Tortul raw rău raw rău de tot
Tortul raw – vegan este ideal pentru copii și un foarte bun înlocuitor pentru o gustare nesănătoasă dar mega gustoasă. Pentru un adult însă s-ar putea să nu fie cea mai bună variantă.
Dar atunci, pe mine personal, nici că mă interesa.
Fina Balerină împlinea doi ani
Fiind o mamă citită și ușor exagerată – bine; fie; destul de exagerată – aceasta era singura variantă care putea intra în ecuație. Încercasem să găsesc piesa de rezistență care să dea pe spate toate gusturile, a se citi “toate vârstele”. Iată rezultatul – tortul raw.
Pentru copii a fost minunat. Cel puțin pentru o parte dintre ei, căci erau câțiva care nu înțelegeau de ce tortul nu are gust de tort.
Prietenii mei buni însă nu “au gustat” alegerea mea și n-au încadrat-o la soluții de memorat, cel puțin nu în sens pozitiv.
Se uitau la mine și nu înțelegeau unde s-a ascuns prietena aceea împreună cu care mergeau la KFC și nu numai în anii facultății. Și parcă nu trecuse așa mult timp de atunci.
Dacă la începutul petrecerii mai găseam prietene, care și ele, ajunse mame, mă priveau cu o ușoară mândrie, până spre final lucrurile s-au schimbat drastic.
I-am hrănit cu frigărui de legume, migdale (crude, să nu omor nutrienți) și mieji de tot felul. Cred că făcusem totuși și un grătar, căci lumea nu a plecat flămândă, ci doar stupefiată.
Dar bine că românul are umor
La plecare, mulți se controlau de frunze verzi prin diverse locuri, căci judecând după cum îi hrănisem, se așteptau să aibă și albul ochilor mai clar.
La modul cel mai serios, tortul raw – vegan ales de mine împreună cu minunea mea de fetița era sănătos, dar nepotrivit pentru noi, în momentul acela.
Niciunul dintre cei invitați nu era obișnuit cu gustul acela, inclusiv eu :).
Concluziile dupa tortul raw
Apariția copiilor în viața noastră – a mea și a celeilalte jumătăți mai bune – a resetat o grămadă de obiceiuri și chiar convingeri.
În primul rând am înțeles că există foarte multe variante de meniuri sănătoase și multe obiceiuri blânde prin care copilul poate învăța de la vârste foarte fragede ce este bine sau rău.
Pentru noi părinții, împreună cu toți prietenii noștri, trecerea a fost mai dificilă, pentru că noi eram setați deja pe alte trasee.
În timp am reușit să trecem, încet dar sigur, spre alte obiceiuri.
Cele mai ușoare rețete nebune din bucătăria mea
Meniul lor este, în general, unul sănătos, așa că ne permitem și excese. Iar excesele sunt bine venite și foarte mult așteptate, de către toți.
Din acel moment, tortul pentru noi a rămas tort – de ciocolată:).
Abia acum, când au apărut copiii în jurul nostru și al prietenilor noștri, am înțeles cât suntem de diferiți unii față de ceilalți.
Până atunci, aveam senzația că suntem un soi de frați care s-au regăsit printr-o conjunctura nemaivăzută.
Dar nu-i așa.
Suntem diferiți. Unii dintre noi preferă grătarul alții salata, unii vor opționale, alții preferă să stea în casă și să facă diverse activități în familie, alții nici nu ar concepe să petreacă un weekend întreg doar în casă.
Sunt băieței care prefera să se joace cu păpuși și fetițe care se bat cot la cot cu băiețoii.
Ne întâlnim cu toții la petreceri sau în cercuri restrânse și observ cum, de la an la an, suntem din ce în ce mai deschiși și mai permisivi cu diversitatea. Ăsta este un lucru nemaipomenit. Cred că încet dar sigur, am început deja să construim o lume mai bună pentru copiii noștri.
Căci nu contează ce fel de tort preferi, ci respectul pe care îl dovedești “când te așezi la masă lângă ceilalți comeseni”.
Poftă bună
Deci tortul raw sau ciocolată sau nu contează ?
… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.
Dacă nu, nu.
Pe data viitoare
Articole similare
Clar tort de ciocolata! Daca la 1 an am avut o reținere totala fata de tort, la 2 ani am avut ceva cu fructe, de la 3 ani am mers pe varianta clasica. Acum la 5 ani am făcut eu un tort/prajitura fără faina cu muuuulti cacao și muuult zahar. Bun de te lingi pe degete!
Suna delicios :).
Cred ca este ok sa le oferim principii solide, culinare si tot tacamul. La un moment dat ei vor alege