Marele Blond și momentele de cumpănă
De multe ori nici eu nu știu de unde îmi vin textele pe care le spun către juniori. Gradul de introspecție personală e sever accentuat.
Habar n-am.
Să definim impasul
Marele Blond: Mami, mi-e f’ică să merg acolo … , urmat de lacrimi, suspine, voce tremurândă, ochi căprui limpezi de copil.
Începutul e ușor. Trebuie confirmate simțămintele juniorului, pentru a nu crede că e vreun ciudat, restul copiilor funcționând după criterii mai bune. Cunoașteți teoria, da?
Eu: Mami, dar e normal! Și mie îmi e teamă când merg într-un loc nou.
Continuarea însă risca să fie cea clasică, pe principiul pastilei “dar trebuie să îți faci curaj”, “mai stai puțin în brațele mele, apoi zbâârrr”.
Cu toate acestea, ora de Aikido începea. Sensei se uita cu un ochi la mine și cu unul la ceilalți copii din sală, care așteptau începerea orei.
Ceva trebuia făcut și trebuia făcut imediat. Altfel iar riscam să îl aduc acasă așa cum o făcuse taică-său cu ceva timp în urmă – s-a uitat la oră, de pe bancă.
Eu: Mami, știu că îți este greu să intri acolo. Știu că ai emoții. Dar tu știi cum crești?
Marele Blond: Cum, întreabă el? De la mânca’ie somn si joacă, asa-i?
Eu: Da. Dar mai crești de la ceva.
Ochii lui mari s-au făcut și mai mari. Eu, ca mamă, știam ceva important.
El abia așteaptă să crească pentru a conduce mașina, pentru a deveni ninja și chiar pentru a ajunge să apese butonul liftului.
Am scos artileria grea
Iubitu’, tu crești mai mult atunci când îți depășești teama.
La prima vedere n-a înțeles nimic, doar a devenit mai curios.
Pai tu crezi că dintr-o dată o să urci în mașină și o să o conduci? Nuuu! Întâi o să crești până o să ajungi singur să chemi liftul! Îți dai seama … să chemi tu singur liftul?! Ai să te urci în el și ai să cobori singur la parter. Ia gândește-te de cât curaj ai nevoie pentru lucrul ăsta!
Astăzi poți sta 5 minute singur în casă – doaaaaaar când e și sora mai mare de față, ea fiind mai “cumva”si doaaaaaar când sunt pironiți la desene.
Imaginează-ți că în timp o să te duci TU, SINGUR – accent, da? – să cumperi pâine!”
Eu, singui’, spune Marele Blond? Făi’ă mami si făi’ă tati?
Da, îi răspund eu, ca și cum i-aș fi împărtășit o mare taină.
Ca să crești ai nevoie de mâncare, de somn și joacă, însă ca să devii adult, trebuie să îți învingi teama și să găsești curajul acolo în suflețelul tau. În timp, le vei face pe toate. Tu singur!
Sensei a venit la noi. L-a luat pe un picior și l-a sprijinit ușor cu mâna pe piept. Am sesizat fără să vreau că pieptul Marelui Blond era doar de doua ori mai mare decât mâna lui Sensei. Sensei e un fel de Ion Creanga – foarte mare, bărbos și inimos.
Marele Blond m-a mai întrebat doar ceea ce mă mai întreabă el uneori: Mami, o sa fie bine?
Eu, ca de obicei, i-am dat fix același răspuns: Da, iubitu’! Va fi bine. Distrează-te.
În aceeași seară, Marele Blond
… de 4,10 ani m-a întrebat: Mami, tu nu vi’ei să mai chi’esc nisiodată?
Eu: Cum să nu vreau?
Marele Blond: Dar vi’ei să fiu asa d’aguț mei’eu si să nu mai c’iesc?
Eu: Ba da. Vreau să crești și vreau să fiu alături de tine în fiecare etapă importantă din viața ta.
Marele Blond: Si o să fi lângă mine si la liseu si la facultate si o să-mi dai cui’aj în suflețel? – adică așa cum făcusem în seara aceea și eventual la grădiniță când îl mai las dimineața.
Cu alte cuvinte, m-a făcut pilaf … praf și pulbere, iar asta s-a întâmplat fără strategia despre care mai scriam aici
Amintirile mele
Am revăzut-o pe mama care stătea în curtea liceului când eu am avut examen, apoi în curtea facultății. Cum a venit la mine emoționată, m-a întrebat ce am făcut, după care a spus cu o voce calmă: “Va fi bine, mami, normal.”
Dar nu înțelegi, am greșit acolo, îi repetam eu!
Acum nu mai ai ce face. Așteptă. Totul se va rezolva.
Așa a fost mereu.
Dar astăzi cred că totul s-a rezolvat mereu doar pentru că ea a fost lângă mine întotdeauna. Tot de la ea am învățat să merg mai departe, indiferent ce.
… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.
Dacă nu, nu.
Pe data viitoare