Articole

Noi mamele avem intotdeauna libertatea la indemana … de multe ori insa, alegem libertatea de a ne simti vinovate

Oare ce-i libertatea daca nu visarea cu ochii deschisi catre un viitor diferit fata de prezentul bun dar parca incomplet? Parca stii, inca de cand esti la mama acasa, faptul ca intregul iures al vietii tale va fi unul pozitiv, nu? Adica astrele au fost blande cu tine. Ti-au conferit si latura pozitiva, tineretea cea dadatoare de vibratii bune. Stii ca te asteapta ceva mare!

Planul este deja stabilit, pasii sunt cunoscuti, ii vezi pe altii care i-au urmat. Tu poti chiar mai mult.

Asa ca incepe marele plan

Planul presupune inspiratie dar si putina meticulozitate, lucru care se traduce prin bifarea planului – rutina. Rutina ofera si confortul sigurantei.

Abia astepti sa termini scoala pentru a urma un liceu bun, pentru a intra la facultatea aceea care-ti va oferi cariera la care ai visat si care, eventual, poate sa iti ofere mai mult decat le-a oferit mamei si bunicii. Urmeaza cariera infloritoare. Trendul nu poate sa fie decat unul ascendent.

Urmeaza aspectele familiale: sotul, masina sau poate masinile si casa. Toate acestea fac parte din visul tau. Stiai. Simteai. Le accepti. Sunt exact ce ai visat.

Din acest moment poate aparea oricand rodul iubirii tale si al jumatatii care te-a ales si pe care ai acceptat-o cu fiecare por al pielii, cu respiratia, cu gandul, cu gesturile, cu DA-ul in fata tuturor.

Fix acesta este momentul in care esti mai vulnerabila ca oricand

Indiferent in ce moment al vietii te afli, aparitia celui mic zguduie toate certitudinile probate si rasprobate pana atunci.

Feminitatea se transforma in maternitate. Fundamentele vietii tale se rescriu. Apar insinctele materne. Indiferent de omul care ai ajuns astazi, om de care esti mandra, ajungi sa iti pui aceleasi intrebari pe care fiecare mama, indiferent de generatie, de statut social, sau de tara unde locuieste, le-a bifat rand pe rand. Descoperi dintr-o data ca, pana la varsta aceasta, nu invatasei cu adevarat sa zambesti si ca abia acum poti da o definitie completa, dar pe care poate ca nu toti o vor intelege. Trebuie sa o traiasca … asa ca tine, azi.

E ca si cum, dintr-o data, noi femeile, respiram acelasi aer si ne recunoastem, rand pe rand, adevarata putere ce ne sta in maini, cea care reteaza intr-o secunda tot trecutul insimnifiant astazi, dar pentru care ne-am zbatut, si care infige toate nervurile radacinilor, in prezent. Iti asezi pruncul in brate. Il admiri. Il venerezi. Te minunezi de el, apoi de tine. Lacrimezi. Te infurii. Devii hormonala. Normala. Anormala. Febrila. Disperata. Te regasesti in criza eurofiei. Te simti, rand pe rand, cea mai norocoasa femeie din intreaga lume ca apoi sa simti deopotriva disperarea.

Bine ai venit in lumea maternitatii 

Totul este perfect pana nu mai este. Surpriza. Totul revine la normal dintr-o data, de multe ori, tu nefacand ceva special. La fel de usor, totul se poate transforma intr-o experienta pe care vrei sa o vezi doar ecranizata.

Oare a trecut perioada colicilor, ultimul anticolic si-a facut in sfarsit efectul, sau pur si simplu faptul ca s-a topit zapada a contribuit subsantial asupra somnului tau de 4 ore legat din ultimele 2 nopti? Nimeni nu va sti vreodata cu adevarat?

Gasesti bona perfecta, bunicii sunt solutia sau doar tu si sotul va veti ocupa de pruncul care abia a pasit pe lume? Oare care este rolul mamei tale aici? Ce spune mama sotului tau? Dar sotia vecinului si mai ales doamna de la curatenie?

Ce am invatat pana acum, este ca fiecare luna alaturi de cei doi copii este diferita. Intram toti patru, doi adulti plus un blond super de 4.3 ani si o printesa fina de 5.11 ani, in faza, dupa faza dupa alta faza.

Dintr-o data planul meticulos nu mai functioneaza. Chiar daca esti in continuare la butoane, simti responsabilitatea crescuta semnificativ, pentru ca traiectoria aleasa trebuie sa implineasca acum 3 destine. Ai in continuare libertatea de a decide. Tu esti mama lor.

Si iata cum prezentul se evapora si apare panica viitorului. Simti un fiori pe sira spinarii, un ghimpe in inima, care impreuna incep sa te imbalsameze din centrul fiintei, ajungand in maini, picioare pana in varful unghiilor. Iata vinovatia de a face un lucru minor, dar poate gresit, pentru cel mai iubit dintre pamantenii universului tau.

Insa exista un secret, o parte absolut miraculoasa care m-a luat mereu prin surprindere.

Situatiile s-au remediat de fiecare data. Au scapat amandoi de colici, n-am murit de la oboseala, am gasit o gradinita care, in mare, a bifat ceea ce ar fi trebuit sa bifete o gradinita, nu au facut enterocolita prima oara cand au mancat cu mainile murdare, nici cand au baut apa dupa alt copil, s-au adaptat la gradinita – fetita mai bine, baietelul meu greu. Mai mult, sunt normali si fericiti chiar daca m-am rastit la ei cu aplombul parintelui care are planul in mana, chiar daca i-am neindreptatit alteori, chiar daca am luat decizii proaste saptamanal.

Ei au supravietuit. Pot spune ca sunt niste adevarati luptatori. In fapt sunt doar simpli copii care trec prin viata. Vinovatia mea nu are legatura cu destinul lor.

Astazi ma simt vinovata pentru ca:

Voi ajunge cu o ora intarziere sa ii iau de la gradi pentru ca am programare la dentist. Eu mi-am calculat timpul prost. (Ca sa fiu sincera pana la capat, am ales o ora in plus de lucru)

Nu i-am spus de cu seara celeilalte jumatati mai bune, ca in seara asta am nevoie de el acasa ci nu la bere cu baietii. Suntem mai echilibrati cand suntem cu totii, iar acum simteam nevoia sa fim toti 4. Dar am tacut. Ironia face ca mereu ii spun superbului copil de aproape 6 ani ca trebuie sa spuna mai des ce isi doreste. Ea alege tacerea … .

Am certat-o din nou pe mica balerina… nici nu-mi mai aduc aminte pentru ce anume. Doar stiu fatuca ei perfecta si gurita cu marginile in jos.

La culcare, ea si-ar fi dorit sa stea mai mult in bratele mele. Pentru ca era deja prea tarziu sa „mai stam la povesti”, am incheiat ritualul imbratisarii intr-un timp insuficient pentru ea. Il simt aici in piept.

Mai sunt si altele dar nu o sa le spun.

Cam asta-i lista partiala pentru astazi. Maine vor fi altele. Acum ca le-am scris, intentionez sa le las aici nesupravegheate. O sa ma scutur oleaca, dupa care o sa o fac din nou.

Da. Blogul face parte din terapia mea.