N-am fost in parcul de distractii, nu ne-am intalnit cu alti copii, nu l-am invatat nimic, insa a simtit totul.

In urma cu ceva timp, intrebam lumea pe facebook ce fel de hobby-uri mai practica. Postul a fost unul dintre cele mai comentate. Iata ca m-am gandit si eu, asa ca am decis oleaca. Printre preferintele mele se numara plimbarile prin oras.

Asteptam cu interes ca cei 2 prunci, marele blond de 4.5 ani si printesa cea delicata de 6.1 ani, sa creasca mai repede pentru a-i tenta cu aceasta pasiune destul de obositoare pentru ei. Si cum sunt bucuresteanca de loc, evident ca ador plimbarile prin Bucuresti. Pe vremea cand eram doar eu si tatal roditor, ne petreceam un concediu pe an in afara tarii. Programul era cu plecat la ora 11-11.30 si ajuns inapoi la hotel dupa 12 noaptea. Nu stiam niciodata unde vom ateriza cu exactitate si cat timp vom sta in acel muzeu, pe acel drum sau deal, in acea cafenea, restaurant sau ferma. Eram doar sentiment.

Acesta inca este motivul pentru care am refuzat cu incapatanare sa vad Grecia si Bulgaria, tari pe care le simteam a fi perfecte doar pentru iesirile cu viitorii copii. Parerea inca se mentine. De cativa ani am dat insa, Europa pe Bulgaria. Mai asteptam vreo 2 si abia apoi, reluam nebuniile de atunci, pentru inceput, la ralanti.

Pana atunci insa, imi raman plimbarile in superbul Bucuresti.

Noi, parintii, cream zile speciale alaturi de copil. Dar ce ar fi ca acea zi sa fie la fel de speciala si pentru noi?

Stiu, tu esti parintele iubitor si esti fericit atunci cand juniorul este fericit. Pana la urma, programul modificat in proportie de 90% fata de cel de inainte de copil, bugetul familiei indreptat majoritar spre nevoile lui, precum si lipsa ta continua de somn, toate graiesc aceleasi cuvinte – faci totul pentru ca el sa fie fericit. Iti tragi seva din grimasele lui jucause.

Atunci de unde acest termen de timp special, daca toti actorii jocului sunt atat de fericiti?

Daca e sa fi primit un banut de fiecare data cand am auzit intimitati calde ca: „nu rezist mai mult de 10 minute sa fac un lego” sau „gatim impreuna, cum sa nu, insa, nu mai mult de 15 minute”, acum va scriam din Maldive. Ei, exagerez putin, dar cred ca ati prins ideea.

Si iata cum apare acest instrument fantastic, despre care, din pacate, am auzit destul de tarziu. Parintele se conecteaza cu copilul lasandu-se in voia lui, iar acesta capata tot curajul lumii pentru ca primeste confirmarea Zeului sau.

Motivul nastrusnicei inventii cred ca se ascunde undeva in sinea noastra.

Nu rezonam intotdeauna cu mintea lor. Noi am avut alte copilarii. Ok. Mergem cu ei in parcuri, la piese de teatru, iesim alaturi de alti prieteni cu copii, dar ce ar fi sa le aratam mai mult din ceea ce (inca) ne place noua ?

Luni pe 28 mai am petrecut o zi speciala si foarte libera alaturi de marele blond de 4.5 ani, in propriul meu stil. Am incercat sa fac acelasi lucru si cu mandra fetita – 6.1 ani – si a iesit la fel de bine.

Am ajuns acasa rupti de oboseala dar mega satisfacuti, iar blondinul a declarat “sea mai fumoasa zi din viasa iui”. Pffff

Ce am facut?

Marele blond este fanul numarul 1 al metroului. Sunt sigura ca nu am surprins pe nimeni aici. Inteleg ca e fasciant pentru multi baietei. Prin urmare, am lasat masina in parcare si am purces la drum cu mijloacele de transport in comun. Doua statii de metrou i-au facut din start toata ziua mai buna, pentru ca, din nou, s-a imprietenit strengareste cu domnul conductor. Nu stiu cum reuseste.

Am ajuns la Universitate si am ales sa merg cu el in acelasi restaurant unde fusesem si cu sora’sa, cu o saptamana in urma. Special la acest restaurant fata de multe altele, este faptul ca de acolo se vede perfect Bucurestiul, fiind cea mai inalta cladire din zona. Stiu ca mai sunt si alte cateva zone panoramice in Bucuresti. Merita incercata oricare dintre acestea.

Pana sa urcam, i-am aratat de jos gura de metrou, Hotelul Intercontinental, Spitalul Coltea, dupa care le-a privit fascinant, la cei 4 ani si aproape jumatate ai lui, de la o inaltime uimitoare pentru el.

Pentru cei care cred, la fel cum de altfel am crezut si eu pana atunci, ca ar trebui sa detina o mica avere pentru un astfel de restaurant, voi spune si cat am platit: pentru un cappuccino si o limonada am scos din buzunar mai putin de 30 lei. Nu vreau sa dau numele restaurantului. Stiu ca exista si altele cu astfel de vederi, iar pretul poate fi verificat usor din tot felul de surse. Deci nu puneti stop prin prisma preturilor pentru ca s-ar putea sa fie o piedica falsa. 

De aici, am luat-o pe jos pana la Ateneul Roman.

Pe drum am cumparat o paine si o inghetata. Painea a fost pentru porumbei iar inghetata, evident, pentru superbul blondin. Aici am stat vreo 3 ore, timp in care a alergat descult prin toata zona. Da, am scapat fara capuse. Stiu. Sunt un parinte nebun de inconstient. A dat mancare la porumbei. S-a plimbat printre ei. A incercat sa ii prinda, sa ii imblanzeasca, sa ii mangaie. A gasit o gramajoara de grau de care a profitat simtind-o cu talpile, mi-a pus o sumedenie de intrebari, apoi a privit la tot ce se intampla prin preajma sau la tot ce nu se intampla, s-a patat cu inghetata, s-a plans ca il doare gatul, a ras o lume. A fost mai superb decat e el de obicei, iar lucrul asta nu credeam ca mai poate fi posibil :). 

De aici ne-am continuat pelerinajul, printre stradute inguste, presarate cu cladiri vechi si frumoase, galerii de arta si un mic parc. Fiind o zona mai putin frecventata de copii, a putut sa incerce cele 3 jucarii existente. A profitat de libertatea aerului.

Dupa inca vreo doua ore, am ajuns la Carturesti. Aici i-am citit doua carticele si si-a ales una pe care am luat-o cu noi acasa. Ne-am intors la Ateneu unde am comandat in cele din urma o pizza si o apa. Eram amandoi destul de lihniti de foame.

Aici am auzit fraza care inca imi gadila urechile: Mami, aseasta a fost sea mai fumoasa zi a mia.

Si uite cum in coltul ochiului s-a strecurat o lacrima clara ca o lumina, care strangea toata bucuria lumii.

L-am rugat sa mai repete de cateva ori pentru propria-mi placere. A sunat la fel de bine 🙂

Sursa poza