarcoale.  

Si totusi, tu cum esti?

Prima oara cand am auzit intrebarea aceasta, am amutit. M-a bulversat intr-atat de tare incat am tacut. Iar o mama care “le stie pe toate”, tace foarte greu spre imposibil de oprit.

Ma intreba lucrul acesta, femeia care avea atunci 3 fetite mici si care ajunsese din directoare de sucursala de banca, manager de gradinita. Era femeia la gradinita careia decisesem sa imi inscriu atunci, primul nascut, superba fetita. Venisem la sedinta individuala. Aveam la mine lista cu intrebari, propuneri, discutii de bifat. Dintr-o data m-a intrebat. Incerca sa ma faca sa constientizez rolul meu de parinte. Dar pentru asta, trebuia sa fiu constienta de mine insami. Pai cum sa stiu cine sunt daca eu nu stiam ce vreau?

La urmatoarea intrebare: “Ce-ti doresti tu?”

I-am raspuns: “Sa fie copiii bine!”

Ea: Nu! Ce vrei tu! Strict pentru tine!

Eu: Nu stiu.

Ea: Descopera.

Si azi imi este greu sa raspund, cu toate ca au trecut vreo 2 ani de atunci. Nu familia pentru care esti recunoscatoare pana la cer si inapoi este raspunsul tau. Tu ca individ, cine esti? Ce vrei tu? Ce te face pe tine sa zambesti astazi, maine, penste 10 ani dar si peste 100?

In seara aceasta, mi-am intrebat mandra de 5.6 ani, ce o face pe ea fericita. Mi-a raspuns foarte rapid – baletul. Nu a mai fost la balet de luni, dar i-a ramas intiparit pe undeva.

Ea care e de o timiditate demna de un trandafir imbujorat, mi-a marturisit ca isi doreste sa danseze pe o scena in fata lumii (!@@#$$%^&). Ii place sa deseneze. Aveti dovada aici. Ii place sa creeze. Cred ca este mai aproape de ea decat sunt eu de mine.

M-am ambitionat si m-am zgarmanit mai adanc, strat dupa strat,

… pana cand mi-am adus aminte:

… ador sa stau langa prieteni, dar nu oricum, ci langa cei 4 sau poate 5 pe care ii stiu dincolo de lumea asta, sa rad, sa beau vin fiert impreuna cu ei.

… ador sa ma dezbrac de masti. Am multe. Dar abia recent mi-am dat seama de lucrul acesta (adica in ultimii ani).

… doar cei bravi imi pot tine piept. Sunt nebuna in exprimari si ganduri. Asa cum probabil si tu ai fi daca mi-ai cunoate prietenii – si poate copilaria, educatia, timiditatea, incrancenarea si altele. Asa cum probabil esti si tu cand esti autentica cu tine.

… ador sa citesc cu un pahar de rose langa mine. Seara.

… imi doresc sa plec intr-o calatorie, cu masina, poate chiar cu printesa mea alaturi. Imi doresc sa cunosc oameni noi la foc de tabara. Inca nu mi-am gasit curajul pentru asta.

Pentru clipele acestea, mi-as da suflare, nopti, atentie, ganduri si multe altele. De fapt in gura mare, la aniversarile copiilor, cand am ridicat paharul sa le spunem “La multi ani”, le-am urat mereu: “Sa aiba prieteni, cel putin la fel de buni cum ii avem noi, parintii,pe ai nostri. Cel putin”.

Tu oare ce-ti doresti? Pe tine ce te face fericita acum, in momentul acesta al vietii?

Nu trebuie sa imi raspunzi mie, dar: zboara, scrie, razi, condu cu viteza (dar safe), plimba-te, mananca sau stai, opreste-te sau …

Multumesc

Ce-ti doresti