Un bebeluș pe nume Soare, în Univers

Poveste de noapte bună

Partea 1: La început a fost Universul

Soare

Iar Universul nostru, privindu-se el așa în măreția lui, și-a dat seama că era prea serios. Se plictisise de atâtea reguli dupa care funcționau toate, într-o perfectă ordine. Voia altceva.

Nu era bătrân așa ca mămăița și tataitul vostru. Își dădea seama că mai are mult până la pensionare; chiar multe milioane de ani.

Deci, ce să facă, sărmanul? Nimic nu-l mai distra.

Plictisitor. Știti și voi.

– Ia, își spune el într-o zi, ce ar fi să fac ceva nou. Vreau să mă joc sau măcar să privesc pe altcineva cum se joacă, cum descoperă tot ce am descoperit eu până acum.

Zis și făcut. Se puse pe treabă încă de a doua zi.

Adună el o mare imensă de praf magic, aer cu miros de flori, căldură de neimaginat pentru noi, pământenii, și le concentră pe toate într-un punct neînsemnat, dar intim, al său; undeva pe la jumătatea sa, pe la burtică.

Partea 2: Știai că lumina cât și curiozitatea se nasc și ele?

Soarele s-a nascut

Căldura era de neimaginat. Bombele atomice reunite erau mici copii pe lângă aceasta. Tot praful se strângea în snopi, apoi din nou se dezlega și iar se strângea.

Dintr-o dată, ce să vezi! O minge mare de foc deschise un ochi. Îl deschise și pe al doilea. Când deschise gura însă, totul amuții.

De la ce crezi?

De la orăcăitul unui corp ceresc superb, bineînțeles. Un Soare bebeluș. Era Soarele sistemului nostru solar. Și era așa de frumos, de perfect, de galben, de rotund cum nu mai fusese nimic până atunci.

Plângea, mititelul. Aterizase în lume. Era speriat. Trăia, respira și ardea pentru prima oară în viața lui.

Prima zi – iubirea

În prima zi a înțeles cine-i sunt părinții.

Erau, evident, cei care-l țineau și-l susțineau; adică cel care-l ținea, căci Soarele avea un singur părinte – Universul.

Și-a dat seama că nu va cădea niciodată atât de tare încât să-și frângă razele, că mereu avea apă și lapte când era nevoie, că scutecele-i sunt schimbate, că are parte și de dușul de seară.

Era iubit. Se simțea în siguranță.

Ziua 2 – curiozitatea

Însă ceața aceea densă nu-i permitea să vadă mai mult de jumătate de metru în jurul său. Lucrul acesta îl făcea să descopere, în el, pentru prima oară ce-i aceea curiozitatea:

“Oare ce se află dincolo de praful acesta cosmic, își spunea el în gând? S-ar putea ca în fața mea să fie multe de explorat!“

S-a chinuit el o grămadă și apoi încă o grămadă să vadă ce-i în față.

Universul nu-l scăpa din prinsoare. Era protejat.

Atunci a început să îi încolțească în minte dorința de a explora dincolo de lumea pe care o știa. Se simțea pregătit să își înceapă călătoria.

Ziua 3

Ceața

Abia în ziua 3, sau cel puțin el așa credea, a reușit să înainteze oleacă, mai mult cu privirea, căci după cum știi, Soarele nu are picioare. El alunecă ușor prin Univers.

Iar acolo, ce văzu?

Ceva rotund. Ceva frumos ca el. Ceva se rotea în jurul său. O nouă planetă.

Era Mercur. Acesta s-a răstit dintr-o dată la el:

– Te rog, te implor, nu te apropia mai mult ! Mă arde dogoarea ta!

– Dar eu vreau doar să mă joc cu tine, spuse Soarele!

– Probabil, însă eu nu-ți pot permite să te apropii mai mult. Stai acolo, îi porunci Mercur!”

Soare, îl ascultă.

Respectă cerința noului și unicului său prieten.

– Oare tu reușești să distingi și alți prieteni dincolo de tine? Eu am plecat să explorez. Sunt tare curios și aș vrea să cunosc mai multe corpuri cerești, așa ca noi.

– Nu mai știu pe nimeni. Mie îmi place să mă învârt în jurul tău și să mă încălzesc atât cât am nevoie. Mai mult de atât nu cunosc și nici nu reușesc să văd dincolo de ceața aceasta care nu se mai ridică. Însă nici nu mă interesează.

Hmmm, nu e un profesor foarte bun, își spuse Soarele în gând. Sper să nu devină profesorul cuiva, căci limitarea lui va face rău exploratorilor.”

Ziua 4

… sau cel puțin, el așa credea, că au trecut abia 4 zile.

A întâlnit el încă o planetă, însă ceva l-a făcut să nu se oprească din călătoria sa. S-a îndepărtat ușor de Mercur, de noua planetă (Venus) și s-a oprit în fața unui nou corp ceresc.

– Bună, eu sunt Soarele!

– Eu sunt Pământul și mă bucur tare mult să te cunosc.”

– Și eu, zise Soarele.

De fericire începu să îi sară inima de bucurie și să verse căldura sa în stânga și-n dreapta.

Dintr-o dată, Pământul începu să capete culoare. Ca orice lucru pe care-l știi și tu, de la căldură, iubire și de la bucurie, acesta începu să se transforme. Mult albastru se desluși pe întreaga sa suprafață. Apoi apăru verdele, apoi maroul presărat cu alb pe vârfuri. Pământul desluși ape, văi verzi, munți înalți cu zăpezi polare. Apoi apărură primele semne de viață microscopice.

Pământul începu să jubileze de fericire. Îi spuse Soarelui:

-Nu știu cât ti-a luat să ajungi la mine, însă mă bucur că ai facut-o. Acum știu că noi doi vom fi buni prieteni.

–Păi mi-a luat patru zile:

În prima zi am învață ce-i aceea iubirea părintelui meu, Universul. Așa am căpătat încredere.

În a doua zi am învățat ce înseamnă curiozitatea,

A treia zi am învățat să-mi ascult instinctul,
Astăzi am învățat să perseverez și să caut neîncetat. Căci lucrurile frumoase apar acolo unde viața și bucuria fac casă bună.

Apoi continuă:

– Dacă dorești, putem explora împreună ce se află în fața noastră.
– Este o super idee. Cred că i-ai cunoscut deja pe prietenii mei, Mercur și Venus. În fața mea se află Marte. Sunt foarte drăguți și buni. Îmi place să mă întrec alături de ei. Dar dincolo de ei nu mai cunosc pe nimeni. Poate ne ajuți tu, cu lumina ta să descoperim mai multe.

Partea 3: Bătrânul Univers

Universul se simțea fericit. Soarele se dovedise a fi un fiu strașnic. Fiecare aventură îl ajuta să descopere tot felul de minunății și să îi crească încrederea în propriile sale forțe.

Nu contase faptul că în drumul sau întâlnise alte corpuri ceresti diferite de el. Era diferit de ceilalți, însă respecta pe fiecare în parte, dar mai ales părerile acestora.
Chiar dacă se mai și întrista, așa cum se întâmplase în cazul lui Mercur, mergea mai departe.

Oare ce va mai descoperit Soarele nostru? Oare câți prieteni va mai cunoaște? Oare va face față furtunilor cosmice? Dar astronauților care vor veni să învețe despre el? Oare va găsi vreo metodă prin care să comunice cu aceștia?

Partea 4: Revenind cu picioarele pe Pământ:)

Oare cum va reacționa Marele Blond, 5,2 ani în tabăra din vară?
Oare cum va reacționa Fina Balerină în tabăra din vară.
Astăzi mi-ar plăcea să am puterile Universului: un ochi în fiecare unghi în care se află Cei Mai Iubiți Pământeni ai Întregului Nostru Univers 🙂

… iar dacă îți plac florile sădite pe MameNebune, nu uita să lași un semn – share, like sau comentariu.

Dacă nu, nu.

Pe data viitoare

Sursă foto