Timpul nostru limitat și ce facem cu el

Când ești doar tu!

Vrei să te întâlnești cu prietenii săptămâna aceasta? Pui mâna pe telefon și e imposibil să nu reușești să stabilești întâlnirea până la final de săptămână.
Nu mai ai chef să mergi la cumpărături astă seară, pentru că o baie fierbinte pare o idee mult mai bună? E mult mai ușor să contramandezi întâlnirea cu supermarketul pentru ziua următoare când probabil nu va mai turna cu găleata afară.

Când apar copiii

… nu doar că ești nevoit să renunți la atâtea plăceri și obiceiuri vechi, dar aproape că devine imposibil să fixezi o dată și mai ales o oră pentru cele nou apărute în “agenda familiei”.

Noi suntem printre cei care întârzie mereu la gradi. E deja o minune dacă se pleacă la ora 9 dimineața de acasă. Evident că totul se trage de la ora târzie la care copiii adorm. Eu spun că e de vină faptul că nu reușesc să îi urnesc spre dormitor mai repede. În fapt, după ce m-am documentat puțin, a trebuit să recunosc faptul că și eu ador să fur cât mai multe clipe nocturne.

Prin urmare, copiii care copiază inconștient și involuntar comportamentul părintelui, s-ar putea să îl adopte indiferent de planurile mele în ceea ce îi privește.

Îmi este foarte greu să mă trezesc dimineața. Dar ca și adult, îmi găsesc totuși pârghiile pentru a mă ridica din pat. Însă de infinite ori mai dificil este să trezesc un copil mic la ora 8 dimineața când acesta a adormit undeva pe la 11 seara. De multe ori se lasă cu frustrări, amenințați, regrete și promisiunea că mâine voi face lucrurile mai bine. Nu sunt un părinte suficient de delicios dimineața.

Mesele de Crăciun și de Paște. Tic – tac

… au devenit deja o corvoadă când ne întâlnim cu ai mei părinţi, pentru care programul, pentru ei, e aproape sfânt. Pentru mine însă, este mai sfântă Painea noastră cea de toate zielele.

De când au apărut copiii, primim ÎNTOTDEAUNA, fără excepţie, telefonul cu “Voi când ajungeţi? Vă aşteptăm să începem masa”.

Si acum am în minte imaginea din mașina plină cu iubit, copii, cadouri, pantofiori, dresuri, rucsac și altele, când am răspuns la ultimul telefon de genul acesta, care a ajuns deja mai sigur decât cel de ziua mea de naștere. Era frățiorul meu mai mic, care are și el familie cu doi copii mici, dar pentru care programul pare a nu fi o provocare. Prin urmare mă anunța că a ajuns de mai bine de juma’ de oră și îi e foame. Doar am depășit timpul cu 30 de min sau poate chiar o oră. Din păcate și drumul este destul de lung și știu că mai devreme de 30 de minute nu vom reuși să ajungem.

Cu toate astea, ca de fiecare dată, înfrumusețez adevărul, spun o rugăciune în gând și dau … 15-20 de minute. Dar ei deja sunt obișnuiți cu timpii mei. Ajungem și văd cum toată lumea oftează și bifează imposibilul realizat și de Crăciunul ăsta. Până la Paște mai e.

După ce că toate mațele ghiorțăie înfiorător, copiii entuziasmați care au ajuns la 4 nepoți acum, opresc din nou planurile pentru că vor să despacheteze noile cadouri.

Așa că timpul de masă s-a dus în hău.

Sâmbăta în familie

Pentru noi, ziua de sâmbătă, a devenit în sfârșit ziua aceea în care se lenevește. Ne trezim târziu, după 9.30. Tati face clătite împreună cu copiii. Masa se întinde până după 11, uneori chiar și 12. În ultimele săptămâni, ne-am lungit atât de mult cu micul dejun, încât am ajuns să ieșim din casă după 12. Oricât de eficient ai fi, e imposibil să revii acasă pentru a culca copiii mici in timpul demn de o familie responsabilă. Prin urmare au început să apară și zile de sâmbătă în care copiii sar peste somnul de prânz. În cel mai bun caz, adorm și se trezesc la ora 6 sau după.

Ce să mai spun de activități fixe de weekend. Am renunțat să mă mai angajez la ateliere dedicate copiilor prin care fac felicitări sau mărtișoare și la care trebuie să fii pe drum până în 9-9.30. Nu există nici cea mai mică șansă.

Tot timpul

Mi s-a întâmplat să dau copiilor pâine caldă (făcută atunci în casă) cu unt și sare pentru că nu am ajuns să iau un cartof de la magazinul din colț.

Mi s-a întâmplat să cumpăr humus pe drum pentru că altă mâncare nu aveam. E ca și cum i-aș fi scos la restaurant, nu?

Mi se întâmplă să mă albesc la faţă pentru că dintr-o dată realizez că e deja 10 seara și nici măcar ceaiul sau laptele nu au fost atinse.

Mi s-a întâmplat să renunț la povestea de seară, compromisă de ora 11 care prognoza din nou o trezire dificilă a doua zi.

Mi se întâmplă să las farfurii şi firimituri pe jos, pentru a nu întârzia mai mult de 30 de minute la întâlnirea promisă.

Conform istoriei recente, cea mai lungă perioadă de timp în care nu am spălat copiii a fost de 4 zile la rând.

Curățenia mea de final de săptămână a ajuns la 2 săptămâni.

Mi se întâmplă să trimit copiii la gradi nepieptănaţi. Nu au pijamalele călcate.

Din păcate fac parte dintre cei care vor uita mereu de ziua ta de naștere, sau vor uita pur și simplu să îți ia cadou, sau se vor baza pe faptul că mâine vor căuta mai asiduu cadoul perfect, lucru care evident că nu se va mai întâmpla.

De Crăciunul trecut, am uitat pur și simplu să cumpăr cadou pentru una dintre nepoate. La vreo lună după masa minune, am întrebat-o pe mama într-o doară dacă îi vine bluza primită. Mama săraca mi-a mărturisit că nu a primit nimic de la mine. JUR. Am rămas stupefiată.

Praf cu timpul dar imaginația mă salvează

Cununia noastră s-a încheiat cu o petrecere surpriză de Halloween, fiind fixata chiar in ziua cu pricina. Ei habar nu aveau despre planurile noastre, oricat au insistat sa afle. A fost super.

Cadoul nașilor noștri a constat într-o masă la un super restaurant bucureștean, după care, au savurat împreună un program la spa. Evident surpriză totală.

De Revelionul acesta, pentru că am reușit performanța să fim singuri eu și al meu iubit, am stabilit împreună, ca în noaptea aceea să ne sunăm prietenii și să îi vizităm pe cei care sunt acasă. A ieșit super.

Am fost la Tomorrowland și aș mai merge oricând … bani să fie.

Așadar, da. Timpul se dilată pentru mine

Jur că nu știu cum reușesc educatoarele să mobilizeze câte 6, 8 sau chiar 16 copii pentru o activitate sau alta. Pentru mine, de multe ori, pare o misiune imposibilă până și îmbrăcatul în 20 de minute, 2 copii de 3 ani unul și aproape 5 ani celălalt.

Până acum, nu am găsit nicio rezolvare. Nu știu și nu am înțeles niciodată cum reușesc alte mame să ajungă la timp, să fie măcar îmbrăcate corespunzător, cu încălțăminte fără pete de noroi, în condițiile în care ultima ploaie a fost în urmă cu o săptămână, și mai ales, nu înțeleg cum reușesc să bifeze atâtea activități în cursul săptămânii dar mai ales în weekend: felicitări făcute împreună cu copiii la fiecare eveniment important, muzee vizitate, parade susținute, cărți citite și evident cumpărate (eu niciodată nu reușesc să cumpăr ce-mi propun decât dacă mă nimeresc dintr-o dată într-o plimbare prin Bucuresti… și uite și o librărie).